Category Archives: ganduri
viata de angajat la CGS Romania sau viata de caine?
Prin peregrinarile internautice am dat peste o poveste absolut fascinanta, daca n-ar fi cutremuratoare in esenta ei. N-am sa reiau povestea in amanunt, gasiti detalii la autorul initial: partea intai aici si partea a doua aici.
Foarte pe scurt: este descrisa in mod halucinant povestea unui conflict de munca, generat se pare de catre angajator – in cazul de fata CGS Romania – si un angajat. Domnilor, oricat de proasta ar fi fost calitatea muncii respectivului angajat si oricat de proasta atitudinea lui fata de munca si/sau companie si/sau colegi, nu exista nici o justificare pentru un astfel de comportament al unui angajator, persoana juridica, fata de un angajat. Nu exista nici o scuza. Va rog cititi detaliile si, mai ales, comentariile de la cele doua articole. Sunt absolut incredibile intr-o lume speram normala si, mai rau decat atat, imaginea creata este mult mai negativa decat povestea initiala in sine. CGS Romania este un angajator atat de rau incat a aparut un blog al angajatilor si fostilor angajati nemultumiti de aceasta firma: http://cgsbrasov.wordpress.com/. Absolut de necrezut ca exista asa ceva. Mai grav, se pare ca nu-s deloc unici.
Iar povestea asta vine la numai doua zile dupa ce am vizionat documentarul The Corporation. Un documentar pe care il recomand cu multa caldura, prezinta excelent un punct de vedere foarte pertinent asupra conceptului denumit corporatie. Si este gratuit, il puteti descarca direct de pe site-ul documentarului. Recomand sa vedeti si interviul cu autorul, face parte din acelasi pachet.
Pe scurt, documentarul prezinta conceptul de corporatie ca fiind o persoana – adica preia exact modul cum este considerata o corporatie in legislatia SUA, datorita careia corporatiile au beneficiat de foarte multe drepturi care initial nu le putea fi acordate. Pornind de la aceasta premisa si aplicand un set de diagnostice psihologice, reiese clar ca o corporatie este, prin insasi esenta acesteia, o persoana psihopata. Va invit sa urmariti documentarul pentru a intelege mai bine demonstratia, chiar se aplica in mod evident. Concluzica este destul de clara: o corporatie va face tot atat de multe pe cat poate scapa fara a fi prinsa, singurul ei obiectiv fiind maximizarea profitului. Nu conteaza prin ce metode, atata vreme cat acestea pot fi aplicate iar la final rata de profitabilitate creste.
Pai, se aplica cele de mai sus in cazul CGS Romania? As spune ca este un exemplu perfect, CGS Romania fiind dealtfel filiala locala, outsourcing de call-center, pentru o corporatie fix din SUA. Iata cum avem si un studiu de caz. Din pacate.
Trageti singuri concluziile dar daca aveti vreodata oportunitatea de a lucra cu sau pentru CGS Romania, as spune sa va ganditi de 3 ori. Sau mai bine de 4. Si mai bine, n-o faceti deloc – nu merita sa va bateti capul.
Credit foto: Neil Kelly
Actualizare: Se pare ca respectivul angajat, dintr-un motiv sau altul (ori a ajuns la o intelegere cu CGS Romania ori acestia au gasit o modalitate de constrangere foarte eficienta) a gasit de cuviinta sa-si retraga afirmatiile. Internetul insa este un spatiu viu si, deocamdata, greu de controlat. Prin urmare, tot ceea ce s-a scris pe tema de mai sus, atat articolele initiale cat si, mai ales, comentariile cu privire la subiect pot fi regasite integral aici. Poate domnii de la CGS Romania invata ca nu poti sa controlezi chiar pe oricine si ca unele fapte ajung si publice.
masini, biciclete si motoarele lor
Asta seara, pedaland fara nici o graba catre casa, ma gandeam la diferentele dintre masini si biciclete. La cat de mult conteaza, in cazul primelor, motorul ce toarce, mai mult sau mai putin zgomotos, sub capota. La cat de mare este competitia, in special masculina, referitoare la potenta motorului. La cat de mult am ajuns sa ne identificam cu aceasta potenta, sa ne subscriem ei. La cat de mult conteaza aceasta diferentiere, aceasta clasificare in viata noastra sociala (nu neaparat sunt de acord cu asta dar este un fapt real).
Ei bine, daca stau sa ma gandesc serios, in cazul bicicletei lucrurile nu stau nicidecum altfel. Avem acelasi criteriu de identificare, de delimitare, de clasificare – motorul. Avem, in situatii similare, acelasi spirit de competitie si de bravada. Exista insa o diferenta fundamentala.
