Tag Archives: Luna Amara

Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer
evenimente, muzica

noaptea uriasului bland

Dupa ce aseara am ramas mai mult decat placut impresionat dupa experienta primei portii de Sonisphere, in care Accept, Manowar, Volbeat, Paradise Lost si Orphaned Land ne-au adus aminte de ce rock-ul clasic e atat de placut si puternic, a venit si momentul incheierii celei de-a doua seri. Care, dupa ce ne-au facut cei de la Metallica, este foarte dureros :P

Seara a doua de festival Sonisphere, in care lista si ordinea trupelor a fost: Vita de vie, Anthrax, Megadeth, Slayer si Metallica – suprainscrisa sub denumirea The Big Four – a fost de la primele acorduri de chitara si pana la ultimul racnet de bucurie un spectacol total. Abia astept sa vad cat mai multe poze din seara asta de Sonisphere pentru a putea rememora momentele care acum sunt inca un valvoi in capul meu – care doare tare :D

Anthrax au fost la fel de energici cum ii stiu de pe albumele lor si in plus, m-am bucurat sa-i descopar ca trupa foarte faina de concert. I-as revedea cat de curand intr-un concert propriu, in care sa se poata desfasura din plin. Bassistul Frank Bello e foarte fain ca si prezenta scenica, foarte alert, foarte dinamic si are charisma. Iar de Dino Baldini / Scott Ian nu mai are rost sa comentez :P Este un caracter aparte dar plin da savoare ;)

Poze concert Anthrax la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Spre supriza mea, Megadeth au urmat imediat dupa, inainte de Slayer. Eu stiam ca vor fi invers asa ca am facut un sprint rapid catre scena cand am vazut bannerul lor afisat :D Din pacate insa, cred ca asteparile mele au fost putin cam mari. Au cantat frumos, au cantat bine, au ales bine piesele. Ba chiar A tout le monde a fost o supriza mai mult decat placuta si neasteptata. Dar au fost reci. Au cantat profesionist si atat. La ei nu am simtit pofta de concert, n-am simtit conexiunea cu publicul. Nu au avut patos. Bun, nu au fost cap de afis si probabil ca nu le-a cazut bine – mai ales avand in vedere ca Metallica este ghimpele vechi al lui Dave Mustaine – dar totusi. Parca a lipsit ceva. Un Mustaine care aproape nu s-a miscat din centrul scenei nu suna bine. Chiar si asa, Sweating Bullets si Peace Sells, pe langa A tout le monde mi-au mers direct la suflet. Sper ca la urmatorul concert sa-i gasesc mai cu chef de cantare :P

Poze concert Megadeth la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Slayer – iarasi o trupa veche in amintirile mele – au aratat si ei ca varsta nu se masoara in ani. Foarte agresivi si rapizi in muzica, foarte veseli si plini de chef de cantare. Numai bine pentru noi :D Tom Araya a fost foarte atent tot concertul, a ras si a zambit foarte des, le-a tot aratat diverse lucruri de prin zona colegilor sai – cu alte cuvinte, a fost foarte prezent. Reign in Blood, South of Heaven si Angel of Death sunt piese cu care am frecat multe casetofoane in anii de liceu :D Sa am acum ocazia sa le ascult live este un mic vis implinit. Din plin. Si ca bonus, prima mea pana de chitara prinsa la un concert provine de la chitaristul Kerry King. Nu si ultima ;)  As mai merge cu multa placere la un concert Slayer, care se pare ca va urma curand ;) Sa speram.

