Arhivele lunare: decembrie 2009
Aut Caesar, aut nullus – MMIX
IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus. – conform DEX online
Acesta este cuvantul ce m-a insotit pe tot parcursul acestui an. An care a inceput furtunos, cu premise dintre cele mai sumbre, mai ales in plan personal. An care insa a adus, precum un taifun, un bagaj de experiente si de lectii incat aproape orice asteptare a mea a disparut precum condurii lui Dorothy. As vrea sa pot pune pe hartia ecranului toate intamplarile intamplate, toate trairile traite si toate povestile (ne)povestite. Dar nu cred ca hartia avuta la dispozitie mi-ar fi de ajuns. Asa ca am sa ma rezum la idei, la trairi, la ganduri si la sentimente.
Si cel mai important gand, cel care a inceput si apoi a crescut in tot acest timp, este cel din titlu: Aut Caesar, aut nullus o veche zicala romana, pe care am descoperit-o in paginile unei confesiuni: Jurnalul fericirii al lui N. Steihardt. O zicala ce spune, cat se poate de simplu, cat de gresit ne raportam de cele mai multe ori la viata: Cezar sau nimeni, totul sau deloc, primul sau nicaieri. Am descoperit si nu doar o data, in acest an, ca nu trebuie sa ai totul de la bun inceput, ca desi cu o floare nu se face primavara, ea poate aduce foarte multa bucurie si caldura atunci cand este oferita la timp. Ca nu trebuie sa fii fotograf de clasa mondiala pentru a vedea si pastra o imagine care spune atat de multe.
Am mai aflat in anul acesta de gratie ca nu toata lumea depinde de mine, ca daca spun, simplu, nu vreau sa fac asta nu se va intampla nimic. Ca daca am sa continui maine sau saptamana viitoare un proiect care nu are un termen anume iarasi nu se intampla nimic. Ca daca spun ca la ora X am treaba cu si pentru mine si treaba asta consta in a ma plimba cu bicicleta pe coclauri timp de 1-2 ore sau a urma un curs de dans si apoi imi continui sarcinile, de acasa sau de aiurea, iarasi, nu se intampla nimic. N-a murit nimeni, nu s-au inchis institutii, nu au falimentat companii. Ba nu chiar, a murit ceva. A murit frustrarea din mine, au murit grijile fara fond, au murit visele neimplinite (macar parte din ele), a murit incruntarea si incrancenarea. Adica am aflat ca let go nu e deloc o vorba in vant. Dimpotriva, este o vorba de care merita sa te tii cu dintii 
La sfarsit de 2008 am fost pus intr-o situatie care in mod evident m-a depasit, a fost mai mare decat mine. A fost un moment determinant, am vazut, cu extrema claritate, ca orice as fi incercat sa fac, puterea si dorinta mea de a rezolva lucrurile nu erau de ajuns. Sub nici o forma. A fost un extrem de mare popas pentru mine si orgoliul meu, popas din care am iesit cu ochii larg deschisi si mirati. Se poate sa mergi inainte, se poate sa razbati si fara sa simti ca lumea sta pe umerii tai. Si mai ales, se poate sa treci prin perioade grele fara sa crezi ca tot universul conspira impotriva ta. Ba dimpotriva. Am vazut si simtit ce inseamna sa ai langa tine adevarati prieteni, adevarati Oameni care atunci cand ai nevoie de ajutorul tau stiu sa-ti fie alaturi. Am vazut cum prietenii sunt in stare sa riste planuri extrem de serioase pentru a pune o mana de ajutor si a ma scoate, pe mine, dintr-o situatie tare incalcita. Si am iesit si le multumesc ca mi-au fost alaturi exact atunci cand am avut nevoie de ei.
A urmat apoi un val de descoperiri si de cresteri din care la inceput nu am inteles mai nimic – pur si simplu m-am lasat purtat de apele trairilor avute. De am facut bine sau rau nu stiu, am insa convingerea ca de acolo a pornit hotararea de a merge pe un anumit drum – al meu. Poteca la inceput, drum forestier pe parcurs, vom vedea unde si cum duce. Insa stiu si simt ca este drumul meu si ma nu abat de la el – poate doar, cand si cand, poposesc in cate o poiana luminoasa. Dar nu pentru mult timp.
