Category Archives: evenimente
La multi ani Travka – 10 ani de Muzica
N-as fi crezut, acum ceva vreme, cand am descoperit trupa Travka, ca baietii vor reusi un asa carusel de intamplari in asa de putin timp. Parca acum nu multa vreme aflam de despartirea trupei, ca dupa inca nu multa vreme sa ne trezim invitati la concertul de reunire. Sau de regasire, la naiba, cine mai stie? Cine mai stie ce s-a intamplat in ultimii 10 ani? Va spun eu – in ultimii 10 ani s-a intamplat Travka – cu bune si cu rele, cert este ca s-au intamplat. Si tare bine au facut. Fara sa ne dam seama, chiar au trecut 10 ani de Travka. 10 ANI. Un asa eveniment se cerea sarbatorit si unde altundeva daca nu in The Silver Church, acolo unde au tinut majoritatea concertelor bucurestene de dupa revenire.
O aniversare cu adevarat in stilul Travka – simpla, curata, in acelasi timp adanca si plina. Fara nimic special, in afara de intrebarile lui Gadei despre ultimii – sau viitorii – 10 ani. Atat. Dar in acelasi timp, atat de mult. Concertul lor aniversar este, pentru mine, unul din seria celor traite si pe care cu greu le pot desprinde de suflet, sa le pot da mai departe intr-o cronica. Desi la inceput imi era teama ca inca un concert Travka nu va mai fi la fel de acaparator precum altele din acesti ultimi ani, baietii mi-au dovedit ca m-am inselat tare rau.
Au inceput cuminte, instrumental, cu un Venus adus pe pamant, printre noi. Fara Gadei, care a aparut abia la a doua piesa, intrebandu-ne ce am facut in acesti ultimi 10 ani. Chiar asa, ce oare? Sala era plina, in ciuda vremii mohorate de saptamana trecuta, in ciuda ploii si a griului de afara. Era plina de oameni cu sufletul plin. Iar Travka a fost acolo sa le raspunda. Imi regret vocea care inca nu si-a revenit dar aproape nu exista piesa a lor pe care s-o pot asculta cuminte la un concert. Imi cer scuze celor de pe langa mine, este destul de involuntara reactia. Dar n-o regret.
Desi sunt de ceva vreme in turneu, baietii sunt intr-o forma muzicala excelenta asa ca George Gadei – voce, Alexei Turcan – chitara, Misha Galca – chitara, Mizdan – bass si Cristian Chirodea – tobe au facut ca seara sa fie greu de uitat. Totusi cuminti, mai cuminti si mai “asezati” decat la alte concerte. Poate si oboseala drumului isi spune cuvantul, pe ecranele din Silver Church fiind rulat in bucla un clip cu reparatia unei pene de cauciuc suferita de baieti pe drum.
Supriza serii, iar in ce ma priveste un moment cu adevarat special, a fost invitatul de marca: Mihnea Blidariu – Luna Amara. Am ramas masca cand l-am vazut pe scena si cu atat mai mult cand am auzit incepand acordurile de la Corabia nebunilor. Corabia nebunilor cu Mihnea la voce – asta n-am sperat niciodata dar vai Doamne cat de bine a putut suna. Multam pentru un asa cadou.
A doua surpriza a fost lansarea bucuresteana unei noi piese – Soarele rasare, piesa deja cunoscuta in mai multe orase, in cadrul turneului Travka. Suna bine, are un ritm foarte bun – este foarte clar orientata catre radio si pot sa pun pariu ca o vom asculta des in aceasta vara. O incercare inspre comercial dar cu o puternica amprenta Travka. In mod ciudat, n-am avut deloc parte de instrumentul lor de marca, acordeonul. A fost insa compensat de sintetizator si nu s-a simtit asa de tare lipsa.
La final, dupa ce am regretat ca a fost un concert mult prea scurt pentru starea de spirit creata, ramanem sa ne intrebam: cum vor arata urmatorii 10 ani? Multumesc Travka pentru un deceniu de visare – la mai mare.
PS – Nici de aceasta data n-am avut parte de Inger sedat – eu inca mai sper.