Poze concert Slayer la SonisphereFoto: MetalHead.ro

A doua seara de Sonisphere a fost incununata de o Metallica cu foarte mult chef de viata. Si asta ma aduce si la explicatia titlului – James Hetfield este un urias ca inaltime dar are un suflet minunat. Si o energie de am ramas masca. Este al treilea concert al lor la care particip – din tot atatea in Romania – si de fiecare data raman masca urmarindu-l pe acest om. OK, recunosc, sunt fan Metallica de extrem de mult timp si in special fan de James Hetfield. Chiar si asa, sa-l urmaresc in seara a fost atat o placere cat si o onoare. O trupa care a scris la propriu istoria unui curent muzical – thrash metal - si care are o cariera muzicala de invidiat. Si totusi, canta ca si cand ar fi la primul lor album si sunt in turneu de promovare. Totul curge firesc, fara nici o sincopa, fara nici o greseala. Dar dincolo de asta, fiecare dintre cei patru – o alta interpretare a sintagmei The Big Four – cauta efectiv publicul. Se vede, se simte ca sunt permanent atenti la ce se intampla in fata scenei. Lars iesind de la tobele lui aproape dupa fiecare piesa sa salute publicul, sa faca o strambatura sau o poanta este delicios. Iar Lars langa Hetfield este mereu un tablou vesel ;) Mai mult, ma bucura de fiecare data cand vad cu cata placere si veselie canta impreuna. Nu sunt deloc rare situatiile in care membrii Metallica fac cate ceva pe scena in care se vede clar ca e joaca a lor, ca e un moment intre doi prieteni care se intampla sa aiba niste instrumente in brate si sa cante la un concert. Da, au avut de-a lungul timpului probleme in interiorul trupei – dar acum sunt parca mai veseli si mai energici ca niciodata. Iar Trujillo vad ca s-a incadrat perfect in acest stil. Si ma bucura tare, acum pare mult mai integrat in trupa decat acum 3 ani.

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Hetfield este insa un fluviu de veselie si de energie pe scena. Cand l-am vazut cu doua pene infipte in gura, imitand coltii de vampir, am ras cu hohote. Da, marele dur al heavy metalului face prostii pe scena. Si o face natural si firesc. Arunca cu pene dupa aproape fiecare piesa si cauta sa simta publicul permanent. Nu se simte nici o urma de infatuare la el, nu simte deloc magnitudinea trupei. Decat in calitatea spectacolului ;) Sunt renumite vechile lor pene de chitara pe care scria Metallica sucks – iar ei le aruncau catre public. Pacat ca nu le mai au :D

Poze concert Metallica la SonisphereFoto: MetalHead.ro

Metallica au cantat in seara asta asa cum o mare trupa trebuie sa cante, indiferent de orice conditii. Cu pofta, cu energie, cu suflet, cu pasiune. Cu veselie. Ei au facut toate astea si au mai pus si de la ei. Dupa ce au iesit de doua ori la bis, absolut orice om prezent la festival cred ca era fericit sa fie acolo intr-un astfel de moment. Da, seara asta a fost istorica si Metallica au inchis-o asa cum merita – perfect.

Absolut fiecare trupa din seara asta poate oricand sa tina un concert cu tot atatia participanti – am inteles ca au fost cam 50.000 :D  - ca si cap de afis, fara nici cea mai mica emotie. Ei sunt The Big Four. Pentru mine, a fost o seara istorica si la modul personal, toate trupele imi sunt in lista de favoriti de acum multi ani. Multumesc Sonisphere pentru un festival de Rock care ma unge la suflet.

Mai multe poze de la Sonisphere, din a doua seara, gasiti la MetalHead.ro

Sunt rupt acum, este a treia seara de concert daca o adun si pe cea de joi cu cei de la Urma dar zau ca nu regret nici o secunda. Si maine mai urmeaza o tura de Sonisphere cu Luna Amara, Alice in Chains, Anathema, Stone Sour si Rammstein :D

Si ca lucrurile sa fie si mai frumoase – nu ca ar mai fi fost nevoie – am reusit sa adun si trei pene de la Metallica. Recolta completa v-o prezint mai jos si recunosc ca sunt tare mandru :D

Foto pene de chitara de la Sonisphere - Metallica si Slayer

About these ads
Standard
Foto concert Luna Amara Cluj Irish and Music Pub
evenimente, ganduri, muzica

a la Cluj

Un cunoscut producator de mobila local are de ceva vreme un slogan frumos ales, care suna cam asa: Suntem cu totii diferiti. Din fericire Imi tot suna in minte cuvintele astea, descriu foarte bine sfarsitul de saptamana petrecut, nu chiar intamplator, la Cluj.