Am re/descoperit apoi, pe rand, placerea de a asculta si descoperi muzica, placere unei nopti lungi intr-un club fain, placerea de a dansa cu orele, placerea de a merge pe bicicleta, placerea de merge si a ma bucura de Vama Veche, placerea de a scrie, placerea de a merge pe munte, placerea de a cunoaste intr-un ritm ametitor oameni noi, placerea de a citi, de a visa. Am regasit prieteni vechi cu care am impartit in trecut momente magice si apoi viata ne-a indepartat. Am descoperit cat este de simplu sa zambesti si cat de mult conteaza pentru cei din jurul nostru. Am avut imensa placere si suprindere sa primesc multumiri pentru starea mea permanenta de bine care a devenit contagioasa si asta de la un om destul de pesimist si serios – ah cata bucurie mi-au adus acele vorbe. De fapt, aproape nimic din cele enumerate mai sus nu inseamna ceva nou in viata mea, diferenta o face entuziasmul si intensitatea cu care le percep acum.
M-am implicat sau cel putin am participat in proiecte mari si mici: Ciclopromenadele nocturne, Bikewalk, Bike In, am mers 160 Km singur pe bicicleta, am mers cu bicla in ploaie, am fost la Lecturi Urbane, am cunoscut oamenii faini de la Civika.ro, am organizat o mica actiune de ecologizare pe paraul Mangu, in Chitila, am descoperit frumusetea unor festivaluri atat de faine precum Iarmaroc sau Sirnaville, am fost si m-am jucat de-a creatorul la #arttweetmeet si abia astept sa continui, am adus bucurie copiilor prin #mosnicolaetweetmeet si ne-am inveslit apoi reciproc la #moscraciuntweetmeet am facut proiecte la munca de care sunt mandru, am fost la Festivalul George Enescu si am descoperit placerea muzicii pure, am vazut cat e de placut sa poti aduna in cateva ore o gasca de prieteni faini, i-am descoperit pe Alexandra & Alec si ma bucur sa ma numar printre sustinatorii si prietenii lor, am descoperit placerea comunicarii directe si rapide via twitter si dupa cum se vede a fost o sursa de proiecte faine si reusite. Pfiuuuu, a fost ceva de scris si nu e totul dar mai raman cate unele si pentru mine 
Ce vreau sa fac la anul? Am o gramada de proiecte in minte si in suflet dar cel mai mult dintre toate conteaza unul singur: sa merg mai departe pe drumul meu. Si pe parcurs, sa cunosc oameni faini.
De final de an, inainte sa o iau, iarasi, din loc catre Maramuresul drag, va las cu opera facuta de mine la #arttweetmeet. Cred ca are in ea ceva reprezentativ pentru ce a insemnat anul de gratie 2009 pentru mine – culoare si descoperire:
Foto de: Alex Veja
nu poti avea o relatie cu tine
Pentru ca asa ne zice Facebook, este clar si imperativ: nu poti avea o relatie cu tine insuti. Este interzis pe fond rosu, sa fie cat se poate de clar:
Eh, cum cateodata o coincidenta poate insemna atat de mult. Caci este simptomatica interdictia de mai sus pentru societatea noastra draga. In care a te cunoaste, a te descoperi se rezuma la a merge, cel mult, la medic. In care nelinistile si cautarile sunt privite cu suspisciune si corectate cat se poate de repede.
Ei bine, nu. NU. Ai voie sa ai o relatie cu tine. Ai voie sa te descoperi, sa stii cine esti, sa stii de ce visezi sau nu, sa stii care-ti sunt – si mai ales care nu-ti sunt – limitele, sa cauti alti oameni pentru ca apoi sa te redescoperi. Ai voie sa te cunosti. Si mai mult decat atat, sa poti avea o relatie cat mai stransa cu eul tau este imperativ necesar daca vrei sa ii poti cunoaste si simti pe altii – oricare ar fi ei.
