cineva sa ma despice
Cateodata cea mai mare dorinta este ca cineva, cumva, sa ma despice, sa ma disece si sa ma extirpeze.
Sa-mi taie creierul in mii de bucatele, in mii si mii de neuroni. Sau si mai bine, sa-mi taie inima, s-o scoata, s-o inghete si s-o sparga in miliarde de cristale.
Amandoua se pare ca-s prea mult, prea mult pentru un singur corp. Nu stiu de ce dar al meu creator n-a calculat deloc bine proportiile, ingredientele nu s-au regasit asa cum scria in reteta. Si echilibrul se tot cauta dar in toata cautarea lui compozitia fierbe si nu-si gaseste timpul sa dospeasca.
Din pacate …
Posted on noiembrie 10, 2011, in ganduri. Bookmark the permalink. 3 comentarii.
No, vulpoiule, cu dorinta sa te fac sa zambesti si cu riscul sa te superi pe mine, am sa iti spun ce mi-o zis mie acum ceva ani un sef: “Marian, chill!” Ai intrat in bucla dramatizarii (pe care, oricat ti-ar displacea, o ai, doar ca o lasi foarte rar sa iasa la suprafata si intre timp te iei de altii
)
Al meu sef n-avea dreptate ca atunci vorbeam de afaceri si de clienti care urlau la mine, nu la el. Tu insa ai altfel de incordari si, cred eu, le abordezi fie prea masculin, fie prea feminin. Lasa-le, omule, sa curga ca nu cred – sau n-ai spus nimic de asa ceva – ca te-a pus nimeni la zid sa iei vreo decizie. Si oricum o decizie in criza ar fi de-un dramatism inutil. Meri intr-un colt cu liniste (da, si buda e o solutie
) si respira adanc adanc de tot pana simti ca se desfac clestii. La nevoie repeta oricat de des. Apoi lasa lucrurile sa fie si-or apuca ele o cale sau alta.
Nu, nu vrei sa-ti extirpe nimeni nimic. Suntem buni si frumosi asa dezechilibrati cu suntem.
Da’ am mai recunoscut ca-s “drama queen” cateodata
.
aoleuuuuuuuuuu