Arhivele lunare: iunie 2010
o mie de km pe bicicleta
La cat de agitate au fost ultimele zile de Sonisphere, nici nu am mai apucat sa ma laud cu inca o treapta depasita cu bicicleta.
Undeva tarziu in noapte, avand inca in minte ultimele acorduri ale concertului Metallica (WOW cum a fost 
) am trecut si acest prag. Prima mie de Km contorizata – ca daca ma gandesc bine, mai am una facuta anul trecut 
Si inca vreo suta adunati anul asta dar cu bicla veche. Dar acum e oficial De la sfarsit de Martie, cand am inceput primele iesiri si pana acum, am adunat mia. Cat oare va dura pana la 10.000?
Din acesti 1000, facuti numai in ciclu urban, cea mai mare parte inseamna deplasarea de acasa la birou si retur. Fara incidente, fara eroisme, fara glorie 
Firesc si simplu. Da, se poate – si abia astept sa trec si de urmatoarea mie – lucru ce se va intampla destul de repede, daca ma ajuta putin si vremea si scapam de ploile din ultima vreme
la final de Sonisphere – heavy metal este rege
Dupa o prima seara cu Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land, dupa ce aseara am ramas fara voce alaturi de The Big Four – Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica, in seara asta Festivalul Sonisphere ne-a executat cu Anathema, Stone Sour, Alice in Chains si Rammstein, plus o Luna Amara cu mult chef de cantat.
Dar s-o luam cu inceputul. Startul l-a dat Luna Amara, cu un Nick la fel de suparat ca de obicei dar cu un Mihnea (cel mare ) intr-o forma foarte buna, atat de cantat cat si de alergat. Din pacate, chitara lui Mihnea (cel mic) a avut probleme la cablaj – si nu este deloc singura data in zilele astea cand s-a intamplat, pe exact acelasi loc, sa vad chitaristul plangandu-se de probleme de sunet 
Intr-un final i-a dat de cap, impreuna cu sunetistii si s-a razbunat cu cateva riff-uri care au picat tare bine. Concertul lor a fost scurt – prea scurt – dar le-a iesit foarte bine si pentru deschidere, au ridicat destule maini in aer la Loc lipsa. Cel mai fain apoi sa-i revad dupa cantarea lor iarasi in public, savurand efectiv trupele de pe scena. Mihnea s-a agitat si a dat din cap la greu la Alice in Chains.
Anathema si Stone Sour sunt pentru mine trupe aproape noi, pe care nu le-am ascultat decat accidental. Dupa ultima seara de Sonisphere insa, cel putin Stone Sour cu siguranta va face parte din lista de trupe pe care am sa le ascult cu atentie. Metal american, cat se poate de clasic si de standard. Dar care suna bine Mi-au placut, sunt energici, sunt zgomotosi la modul placut. De tinut minte.
Foto: MetalHead.ro
Alice in Chains au aratat ca nu degeaba sunt considerati intemeietorii unui curent. Grunge-ul a aparut practic odata cu ei si asta se simte. William DuVall este un vocal foarte deosebit in zona metal, cu stilul sau afro – dar face bine ce face acolo pe scena. Vocea lui Jerry Cantrell este insa deja simbolica pentru trupa – dar si pentru tot curentul grunge. Rooster a pus gaz pe foc si publicul i-a acompaniat cu multa pofta. Cum spuneam, membrii de la Luna Amara au fost in public si i-am vazut ascultand si privind cu mare atentie. Si nu degeaba
Foto: MetalHead.ro
No, nu mai am decat sa trec si la evenimentul serii, finalul de Sonisphere alaturi de Rammstein. Unde lucrurile se complica putin. Putin mai mult de fapt. Pentru ca nemtii astia chiar sunt nemti mai nene. Si au facut un spectacol mai elaborat decat un film de hollywood. Extrem de bine pus la punct, cu o coregrafie foarte minutios executata. Fiecare lumina de pe scena avea un rol precis si foarte calculat. Nemteste. Ca spectacol, Rammstein sunt de departe cel mai tare eveniment muzical pe care l-am vazut. Si i-as revedea oricand. Ca si concert insa, prefer de zece ori un concert Metallica. A se vedea ce spuneam aseara despre placerea lor de a canta si despre legatura lor cu publicul. La Rammstein nu a fost asa. Atmosfera a fost OK dar cumva ca la teatru sau ca la cinema. Ei acolo, noi aici. Ei ne minuneaza cu spectacolul lor, noi aplaudam fericiti.