Lista completa de piesa:
Venus
E cineva in orasul acesta
Intr-un fel
Zambetul Tau
Sunt un erou
Soarele rasare
Fetele-n luna
Aici sunt eu
Zgarba
Nimic de pe frontul de Est
Partea Finala
90
Ceva mi s-a rupt
Credit foto: Mahmur.info
fetelor le place ploaia
Sau cel putin, nu se sperie de ea la fel de tare precum noi baietii. De unde-mi veni ideea asta? Simplu, dupa ce am vazut ce eveniment superb au reusit ieri, 26 Mai 2012. Mai exact, a treia editie de SkirtBike, organizata de Andreea si Oana-Maria. Jos palaria (si multe au mai fost preumblate pe la eveniment) pentru munca lor – au infrumusetat un oras care avea mare nevoie de asta.
Despre organizarea evenimentului puteti afla mai multe detalii direct de pe site, eu am sa preiau doar un scurt text de la fete:
Se ştie deja că bicicleta a fost cea mai importantă invenţie care a condus la emanciparea femeilor. Hai să celebram acest lucru, să pedalăm aşa cum vrem, să ne îmbrăcăm aşa cum ne place şi să ne simţim sănătoase. Be proud to ride like a girl!
Despre cum s-a simtit ca si participant, apai multe ar fi de spus si toate-s faine, incepand cu drumul pana acolo, putin alergat in ce ne-a privit, pana la finalul cam ploios dar nu mai putin vesel. Inca de pe drum, pana sa ajungem la locul de intalnire – anume Parcul Circului – am tot vazut fete cochete cu biciclete aranjate pe masura, pedaland catre aceeasi destinatie. O frumoasa pata de culoare atat de necesara intr-un oras atat de gri si de innegurat in ultimele zile. Ba una dintre rochitele rosii ne-a si insotit pe drum, vazand ca si noi suntem gatiti de aceeasi destinatie. Nu-i stiu numele ca n-am apucat sa facem cunostinta dar m-am bucurat sa vad ca au fost si cursiere participante, nu doar clasicele MTB-uri si bicle de oras 
.
Ajunsi insa la locul de intalnire, am dat de-o explozie de veselie, de zambete, de culoare si voie bune. In ciuda ploii care tocmai reincepea sa-si afirma prezenta, toata lumea s-a simtit minunat. Salutari, poze, rasete, cirese atarnate de urechi, baloane colorate si multe multe multe zambete. Da, fetele stiu sa se bucure frumos si curat, cu tot chipul si mai ales cu ochii stralucitori de veselie. A fost o placere sa fac parte la un asa eveniment si regret ca am ratat primele doua editii.
Traseul a fost: Aleea Circului – Șos. Stefan cel Mare – Calea Dorobanților – Piaţa Charles de Gaulle – Bd. Aviatorilor, până la Herăstrău, intrarea Pescăruș (șoseaua Nordului). Cam scurt din pacate si, din cauza echipajelor de politie, extrem de lent. Dar trecem rapid peste aceasta neplacere, absolut insignifianta prin comparatie cu voia buna prezenta. Si concretizata la final de traseu, pe bucata de pe B-dul Aviatorilor unde, intentionat sau nu, coloana de masini a fost oprita complet asa ca am avut la dispozitie tot bulevardul, pana la Intrarea Pescarus. Iuhuuuu, aici s-a topait pe bicle, s-a dansat (a fost si o bicla cu instalatie de sunet la remorca, pe post de DJ, si chiar cu muzica de buna calitate) iar la final am facut si rondul de vreo 2-3 ori, sa aratam cat de bine ne-am simtit .
Momentele frumoase sunt multe si nu toate-mi revin in amintire acum dar am foarte clar imaginea unui zambet cald si larg al unei domnisoare aflate la volanul unei masini, in timp ce am depasit-o impreuna cu coloana de la SkirtBike. Se vedea clar ca-si dorea tare mult sa fie alaturi de noi si sunt sigur ca i-am facut ziua mai frumoasa. Ii multumesc pentru acel zambet atat de sincer.
Asa cum le multumesc si fetelor pentru un eveniment asa de placut – cred ca ar face bine sa-l repete mai des, nu-i de ajuns doar o editie anuala. Iar cele (si cei) in jur de 300 de participanti, intr-o zi ploioasa, cred ca spun acelasi lucru.
Pentru poze de la eveniment, urmariti pagina lor de Facebook, aici.