Asa ca eu si cu mine, buni prieteni 
va spunem: incantati de cunostinta.
primeneste-ti gazda casa
Mai sunt cateva zile si voi ajunge iarasi in locurile care-mi sunt, poate, cele mai dragi mie din tara asta mare si frumoasa. Si anume, ceva mai sus de Tara Motilor (asa cum bine precizeaza Adrian), Maramuresul nostru mandru. Caci oameni ca acolo zau ca n-am intalnit, caldura ca in casele gazdoaielor si gazdoilor moroseni nici in alta parte n-am simtit. Au un fel al lor de a te intampina si binecuvanta de nu simti nici o clipa ca esti cumva doar un turist trecator. Inca de la prima binete, intelegi ca esti primit acolo ca un musafir drag si nu ca un zburator ce nu-l vei mai sti a doua zi.
Ducu Bertzi – Primeneste-ti gazda casa
Desi nu am fost de multe ori pe acolo, de fiecare data insa m-au facut sa-mi doresc sa nu mai plec ori sa ma intorc cat de curand. Si inca am o datorie de mers la coasa, promisa inca de prima oara cand am primit caldura acelor oameni. Datorie ce ma arde tare sa o onorez cat de curand. Mult n-a mai fi, doar cateva luni si ma voi achita cu mare drag de aceasta povara. Pana atunci insa, peste putina vreme am sa ajung iar in chiar inima Maramuresului si am sa ma bucur si am sa ma incarc cu bun simt si omenie, cu prietenie si respect. Si la asta, firesc va fi sa am alatur pe cei mai buni dintre prieteni, dimpreuna cu un pahar de horinca asa cum numai morosenii stiu face.
Sarbatori Fericite Maramures, ne vedem curand
Ducu Bertzi - Primeneste-ti gazda casa
Primeneste-ti gazda casa,
umple vadra, pune masa,
fa poteca prin gradina
si-n pridvor tine lumina,
ca venim de multisor,
drumul nu ne-a fost usor,
tot prin viscol, tot prin gloata,
ziua toata, noaptea toata,
gerul iernii ne-a patruns
dar de-ajuns tot am ajuns,
sa-ti cantam, sa-ti colindam,
vestea Nasterii sa-ti dam
sa te bucuri, sa te-nchini,
de belsug pentru gradini,
de mioare prin ponoare,
de credinta si de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe langa foc.
carti cu miros de placere
Sursa foto: With Love & Such…
Cu gandul la un weekend de liniste si caldura, cu zapada afara si soare-n suflet. Cu zile scurte si nopti lungi, cu pagini de miracole si istorii fantastice, cu eroine imaginare si haiducii ce le fura pe seile tintuite. Mi-e dor de ingropat in carti si rascolit mistere.
valul literelor
Am anuntat acum cateva zile ca urmeaza o editie mai deosebita de Lecturi Urbane. Mai exact, ultima pe anul acesta de gratie si prima dintr-o lunga serie ce se va incheia cu un After Reading Party (hmm, de ce oare trebuie sa folosim mereu aceste denumiri englezesti? ) – adica o petrecere faina, intr-un loc ce promite multe pentru viitor – Matasari #17. Eu va spun ca n-ar fi rau sa stati cu ochii pe ce spune Iulian pe acolo, vor aparea suprize interesante foarte Ei, cum strada Matasari are vechi istorii legate de primii mei ani de facultate (si nu, nu ma refer la ce va ganditi voi) nu am putut rata o asa petrecere
Foto: Stelian Pavalache
De la inceput insa, dupa nebunia de trafic de azi de prin mandrul nostru oras, am renuntat eroic (sau din lasitate, depinde de unghiul privirii) sa mai merg cu masina – asa ca am inceput seara cu un mars fortat de la munca pana aproape de Unirii, mai exact la doua statii distanta, unde am luat din zbor un tramvai. M-am uitat atent la calatori, in ideea ca poate voi recunoaste apoi pe cineva la Lecturi Urbane – n-a fost chiar asa dar imi place sa cred ca din cauza spiritului meu de observatie care este sublim dar …
Odata ajuns la metrou, cu Mihnea care ma suna disperat sa nu plecam ca vine si el din urma, am vazut de la maaare distanta grupul de cititori deja adunati pe peron. Ce a urmat a fost iarasi un moment tare placut, ne-am salutat, ne-am prezentat caci de fiecare data la astfel de ocazii parte din prietenii din online ajung sa primeasca chip si voce si sa devina prieteni in viata reala. Ma bucur sa-i cunosc pe fiecare in parte si la fel ma bucur sa cunosc oameni noi – nu stiu cum se face dar la astfel de proiecte participa numai oameni faini – bravo lor.
