Miercuri, 14 septembrie, Napalm Death – parintii (sau nasii, depinde cum vreti sa-i numiti) stilului grindcore ne-au vizitat pentru deja a 3-a oara. Putine mai sunt de spus despre acesta trupa ce a depasit cum mult stadiul de legenda pentru iubitorii genurilor de rock extrem. Sa le luam insa pe rand.

Sala: Clubul Wings, un mai vechi prieten al nostru, a fost de data aceasta gazda concertului din Bucuresti al trupei. Fata de ultima vizita clubul a fost usor renovat si de data aceasta s-a dovedit mai primitor. A contat ce-i drept si numarul relativ redus al celor prezenti, in jur de 3-400 de persoane, dar per total conditiile au fost chiar bune. Preturile la bar sunt chiar decente, in rest clubul are intradevar un stil propriu.

Nu am apreciat insa deloc intarzierea, Napalm Death au urcat pe scena cu mai bine de o ora intarziere.

Un avantaj al acestui gen de club este ca ai parte de-un contact direct cu membrii trupelor de pe scena, daca esti la locul si momentul potrivit, neexistand o intrare separata pentrru artisti. Asa se face ca am dat nas in nas cu basistul Shane Embury care tocmai intra .

Sunet: Ca la orice concert, sunetul face parte din seria elementelor care fac sau darama un eveniment. Experienta de cele mai multe ori subiectiva, de acesta data cred ca majoritatea au fost de acord ca am avut parte de-o sonorizare decenta spre foarte buna, mai ales dupa ce trupa principala a urcat pe scena. Am incercat sa stau in mai multe zone din sala si urechile mele au fost mai mult decat multumite

Trupe de deschidere: Pot spune ca Miercuri seara am avut parte de ceva mai mult decat de-un simplu concert, a fost un mini-festival de rock extrem. Trupele romanesti care au avut onoarea de a deschide concertul Napalm Death au fost, in ordine: Negative Core, Spiritual Ravishment si Lost Society.

Foarte pe scurt, am apreciat din plin primele doua trupe, in special Negative Core. Au un sunet matur, “plin”, o prezenta activa pe scena si nu putini fani, dupa reactia publicului. Piesele de pe albumul Spread the Disease suna bine spre foarte bine. De remarcat dedicarea vocalului Filip BRUNET care atunci cand ataca pasajele mai intense se inroseste tot dar nu slabeste nici o clipa ritmul. Spiritual Ravishment au placut printr-o comunicare foarte buna cu publicul si printr-o atmosfera in general calda si foarte destinsa. Cu un album deja lansat in 2010 – Children of The Atom – trupa a dat dovada de un stil bine legat, dur si rapid. Baietii s-au simtit bine pe scena si au transmis excelent asta inspre sala. Simpatic a fost momentul in care Andrei Bejusca a aparut pe scena cu o masca de porc pe fata – am apreciat momentul . Ca si bonus, baietii din trupa stiu sa fie foarte simpatici si in afara scenei. Am avut placerea sa schimbam cateva vorbe dupa concertul lor si s-au dovedit o gasca foarte placuta. Imi pare rau ca n-am putut sa gust din palinca lor, din motive de sofat – poate cu alta ocazie am sa fiu mai norocos .

Lost Society din pacate nu prea au avut mare legatura cu aceasta seara. Cu un stil mult diferit si fiind o trupa inca imatura si nelegata, cantarea din deschiderea Napalm Death nu le-a facut deloc o imagine prea buna. Pacat, m-as fi asteptat la ceva mai mult de la o trupa romaneasca ce deschide scena pentru o atat de mare legenda grindcore.

Concertul: Intr-un final, dupa o absenta de doi ani pe scena rock din Romania, Napalm Death au urcat pe scena in urletele celor prezenti. Fara nici o introducere, au atacat direct cu Downbeat Clique si au deschis o lunga lista de lovituri muzicale. Sunetul, binecunoscut de cei prezenti, rapid, brutal (foarte) si foarte incarcat a umplut instantaneu sala de concert din Wings. A urmat o foarte scurta prezentare si un melanj de piese vechi si noi, parcurgand o perioada de 30 de ani de istorie a rockului dur. Printre primii si cei mai cunoscuti membrii ai curentului death-metal si grindcore, britanicii de la Napalm Death au cu adevarat statutul de membrii fondatori ai acestui gen muzical. Actualii membrii: Mark Greenway – vocals, Shane Embury – bas, Mitch Harris – chitara, voce si Danny Herrera – tobe, desi nici unul dintre nefiind mebru fondator al trupei, au preluat si dus mai departe cu brio atat stilul cat si mesajul trupei.

