filme, ganduri

Melancholia sfarsitului de lume

Melancholia - Lars von Trier

Un film pe care demult il asteptam cu o mare curiozitate. Melancholia, un film de Lars von Trier. Un Lars von Trier care ameninta sa devina chiar comercial, dupa primele informatii despre film. Ei bine, din fericire nu-i deloc asa.

Nu vreau insa sa povestesc foarte multe despre filmul in sine, n-am pretentii de critic de film si nici nu-mi doresc asta – imi place sa ma bucur de filmele bune si atat. Pe scurt, Melancholia are ca tema principala relatia intre o suma de personaje pe fondul amenintarii unei iminente coliziuni a planetei Terra cu o alta planeta.

Va invit sa-l vedeti, chiar merita. Metafora de final este absolut geniala si atat de adevarata in ceea ce ne priveste, ca si umanitate. Chiar merita. Ah si sa nu uit: locul in care a fost filmat, un castel sau conac, depinde cum vreti sa-i spuneti, este pur si simplu superb asezat. Peisajele sunt … fara comentarii.

Dar tema scrierii nu este in special fimul, acesta a fost doar motivatia. Plecand de la subiectul sfarsitului de lume, in film este foarte pregnant pusa problema – cum te-ai raporta la un astfel de eveniment? Cum ai reactiona?

Chiar mai mult, chiar daca n-ar fi un sfarsit de lume ci doar un sfarsit personal, o moarte previzibila si imediata a propriei persoane. Cum ti-ai petrece ultimele ore? In film sunt descrise mai multe abordari dar invariabil te determina sa-ti pui intrebarea – eu ce as face?

M-am gandit destul de mult si, sperand ca-s si in realitate tot atat de impacat cu ideea unei disparitii personale precum sunt si in propria imaginatie, cred ca am gasit un raspuns multumitor. Daca as putea alege, as sarbatori un astfel de sfarsit la o sticla cu vin, langa cateva persoane care-mi sunt cu adevarat dragi, undeva in munti sau pe malul marii. Dar in mod cert ar fi undeva departe, izolat de nebunia si isteria generala care s-ar desfasura cu siguranta in marile centre urbane. Mi-as dori ca finalul sa fie insotit de-un zambet complice. Cel putin asta simt acum.

Tot e Vineri, mergeti sa vedeti filmul, aveti de ce ;). Si pe aceeasi tema dar cu o abordare complet diferita va recomand si volumul de povestiri Playlist, al lui Mihnea Bildariu de la Luna Amara. O lectura suprinzator de placuta.

About these ads
Standard

Da da da, am gasit fericirea. Acea fericire deplina, completa, definitiva. Cu acte in regula, cu tot ceea ce trebuie. Mai oficial de atat nu se poate. Iat-o:

Fotografie - Strada Fericirii

Adresa insa ramane secreta. Nu spunem nimanui, nici sub amenintarea cu vatamare fizica, morala sau spirituala. Nimic :P

PS – Acum e clar de ce iubesc asa de mult bicicleta? Uite unde m-a adus ;)

cu bicla, de pe drum, poz(n)e

am gasit fericirea

Image
ca-n viata, ganduri

pragul de sus si buric

Pragul de sus si buricul - foto nori vedere din avionUna dintre cele mai greu de inteles vorbe de duh din copilaria si adolescenta mea a fost asta: “n-ai sa intelegi pana nu dai cu capul de pragul de sus“. Mi-am pus mereu problema evitarii pragului de jos, fiind fundamental o persoana centrata pe probleme si rezolvari. De visat am visat mereu, tupeu am avut cat incape – tocmai de aceea, pragul de sus imi parea o non-problema. Era ceva care-mi depasea puterea de intelegere si intuitie.

Cum anume, sa dai de pragul de sus? Pai pana acolo era atat de mult loc incat asa ceva devenea practic imposibil. Ca o consecinta directa, daca tot aveam tot spatiul la dispozitie sa ma intind, am si purces la a-mi lua in stapanire toate drepturile – cu ele insa si obligatiile. Fapt care a dus in timp la o dezvoltare prea puternica a sentimentului de responsabilitate, a unui ego exagerat. Pe scurt, cam toate problemele intampinate imi erau musai adresate, toate trebuiau rezolvate de mine si numai de mine, era datoria mea. Magulitor in aparenta, apasator in realitate. Si cateodata egoist. Dar asta am aflat mult mai tarziu.

 

Continue reading

Standard
ca-n viata, evenimente

unde nimeni nu se da rotund

Logo Federatia Romana de Rugby - FRRDe ceva vreme tot aud cat de fain este la un meci de rugby, de la diferite si fara legatura grupuri de prieteni sau cunostinte. Mai sa fie, o fi ceva. Campania lui Chinezu de acum cateva luni si grupul (hashtag-ul) #rugbytweetmeet de pe twitter n-au facut decat sa-mi creasca o curiozitate deja starnita :P

Primisem o propunere pentru meciul de Sambata 27 Noiembrie, intre Romania si Uruguay dar initial aveam alte planuri pentru acel sfarsit de saptamana asa ca am refuzat. Cum cele planuri n-au ajuns realitate, iata-ma Sambata la ora 16 gandindu-ma ca parca as merge totusi la meci. Sun un prieten care stiam ca merge, imi spune ca bilete nu mai sunt inca de cateva zile si ca nu are nimic in plus. Ma mai uit in stanga si-n dreapta pe net dar nu gasesc nici o solutie. Resemnat imi cam iau gandul de la meci dar mai fac totusi o incercare si intreb pe twitter daca are cineva un bilet disponibil.

Continue reading

Standard
ca-n viata

carte cu suflet

Pentru ca tot vorbeam zilele trecute de prieteni.

Asta este un cadou primit acum cateva zile. Am ramas masca cand am vazut aceasta carte – este facuta manual si are cam 5 cm lungime. Este incredibil de mica si de fragila. Si paginile sunt scrise, la randul lor, de mana.

In afara de un simplu multumesc, nu stiu ce as putea sa mai spun – nu ma duce capul, sincer. Voi cum ati multumi pentru un asa cadou?

Standard