In cazul bicicletei, motorul este inima proprie. Va doresc, prin urmare, cat mai multi “cai putere” 
. Sa va bucurati de ei.
plangeri si vaicareli de sezon
Cam de cand a inceput iarna noastra sa-si desfasoare hachitele tot aud in stanga si-n dreapta numai de apocalipse. Ca aia nu fac, ca aia nu dreg, ca aia asa si pe dincolo. Administratia se plange de firme, populatia se plange de administratie, media se plange de toata lumea, cei salvati se plang de salvatori iar ulitele se plang de singuratate. Caci pe ele se pare ca toata lumea le uita.
Ce-aveti mai oameni buni? Ati uitat sa fiti oameni? Ati uitat in ce tara, in ce loc de pe lumea asta traiti? Unde v-ati nascut? Acum un an doi auzeam numai ca “ce iernuri erau pe vremea mea” si tot asa. Acum insa, ce? Nu mai e pe vremea voastra? Sau numai trecutul stie sa-si depaseasca necazurile?
Unde ma uit, c-o fi pe site-urile de stiri, pe posturile TV oricare or fi ele, c-o fi pe bloguri sau pe retele de socializare online numai nenoriciri vad. Orasul e innecat, tara este scufundata intr-o mare de zapada. Si nimeni nu face nimic, ne ducem dracului, vine sfarsitul lumii. Pe dracu vine, am obosit de placa asta ce parca mi-a tocit creierul cu litania ei cretina.
Din fericire nu prea ma tine mult si scap usor de contactul cu mass-media, in orice forma a ei. Am mai spus asta dar merita s-o repet: viata devine instant mult mai frumoasa daca pur si simplu uitati de canalele de stiri. Daca ati lasa isteria deoparte si ati iesi pe strada, veti descoperi o lume ceva mai normala – si in nici un caz in prag de disparitie.
Daca ati scoate ochii din monitoare/televizoare ati descoperi o lume care chiar functioneaza. O lume ce-si vede de ale ei, fara sa-i pese de apoplexiile unui reporter in culmea carierei. O lume in care oamenii se deplaseaza, chiar daca mai greu, o lume in care stiu sa-si faca loc unul altuia pe o poteca prea ingusta (uneori mergand atat de departe cu amabilitatea incat cei doi trec prin nametii de zapada iar poteca ramane goala ), o lume in care oamenii isi fac treaba, isi curata bucatica de trotuar, de alee sau locul de parcare. Nu toti, asa-i – dar destui.
Daca ati scoate i-urile din urechi si mai ales daca ati parasi bulevardele seci, ati auzi cum strada se umple de rasete de copii, de sunet de lopeti, de scartaitul zapezii sub talpile voastre, de lunecus de sanie si fasaitul fulgilor pe umeri. Tot ceea ce face ca Iarna pe ulita sa fie o poveste atat de frumoasa se intampla chiar in jurul nostru, aici si acum.
Daca insa nu aveti la dispozitie decat o pereche de ghetutze sau botoshei, mai bine stati in casa. Ramaneti la monitor si priviti cu disperare si indignare sfarsitul lumii.
Noi, restul, ne vom bucura in continuare de frumusetea de afara. Astia care tac si fac si nu-i da nimeni la nici o emisiune de stiri. Femei care-si dau zapada singure de prin fata chioscurilor unde lucreaza, barbatii iesiti cu lopata in maini sa faca alei in jurul blocului, preoti si calugari ce-si intretin bisericile, batrani cu plasa in maini plecati la cumparaturile zilnice, soferi ce-si imping unii altora masinile de prin parcari, copii ce chiuie de bucuria saniusului, indragostiti ce se pierd sub perdeaua complice de zapada. Astia care chiar traiesc.
Iesiti dracului din casa, nu va mai plangeti atat. Iesiti si Traiti.
portie de desavarsire
Am gasit acest clip prin peregrinarile mele internautice. Putine cuvinte pot adauga dar va invit, va rog sa va oferiti 20 de minute din viata voastra pentru a experimenta o mica minune. Pentru ca o minune este performanta acestei femei, atat de incarcata de viata, de bunatate, de entuziasm, de tinerete, de talent, de arta, de atat de multa frumusete umana. Este un exemplu a ceea ce pot numai un om implinit.
Sarah Kay: If I should have a daughter … - un moment TED.
Am ramas cu aceasta fraza in minte:
I keep trying, hoping that one day I’ll write a poem I can be proud to let sit in a museum exhibit as the only proof I existed.
Cand vom ajunge sa intelegem puterea acestor cuvinte, cand astfel de ganduri ne vor influenta deciziile, lumea asta va fi cu mult mai frumoasa. Pana atunci, nu putem decat sa continuam sa incercam .