PS – dupa numarul de flori oferite, as spune ca nici baietii n-au fost prinsi in offside, si-au facut onorabil datoria. Poate totusi mai multa grija la vestimentatie, la urma urmei codul spune ca:
Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată în ținută chic, cu rochie sau fustă, tocuri sau balerini, pălărie sau eșarfă, cu flori în par sau în coș, cu claxon și bicicletă, pentru ca această promenadă să demonstreze că mersul pe bicicletă înfrumusețează.
PPS – Eroul zile a fost, de departe, Cezar, un pustan de vreo 4-5 ani, pedaland singur-singurel (insotit insa de mandrii parinti), pe bicicleta lui proprie, si acoperit de un impermeabil tricolor. Inca n-am gasit o poza cu el dar imaginati-va un Superman in miniatura, calare pe bicicleta – cam asa ceva .
Cronica Apocalyptica la Arenele Romane – un sfarsit de lume
Poate unul dintre cele mai frumoase exemple ale unei idei care a fost transformata de pasiune intr-un fenomen. Poate una dintre cele mai frumoase povesti de succes, Apocalyptica stie sa-si pastreze fanii si sa surprinda in mod foarte placut de fiecare data. Dar s-o iau totusi incetisor cu povestea Romanian Rock Meeting 2012 - Spring Edition.
Duminica, 13 Mai 2012, ziua desfasurarii unei noi editii de Romanian Rock Meeting. Insorita dar din pacate friguroasa, ziua nu anunta initial prea multe suprize. Pana spre seara. Promusic Events si Revista Maximum Rock i-au readus pe finlandezii de la Apocalyptica pe scena de la Arenele Romane, scena familiara deja trupei inca din 2006.
Ora de incepere a fost 19.30 si a fost respectata destul de bine. Totusi, referitor la zona si organizare, am cate ceva de comentat, in nume personal. Nu inteleg de ce, in anul 2012, intr-o capitala europeana, este aproape imposibil sa folosesti bicicleta pentru a te deplasa la un concert. M-am uitat cu atentie si nu exista nici un loc amenajat sau cat de cat sigur pentru a putea parca o bicicleta, in conditiile in care ciclistii sunt din ce in ce mai numerosi in Bucuresti. Este oare asa de greu de pus la dispozitie un rastel utilizabil fara teama de nu-ti mai gasi bicicleta la iesire? Poate se aude si la organizatorii de evenimente, ar fi un plus binevenit pe viitor. Sa revin insa, acum ca m-am descarcat.
Prima trupa a serii au fost Changing Skins - un amestec interesant de stiluri, din pacate nu au fost deloc ajutati de sonorizare care pe durata concertului lor a fost prea tare si deloc echilibrata. Au avut un rol dificil insa, cu un public infrigurat si foarte rar, lipsit de reactii. De apreciat entuziasmul cu care si-au dus sarcina pana la capat, chiar daca stilul lor nu prea s-a potrivit cu programul serii.
Dupa o pauza de reamenjare si dupa sesiunea Apocalyptica de intalnire cu fanii norocosi, scena a fost preluata de constantenii de la White Walls. Tot ei au fost si prima surpriza placuta a serii, cel putin pentru mine. O trupa desi foarte tanara, suna excelent si lasa senzatia ca au trecut prin multe – nu degeaba au primit deja cateva premii. Cu un sound foarte bine asezat, amestecand pasaje de voce guturala cu voce clara si cateva piese de conceptie, baietii de la White Walls au aratat ca stiu bine muzica si ca au ce cauta pe scene mari, de renume. Mai ales daca mai lucreaza un pic la accent, daca tot s-au hotarat sa cante in limba engleza.
Cel putin piesa THE LOST ART OF CHAPEAUGRAPHY, in ciuda lungimii foarte rar intalnite la un concert (cred ca are peste 15 minute, cumuland cele 3 acte ale piesei) a sunat excelent. Un mare Bravo pentru un sound original si necomercial. Foarte placut, de urmarit si la alte concerte. Publicul, deja mai numeros si mai activ, in ciuda frigului (am mai mentionat ca a fost foarte frig?) a aratat multa apreciere si suport – cu adevarat meritate.
