Arhivele jurnalului
cronica concert URMA – cand muzica e la ea acasa
Timpul trece repede dar intotdeauna lasa urme. In cazul trupei URMA, a lasat deja in urma sa trei albume iar baietii il pregatesc pe cel de-al patrulea de ceva vreme - cam de trei ani, ca sa pastram cifra magica. Gerul din ultima vreme si viscolul n-au facut mai nimic impotriva dorintei de muzica – atat a trupei cat si a fanilor lor. Pentru ca iarna a fost productiva in ce-i priveste, URMA ne-au invitat Miercuri, 8 Februarie 2012, in clubul The Silver Church, la o dubla lansare: un nou clip si un nou single. Mai multe nu au anuntat dar … a meritat asteptarea.
Locatie – Clubul The Silver Church este deja familiar oricui cauta evenimentele live din Bucuresti. Atmosfera faina, spatiu lejer, mai ales acum pe gerul asta nu a fost deloc aglomerat, personal amabil si preturi rezonabile. Numai de lauda. Ca exemplu, am vrut sa-i las cativa lei baiatului de la garderoba, chiar i-a meritat avand in vedere maldarul de haine pe care i l-am pus in brate. Am fost refuzat, cu amabilitate si ferm. Chapeau, nu stiu cate alte cluburi se mai pot mandri cu asa angajati.
Sunet – Foarte bun, foarte plin, curat. Ma suprinde de fiecare data cum pot sa scoata un sunet asa de bun din atat de putine boxe. Totusi, au fost probleme la reglaje dar revin ceva mai tarziu la ele, caci au si motivatie.
Organizare – Ca de obicei, bine si foarte bine. Fara coada, desi am ajuns fix la ora anuntata. Un singur bodyguard la intrare dar atent si amabil. Sticlele goale de prin sala s-au strans rapid, nelasand timp sa se stranga prea multe incat sa devina o problema. Iar publicul redus a facut sa fie cu atat mai placut, fiind un spatiu lejer pentru toata lumea. Neplacuta intarziere de aproape o ora dar revin si la acest aspect cu explicatia.
Public – Vorba veche “putin dar bun” este perfecta pentru a-i descrie pe cei prezenti. Putini, mult mai putini fata de numarul cu care eram invatat de la alte concerte URMA – dar cu atat mai valorosi. Gerul se pare ca a tinut multa lume in casa – si totusi cei care nu au sosit sunt cei care au avut de pierdut. Publicul a fost “acolo”, a fost foarte aproape de trupa intr-o seara in care chiar au avut nevoie de asta. S-a cantat, s-a tipat, s-a aplaudat, s-a incurajat si acceptat atunci cand a fost nevoie. URMA arata ca-i o trupa mare si prin publicul atat de loial pe care a stiut sa si-l apropie. Minunat.
URMA - Detalii despre trupa nu cred ca mai sunt necesare. O trupa prezenta pe scena romaneasca inca din anul 2003 si nu a incetat sa surprinda in mod placut. URMA inseamna: Mani Gutau – vorbe (asa cum singur se descrie ) si chitara, Sorin Erhan – bas, Dominic Csergo – tobe, Jimmy Cserkesz – chitara, Luis Palomino – saxofon si flaut, Ati Panaitescu – percutie.
URMA este una din trupele care dau mult pe scena, tin concerte lungi, stiu sa faca muzica si nu se sfiesc sa improvizeze. Niciodata nu i-am vazut pe scena decat cu un maxim de daruire dar si de profesionalism. Imi aduc aminte de un concert de 1 Mai cand undeva la ora 3-4 dimineata ei cantau pentru maxim 100 de persoane, pe plaja, pe un frig incredibil – dar nu s-au grabit nici o secunda, desi erau cu manusi in maini. Asa stie URMA sa faca un concert. Spun asta pentru ca a fost o seara cu multe adunate. In primul rand, contrar obiceiului de trupa punctuala (este un termen relativ, totusi) aseara au inceput concertul cu o ora de intarziere. Si daca pentru alte trupe romanesti si nu numai aceasta este un fapt obisnuit, ei bine pentru URMA nu. Asa ca au continuat, dupa prima piesa “Off my wave“, prin a-si cere scuze pentru intarziere si a o explica. Mani abia sosise in Bucuresti cu foarte putin timp in urma, dupa ce a incercat toate variantele posibile de a ajunge la timp tocmai de la Suceava. Explicatie primita cu un val de aplauze.