Prima oara cand mi-am adus aminte de cuvintele astea a fost la concertul Luna Amara din Irish and Music Pub. Fain loc, m-am simtit tare bine dar asta e alta discutie :P La multe din concertele lor l-am auzit pe Nick spunand ca apreciaza modul de manifestare al publicului din Bucuresti si Timisoara si mereu m-am intrebat de ce mentioneaza doar aceste doua orase. Fanii din altele nu-s oare tot asa? Si tot de mult timp imi doream sa am ocazia sa-i vad intr-un concert la ei acasa, trupa fiind de loc din, evident, Cluj. Vineri seara prin urmare am mai facut o bifa pe lista de dorinte implinite, concertul venind ca o surpriza bine primita :D

Foto concert Luna Amara Cluj Irish and Music PubFoto: PartyDude.ro

Cantarea a fost excelenta, lume multa prezenta – desi mai era loc, atmosfera numai buna de underground. Nu-i de mirare ca aici se nasc trupe ca Luna Amara :) Totusi, la piesa Albastru, una din cele de referinta ale trupei si la care de multe ori mi s-a intamplat sa ragusesc, am observat putin mirat ca publicul, desi in mod evident se stiau versurile, era parca mai timid decat cel pe care il stiam eu din Bucuresti. Mult mai putini erau cei care cantau cu trupa si dintre acestia si mai putini erau cei care strigau din tot plamanul. Am ramas suprins si putin curios asa ca am fost mai atent la reactia celor din jur. Oamenii erau clar prinsi de cantare, cei mai multi stiau versurile dar am remarcat o usoara izolare sau mai bine spus retinere. Lumea era imprastiata in toata sala, nu in grup compact cat mai aproape de scena si tot spatiul era destul de lejer – aveai loc sa te misti in voie, fara sa te simti inghesuit. Ii multumesc tipei din fata mea care scuturat viguros din plete pe multe piese si a facut o adiere tare placuta de aer in spate, numai bun pentru ca era destul de cald in sala :D As putea spune la prima vedere ca publicul era retinut, ca ceva nu se lega. Dar privind cu atentie, am vazut ca de fapt cei din jur simteau muzica mult mai interiorizat decat sunt eu obisnuit sa vad, cantau incet sau doar murmurau versurile, era o usoara retragere dar in nici un caz retinere sau lipsa de interes. Ba dimpotriva, as putea spune dupa ce am privit mai bine. Ciudat pentru cineva obisnuit cu inghesuiala, cu agitatia, cu forfota si cu versurile urlate de la concertele rock de acasa. A fost ciudat si mai ales neasteptat sa nu pot canta din tot sufletul la unele piese – nu s-ar fi potrivit cu reactia celor din jur. Dar de fapt, este doar altfel, in nici un caz ciudat. Diferit.

Luna Amara – Albastru

Observatia a continuat si a doua zi, pe dupa masa, cand am ajuns, tot cam din senin, la editia a treia de Lecturi Urbane a la Cluj. Nu stiam decat pe una dintre voluntare, pe Raluca, dar mi-am zis ca daca tot sunt in zona, nu ar strica sa dau o fuga si sa am ocazia sa fiu si doar participant la o editie Lecturi Urbane. O idee pentru care ma felicit, starea de bine pe care am primit-o a fost minunata. Cand am ajuns la locul de intalnire, nu erau prezente decat cateva persoane asa ca am stat retrasi putin, pana cand am vazut-o pe Raluca venind in tromba si descarcand un portbagaj de carti :D Era agitata si foarte tensionata pentru ca venise prea putina lume dupa parerea ei. Destul de explicabil, avand in vedere ca norii de deasupra noastra erau destul de seriosi in intentia de a ne racori cu ceva stropi. Care intentie s-a dovedit insa a fi apa de ploaie, cu putin entuziasm si cateva zambete din partea noastra am risipit rapid toti norii. Raluca a inceput sa-mi puna intrebari despre cum sa organizeze lumea, cum sa ne asezam si ce sa facem dar i-am spus ca este evenimentul lor si ca nu am de gand sa ma bag in organizare – cum vor ei sa faca asa este cel mai bine. Dar trebuie sa recunosc ca in minte deja incepuse sa ruleze filmul deja obisnuit: ne imprastiem, ocupam tot spatiul tintit, impartim rapid cateva carti catre voluntari, ne asezam si lasam loc intre noi pentru eventualii doritori, incepem sa abordam trecatorii si asa mai departe. Deh, incepe sa devina reflex :D Spre supriza mea, de data asta am vazut un alt scenariu. Care mi-a placut si, mai mult, care a iesit foarte bine. Ei au preferat sa aseze cartile, aranjate frumos, toate la un loc, ca pe un stand de prezentare sau daca vreti ca pe o taraba.