Cartile odata distribuite, am purces la calatorit si lecturat – la urma urmei, asta este scopul unei actiuni Lecturi Urbane, nu? Pe drum am avut parte de toate tipurile de reactii – de la multumesc mult, este foarte fain ce faceti voi si imediata lecturare a cartii (nu stiu de ce dar cred ca respectiva domnisoara ne va insotii candva in viitor in acest proiect – parea a se potrivi foarte bine cu ce faceam noi) pana la un refuz clar al cartii oferite – deh, fiecare alege ce-si doreste pentru el. Am avut placerea sa mi se spuna ca ar fi mai bine sa ofer cartea altei persoane, cea cu care vorbeam chiar citeste si deci nu are nevoie de incurajare – asta in timp ce tinea de mana o copila de 6-7 ani. Ma bucur mult pentru ea, are norocul sa primeasca o educatie normala si fireasca, cum din pacate nu mai e si obisnuit in jurul nostru. Altcineva mi-a spus – multumesc, o va citi prietena mea ca ea se ocupa cu asta – deh, diviziunea muncii Per total am impartit cred 5-6 carti si toata trupa aproximativ 300 – inca o sarja de carte pe cuptorul metroului. Mi-ar placea sa aud peste ceva vreme de la vreo cunostinta ca a primit in metrou una din cartile cu sticker de Lecturi Urbane pe spate – de la un simplu calator. Ar fi tare fain.
Foto: Stelian Pavalache
Dupa terminarea deja obisnuitei ture de la Unirii la Unirii, via Dristor, ne-am regrupat si am purces cu mic cu mare catre Matasari #17. Unde am dat cu nasul de o casa calda atat la propriu cat si mai ales la suflet. Un loc fain care te face sa te simti bine din primele momente. Si daca mai adaug ca era plin de prieteni si de oameni la randul lor faini si ca mirosea a vin fiert cu mere si gutui, tabloul este cred complet. Inca imi aduc aminte de aroma vinului fiert si a placerii savurarii lui (sper sa nu afle si politia ultima parte ) Seara a continuat cum nu se poate mai bine, cu conversatii placute, muzica buna – mai putin momentul de pierzanie al lui GeoAtreides care ne-a torturat cu o manea, adunand instantaneu foarte multe felicitari si aprecierea noastra eterna Sa nu uit, s-au facut si n-spe mii de poze intr-un mini studio foarte profesionist – ne-am simtit mari vedete, abia astept sa vad si rezultatele Si ca totul sa fie complet, desi marea majoritate a plecat cam devreme si aveam senzatia ca mai e nevoie de ceva, ca parca ii lipsea ceva acestei seri pentru a fi cu adevarat speciale, am avut parte de un final foarte placut. Am dat o fuga, pe jos, sa-mi recuperez masina si m-am intors sa iau pe cate cineva sa duc catre casa. Insa lumea intre timp a descoperit si cartofii copti ce fusesera uitati in cuptor – asa ca am reintrat in casa, la caldura si la voie buna. Si tare buni au fost cartofii in compania celor ce inca rezistau cu brio. Asa ca am avut parte de un rasfat atat culinar cat si amical, discutiile erau deja mult mai relaxate si atmosfera mult mai destinsa. Adica asa cum trebuie sa fie intre prieteni.
Multumiri Adrian Ciubotaru si Dan Dumitrescu pentru Lecturi Urbane, multam fain Iulian pentru Matasari #17 si o seara minunat de calda.
Poze:
Stelian Pavalache si bun venit printre twitter-isti
Cinnamon Ana
Au mai scris:
Misaki
Corydalis
Andrei Pavel
Gabi Macovei
Badita Florin
Flaiu
Simona Stanescu