A urmat inca o pauza (care a marit considerabil senzatia de frig acut data de vantul foate rece), timp in care si publicul s-a mai marit putin, desi mult sub asteptarile mele. Pana la final au fost cateva sute de fani, foarte putini pentru capacitatea Arenelor Romane. Care dealtfel, desi pe inserat nu aratau excelent, dupa caderea intunericului au capatat un aspect bine potrivit evenimentului, avand coloanele luminate in rosu, cu un cer vinetiu si innorat deasupra. Corturile pentru bautura si mancare au fost mai mult decat suficiente, cu cozi de maxim cateva persoane, mai ales avand in vedere publicul redus deja mentionat. Per total Arenele Romane ramane un loc excelent pentru genul acesta de concerte. Cu un sunetist priceput, acustica este chiar buna iar in timpul concertului Apocalyptica s-a auzit foarte foarte bine.
Am ceva de comentat totusi in ce priveste amenajarea spatiului. Inteleg necesitatea camerelor de filmat dar, totusi, un concert este in primul rand dedicat fanilor prezenti. Din cauza camerelor si a aranjarii acestora, practic nu era utilizabila decat jumatate din suprafata disponibila in Arenele Romane. N-a fost o problema majora din cauza publicului redus, dar totusi nu mi se pare deloc echitabil din partea organizarii. Odata trecut de prima treime, nu mai puteai deloc sa vezi ceva inspre scena fara sa fii deranjat de prezenta a cel putin o camera de luat vederi si/sau a acesoriilor acestora. Zic ca mai este de lucrat aici.
Apocalyptica au deschis concertul, parte din turneul lor de promovare al albumului 7TH SYMPHONY, lansat in 2010, cu o piesa cum altfel decat instrumentala, preluata de pe acest album: On The Rooftop With Quasimodo. Nu tocmai in forta, si-au facut o intrare graduala, construind atmosfera. Au recuperat insa rapid cu piesa 2010, ce in versiunea de album il are ca invitat pe Dave Lombardo de la Slayer si care a anuntat destul de clar felul in care se va desfasura intreaga seara. Adica un macel de metal finlandez amestecat cu sonoritati clasice, surprinzatoare si mai ales captivante.
Greu de descris ceea ce a urmat, Apocalyptica reusind in foarte scurt timp sa aprinda publicul si sa schimbe total atmosfera. Desi in continuare foarte foarte frig (am mai mentionat asta?), incepea deja sa nu mai conteze. Oricum, dupa Master of Puppets nimic n-a mai contat. Asa cum au inceput ca si proiect, trupa tribut pentru Metallica, baietii de la Apocalyptica nu si-au uitat naravul ci dimpotriva. Nelipsite de la concertele lor, preluarile Metallica sunt un rasfat muzical. Combinatia intre sunetul atat de complex al violoncelelor de pe scena si versurile cantate de public, care nici de data n-a fost deloc lipsit de voce, este greu de prins in cuvinte. Conexiunea public – scena este completa, practic publicul devine un membru al trupei, vocalul absent de pe scena si parte din intreg spectacolul. Minunat. Iar felul de a comunica cu publicul al lui Paavo Lötjönen este incredibil – prezent pe toata scena, foarte activ si mereu zambaret, indeamna si conduce publicul dupa bunul plac si cerintele concertului. Va mai zic doar ca la Seek & Destroy n-a fost picior de rocker care sa nu fie luat pe sus de valul cantarii. Perfecta senzatia, perfect momentul.
Reveniti la propriile piese, au urmat clasicele Life Burns! si Last Hope, dintre compozitiile proprii trupei. Eicca Toppinen – violoncel, Paavo Lötjönen – violoncel, Perttu Kivilaakso – violoncel si Mikko Sirén – tobe, toti membrii vechi ai trupei, stiu sa-si prezinte creatiile intr-un spectacol superb. Nici vocalul Tipe Johnson, invitat pentru tot parcursul turneului, nu a facut deloc o impresie rea, avand o voce foarte potrivita cu sound-ul trupei.
Pe tot parcursul serii baietii au fost, literalmente, pe toata scena. Sincer nu reusesc sa inteleg cum de se pot misca atat de mult si de fluid, carand dupa ei cate o imensitate de violoncel si mai si cantand in acelasi timp. Dar ei o pot face si toata joaca asta prinde foarte bine. Mai mult, au cantat cu pofta si cu veselie, erau captivanti in placerea lor de-a canta si de-a se distra. Au pus stapanire pe scena, pe atentia noastra si apoi s-au apucat de joaca. Eicca la un moment dat a scos un al treilea bat si-l ajuta pe tobosarul Mikko, care la randul lui a stat mai mult cocotat pe scaun decat cuminte asezat intre tobe. Tot Eicca, precum un mic elf pus pe sotii, era mai mereu intr-un dialog muzical cu Perttu, in timp ce Paavo era ocupat sa comunice, non-verbal, cu publicul, sa ne incurajeze si sa conduca versurile, atunci cand era cazul. Toti au fost o explozie de energie iar momentele in care se reuneau cele trei violoncele, intr-un triunghi strans, erau sublime. Si pana la urma Perttu, desi initial cel mai gros imbracat (deh, v-am mai spus, cred, ca era tare frig) a fost si cel care, clasic, a scapat de tricou pana la final – spre bucuria fanelor prezente.