Foto Lecturi Urbane a la Cluj

Dupa care s-au asezat toti pe treptele monumentului si au inceput sa citeasca, fiecare ce carte a adus sau si-a ales. Fara sa aiba in fata deja obisnuitii (pentru mine) ambasadori Lecturi Urbane – adica volutarii care au ales sa imparta carti catre trecatori. Nu, ei au stat cuminti dar atenti si au deschis discutii numai cu acei oameni care, remarcand evenimentul, s-au oprit si au intrebat despre ce este vorba. Nu au abordat de la sine nici unul dintre trecatori, nu au oprit pe nimeni. Da, au fost mai putini cei care au aflat de la sursa despre proiect si intentiile noastre, au fost mai putine carti distribuite. Asa sa fie? Continuand observatiile de cu seara, de la concert, cred ca abordarea lor a fost mai potrivita in contextul locului si al oamenilor langa care ne aflam. O intampinare mai directa, mai intruziva, mai agresiva poate, asa cum am procedat la alte editii, in alte orase, ar fi dus poate, sau chiar probabil, la o rata mai mare de refuz si de lipsa de receptare a mesajului. Asa insa, cei care au aflat informatiile si au primit carti sunt cei care au ales sa faca asta si in mod evident sunt interesati. Si care vor duce vorba mai departe, catre mai multi si pentru un timp mai indelungat – sper eu. Mai putini dar care pot face mai mult. Ciudat? Nu, doar diferit. Altfel.

Foto Lecturi Urbane a la ClujMai multe poze de la eveniment sunt aici.

Inchei asa cum am inceput, cu acelasi slogan publicitar. Dar care, pentru mine cel putin, are sens. Acum chiar mai mult decat in urma cu un sfarsit de saptamana :D

Suntem cu totii diferiti. Din fericire

Standard
ganduri, muzica

esti al tau sa te pierzi?

Este o intrebare care apare in mintea mea tot mai des. Ma uit in jurul meu si vad cum ne lasam alunecati in viata zilnica, cum ne lasam furati de-un timp iluzoriu, de sperante ce nu sunt ale noastre, de vise ce ne sunt straine si in cautarea carora ne uitam pe noi. Chiar si atunci cand ne cautam si credem ca suntem pe drumul propriu, ne pierdem in atat de multe pauze si ocolisuri, ne lasam furati de iluzorii morgane sau pur si simplu ne oprim, obositi, fara energia de a merge mai departe. Mereu ne amagim cu iluzia unui timp pe care nu-l avem, mereu credem ca putem sta si odihni, fara a fi obositi cu adevarat dar nu vedem cum pierdem ceas de ceas poate cel mai de valoare ajutor pe care il avem: entuziasmul. Si dorinta de a creste, de a NE creste.

Ne este atat de usor sa credem ca ne-am facut mari incat cu foarte multa lejeritate ajungem sa devenim blazati, sa credem ca am trecut de nivelul de jos si ca ceea ce am devenit este deja mai mult decat suficient. Ne este atat de usor sa uitam ca ceea ce avem de facut nu sunt timpii de livrare (deadline, ca sa ma inteleaga toata lumea) sau o vacanta de vis intr-o zona cat mai exotica dar cu circuit inchis si program fix si comun cu mai tot restul lumii (asa zis bune :P ).