PS – imi doresc din tot sufletul sa gasesc si in Romania astfel de reprezentatii de poezie interpretata, caci alt termen nu gasesc pentru a traduce: spoken word poetry. Daca stiti de astfel de intamplari, rogu-va dati informatia mai departe. Multam mult. Pont: pe site-ul ei gasiti multe alte inregistrari video care sunt absolut savuroase.
Link-ul original se afla aici.
confesiunea unui pacatos
Mi-a trebuit multa vreme pana sa ajung sa inteleg. Pana sa ajung sa realizez cat de departe sunt de adevar. Cat de mult m-am indepartat si, mai grav, cat de adanc m-am afundat.
Aceasta este confesiunea unui pacatos. Destainuirea, recunoasterea pacatului de care m-am facut vinovat atat de mult timp. Spovedania cea mai sincera, curata si completa – pentru ca, da, acum stiu, acum o pot spune: sunt un pacatos.
Pacatul de care ma fac vinovat este dintre cele mai grele. Mai mult decat atat, m-am afundat in pacat, m-am insotit de el si l-am luat drept pavaza atuni cand altii au incercat sa-mi deschida sufletul, sa-mi arate ca gresesc. Nu, n-am avut urechi sa-i ascult, am luat drept adevarata greseala in care am crezut cu atata patos. Si am gresit. Aceasta epifanie am primit-o de curand, cand nici prin gand nu-mi trecea indoiala in pacatul meu, cu atat mai putin prin suflet. Primiti dar va rog martusirea mea, spovedania unui amarnic pacatos.
Pacatul de care ma fac vinovat este posibilul. Caci alt termen mai potrivit nu pot sa gasesc. Amar de vreme m-am indoit de mine si de tot ce-i in jurul meu, convins fiind ca totul poate fi mai bun. Ca lumea si tot ce-i in ea poate fi mai buna, mai frumoasa, mai calda, mai … altfel. Ca avem datoria sa ducem toate mai departe. Ca nu putem, nu trebuie sa avem liniste pana cand nu vom trai in cea mai buna dintre lumile posibile. Ca este posibil, ca este in puterea noastra sa aducem acest posibil in realitate. Frumoase ganduri, frumoase indemnuri. Numai ca acest posibil este tare inselator. Se strecoara in cele mai mici amanunte, in cele mai mici ganduri si, mai grav, trairi. Astfel, totul este posibil mai bun. Totul este posibil mai frumos, mai inaltator sau pur si simplu mai placut. Posibil. Totul este posibil. Si niciodata, fara odihna, posibilul nu se termina. Nu se opreste si odata cazut in patima lui, nu te vei mai opri nici tu. Pentru ca totul este posibil, mai putin ceea ce este deja. Pe nesimtite posibil il inlocuieste pe acum. Il indeparteaza, il inchide, il face din ce in ce mai marunt si mai firav. Asa isi dovedeste el nimicnicia, prin falsa comparatie. Ascuzand, naruind acum-ul, posibil devine din ce in ce mai tentant. Si cu atat mai gaunos si daunator.
Dar gata – pana aici. Acum am inteles, mi s-au deschis ochii si sufletul si am vazut adevarul. L-am vazut pe posibil drept ceea ce este el cu adevarat – DOAR posibil. Pacatul meu este ca l-am lasat pe posibil sa-mi inece mintea si sufletul si sa ma faca sa nu mai vad ceea ce, acum, imi este atat de clar. Ca, dintre toate posibilitatile, TRAIM deja in cea mai buna dintre lumi. In cea mai buna dintre lumile existente si asta este ceea ce, eu, am uitat.
Cu cainta vin acum si zic voua – iertati-ma. Nu am stiut, desi de atatea ori mi s-a aratat adevarul. Am avut ochii acoperiti de graba si de valul posibilului. Dar am fost mantuit. Mi-au fost curatate pleoapele, au fost usurate si ridicate si acum vad, cu claritate, unde sunt, unde suntem. N-am idee unde voi fi maine, nici de tine nu stiu ce vei face, cu atat mai putin de voi. Stiu insa ca, dintre toate cele ce se puteau intampla, acum si aici suntem in cel mai frumos loc. Acum si aici traim, iubim, zambim, gandim, oftam, ne daruim si suntem daruiti, SUNTEM. Dintre toate lumile ce au existat in infinitatea de clipe ce au trecut pana acum, dintre toate posibilele de pana acum o milisecunda, traim in cea mai frumoasa dintre lumi.
O lume in care, da, totul este posibil. Dar nimic nu se va intampla daca aici si acum uitam sa traim. Aici si acum, in cea mai frumoasa dintre lumi – acum stiu, acum vad. Acum m-am mantuit si vin sa va zic voua – iertati-ma. Ma caiesc si ma bucur in acelasi timp.
Aici si acum.