Napalm Death este o trupa puternic implicata social, militand atat anti-politic cat si anti-razboi si anti-religie. Nu au uitat de acesta nici in timpul concertului, nelipsind indemnurile catre implicare sociala si gandire libera, neingradita. Este interesant sa vezi o trupa atat de brutala in exprimarea muzicala tinand un discurs despre influenta negativa a religiei, a politicului sau despre prostia reprezentata de curentul neo-nazist (prin aceasta fiind introdusa si piesa Nazi Punks Fuck Off, binecunoscuta preluare dupa trupa Dead Kennedys).

Per total, comunicarea cu publicul a fost insa destul de slaba, argumentul mentionat de catre Mark Greenway fiind ca din cauza castilor nu aude ce i se spune din sala. In afara de scurtele descrieri ale pieselor, in care se mentiona albumul si anul aparitiei, si scurtele mesaje militante, alte interactiuni nu prea au existat. Baietii si-au facut foarte bine treaba dar cam atat. Oricum ar fi insa, energia lui Mark Greenway este completamente incredibila. Cu un stil de iepuras Duracell in versiune punk-metal, combinata cu o voce extrem de guturala, prezenta lui pe scena este pur si simplu exploziva. Si culmea, toata aceasta energie este aproape total compensata de prezenta complet apatica a lui Shane Embury, care nu se misca aproape deloc. Insa recupereaza din plin prin atacurile brutale mijlocite de basul din dotare. Foarte placut se impletea in acest melanj vocea lui Mitch Harris, usor ajutata de sintetizator dar cu un efect foarte impresionant.

Dupa deja clasicele When All Is Said and Done, The Code Is Red si On the Brink of Extinction, momentul cand s-a ajuns la Scum a fost de departe cel mai intens al serii. Zona de mosh-pit a fost rapid aglomerata si un iures de trupuri si plete s-a pus intr-o miscare ametitoare. Am remarcat insa cu bucurie un stil foarte decent si civilizat – in ciuda agresivitatii dansului si a cantitatilor nu mici de alcool consumate, nu a fost nici un moment de agresiune reala – volutara sau nu. De cate ori cineva cadea era imediat ridicat iar cei de pe margine nu au fost deloc afectati. Este drept ca a ajutat si spatiul larg avut la dispozitie dar in principal este vorba de bun simt si civilizatie. De apreciat. Au fost si cateva incercari de crowd-surfing dar nu foarte reusite.

Bis-ul a fost din pacate foarte scurt si aproape greu de observat. Dupa o remarca a lui Mark Greenway, in care ne spunea ca asta ar fi momentul in care ei de obicei isi iau talpasita de pe scena dar ca acum, pentru ca tot nu au unde sa se duca, mai stau sa mai cante, au reluat imediat concertul cu cele doua piese de final: Suffer the Children si Silence Is Defening. Finalul a fost realizat tot de catre Mark, care a ramas o buna bucata de timp sa salute fanii din fata scenei si sa schimbe strangeri de mana cu cei mai multi dintre ei.

Per total, un concert pe masura promisiunii: brutal, acid, dur, rapid, intens, greu, alert – dar memorabil, cu atat mai mult. Napalm Death inca stiu ce inseamna grindcore .

Lista de piese:

01. Downbeat Clique
02. Strong-Arm
03. Unchallenged Hate
04. Continuing War on Stupidity
05. Next on the List
06. When All Is Said and Done
07. Lucid Fairytale
08. Social Sterility
09. Life and Limb
10. Lowlife (Cryptic Slaughter Cover)
11. The Code Is Red… Long Live the Code
12. Mentally Murdered
13. On the Brink of Extinction
14. Conform (Siege Cover)
15. Scum
16. Life?
17. Control
18. M.A.D. (Cryptic Slaughter Cover)
19. You Suffer
20. Nazi Punks Fuck Off (Dead Kennedys Cover)
21. Suffer the Children
22. Silence Is Defening

Articol publicat pe RockStage.ro