Atat de usor sa uitam ca de fapt, ceea ce conteaza mai mult este sa ne ridicam la adevaratul potential pe care il avem – si sincer sa fiu, rar mi-a fost dat sa vad oameni care sa nu fi avut potential. Realizari insa, putini au avut de-a lungul timpului. Ma uit cat de usor ne este sa ne complacem in sentimentul de oboseala de la sfarsitul zilei de munca, cat de usor capitulam in fata unei relaxari facile si a sedarii mult asteptate a unei seri linistite acasa, in fata televizorului sau in cazurile putin mai fericite, langa persoana iubita. Ma uit cat de putini sunt cei care mai au nelinistea unei zile neimplinite, care mai au nevoia si dorinta de cauta sa faca ceva cu adevarat important in fiece zi. Asta fara sa ma mai gandesc si la faptul ca multi, nepermis de multi isi omoara orele zilelor in sarcini care nu le plac, in posturi care nu le sunt destinate, in proiecte care nu le spun nimic sau cu colegi care le sunt cel putin antipatici.

Cati dintre voi ati facut ceva memorabil in ultimele 24 de ore? Dar in ultima saptamana? Luna? Anul trecut? Cum va construiti viata voastra, existenta de oameni, de fiinte cu suflet si ganduri? Oare sarcinile de azi vor avea vreo importanta peste mai mult de cateva saptamani? Va tine cineva minte ratele achitate la timp? Ce amintiri aveti din copilarie sau adolescenta? Va mai amintiti oare de notele de 10 obtinute cu multa truda sau de zilele de vacanta in care nu faceati nimic de dimineata pana seara? Eu nu cred ca astea-s amintirile de atunci, imi aduc aminte de zile si nopti mult mai colorate si mai pline de viata si de emotie. Si cred ca si voi. Si atunci? De ce acum dormim? De ce acum ne uitam amintirile si emotiile?

Cred ca fiecare din noi are marea datorie de a se creste in primul rand pe sine. De a se educa si de a se antrena pentru a-si atinge, cat mai repede si pe deplin, potentialul real al propriei persoane. Si pentru asta, de multe ori, trebuie sa uitam de comoditate, trebuie sa uitam de temeri, trebuie sa uitam, macar temporar, de griji si sarcini si apasarile sociale. Suntem in primul rand entitati individuale si abia apoi membrii sociali – tot asa trebuie sa ne vedem si propria dezvoltare. Trebuie sa incepem prin a ne aduce cat mai sus ca indivizi si abia apoi vom putea aduce un adevarat adaos socialului.  Cat timp asteptam sa crestem datorita societatii, nu vom avea nici o sansa sa ajungem sa depasim nivelul mediocru al acesteia. Caci socialul, prin definitia sa, nu face altceva decat sa aduca la un nivel comun membrii acestuia. Iar mediocritatea nu poate fi creativa – cand ajungi in marea masa, aportul tau nu poate fi decat unul minim, daca exista si acesta. Totusi, societatea nu poate creste, nu se poate dezvolta, nu se poate transforma fara acei indivizi care stiu si mai ales pot sa sparga mediocrul. Paradoxal, socialul si societatea isi datoreaza existenta tocmai acelor indivizi care o refuza, care stiu sa spuna nu caldutei mediocritati.

Si tocmai de aici vine intrebarea din titlu. Caci vin si intreb: esti al tau sa te pierzi?

 

 

Luna Amara – Unghii de drac

 

caut o culoare sa ma faca s-adorm
suspendat in gri ca si cum n-as fi
cautand un om
fara sa stii fara sa vii
dincolo de vorbe am uitat sa mai iert
tot ce suntem noi rataciti si goi
am uitat sa mai cred
tacerea in doi lumina din voi
orele se-neaca-ntre doua asteptari
totul e acum totul e un drum
fara urmari
nu-ti pasa oricum nu te face mai bun

si-mi pare stinsa lumea ta
si-n ea se stinge si a mea
mirarea simpla de-a’ntreba de-a cauta.

fiecare piatra aruncata spre cer
nu se-ntoarece-n ploi cade mut in noi
fara dureri
cu oasele moi te intorci in noroi
unghia de drac sa o stingi in nisip
cand te joci in gand cand te minti razand
cu moartea pe chip
sange-n cuvant
un fir de praf in vant.
lumea se intampla si n-ai de ales
e oare a ta s-o visezi ?
e oare a ta sa o crezi ?
si ce-ai inteles?
esti al tau sa te pierzi?
esti al tau sa te ierti?