Foto: MetalHead.ro
Trecand insa peste, show-ul lor a fost WOW. Fiecare piesa a avut tema proprie, au schimbat fundalul scenei de cateva ori si ei au avut fiecare cate 2-3 versiuni de costumatie. Decorurile si luminile au fost extraordinare. Spectacolul pirotehnic este ceva special tratat de catre Rammstein, fiecare piesa avand propria interpretare. Flacari in fata, in spate, pe laterale, de sus, capse si artificii – tot tacamul si ceva extra. Ne-au bombardat cu un miros pestilential ce venea din niste ventilatoare enorme situate in lateralele scenei – si zau ca era un fum si mirosea acolo de parca eram pe un front de razboi. Ne-au scufundat in spuma de aratam ca si proaspat iesit din baie – cam ca atunci cand ramai fara apa in timp ce te sapunesti. Si dupa asta, ca sa nu cumva sa credem ca nu-i destul, au pulverizat o tona de confetti peste noi, care s-au lipit bine mersi pe spuma inca umeda
Foto: MetalHead.ro
Claparul lor – Christian Lorenz – a primit un tratament special si merita mentionat A fost scufundat intr-o cuva de metal si ars cu artificii, a trebuit sa cante mai bine de jumatate din concert mergand pe o banda rulanta in fata claviaturii iar la final a facut o plimbare cu barca peste capetele noastre – noroc mare ca este foarte slab si foarte usor de impins Ca si bonus, a primit din public un drapel romanesc pe care si l-a intins pe spate si apoi l-a tinut pe clape pana la finalul concertului. Frumos.
Foto: MetalHead.ro
Per total, un spectacol grandios, extrem de bine pus la punct, cu multe surprize si momente de WOW. Jos palaria. Mai vreau. Ah si sa nu uit: membrii Rammstein vorbesc putin romaneste – dar foarte clar si corect. Apreciem
Mai multe poze de la Sonisphere pe Metalhead.ro
Si din pacate, desi inca nu-mi vine sa cred ca s-a intamplat cu adevarat, Sonisphere, cel mai complet festival rock din Romania pana la acest moment, s-a incheiat. Dupa ce i-au adus pe aceeasi scena pe: Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost, Orphaned Land, Anthrax, Megadeth, Slayer, Metallica, Anathema, Stone Sour, Alice in Chains si Rammstein – festivalul este inchis. Va fi greu sa-mi reiau viata obisnuita, clar o sa-mi lipseasca ritmul nebun al ultimilor zile. Dar am adunat atat de multe amintiri – mai ales dupa ziua de sambata, alaturi de The Big Four – incat pot sa zic: nu plange ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat. Inca am momente in care am senzatia ca totul a fost un vis. Si vis a fost. Dar unul real.
Give me fuel, give me fire, give that which I desire – Metallica
noaptea uriasului bland
Dupa ce aseara am ramas mai mult decat placut impresionat dupa experienta primei portii de Sonisphere, in care Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land ne-au adus aminte de ce rock-ul clasic e atat de placut si puternic, a venit si momentul incheierii celei de-a doua seri. Care, dupa ce ne-au facut cei de la Metallica, este foarte dureros
Seara a doua de festival Sonisphere, in care lista si ordinea trupelor a fost: Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica – suprainscrisa sub denumirea The Big Four – a fost de la primele acorduri de chitara si pana la ultimul racnet de bucurie un spectacol total. Abia astept sa vad cat mai multe poze din seara asta de Sonisphere pentru a putea rememora momentele care acum sunt inca un valvoi in capul meu – care doare tare
Anthrax au fost la fel de energici cum ii stiu de pe albumele lor si in plus, m-am bucurat sa-i descopar ca trupa foarte faina de concert. I-as revedea cat de curand intr-un concert propriu, in care sa se poata desfasura din plin. Bassistul Frank Bello e foarte fain ca si prezenta scenica, foarte alert, foarte dinamic si are charisma. Iar de Dino Baldini / Scott Ian nu mai are rost sa comentez Este un caracter aparte dar plin da savoare
Foto: MetalHead.ro
