poveste de sfarsit de saptamana

Vineri seara, dupa o zi destul de incinsa la munca, undeva pe la ora 11 am inchis tot si am zis – de ajuns Si cam de atunci a inceput nebunia

Aveam in plan sa facem o iesire in club dimpreuna cu Andreea si Marius Badragan. Zis si facut, ne-am imbarcat si hai zor catre zbantuiala. Pe drum ne dam seama ca nu prea avem bani la noi si hai la un ATM sa scoatem. Mda, intentie laudabila, insa BCR a hotarat sa-si faca nu stiu ce actualizare de soft in respectiva noapte – rezultat, ioc bani. Ce sa facem ce sa facem, n-a fost greu de luat decizia de a retrage la barlogul dragonicesc (oare asa s-o spune?) unde am stat frumusel la taclale pana nu mai aveam noapte de pierdut, ca era deja lumina afara. Moment in care, zdravan cum nu sunt, am profitat de pauza de ploaie si am sters-o calare pe bicla catre casa. La ora 7 dimineata, am avut onoarea sa mai vad fix doi alti biciclisti pe strazi – tot e bine

Motivul pentru care m-am energizat eu asa de hotarat era in fapt o tura tare interesanta cu biclele, drept la mine “in cartier“. Mai clar spus, o gasca de nebuni s-au hotarat sa viziteze Fortul No 1 Chitila. Pentru cei interesati, gasiti mai multe detalii aici si aici, fortul facand parte din sistemul fortificat de aparare al Bucurestiului, fiind construit la sfarsitul anilor 1890.

Din pacate, ploaia a stricat putin planurile dar nu in intregime. Pentru ca trupa s-a reorganizat rapid si au sosit in sistem motorizat, cu masinile din dotare – asa ca iata-ma trezit buimac, dupa fix o ora de somn, cautand disperat sa reusesc sa ies din casa si sa ajung la sosea in mai putin de 15 minute, timpul lasat la dispozitie de catre d-l Kyp. Ce a urmat a fost o nebunie totala, cu intrat in fort printr-o fereastra de 50 X 50 cm, cu umblat in bezna prin tuneluri si panze de paianjeni, cu haite de caini ce ne-au intampinat cu multa voiosie, cu iesit din tuneluri in niste hatisuri de ne pierdeam printre ele si nu aveam habar unde suntem, cu poze si filmulete facute in intuneric total, la lumina lanternelor si frontalelor. Pe scurt, vreo 3 ore de umblat complet hai-hui, niste bezmetici pusi pe investigat vestigii militare. O idee ceva mai clara va puteti face si din pozele de mai jos

Dupa prima etapa si dezertari majore, am hotarat impreuna cu Kyp si Cristina sa mergem sa verificam intrarea pentru urmatoarea vizita planuita, Bateria 18-1 Chiajna. Numai bine, pentru ca am ajuns prin niste coclauri de as fi jurat ca suntem undeva prin Delta, in nici un caz la marginea Bucurestilor. Exista niste canale si o mlastina suprinzator de intinsa, undeva prin spatele satului Rudeni. Dupa ce am iesit la un moment dat in sat si am pus intrebarea clasica Nu va suparati, unde suntem? am primit ceva lamuriri si in final am identificat si bateria

De avion am mai povestit si zilele trecute Daca tot eram in zona, hai sa-l vizitam. Este putin ireal sa te apropii de indicatorul de intrare in Bucuresti si sa vezi la marginea drumului profilandu-se pe cer un imens avion, singur, pe un camp pustiu. Cam asa ceva:

Nu mai zic ca la umbra avionului se afla o gasca foarte interesanta de caini, evident pusi pe scandal – de la distanta. N-am prea inteles de ce dar au renuntat repede la terenul din stapanirea lor si s-au retras fara comentarii – cred ca s-au prins ca nu suntem chiar intregi la cap Cert este ca ne-au cedat usor locul de joaca iar noi am profitat la maxim de o asa oportunitate. N-am inca o explicatie a existentei acestui avion, tot ce stiu e ca acolo a fost montat si ca nu a zburat niciodata. Chiar daca nu a zburat, ofera niste imagini si perspective foarte interesante celor ce se aventureaza pana la el – si nu e greu deloc.

This slideshow requires JavaScript.

Poze mai multe si la rezolutie mai mare aici.

De ce am scris cele de mai sus? Pe langa faptul ca este o amintire pe care vreau s-o inscriu si aici, am vrut sa arat ca exista foarte multe optiuni pentru a-ti petrece un sfarsit de saptamana in sau in apropierea Bucurestiului, fara sa te coste mai nimic si in schimb sa-ti ofere amintiri frumoase si interesante. Si ocazia sa cunosti oameni faini si plini de planuri tentante.

Cum mai pot unii, in aceste conditii, sa spuna ca se plictisesc? Eu unul nu inteleg.