Partea cea mai neplacuta a serii a fost chiar la inceput – s-a vazut si s-a simtit clar absenta lui Mani de la probele de sunet, ceea ce i-a facut sa simta nevoia unei pauze pentru reglajele strict necesare. Reglaje care le-au reusit, in scurt timp, dar doar partial. Daca initial vocea lui Mani si mai ales chitara nu se auzeau, ulterior au fost aproape permanent probleme cu chitara lui Jimmy. Asa cum ii sta bine unui artist, Mani si-a cerut scuze, in numele trupei, pentru probleme aparute, pe versuri, pe o mica improvizatie, apoi si-a asumat toata vina. Ne-a spus ca si-a dorit sa stea o zi in plus in Suceava pentru a putea petrece putin timp impreuna cu fiul sau si din aceasta cauza a intarziat iar acum erau probleme tehnice. Este greu de imaginat reactia publicului dar, sincer, nu cred ca un artist isi poate dori mai multe sustinere. A fost aplaudat, s-au ridicat maini cu semnul OK, s-a scandat Urma, Urma si totul a fost sublim. Mai ales ca Mani de fapt n-a spus chiar tot, a uitat sa mentioneze ca intarzierea s-a datorat in fapt si ultimelor filmari/montaje la clipul pe care tocmai voiau sa-l lanseze. Acest moment spune multe despre omul Mani. Ne-a rugat apoi sa-i ajutam si sa facem din aceasta seara tocmai contrariul vointei sortii, s-o transformam intr-o seara speciala. Si da, pot spune ca, impreuna, trupa URMA si publicul sau au facut o seara minunata.
Au urmat piese precum “In your arms“, “Speed“, “This time“, “How long does it take“, “Comfort” unde totul a sunat si s-a simtit din ce in ce mai bine. Desi a gresit cel mai mult si a avut multe probleme la reglajele de sunet (practic tot concertul a incercat sa rezolve o probleme tehnica la chitara lui) Jimmy a sunat extraordinar si s-a jucat foarte, foarte mult. A improvizat, a modificat, a Cantat. La “Slide“, folosind slider-ul, chitara lui suna parca din alta lume. Toti au facut acel extra pas si chiar s-a simtit transformarea unui concert ce initial parea un mare rateu. La “All wrong” Mani a spus ca exact asa s-a simtit ziua lui pana in acel moment – era in picioare de la ora 2.30 noaptea, cea mai mare parte din timp pe drumuri. “Lonely pub” a sunat superb, cu o improvizatie de zile mari si cu o atmosfera cat se poate de reusita.
Dupa “Terminus” a urmat si surpriza serii: lansarea unui nou single si a clipului asociat, pentru piesa “Cine iubeste si lasa“. Piesa ce a fost dedicata lui Marian Cozma, handbalistul roman ucis intr-un club din Ungaria, pe 8 februarie 2009. Deloc intamplatoare coincidenta datelor. Clipul va invit sa-l vizionati, merita. In regia lui Andrei Dascalescu, este diferit si interesant.
URMA – Cine iubeste si lasa – Lansarea videoclipului in The Silver Church
Seara a fost incheiata cu un bis format din “Buy me with a coffee“, “What I am” si la final o piesa lenta: “Selfish“. Dar, pentru adevartul final, am avut parte de-o reinterpretare a piesei serii ”Cine iubeste si lasa“, pentru un bis secund.
Bravo URMA, ati arata ca sunteti profesionisti pana la capat. Si mai ales, ca sunteti oameni. A fost uimitoare transformarea lui Mani pana la sfarsitul concertului, felul in care s-a vazut atat de clar cum si-a ars toata incordarea in muzica lor. Minunat. Iar cine spune ca nu se face muzica de foarte buna calitate in Romania ar face bine sa se mai gandeasca. Si sa vina la un concert URMA – o sa-i treaca 
.
Lista de piese:
Off my wave
In your arms
Speed
This time
How long does it take
Comfort
All wrong
Slide
So long
Cine iubeste si lasa
Terminus
Cine iubeste si lasa
Lonely pub
What are friends for
Bis 1
Buy me with a coffee
What I am
Selfish
Bis 2
Cine iubeste si lasa
Articol publicat pe RockStage.ro
in spatele protestelor
Sunt deja cateva zile de cand lumea online este plina de opinii, pareri, militanti, glumeti, ironici si asa mai departe. Ma bucur ca a trecut valul initial si ca, la fel ca si pe strada, lucrurile au inceput usor usor sa se aseze. Dupa inceputul in (prea multa) forta, dar necesar se pare, acum totul a devenit mai apasat. Mai putin intens dar, cel putin aparent, mai durabil.