Spre supriza mea, Megadeth au urmat imediat dupa, inainte de Slayer. Eu stiam ca vor fi invers asa ca am facut un sprint rapid catre scena cand am vazut bannerul lor afisat Din pacate insa, cred ca asteparile mele au fost putin cam mari. Au cantat frumos, au cantat bine, au ales bine piesele. Ba chiar A tout le monde a fost o supriza mai mult decat placuta si neasteptata. Dar au fost reci. Au cantat profesionist si atat. La ei nu am simtit pofta de concert, n-am simtit conexiunea cu publicul. Nu au avut patos. Bun, nu au fost cap de afis si probabil ca nu le-a cazut bine – mai ales avand in vedere ca Metallica este ghimpele vechi al lui Dave Mustaine – dar totusi. Parca a lipsit ceva. Un Mustaine care aproape nu s-a miscat din centrul scenei nu suna bine. Chiar si asa, Sweating Bullets si Peace Sells, pe langa A tout le monde mi-au mers direct la suflet. Sper ca la urmatorul concert sa-i gasesc mai cu chef de cantare
Foto: MetalHead.ro
Slayer – iarasi o trupa veche in amintirile mele – au aratat si ei ca varsta nu se masoara in ani. Foarte agresivi si rapizi in muzica, foarte veseli si plini de chef de cantare. Numai bine pentru noi Tom Araya a fost foarte atent tot concertul, a ras si a zambit foarte des, le-a tot aratat diverse lucruri de prin zona colegilor sai – cu alte cuvinte, a fost foarte prezent. Reign in Blood, South of Heaven si Angel of Death sunt piese cu care am frecat multe casetofoane in anii de liceu Sa am acum ocazia sa le ascult live este un mic vis implinit. Din plin. Si ca bonus, prima mea pana de chitara prinsa la un concert provine de la chitaristul Kerry King. Nu si ultima As mai merge cu multa placere la un concert Slayer, care se pare ca va urma curand Sa speram.
Foto: MetalHead.ro
A doua seara de Sonisphere a fost incununata de o Metallica cu foarte mult chef de viata. Si asta ma aduce si la explicatia titlului – James Hetfield este un urias ca inaltime dar are un suflet minunat. Si o energie de am ramas masca. Este al treilea concert al lor la care particip – din tot atatea in Romania – si de fiecare data raman masca urmarindu-l pe acest om. OK, recunosc, sunt fan Metallica de extrem de mult timp si in special fan de James Hetfield. Chiar si asa, sa-l urmaresc in seara a fost atat o placere cat si o onoare. O trupa care a scris la propriu istoria unui curent muzical – thrash metal - si care are o cariera muzicala de invidiat. Si totusi, canta ca si cand ar fi la primul lor album si sunt in turneu de promovare. Totul curge firesc, fara nici o sincopa, fara nici o greseala. Dar dincolo de asta, fiecare dintre cei patru – o alta interpretare a sintagmei The Big Four – cauta efectiv publicul. Se vede, se simte ca sunt permanent atenti la ce se intampla in fata scenei. Lars iesind de la tobele lui aproape dupa fiecare piesa sa salute publicul, sa faca o strambatura sau o poanta este delicios. Iar Lars langa Hetfield este mereu un tablou vesel Mai mult, ma bucura de fiecare data cand vad cu cata placere si veselie canta impreuna. Nu sunt deloc rare situatiile in care membrii Metallica fac cate ceva pe scena in care se vede clar ca e joaca a lor, ca e un moment intre doi prieteni care se intampla sa aiba niste instrumente in brate si sa cante la un concert. Da, au avut de-a lungul timpului probleme in interiorul trupei – dar acum sunt parca mai veseli si mai energici ca niciodata. Iar Trujillo vad ca s-a incadrat perfect in acest stil. Si ma bucura tare, acum pare mult mai integrat in trupa decat acum 3 ani.
Foto: MetalHead.ro
Hetfield este insa un fluviu de veselie si de energie pe scena. Cand l-am vazut cu doua pene infipte in gura, imitand coltii de vampir, am ras cu hohote. Da, marele dur al heavy metalului face prostii pe scena. Si o face natural si firesc. Arunca cu pene dupa aproape fiecare piesa si cauta sa simta publicul permanent. Nu se simte nici o urma de infatuare la el, nu simte deloc magnitudinea trupei. Decat in calitatea spectacolului Sunt renumite vechile lor pene de chitara pe care scria Metallica sucks – iar ei le aruncau catre public. Pacat ca nu le mai au
Foto: MetalHead.ro
Metallica au cantat in seara asta asa cum o mare trupa trebuie sa cante, indiferent de orice conditii. Cu pofta, cu energie, cu suflet, cu pasiune. Cu veselie. Ei au facut toate astea si au mai pus si de la ei. Dupa ce au iesit de doua ori la bis, absolut orice om prezent la festival cred ca era fericit sa fie acolo intr-un astfel de moment. Da, seara asta a fost istorica si Metallica au inchis-o asa cum merita – perfect.
