Un mos si o baba, sot si sotie, mor intr-un accident si ajung in Rai.
Acolo, ingerul de serviciu ii duce pe o plaja plina de palmieri, cu o frumoasa casuta de lemn, si le spune ca tot ce au de facut ei acum este sa se bucure de conditiile minunate din Rai.
Mosul se intoarce catre baba si ii zice:
- Vezi ce proasta ai fost? Puteam sa fim aici de 10 ani dar, NUUUU… tu voiai sa mancam sanatos!

Deja temele eco incep sa apara si in bancuri. Nu-i rau. Si am publicat bancul asta dupa ce am citit azi ca Vegetarienii pot salva planeta. Conform articolului mentionat, consumul de carne este extrem de daunator planetei, prin multitudinea de efecte nocive asociate: consum crescut de apa, emisii de metan de la animale, etc. Ceea ce ar duce la cresterea pretului la carne si alimente din aceeasi categorie, incurajandu-se astfel un regim vegetarian.

Nu sunt nici vegetarian, nici vegan , nici carnivor. Incerc sa mananc cat de cat echilibrat, o lume plina de norisori albi nu ma atrage in mod deosebit si deci nu ma grabesc sa ajung acolo prea repede Altceva vreau insa sa zic, plecand de la ideile de mai sus. Toate aceste initiative nu sunt decat slabe tentative de amanare a unei concluzii ce devine din ce in ce mai evidenta: suntem prea multi.

Suntem mult prea multi consumatori pe o planeta care deja nu ne mai poate sustine. Oricat de mult am incerca sa gasim solutii, la final vom ajunge in fix acelasi impas – suntem prea multi. Suntem o specie care nu stie sa se auto-regleze in functie de habitatul sau. Orice alta specia de pe planeta isi ajusteaza numarul de membrii dintr-o zona geografica in functie de resursele avute la dispozitie – intr-un echilibru perfect. Numai noi nu facem asta, noi continuam sa crestem numarul de indivizi cu mult peste limita de sustenabilitate a ecosistemului. Teoria nu e noua, fanilor Matrix cred ca le este destul de usor sa-si aminteasca paralela dintre specia umana si virusi Continuand in acelasi ritm, peste nu multa vreme vom ajunge la concluzia ca cea mai buna hrana este Produsul verde. Viitor care devine usor usor previzibil.

Nu vad nicaieri insa idei de schimbare a modului de gandire, a mentalitatii, a paradigmei sociale. Toate solutiile propuse pana acum nu fac altceva decat sa trateze simptome si sa amane un colaps previzibil. Ideile si teoriile aplicate se bazeaza tot pe acelasi principiu – consum, cat mai mult consum. Sa gasim solutii sa producem mai mult, sa introducem in lantul de consum noi resurse. Nici o propunere insa nu trateaza problema de fond – suntem prea multi. Si daca inca nu suntem, vom fi curand.

Limitarea cresterii exponentiale este cred singurul tratament cu adevarat eficient, reprezinta vindecarea bolii, nu ameliorarea simptomelor. In mod evident asa ceva nu se poate face peste noapte dar se poate face. In mod evident asa ceva nu se poate impune – ar fi prea mult – dar se poate educa. Nu pot sa nu ma gandesc cum ar arata o societate in care numai cei care cu adevarat si-au adus aportul la cresterea sociala isi vor putea permite sa se gandeasca la a avea copii. O limitare in nici un caz exterioara lor ci o auto-analiza critica si mai ales realista. Suntem incurajati in orice mod sa ne indragostim,  sa ne casatorim, sa formam cupluri si sa facem copii. Adica sa consumam, sa producem consumatori la randul nostru.  Oare instinctul reproducerii sa fie cu adevarat determinant pentru noi? Cum se face ca exista totusi atat de multe cupluri fericite care au ales sa nu aiba copii? Si culmea, de multe ori acele cupluri au o viata implinita si foarte productiva.

As putea duce ideea si mai departe, biologic si instinctual vorbind nu suntem deloc diferiti de alte mamifere. Si sunt foarte multe exemple de specii care nu incurajeaza reproducerea pe scara larga ci dimpotriva, se limiteaza la progeniturile care au cea mai mare sansa de a deveni exemplare mature de succes. Lupii si suricatele sunt doar doua exemple de specii inteligente si foarte gregare care au acest comportament. Si le iese foarte bine.

Astfel de transformari insa nu sunt posibile intr-un timp scurt, este nevoie de generatii dupa generatii pentru a putea castiga teren. Dar o societate bazata pe excelenta, nu intr-un sens orwellian ci intr-un sens interiorizat la nivel de mentalitate individuala, ar avea in mod evident sanse nu de a supravietui ci chiar de a prospera si a se dezvolta intr-un sistem ecologic limitat. Pentru ca dezvoltarea ar inceta sa mai fie pe orizontala, bazata pe expansiune continua si consum si ar incepe sa fie una verticala, bazata pe crestere personala, pe dezvoltare a individului catre maximul de potential al acestuia.

viitor nebulos

Tu ce crezi? Avem vreo sansa sa continuam cu aceasta abordare, de a consuma din ce in ce mai mult, chiar daca o facem mai eficient?