Finlandezii stiu si mai ales simt muzica. Pasiunea lor, dovedita de anii de experienta si de studiu, au aratat ca sunt cu adevarat niste muzicieni de elita. Iar pasajele de muzica clasica Psalm 1 si Sacra, definitorie in formarea lor ca muzicieni, au fost un deliciu foarte bine primit.
La final, nu pot sa spun ca si concluzie pentru acest concert decat ca a fost prea scurt. Opinie impartasita si de altii dintre cei prezenti, cele peste 90 de minute au parut si s-au simtit mult prea scurte. Cand este urmatorul concert Apocalyptica?
Poze de la concert puteti gasi aici: http://www.rockstage.ro/foto-detalii/Apocalyptica/386/205/
Lista completa de piese, conform Setlist.fm
On the Rooftop With Quasimodo
2010
Grace
Master of Puppets (Metallica)
End of Me
I’m Not Jesus
Psalm 1
Sacra
Nothing Else Matters (Metallica)
Last Hope
Refuse/Resist (Sepultura)
Life Burns!
Seek & Destroy (Metallica)
Inquisition Symphony (Sepultura)
Bis:
At the Gates of Manala
I Don’t Care
biciclete si desene pe asfalt
Stiu ca inca nu-i ziua copilului dar ia uite se ce pregateste pentru maine: Pista ilegala! Biciclistii o cedeaza pietonilor. Pe scurt, maine de la 7.30 (pfui, stiu, dimineata tare, nu-mi aduceti aminte) o droaie de biciclisti vor invada asa zisele piste de biciclete de prin Bucuresti si le vor returna, simbolic, prin desene sugestive pe asfalt, catre posesorii lor de drept: pietoni, magazine, statii de autobuz, etc. Pentru ca acestea nu sunt nici legale, nici morale si in nici un caz sigure. Sa nu mai zic eficiente.
Traseul va fi acesta: http://www.bikemap.net/route/1560289 iar programul dupa cum urmeaza:
ora 07:45 – Piata Muncii (parcul de la iesirea din Metrou)
ora 08:45 – Piata Dorobanti
ora 09:45 – Politehnica (Metrou) ora
10:45 – Cimitirul Ghencea (Drumul Sarii intersectie cu Calea 13 Septembrie)
Mai multe detalii aici: http://www.facebook.com/events/410176185682032/. Haideti si voi la aceasta mini lupta de guerilla urbana, poate asa vor intelege si edilii nostrii cum trebuie sa procedeze in mod legal.
Noi ne-am pregatit deja .
Marsul tacerii – Bucuresti 2012
Inceput in 2003, ca urmare a initiativei lui Chris Phelan, in White Rock Lake din Dallas, USA, a avut loc prima editie a Marsului Tacerii. Initial gandit ca un eveniment singular, ideea a prins amploare si 10 ani mai tarziu se desfasoara, ca un tavalug, in zeci de tari si pe toate cele 7 continente. Anul acesta sunt deja confirmate 256 de orase in care se va desfasura marsul si inca mai sunt inscrieri.
In Bucuresti suntem deja la a doua editie si speram sa continuam, indiferent de conditii, atata vreme cat astfel de marsuri vor mai avea motivatie.
Pe scurt, este un mars de comemorare, organizat in fiecare an in cea de-a treia Miercuri din luna Mai. Anul acesta asta inseamna data de 16 Mai. Ora de plecare este aceeasi in fiecare tara, ora 19.00, in acest mod realizandu-se practic un mars continuu, intins peste toate zonele orare de pe mapamond.
Este un mars lent si mai ales tacut. Regula de baza a acestui mars este linistea. Fara claxoane, fara comentarii, fara nici un fel de sunet decat daca este absolut necesar. Tacerea este cea care va insoti acest mars.
