Arhivele lunare: august 2010
vizita de seara
Daca tot am inceput o serie de fotografie, hai sa va arat ce vizita am primit aseara, la ceas tarziu 
O domnisoara de genul Mantis Religiosa sau Calugarita, asa cum este ea cunoscuta. A aparut din senin si statea usor deoparte, urmarind activitatea noastra agitata. Ca sa nu mai fie intrebari, stiu ca este domnisoara pentru ca am avut o intreaga sesiune foto plus de discutii, dansa fiind foarte fotogenica si mai ales placandu-i foarte mult sa pozeze. Este incredibil de activa si curioasa, in plus nu are nici cea mai mica teama. A stat s-o ridic pe diverse obiecte, a stat foarte rabdatoare s-o plimb catre o zona verde – dar s-a plictisit undeva pe drum si a hotarat sa zboare singura catre o zona mai pe placul ei. M-a privit tot timpul cu atentie curioasa, fara sa se sperie sau sa incerce sa fuga in nici un moment. Cand am intins prima oara un obiect catre ea ma asteptam sa se retraga – ea a hotarat sa-si curete ochii, cu un calm total – am ramas masca 
O intalnire de gradul trei – foarte placuta si interesanta
particule
Undeva aproape de Cluj, la cam 30 de km, se afla un loc magic. Castelul Banffy, la Bontida, surprinde cu o atmosfera regeasca si este foarte, foarte putin cunoscut si vizitat. Chiar langa intrare, ratata de multi, se afla o incapere, mica si intunecata, care la prima vedere nu spune multe. Nu dureaza insa, daca ai putina rabdare, si camera incepe sa vorbeasca, sa spuna povesti. Are un talent de bunic sfatos ce-si spune molcom istorisirile celor ce au vreme sa-l asculte. Incaperea asta mica isi deapana povestile cu fir de lumina, pe un caier de umbra. Si praful, colbul cel netrebnic, sare si el si se alatura povestii, asa cum am sa va arat in cateva din istorisirile pe care le-am adunat de acolo 
lumina padurii
Padurea se joaca, asta stiam demult, prin florile si ramurile si fluturii si toate cele pe care ni le scoate in cale, cand avem timp sa-i dam linistea ca ea sa ne poata bucura. Dar nu stiam ca printre jucariile sale se afla si lumina si surata ei umbra. Intr-o dupa-amiaza tarzie, cautand cumva apusul care se lasa asteptat, misunam printre frunze si copaci, cautandu-le privirea. Si nu mica mi-a fost supriza sa descopar un mic luminis, chiar langa poteca, unde joaca era deja in toi. Iarba, copacii, coaja lor, ramurile si frunzele s-au apucat de-o partida de-a fata-ascunselea cu lumina si umbra de au uitat de toti si toate. Asa ca, nevazut si nestiut, m-am bagat si eu in joaca lor
Asta este ce-am prins eu – la fata locului, multe alte minunatii se mai intamplau
baloti de soare
La apus, in lumina calda, un vraf de baloti se bucura de lumina calda si moale a unui soare ce peste zi ne-a ars si ne-a facut sa ne ascundem grabiti.
Acum totul e molcom, e liniste, e plimbare si zare.
Este bine.
cantec de oameni
Ma bucura tare amintirea cu haiduci adusa in minte si in suflet in comentariile de la articolul anterior, cel cu luna de Vama. Si asa, din cant in cant, mi-am reamintit de, poate, cea mai frumoasa piesa scrisa si cantata de Vali Sterian, anume Cantec de oameni. Nu degeaba, pe undeva prin descrierea facuta la profil, scriu eu ceva despre oameni si despre a fi OM. Nu e doar o vorba frumoasa, o metafora pretentioasa si atat. Inca mai cred ca e ceva mai mult. Si, cumva, in felul sau, Vali pune in aceste versuri ceva din acel OM. Cred ca stia asta, tocmai de aceea a intitulat piesa asa si nicicum altfel.
Il regret nespus pe Vali, este o pierdere imensa pentru muzica si pentru sufletul romanesc – alaturi de multi altii, e drept. Cred insa, cu tarie, ca mai avea multe de spus. Sa-l ascultam, dara:
Valeriu Sterian – Cantec de oameni
Ma duc ades cu gândul
Prin veacuri înapoi
Sa înteleg istoria
Acestui neam de soi.Refren:
Hei aici la noi
Pe acest pamânt
Oameni buni au fost
Oameni buni mai sunt.Si tot ce curge în noi
Iubire sau durere
E din strabuni venit
Si ce-i strabun nu piere.E timpul sa-ntelegem
Istoria de mâine
E timpul sa-ntelegem
Ca pâinea naste pâine