Asa ca am profitat de linistea asta si am cautat sa vad ce se afla in spatele protestelor si a protestantilor. Ce se afla dincolo de reflectoarele televiziunilor, de zgomotul generatoarelor pentru carele de filmat care fac mai mult zgomot decat manifestantii. Ca in orice grupare heterogena, protestantii de la Universitate sunt cu totii fascinanti.
Dupa socul initial, in care nu ma simteam deloc in largul meu, nestiind la ce sa ma astept, neavand experienta unei manifestari publice, personajele si intamplarile au inceput sa apara. Le enumar intr-o ordine complet aleatorie si fara nici o cronologie, nu mai stiu care anume in ce zi sau la ce ora s-a petrecut.
- doi tipi, in jur de 28 de ani, unul cu aspect de intelectual de clasa medie, cel de-al doilea de baiat cu care n-ai vrea sa imparti tramvaiul. Initial l-am privit putin suspect, avea si un baner mare, strans insa. Apoi am auzit discutia – asezata, pe teme politice, disecand ultimii 10-2 ani de pe scena politica romaneasca. “Da, l-am votat pe Basescu inainte, atunci promitea ceea ce toti aveam nevoie.” spunea baiatul cu banerul. O spunea calm, apasat, fara sa-si ceara scuze, fara sa-i para rau – stia ca a facut cel mai bun lucru pe care l-a putut face. Acum insa, era la manifestatie, impotriva aceluiasi personaj
- doi parteneri de discutie, impartind tehnici de pescuit 
; dezbaterea era foarte aprinsa, cu argumente puternice de ambele parti
- un grup de oameni trecuti de 50 de ani, discutand aprins. Despre comunism, revolutie, activisti politici. Despre cum vinovati sunt si acei mari democrati care, in anii 90, ar fi putut sa faca ceva si n-au facut. Care n-au avut curajul si daruirea de se implica, chiar si prin “infiltrarea” in partidele mari de atunci, pentru a le putea transforma din interior
- jandarmi, in grupuri de 5,6, 8, discutand intre ei, in timp ce parcurgeau cu privirea grupurile de oameni din zona. In grupuri mai mici, de 2-3, se plimbau printre manifestanti. Nu am vazut nici o interactiune care sa-mi atraga atentia, nici vizuala nici de alt fel
- “mai stam? suntem deja de-o ora aici”, spune o fata cu niste ochi mari si albastri, catre prietenul ei. Din ton si mod de exprimare, se poate intrevede o intelegere prealabila, de genul: “trecem putin pe acolo, stam si noi un pic, nu mai mult de-o ora”. Au mai stat, nu stiu cat dar n-au plecat imediat
- o tanara in jur de 25 de ani, alaturi de mama ei (sau o alta persoana mai in varsta). Mama scanda cu mult zel, cu multa obida. Ar fi scandat in acelasi ritm si tanara dar protestele ii erau de multe ori innabusite de-o tuse rebela. Totusi nu renunta, dupa ce-i trecea tusea, relua
- un prieten, trecand la doi pasi de mine, fara sa ma vada sau sa ma auda cand l-am strigat. De inteles, avea camera foto in mana si “cauta” prin multime
- pe-o baraca, chiar langa strada, cativa tineri agitand drapeluri si lozinci. Mai apare inca unul, urcandu-se alaturi de ei, cu o lozinca adusa de-acasa, dar este oprit de catre unul din cei de acolo, oferindu-i in schimb o alta, pe care o aveau cu ei. La final, toti se agita si scandeaza
- un tanar cu o porta-voce, ma mira ca inca mai poate sa deschida gura, faptul ca mai poate vorbi este o minune. Pregatit cu multe lozinci, este cel care da tonul multimii de la fantana. Pe langa lozincile pregatite de acasa, preia cu zambetul pe buze si “dedicatii” – adica lozinci propuse de cei din multime
- multi, foarte multi oameni sariti de 60 de ani. Cred ca media de varsta era considerabil mai mare in multimea din fata TNB-ului, pe cand la fantana preponderenti erau tinerii (studentii)
- un tanar, in jur de 20 de ani, reprezentand o copie adaptata a lui Che. Cu tot cu sapca specifica, scanda si sarea alaturi de multime
- biciclete, cam putine si timide, dar am numarat vreo 5-6 pe seara, in medie, cu sau fara proprietar atasat
- interviuri, peste tot camere de filmat, care de filmare, echipament, cabluri, regie, etc. Dubele in care se afla echipamentele fac un zgomot asurzitor si sunt foarte aproape de “actiune”