Absolut fiecare trupa din seara asta poate oricand sa tina un concert cu tot atatia participanti – am inteles ca au fost cam 50.000 - ca si cap de afis, fara nici cea mai mica emotie. Ei sunt The Big Four. Pentru mine, a fost o seara istorica si la modul personal, toate trupele imi sunt in lista de favoriti de acum multi ani. Multumesc Sonisphere pentru un festival de Rock care ma unge la suflet.
Mai multe poze de la Sonisphere, din a doua seara, gasiti la MetalHead.ro
Sunt rupt acum, este a treia seara de concert daca o adun si pe cea de joi cu cei de la Urma dar zau ca nu regret nici o secunda. Si maine mai urmeaza o tura de Sonisphere cu Luna Amara, Alice in Chains, Anathema, Stone Sour si Rammstein
Si ca lucrurile sa fie si mai frumoase – nu ca ar mai fi fost nevoie – am reusit sa adun si trei pene de la Metallica. Recolta completa v-o prezint mai jos si recunosc ca sunt tare mandru
un eveniment Lecturi Urbane restrans la un minut
Doar ce povesteam acum nu multa vreme cat de faina a fost prima editie Lecturi Urbane de Bacau. Nu s-au lasat si au mai venit cu o premiera: tot evenimentul a fost filmat si au facut un scurt clip in stil time lapse.
Lecturi Urbane editia de Bacau
E foarte placut sa vezi, concentrata intr-un minut, desfasurarea unei intregi ore de entuziasm. Bravo lor.
it’s only rock and roll
Dar zau ca-mi place Seara asta a fost o baie de muzica buna. O portie sanatoasa de rock vechi, clasic, curat si foarte intens. Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land ne-au oferit un show frumos si curat. Festivalul Sonisphere a inceput nu doar cu dreptul, a inceput in mare forta.
Foto: iConcert.ro @ Sonisphere
Incepand cu Paradise Lost si trecand prin toata lista de trupe, seara asta a fost dedicata rock-ului deja clasic. Sunete curate, formule consacrate – varianta cu cinci membri in formatie are intodeauna avantaje in cazul concertelor, live se impune cel mai bine. Numai Orphaned Land au avut un stil deosebit, ei fiind si trupa cea mai noua dintre cele din aceasta seara.
Accept insa m-au facut sa realizez cat de mult imi lipsea acest stil, cu care efectiv am crescut. Paradise Lost, Manowar si Accept sunt trupe pe care le ascult inca din generala. Ca sa nu mai spun de lista de trupe de maine dar am sa revin imedit dupa concert Intre timp insa, multe din vechile obiceiuri s-au schimbat si printre ele si stilurile muzicale ascultate in mod frecvent. Dar combinatia Manowar si apoi Accept au trezit amintiri vechi si foarte dragi.
Foto: iConcert.ro @ Sonisphere
Am regasit multe din cliseele heavy metal dar tare bine m-au facut sa ma simt. Coregrafii clasice, fuga chitaristilor pe scena – si au avut nene loc unde sa tot fuga, scena de la Sonisphere este IMENSA. Power stance – clasic in heavy metal si atat de bine executat de artistii din seara asta. Multe si multe alte secvente pe care le-am recunoscut aproape instinctiv. Riff-uri de chitara pe care le stiam pe de rost fara sa le fi ascultat de mai bine de zece ani, la unele piese. Sau piese complet noi dar care pur si simplu curgeau ca si cand le-as fi stiut de-o viata.
Dincolo de orice insa, oamenii astia au cantat cu pofta. Au cantat cu totul, si-au lasat sufletul pe scena si asta s-a simtit din plin. Sentimentul pe care ti-l da un gest de apreciere al artistului de pe scena, un zambet pe fuga schimbat intre membrii trupei aduce un plus imens calitatii unui concert. Si nu mi-am imaginat ca este asa de entuziasmant sa fii remarcat de catre unul dintre cei de pe scena. A fost un moment in care am schimbat niste priviri si semne direct cu Frank, unul dintre chitaristii trupei Accept. Am fost atat de fericit si am topait si urlat de parca eram un copil de 5 ani care a primit cadou jucaria dorita Dar a fost bine, a fost foarte foarte placut. Cumva, din toata marea aia de oameni – oare cati ori fi fost ca n-am nici cea mai vaga idee – sa fiu singularizat, chiar si pentru un moment, e un sentiment frumos.
Foto: iConcert.ro @ Sonisphere
Urmeaza maine o zi si mai grea: Anthrax, Slayer, Megadeth si regii de la Metallica. Sa mai spun oare ca nu mai am rabdare? Sau ca inca nu-mi vine sa cred?
