Ceva mai multe detalii despre discursul lui Jeff Blis, Duncanville, Texas, puteti gasi aici.

Eu unul nu ma satur sa-l ascult. Este un orator excelent, chiar daca nu are atat de multa experienta in spate. Mai mult, este un elev prin propria alegere – a renuntat la scoala pentru o perioada si apoi tot el a decis sa revina, descoperind insemnatatea educatiei pe termen lung. Da, este mai matur decat colegii lui (cu aproximativ 2 ani) dar prin discursul sau, prin ideile si mai ales modul in care le-a sustinut arata o maturitate emotionala si civica superioara  chiar si profesoarei sale.

Acest elev ar trebui promovat si incurajat in a-si cizela talentul de orator. Iar profesoara ar trebui concediata instant, pentru lipsa totala de decenta fata de opinia propriului elev. Practic a reactionat ca un puber frustrat, in loc sa caute sa inteleaga opiniile elevului sau Jeff Bliss si sa poarte un dialog cu acesta. Foarte amar gustul lasat de non-reactia profesoarei.

Insa pustiul are acea scanteie de om care poate porni revolutii. Si daca-si va pastra actuala atitudine, chiar imi doresc sa ajunga sa porneasca cel putin una. Felul in care vorbeste, patosul cuvintelor sale, energia imensa provenita din sublimarea frustrarii asupra gaurilor din sistemul de educatie – frustrare justificata, in mod evident, de starea de fapt – totul duce la un discurs, cum spuneam, memorabil. Inclusiv gestica este adaptata cum nu se poate mai bine.

Imi pare rau ca cei din sala, colegii sai, nu au reactionat pe masura discursului lui Jess. Mi-ar fi placut sa-i vad intelegand, simtind momentul si aplaudandu-l fara retinere. Dincolo de asta, finalul este absolut demential:

“You’re welcome! And if you would like, I’ll teach you a little more so you can actually learn how to teach a freaking class, because since I got here, I’ve done nothing but read packets; so don’t try to take credibility for teaching me jack.”

Cum spuneam, pur si simplu nu ma satur sa-l ascult. Dovedeste ca, poate, mai avem o sansa.

Am dat peste imaginea asta, salvata in zona pentru pus pe blog – asa ca m-am conformat. Tare mi-a adus aminte de inceputul de Septembrie al anului trecut cand inca totul era nou pe aici pe langa mine .

When the area of Glacier National Park was first visited by naturalists in the late 1880s, it contained over 150 glaciers; now there are only about 35 left, mostly at just a fraction of their first-reported size

J. Diamond, Colapse (In citatul de mai sus e vorba de statul Montana, USA)

Citesc si ma ingrozesc – suntem atat de pierduti in fata naturii si facem atat de multe greseli incat zau nu vad ce sanse avem pe termen lung… Cartea asta (si nu numai) este un pomelnic de dat cu stangu-n dreptu’, in cele mai multe cazuri perfect constienti de consecinte (cel putin cele evident-imediate). Si totusi nu invatam nimic…

Este plina presa de articole si dezbateri pe tema Rosia Montana si mineritul cu cianuri, avem jde discutii despre fracking – asta in conditiile in care cei care le prezinta ca fiind mana cereasca pentru noi sunt fix cei care au fost alungati de la ei de acasa, cu interdictia de mai face astfel de exploatari (sau cu reglementari atat de aspre incat le fac ne-rentabile). Si totusi astfel de “afaceri” continua fara jena.

Nu, sincer nu cred ca ne mai facem bine. Nu mai avem timp sa facem asta elegant, fara consecinte majore – si mai ales dure. Daca ne-om mai face bine vreodata, intr-un mod cat de cat semnificativ, asta se va intampla numai in urma unor evenimente extreme. Evenimente care in nici un caz nu vor fi pasnice si care vor avea consecinte prea mari asupra unei populatii care nu le merita sub nici o forma.

As vrea sa cred altfel da’mi da destul de grav cu virgula. Ne trebuie o zguduire masiva – si chiar nu cred ca vom scapa doar cu doua linii la palma si-o nota scazuta la purtare, zau nu. Mai trist e ca, daca chiar nu reusim sa invatam nimic din atata amar de istorie adunata in spatele nostru, apai ne cam meritam soarta.

PS – Recomand cartea, merita citita.

You try too hard to make your life fit your way of doing things. If you don’t want to spend time in an insane asylum, you have to open up a little more and let yourself go with life’s natural flow.

Haruki Murakami – Norwegian Wood

Trec discret peste “actualitatea” ideii de cuplu intr-o epoca ce-si tot cauta un punct de echilibru – pot fi multe de spus, cu argumente chiar interesante (ba chiar si valide, unele dintre ele) dinspre toate  “partile” dar sa ramanem totusi la ideea, poate putin conservatoare dar cu siguranta romantica, a cuplului peren. A cuplului ce-si cauta si-si gaseste implinirea, in forma clasica si greu incercata de-a lungului anilor a casniciei.