- mesajul cel mai des auzit “Fara violenta” completat de o disociere clara si ferma de huligani si de ce s-a intamplat in primele doua seri
- al doilea mesaj ca si frecventa a fost cel legat de manipulare “Suntem indignati / Nu manipulati”
- multe, extrem de multe lozinci, atat de diverse incat este imposibil sa le poti retine
- pe statuia din fata TNB-ului, un domn trecut bine de 60 de ani, imbracat in haine camuflaj (de pescuit sau vanatoare) statea cocotat in bratele unui personaj feminin, cu o pancarta ce-l mentiona ca fiind sosit din Constanta
- putini, foarte putini oameni incrancenati – majoritatea erau relaxati dar determinati
- foarte multi, in special tineri, veniti “in treacat” – mergem si noi pe la protest, stam putin si apoi plecam la o cafea/bere – cam asta era atitudinea
- au fost momente in care lumea sarea – si desi multimea nu era atat de mare ca numar, senzatie de cutremurare a pamantului in acele momente este cu adevarat impresionanta. Am ramas mut cand am simtit asta – te face sa te gandesti la forta unei astfel de multimi
- un “baiat”, in mod evident provocator, cel putin prin aspect, oprit undeva in dreptul bisericii de langa Coltea si interogat de catre jandarmi – scena vazut din mers, nu stiu cum s-a finalizat dar in atitudinea jandarmilor nu era nimic agresiv
- multi, foarte multi, prea multi jandarmi – oriunde te uitai le vedeai costumele negre, cu protectiile asociate
Din spate, cam asta am vazut eu. Din fata, stiti, gasiti pe toate canalele de comunicare.
Lozinca ce mi-a placut cel mai mult: “Singura solutie / Propria Evolutie”.
PS – am uitat inca doua, care mi-au placut mult:
- in fata grupului statuar de la TNB era afisate pancarte pe care scria Agora
- am vazut o pancarta facuta dintr-o punga de cadouri – inca mai avea eticheta si sforile pe post de maner.
Altar – recenzie concert de lansare album Mantra
Duminica, 11 Decembrie am avut parte de-o noua revenire la Bucuresti a clujenilor de la Altar. Nu cu orice ocazie, insa. Concertul sustinut in Club Fabrica face parte din turneul de promovare al celui mai nou album propriu, denumit, simplu Mantra si este organizat de MetalSupport. Cum ajung destul de rar prin aceste meleaguri iar albume noi semnate Altar gasim si mai greu, prezenta se anunta obligatorie.
Locatie – Clubul bucurestean Fabrica apare din ce in ce mai des pe anunturile de evenimente. Asta este un lucru foarte bun, avem nevoie de un suport cat mai sustinut, in special pentru concertele cu trupe romanesti. Parerea mea poate fi usor subiectiva, avand in vedere numarul redus de participanti – undeva in jur de 200. Prin urmare, a fost lejer ca si aglomeratie si foarte aerisit. Numai de bine . Mai este loc de imbunatatit dar per total, desi putin generos ca si suprafata, este un loc bun pentru concerte – iar preturile sunt foarte rezonabile.
Sunet – Puternic. S-a auzit bine dar nu as putea spune mai mult decat atat. N-a excelat prin nimic sunetul, poate doar prin durata enorma de timp in care s-au facut reglajele. Dar asupra acestui aspect revin imediat.
Organizare – He he, aici avem de vorbit. Pentru ca sub nici o forma, fie ca-i vina trupei fie ca-i vina clubului sau a cui o mai fi, este inadmisibil sa ai intarzieri atat de mari. Accesul a fost anuntat la ora 19 – conform afisului – iar intrarea a inceput dupa ora 19.30, in conditiile in care suntem, totusi, in luna Decembrie. Nu bun. Iar dupa asta am primit marea surpriza – probele de sunet inca nu incepusera. Deci a urmat mai bine de-o ora de probe si de reglaje. Trupa P.O.V a ajuns undeva dupa ora 20 iar trupa Proof n-a mai ajuns deloc. Oameni buni, nu asa se face organizare de eveniment. Repet, de oriunde ar fi vina, este total incorect fata de public. Si in plus, este penibil pentru o trupa, oricare ar fi ea, sa faca mai bine de-o ora de reglaje de sunet in timp ce sala se umple de public – nu se face. Daca vrem sa evoluam, in nici un caz nu asta-i drumul. Nu mai spun ca nimeni nu a spus nimic, nimeni nu si-a cerut scuze – nimic. Voci care comentau insa, erau destule in sala. Poate usor usor vom incepe sa nu mai acceptam astfel de “intamplari“.