Standard
ganduri, muzica

luni de fiere

Am fost se pare pus la plata pentru noptile petrecute pe twitter la joaca de-a muzica :P Am adunat deja cateva nopti frumoase in care m-am jucat ba cu @idah0 ba cu @blueanka ba cu @newdada tot propunand o piesa muzicala sau alta, pornind de la o tema intiala dar ajungand cine stie unde. Un exercitiu frumos care m-a facut sa zambesc si sa bucur de multa muzica buna, sa-mi aduc aminte de multe intamplari frumoase sau cel putin semnificative din viata. Ceea ce inseamna ca voi continua, in masura posibilului, sa provoc si sa raspund la astfel de jocuri – e pacat sa nu ne bucuram de muzica buna.

iYli imi paseaza o leapsa muzicala, un alt fel de joc in urma celor povestite mai sus. Multumesc frumos ;) Ar trebui sa postez piesa mea preferata dar zau ca imi este imposibil sa aleg o singura piesa care sa fie aceea. Cam toata viata mea a fost insotita, mai mult sau mai putin evident, de muzica. In cea mai mare parte rock dar in nici un caz nu este o alegere exclusiva – ba chiar as putea spune ca rock-ul asa cum il stiam la 18 ani nu mai este atat de central pozitionat in lumea mea muzicala – muzica buna insa, da. Totusi, de multe ori ma regasesc in acordurile rock-ului de calitate, am nevoie de o chitara sa ma faca sa vibrez, am nevoie de o voce puternica sa ma trezeasca si de un ritm de baterie care sa-mi regleze propriul ritm atunci cand nu mai e in gama potrivita. Si cum imi place sa caut si sa ma bucur de multe din valorile romanesti, imi este destul de la indemana sa ma gandesc si sa vibrez pe acordurile unui rock romanesc de calitate. Luna Amara este o trupa in care am crezut de mult timp si pe care ii redescopar cu placere de fiecare data. Pot spune ca sunt un fan al lor, daca ma gandesc ca numai anul asta i-am vazut in concert de vreo 6 ori si tocmai citeam cu tentatie :D despre concertul lor de maine seara. Una din piesele in care ma regasesc si pe care am ascultat-o de foarte multe ori in ultimul an este Luni de fiere.

De ce piesa asta? Pentru ca de fiecare data ma face sa ma gandesc la alegerile pe care le-am facut sau pe care trebuie sa le fac, pentru ca in versurile ei gasesc mereu energia si vointa de a ramane pe drumul meu. Pentru ca imi aduce aminte ca nu esti al tau sa te pierzi cum suna un alt vers tot din Luna Amara. Pentru ca undeva candva / lumea se-ntampla /
dar nu stiai ca era a ta …

Leapsa merge mai departe catre: idah0 care deja stie ce piesa sa aleaga :P , newdada care nu rateaza concertele importante, DaniT care mereu propune o muzica superba, Gabi care ma bucura cu imagini pline de suflet si Cabral care … ma rog, e Cabral, ce rost are sa-l mai descriu eu.

Si mai jos versurile, merita citite si simtite.

Luna amara – Luni de fiere

undeva candva
dar nu aici
din pamant ochii ai sa-i ridici
undeva candva
dar nu acum
ai sa fii mai bun, vei avea un drum
stai in tine
si-ti doresti sa intalnesti
pe cineva cineva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

undeva candva
lumea se-ntampla
dar nu stiai ca era a ta
undeva candva
ai uitat sa simti, ai stiut sa minti, si nu-i asa?
stai in tine
si iti doresti sa intalnesti
pe cineva candva in care poti sa crezi
fara sa te vinzi, fara sa te pierzi

nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fi…
nu mai stiu, nu mai stiu, nu mai
nu mai stiu, nu mai stiu
daca as fugi, as mai fï eu?…

Standard
muzica

little sun

 

De pe albumul superb intitulat Don’t Let Your Dreams Fall Asleep. Poate una din cele mai frumoase declaratii de dragoste puse in muzica vreodata. A se asculta pe repeat, cu atentie la versuri si va rog, nu ratati ocazia de a trimite un semn catre cel/cea draga voua, oriunde ar fi. Va conta, va promit ca va conta.

O versiune audio la o calitate mult mai buna gasiti aici

Standard