Cam asa a rasunat Clujul in seara zilei de Vineri, 31 Mai 2013 – mai tot orasul, caci putine zone au “scapat” nevizitate de Masa Critica, editia Cluj Napoca, Mai 2013. In cateva cuvinte, vazut de mine, a fost cam asa:
alergare, viteza, telefoane, fluturasi, salutari, pornire, galagie, politie, trafic, biciclete, intersectii, multe benzi ocupate, soare, muzica, jonglerii, alte salutari, flaut, strigate, fluiere, galagieeeeeee, claxoane si sonerii de biciclete, punk unguresc, culori, fixie, MTB, BMX, role, skate, longboard, cartiere, alte intersectii, alte cartiere, zambete, poze, filme, motoare, soferi, telefoane, fotografii, galagieeeeeeeee, mai mult punk, Free Styler, stindarde, Rosia Montana, tandem, primarie, BI-CI-CLE-TA, zambete, multe multe zambete, apus, TIFF, lansare, tura, Piata Unirii, din nou Piata Unirii, din nou din nou Piata Unirii, intersectii, sensuri giratorii, coloana, snakes, doua trei ture de sens giratoriu, stradute, centru, prieteni, bere
In imagini, a aratat cam asa:
Ca sa rezum: MI-NU-NAT . M-am incarcat cu zambete si poze cat sa ma tina o vara intreaga. Si tare mai aveam nevoie .
Chiar daca acest pusti – Jeff Bliss, din Duncanville, Texas - are doar 18 ani, in mai putin de doua minute reuseste sa tina un discurs memorabil despre ce inseamna educatie, pedagogie si per total dovedeste scurt si la obiect ceea ce inseamna sa fii un Cetatean.
Ceva mai multe detalii despre discursul lui Jeff Blis, Duncanville, Texas, puteti gasi aici.
Eu unul nu ma satur sa-l ascult. Este un orator excelent, chiar daca nu are atat de multa experienta in spate. Mai mult, este un elev prin propria alegere – a renuntat la scoala pentru o perioada si apoi tot el a decis sa revina, descoperind insemnatatea educatiei pe termen lung. Da, este mai matur decat colegii lui (cu aproximativ 2 ani) dar prin discursul sau, prin ideile si mai ales modul in care le-a sustinut arata o maturitate emotionala si civica superioara chiar si profesoarei sale.
Acest elev ar trebui promovat si incurajat in a-si cizela talentul de orator. Iar profesoara ar trebui concediata instant, pentru lipsa totala de decenta fata de opinia propriului elev. Practic a reactionat ca un puber frustrat, in loc sa caute sa inteleaga opiniile elevului sau Jeff Bliss si sa poarte un dialog cu acesta. Foarte amar gustul lasat de non-reactia profesoarei.
Insa pustiul are acea scanteie de om care poate porni revolutii. Si daca-si va pastra actuala atitudine, chiar imi doresc sa ajunga sa porneasca cel putin una. Felul in care vorbeste, patosul cuvintelor sale, energia imensa provenita din sublimarea frustrarii asupra gaurilor din sistemul de educatie – frustrare justificata, in mod evident, de starea de fapt – totul duce la un discurs, cum spuneam, memorabil. Inclusiv gestica este adaptata cum nu se poate mai bine.
Imi pare rau ca cei din sala, colegii sai, nu au reactionat pe masura discursului lui Jess. Mi-ar fi placut sa-i vad intelegand, simtind momentul si aplaudandu-l fara retinere. Dincolo de asta, finalul este absolut demential:
“You’re welcome! And if you would like, I’ll teach you a little more so you can actually learn how to teach a freaking class, because since I got here, I’ve done nothing but read packets; so don’t try to take credibility for teaching me jack.”
Cum spuneam, pur si simplu nu ma satur sa-l ascult. Dovedeste ca, poate, mai avem o sansa.
46.74650023.529330
Standard
Am dat peste imaginea asta, salvata in zona pentru pus pe blog – asa ca m-am conformat. Tare mi-a adus aminte de inceputul de Septembrie al anului trecut cand inca totul era nou pe aici pe langa mine .
When the area of Glacier National Park was first visited by naturalists in the late 1880s, it contained over 150 glaciers; now there are only about 35 left, mostly at just a fraction of their first-reported size
J. Diamond, Colapse (In citatul de mai sus e vorba de statul Montana, USA)
Citesc si ma ingrozesc – suntem atat de pierduti in fata naturii si facem atat de multe greseli incat zau nu vad ce sanse avem pe termen lung… Cartea asta (si nu numai) este un pomelnic de dat cu stangu-n dreptu’, in cele mai multe cazuri perfect constienti de consecinte (cel putin cele evident-imediate). Si totusi nu invatam nimic…
Este plina presa de articole si dezbateri pe tema Rosia Montana si mineritul cu cianuri, avem jde discutii despre fracking – asta in conditiile in care cei care le prezinta ca fiind mana cereasca pentru noi sunt fix cei care au fost alungati de la ei de acasa, cu interdictia de mai face astfel de exploatari (sau cu reglementari atat de aspre incat le fac ne-rentabile). Si totusi astfel de “afaceri” continua fara jena.
Nu, sincer nu cred ca ne mai facem bine. Nu mai avem timp sa facem asta elegant, fara consecinte majore – si mai ales dure. Daca ne-om mai face bine vreodata, intr-un mod cat de cat semnificativ, asta se va intampla numai in urma unor evenimente extreme. Evenimente care in nici un caz nu vor fi pasnice si care vor avea consecinte prea mari asupra unei populatii care nu le merita sub nici o forma.
As vrea sa cred altfel da’mi da destul de grav cu virgula. Ne trebuie o zguduire masiva – si chiar nu cred ca vom scapa doar cu doua linii la palma si-o nota scazuta la purtare, zau nu. Mai trist e ca, daca chiar nu reusim sa invatam nimic din atata amar de istorie adunata in spatele nostru, apai ne cam meritam soarta.
You try too hard to make your life fit your way of doing things. If you don’t want to spend time in an insane asylum, you have to open up a little more and let yourself go with life’s natural flow.
.
.