Vom vedea ce se poate face in asa fel incat acest mars sa fie desfasurat cu aprobarea si suportul instutiilor legale – avem acest drept. Voi reveni cu detalii pe masura ce vor fi progrese in organizare dar concluzia este clara:
Punctul de intalnire va fi intrarea in Parcul Izvor dinspre Casa Poporului, iar traseul va fi: Parcul Izvor, Strada Izvor, Calea 13 Septembrie, B-dul Libertatii, P-ta Unirii, P-ta Alba Iulia si retur pe B-dul Unirii catre Parcul Izvor.Harta este aici.
Ora de intalnire este 18.30 iar plecarea la ora 19.00.
La fel ca si anul trecut, cred ca o idee buna ar fi sa venim imbracati in alb, ca si evocare a bicicletelor fantoma.
Daca sunt alte orase care vor sa organizaze, le stau la dispozitie cu orice informatii am. Pagina de inscriere pentru eveniment o gasiti pe Facebook, aici:
Cateva date preluate de pe site-ul initiatorilor – Ride of Silence:
DATE: May 16, 2012 (always the 3rd Wednesday of May)
TIME: 7:00 pm
WHERE: Hundreds of locations world wide Join cyclists worldwide in a silent slow-paced ride (max. 12 mph/20 kph) in honor of those who have been injured or killed while cycling on public roadways.
WHY DOES THIS ORGANIZATION EXIST?
- To HONOR those who have been injured or killed
- To RAISE AWARENESS that we are here
- To ask that we all SHARE THE ROAD
THE RIDE OF SILENCE WILL NOT BE QUIET
On May 16, 2012 at 7:00 PM, the Ride of Silence will begin in North America and roll across the globe. Cyclists will take to the roads in a silent procession to honor cyclists who have been killed or injured while cycling on public roadways. Although cyclists have a legal right to share the road with motorists, the motoring public often isn’t aware of these rights, and sometimes not aware of the cyclists themselves. In 2003, Chris Phelan organized the first Ride of Silence in Dallas after endurance cyclist Larry Schwartz was hit by the mirror of a passing bus and was killed. (Read the full history here…) The Ride of Silence is a free ride that asks its cyclists to ride no faster than 12 mph and remain silent during the ride. There are no sponsors and no registration fees. The ride, which is held during National Bike Month, aims to raise the awareness of motorists, police and city officials that cyclists have a legal right to the public roadways. The ride is also a chance to show respect for those who have been killed or injured.
Si despre istoric:
A little history of this ride and how it came to be…. The 2003 Ride of Silence™ at White Rock Lake in Dallas drew 1,000 cyclists through word of mouth and email communication over a period of only ten days. There was no registration and no fees. Local media reported the ride to be incredibly moving as these cyclists rode in silence, occasionally wiping away a tear or patting a friend on the back. Chris Phelan, a friend of Mr. Schwartz and the person responsible for starting this initiative, thought the ride was a one-time event. However, as word got out other cyclists began to contact him with a desire to do the same thing in their own communities. Read Chris’ report from the first ride here.
Exista si un poem, pe care de asemenea am sa-l redau mai jos:
The Ride of Silence…
Tonight we number many but ride as one
In honor of those not with us, friends, mothers, fathers, sisters, sons
With helmets on tight and heads down low,
We ride in silence, cautious and slow
The wheels start spinning in the lead pack
But tonight we ride and no one attacks
The dark sunglasses cover our tears
Remembering those we held so dear
Tonight’s ride is to make others aware
The road is there for all to share
To those not with us or by our side,
May God be your partner on your final rideMike Murgas
Marsul tacerii…
In noaptea asta toti vom fi ca unul
In cinstea lor vom urma drumul
Prieteni, mame, tati, surori sau fii
Aceia care dorm etern, usor…
In liniste, atenti, incetisor,
Porni-vom rotile in grup
Prin intuneric, ca un singur trup
Lacrimi se-ascund sub negrii ochelari
Ivite-n amintirea acelor dragi hoinari
Aflati, cei ce priviti Plimbarea Noptii,
Drumul e-aici sa-l impartim cu totii !
Voi dragi plecati fulgerator
Sa fie Domnul al vostru pazitor
In ultima plimbare.
Prin Rai… Incetisor…
(traducere libera, dupa Mike Murgas, de Bikepress)
Multam Bikepress pentru versuri si grafica.