Public – Suprinzator de putin – ma asteptam sa nu fie loc sa te misti, avand in vedere ca sala nu-i chiar asa de mare. Estimez undeva in jur de 200 de persoane. Desi initial a fost foarte pasiv la trupele de deschidere, odata ce Altar au urcat pe scena situatia s-a schimbat complet. Un pic de pogo si multa, multa cantare. Se simteau fanii vechi ai trupei care cu siguranta n-au plecat nemultumiti de la acest concert. Au prins, cum altfel, in special piesele mai vechi, de pe albumele de inceput.
Trupe de deschidere – Primii care au urcat pe scena din Club Fabrica au fost baietii de la P.O.V. Cu un punk destul de curat, au facut o prima tura de incalzire interesanta. Pacat insa de pauza extrem de lunga de la inceput, cu probele de sunet, fapt pentru care publicul era deja destul de iritat si reticent. Asa ca nu prea au avut parte de suportul salii – dar s-au descurcat bine si asa.
A doua trupa de deschidere ar fi trebuit sa fie Proof dar asa cum am spus mai sus, acestia n-au mai ajuns. Trecem astfel la Nimrod’s Weapon – trupa tot din Cluj, cu un specific aparte. Spun aparte pentru ca sunt o trupa strict instrumentala. O prezenta interesanta si pe alocuri intriganta. Foarte comunicativ, Nimrod, fost membru al trupei Altar si actual prieten al trupetilor a fost foarte prezent pe scena, tinand mereu cate un mic discurs intre piese si incurajand publicul sa fie mai activ. Per total au placut, ca si trupa de deschidere, dupa reactiile publicului.
Altar - Intr-un final, dupa o (prea) lunga asteptare, undeva in jurul orei 22 si ceva am avut parte si de trupa vinovata pentru acest turneu. Altar au suit pe scena fara multe complicatii si si-au comunicat bucuria de fi iarasi pe-o scena bucuresteana. Baietii au avut si au in continuare o prezenta scenica foarte buna – arata excelent pe scena, au un mare atu prin asta. Andy Ghost – voce, desi un tip scund, este o prezenta foarte puternica. Foarte dinamic, cu binecunoscuta lui “fustita” si cu o voce foarte bine pusa in valoare – greu de ignorat. Theo – chitara bas – este cat se poate de direct exprimat o forta a naturii – este un tip imens in bratele caruia basul parca se pierde. Si cumva are mereu un aer de protector al trupei, de tata care se ocupa ca totul sa fie bine – mai ales cu gluga tip hip-hop pe care a abordat-o. Nu se lasa mai prejos nici Damian (D.Man) – chitara – cu aspectul sau razboinic. Ultimul dar in nici un caz vreun fundas este Levi – baterie – care a facut un spectacol pe cinste ascuns in spatele tobelor din dotare.
Asa cum spuneam, trupa Altar este in turneu de promovare pentru ultimul lor album – Mantra. Pornind de aici, dupa cum au anuntat inca de la inceputul concertului, pe parcursul serii au adus pe scena toate piesele de pe album, facand astfel o lansare completa. Si de succes as putea spune, avand in vedere ca piesele noi suna foarte foarte bine iar reactia fanilor a fost una pe masura. Personal mi-a ramas in memorie chiar piesa titlu a albumului – “Mantra”.
Totusi, pe langa piesele noi, baietii au gasit destul loc si pentru cateva dintre piesele deja consacrate. Asa ca ne-am putut bucura de “Nascut Invingator“, “Atitudine“, “La noi“, “Singur impotriva tuturor“, “Mum” cantate exact ca pe vremurile bune. Piese care au fost foarte bine primite, aproape toti cei prezenti stiind versurile si cantand alaturi – sau cateodata in locul – trupei Altar.
Per total un concert bun, daca facem exceptie de problemele organizatorice. Altar au aratat inca odata ca sunt o trupa ce-si merita statutul si care mai are inca multe de spus in muzica romaneasca. Iar noul album suna chiar foarte bine – Mantra este de adaugat la colectie.
