Arhivele lunare: octombrie 2011
Melancholia sfarsitului de lume

Un film pe care demult il asteptam cu o mare curiozitate. Melancholia, un film de Lars von Trier. Un Lars von Trier care ameninta sa devina chiar comercial, dupa primele informatii despre film. Ei bine, din fericire nu-i deloc asa.
Nu vreau insa sa povestesc foarte multe despre filmul in sine, n-am pretentii de critic de film si nici nu-mi doresc asta – imi place sa ma bucur de filmele bune si atat. Pe scurt, Melancholia are ca tema principala relatia intre o suma de personaje pe fondul amenintarii unei iminente coliziuni a planetei Terra cu o alta planeta.
Va invit sa-l vedeti, chiar merita. Metafora de final este absolut geniala si atat de adevarata in ceea ce ne priveste, ca si umanitate. Chiar merita. Ah si sa nu uit: locul in care a fost filmat, un castel sau conac, depinde cum vreti sa-i spuneti, este pur si simplu superb asezat. Peisajele sunt … fara comentarii.
Dar tema scrierii nu este in special fimul, acesta a fost doar motivatia. Plecand de la subiectul sfarsitului de lume, in film este foarte pregnant pusa problema – cum te-ai raporta la un astfel de eveniment? Cum ai reactiona?
Chiar mai mult, chiar daca n-ar fi un sfarsit de lume ci doar un sfarsit personal, o moarte previzibila si imediata a propriei persoane. Cum ti-ai petrece ultimele ore? In film sunt descrise mai multe abordari dar invariabil te determina sa-ti pui intrebarea – eu ce as face?
M-am gandit destul de mult si, sperand ca-s si in realitate tot atat de impacat cu ideea unei disparitii personale precum sunt si in propria imaginatie, cred ca am gasit un raspuns multumitor. Daca as putea alege, as sarbatori un astfel de sfarsit la o sticla cu vin, langa cateva persoane care-mi sunt cu adevarat dragi, undeva in munti sau pe malul marii. Dar in mod cert ar fi undeva departe, izolat de nebunia si isteria generala care s-ar desfasura cu siguranta in marile centre urbane. Mi-as dori ca finalul sa fie insotit de-un zambet complice. Cel putin asta simt acum.
Tot e Vineri, mergeti sa vedeti filmul, aveti de ce
. Si pe aceeasi tema dar cu o abordare complet diferita va recomand si volumul de povestiri Playlist, al lui Mihnea Bildariu de la Luna Amara. O lectura suprinzator de placuta.
dvs versus dumneavoastra
Nu stiu altii cum sunt dar eu zau ca am alergie la prescurtari. Mai ales la cele intrate in vorbirea curenta a unei anumite categorii de vorbitori si vorbitoare (gradi, plicti, etc) dar acum ma refer la cele trecute in comunicarea scrisa. Forma cea mai des intalnita si care ma irita de departe cel mai tare este dvs.
Adica o formula de adresare respectuoasa, de politete, care este scrisa in mod prescurtat. Mai exact, politete, sa fie, dar asa, in forma redusa, ca noi ne grabim. V-am respecta dar doar asa putin, in fuga. Nu avem timp. Intr-un e-mail sau o comunicare ce contine zeci de cuvinte, cele cateva instante ale cuvantului dumneavoastra aduna in total nu mai mult de aproximativ 65 de caractere. Cat timp real castigam daca ne folosim de prescurtari?
Tot in aceeasi tema intra si raspunsurile cu un singur cuvant, cateodata chiar cu o simpla silaba. Raspunsuri care, de multe ori, duc in mod natural la cererea de clarificari. Caz in care, nu cumva de fapt mai mult timp pierdem?
Dar se pare ca mai important decat o colaborare corecta, o comunicare clara si completa, un discurs amabil, politicos si respectuos este sa lasam impresia ca suntem ocupati. Ca pentru noi pana si cea mai scurta secunda castigata este utila, necesara, vitala. Imagine, domnilor si doamnelor, ce conteaza foarte mult, se pare. Suntem prea ocupati pentru a mai comunica – asta in plina perioada de explozie a platformelor de comunicare
.
