Ne-am obisnuit, de mult prea multa vreme, ca totul sa fie perfect functional, sa ne fie la indemana, facil. Ne asteptam ca totul in jurul nostru sa functioneze perfect si mai ales prompt. Nu exista marja de siguranta, nu exista plan B. Totul se intampla aici si acum.

Este placut, nu-i asa? Avem acces la atat de multe facilitati, avem atat de multe la nas. Este, nu zic nu, ma bucur si eu de multe din avantajele modernismului. Dar oare sunt ele atat de facile pe cat par? Rareori realizam ca totul, absolut totul are un pret. In acest caz, pretul nu este altceva decat similaritatea. In oglinda, prin consecinta directa, de la noi se asteapta – si asta facem si noi insine – exact acelasi nivel de promptitudine. Tactul este unul general, nu suntem nicicum exceptati.

Mi-am adus aminte de ideea de mai sus din doua motive, am sa le descriu imediat. Unul si cel mai important este lectura povestii de calatorie a lui Daniel Homorodean. Povestea se intituleaza Cu trenul prin desert si va previn ca este una luuuuunga, pe masura subiectului. Dar merita citita, cu toate episoadele ei Ne povesteste Daniel acolo cum, in alte locuri (si parca in alte vremuri) timpul si activitatea capata un cu totul alt sens. Acolo este mereu loc (si timp) de intarziere, de ocol, de amanare, de greseala sau de schimbarea planurilor. Adica de viata, caci viata in sine, asa cum este ea, nu-i facuta sa fie consumata la foc continuu ci mai degraba sa fie depanata incet si pe-ndelete. Dar cati mai putem face asta, chiar daca stim si vrem?

Continue reading →