Dar sa revenim la inceputuri, dupa aceasta divagatie introductiva. Greu de gasit momentul in care un cuplu devine, dintr-o pereche de indragostiti nepasatori, o impletire unitara, un parteneriat ce are pretentia sa indure cu consecventa provocarile ce, cu siguranta, vor veni. Fiecare stie, sau crede ca stie, cand anume a fost acel moment initial in care „s-a trecut dincolo”. De multe ori, momentele sunt diferite chiar si pentru fiecare dintre parteneri – dar ele exista, cu siguranta, in forma lor pur subiectiva si intima. Din afara insa, un astfel de moment este greu de identificat. Uite asa ajungem la o forma mai mult sau mai putin formala, dar cu siguranta usor de identificat atat pentru parteneri, cat si pentru cei alaturi de ei – cererea in casatorie.

Daaaaa, acel moment atat de cantat, ironizat, imaginat si transformat de mii si mii de ori. Acel moment mult temut de catre „ei” si cu atat mai ravnit de catre „ele”. Cum sa faci? Cand? Unde? Ce? Intrebarile sunt fara de sfarsit, de ambele parti ale cuplului. Exista doar certitudinea ca DA, trebuie s-o faci. Dar mai departe…

Cu siguranta suntem cu mult mai creativi decat o credem – vedem asta zi de zi, chiar daca n-o realizam cu adevarat. Ei bine, iata un teren in care creativitatea isi gaseste de multe ori locul de joaca, in toata splendoarea ei. Sunt binecunoscute povestile virale ce traverseaza internetul cu diverse cereri in casatorie  care mai de care mai frumoase, haioase, traznite, cu siguranta impresionante: ba o cerere in casatorie intr-un avion in picaj, ba intr-un flash-mob, ba cu scenarii elaborate ce includ zeci de prieteni participanti, ba in fel si chip. Nu pot sa uit cat succes de „media” a avut acel individ romantic ce si-a cerut iubita in casatorie pe digul de la 2 Mai, intr-un scenariu aproape de film: cu sampanie, cu mare, cu vant ce le flutura hainele, totul absolut perfect. Va amintiti? Stiu si alte povesti, nu mai putin incantatoare, cu cereri in casatorie in bucatarie, cu genunchiul pe prosopul asortat . Da, atunci a fost momentul lor – si a fost ceea ce trebuia sa fie, chiar daca inainte de asta au fost facute planuri minutioase, implicand insa cu totul si cu totul alte decor J.

Daca insa vrem sa ramanem in zona clasic-conservatoare, atunci chiar nu-i loc de greseala daca te gandesti la inele de logodna cu diamante. Eternul inel simplu dar cu atat mai puternic, mult ravnitul Inel al viselor domnisoarelor (sau, cel putin, asa ne lasa ele sa credem ). Ca lucrurile insa sa fie cat se poate de complicate, dincolo de alegerea scenariului si a decorului, stai sa vezi distractie la alegerea Inelului. Am un amic care a petrecut cateva luni bune pentru a se documenta si a-l alege pe cel mai bun – dar, pana la urma, a meritat – el asa zice, deci trebuie crezut.

Iata insa ca, macar pentru cativa norocosi, apare o mana de ajutor. ILux.ro incepe o campanie de cadouri pentru valentine’s day ce va poate aduce mai aproape de mult ravnitul inel. Tot ce va trebuie este putina creativitate, spontaneitate si spor la scris. Aveti mai jos descrierea concursului:

“Diamantele fac sa straluceasca orice femeie care le poarta si ii pun in lumina reflectoarelor pe toti barbatii inspirati care aleg sa le ofere! Indrazneste sa visezi! 6 diamante oferite de Rosenberg & Associates – consilierul tau in bijuterii cu diamante – pot fi ale tale pentru totdeauna! Cum? Participa la concursul “Cererea in casatorie, cea mai frumoasa declaratie de iubire” organizat de ilux.ro, magazinul tau de cadouri de lux.”

Tot ce trebuie sa faceti este sa participati la concurs cu ideea voastra de cerere in casatorie, printr-un comentariu in cadrul articolului concurs – de pe blogul ilux - comentariu in care sa adaugati scenariul vostru. Scenariile vor fi analizate si votate de un juriu independent (din care cu onor fac si eu parte, deci va sustin cat se poate!). Bafta si spor la scris .

La final, am o rugaminte personala: chiar daca veti participa sau nu la concurs, daca veti castiga sa nu, mi-ar placea ca, dupa ce mentionatul „moment” va trece, sa lasati un comentariu, aici sau pe pagina concursului, in care sa ne spuneti cum a fost – sau macar rezultatul. Tinem pumnii .