Este oare atat de greu sa ne ingrijim de modul in care ne prezentam ideile? Oare nu cumva modul in care ne exprimam, mai ales in scris, ne reprezinta mai mult decat statutul de oameni ocupati, decat imaginea pentru care, in mod ironic, cheltuim atat de mult timp (si bani) pentru a o crea si mentine?
Va multu dvs pt citire
.
doua – trei din trafic
Dimineata (foarte) devreme. Verde la semafor, trec de intersectie, la trecerea de pietoni un el, pantaloni cu turul cam pana in dreptul genunchilor, ochii verzi-albastrui, vorbind la telefon. Traverseaza. Pe rosu. Ma uit la el, fix in ochii lui – imi intoarce privirea. Continua sa traverseze, in fix acelasi ritm, cu aceeasi privire. Daca as fi trecut si i-as fi rupt picioarele, desi era pe trecerea de pietoni, legal nu ar fi fost vina mea.
Alt semafor, rosu. Eu a doua sau a treia masina oprita, pe banda a doua. Din stanga vine o masina care vrea sa o ia pe strada din dreapta mea (nu este o intersectie in T), deci practic sa traverseze bulevardul. La verde, astept sa treaca primele doua masini apoi il las sa treaca prin fata mea. Il vad cum se deplaseaza incet prin fata mea, verificand traficul de pe banda intai, normal. Vede ca are timp si incepe, incet, sa-si termine travesarea. Din spate, pe banda intai, vine un Renault gri care claxoneaza de parca a venit sfarsitul lumii. In mod clar il vazuse de departe, nu avea cum sa nu-l vada, soferul din fata mea chiar a facut manevra in mod foarte precaut. Si totusi el claxoneaza. Ne pornim oarecum in paralel, ma uit la sofer, un om de conditie medie, in jur de 4o de ani. Se uita inciudat catre mine.
Bulevard cu doua benzi, cam 100 metri pana la trecerea de pietoni. Eu pe banda a doua, viteza aproximativ 40 Km/h. El traverseaza, agale, cu o sacosa in mana, catre dreapta. Nu se grabeste. Se uita la mine, fix in ochii mei, si continua sa traverseze. Incetinesc destul de brusc si de mult, incat il depasesc cand trece catre banda intai. Din spate aud un claxon puternic de TIR – a continuat sa traverseze in acelasi ritm.
Toate in aceeasi zi.
Ce aveti, oameni buni? Ce aveti?
parcul Izvor prinde radacini
Parcul Izvor a inceput sa devina un fel de centru pentru tot mai multe dintre activitatile publice. Concerte, intalniri, seri de sport, “birou” (prietenii stiu de ce), loc de plecare sau de sosire pentru turele cu bicicleta, manifestari sportive si tot asa.
Cineva insa se gandeste si la bunastarea lui ca parc. Si pentru asta cei de la Copacul Meu au planuit o plantare a nu mai putin de 300 de copaci ornamentali, pentru data de 22 Octombrie anul curent. Mai multe detalii ne spun chiar ei:
Situat central si avand 17 hectare de verdeata, Parcul Izvor reprezinta o destinatie populara atat pentru turistii care viziteaza Casa Poporului cat si pentru locuitorilor din zona. Din pacate in decursul anilor spatiul verde s-a deteriorat din cauza concertelor organizate (ex: Madona).
2010 a fost anul modernizarii si infrumusetarii parcului Izvor, fiind inaugurat si un un loc de joaca pentru copii numit ‘Miniparlamentul Copiilor’ cu suprafata de 2.400 de metri patrati si organizandu-se o campanie ecologica prin care s-au plantat 130 de copaci.
Noi credem ca Parcul Izvor are potentialul de a deveni cel mai frumos parc din capitala. Deja primaria a investit bani pentru amenajarea parcului iar noi ne dorim sa le dam o mana de ajutor si sa plantam 300 de copaci ornamentali urmand ca in primavara sa strangem fonduri pentru inca 700 de arbori .
Fondurile pentru cumpararea si plantarea acestor copaci provin din contributile fiecarui bucurestean care isi doreste sa se bucure:de umbra unui copac intr-o zi caniculara, de aerul proaspat si de frumusetea naturii.
Sursa aici: http://copaculmeu.ro/campanii-ecologice/parcul-izvor-prinde-radacini/.
Ne vedem la plantare
.








