ganduri

Perfectiune

sweet lemons in a borrowed wine glass, originally uploaded by tetheredto.

 

Cautam atat de des perfectiunea. Cautam asta de cele mai multe ori la cei din jur sau la obiectele de langa noi. Mai rar sau chiar foarte rar cautam sa fim perfecti noi insine (dar nu despre asta vreau sa scriu acum – poate fi insa o idee buna de analizat pe viitor). Totusi, de ce avem nevoie de asa de multa perfectiune? De ce simtim ca daca nu este totul dar absolut totul perfect la o persoana sau obiect, nu ne putem apropia afectiv, nu ne putem deschide?

Mai ales sentimental, avem tendinta de a cauta zeci de „elemente de siguranta” la un potential partener. Constient sau nu, trecem pe oricine printr-un mult mai elaborat pat procustian. Si ne miram apoi de ce nu gasim un partener 😛 Chiar sunt necesare toate aceste „conditii”? Putem oare, cu adevarat, defini un partener, o relatie, o iubire sub o serie de conditii mai mult sau mai putin fixe? Oare nu incalcam astfel tocmai unul din principiile existentei unei iubiri: spontaneitatea? Ce cautam de fapt – o compatibilitate comoda, care sa nu ne ceara sa facem efortul de a ne schimba propriile tabieturi emotionale sau pasiunea, o iubire puternica, o poveste atat de intensa incat sa ne faca sa devenim altfel?

In primul caz, toate aceste reguli si conditii isi au rostul, cautam de fapt pe cineva care sa ceara un minim efort din partea noastra – dar poate fi aceasta o iubire cu adevarat? Sau doar o conventie, o placuta complezenta?

Cei ce cauta cu adevarat pasiunea, tumultul, sentimentul de pierdere de sine nu au dreptul de impune astfel de limitari. O pasiune apare acum si aici, niciodata nu te poti „pregati” pentru ea. Nu vad cum ai putea sa faci asa ceva, cum ai putea sa faci mise en scene pentru pasiune. Te poti pregati pe tine insuti, te poti „antrena” sa fii capabil sa simti si sa recunosti pasiunea dar nu ai cum sa o cultivi ca pe o planta. Taiem aici, ajustam dincolo, cantarim una sau alta si daca mai are si ochii albastrii, gata, apare pasiunea, iubirea, nebunia, pierderea de sine. Nu e asa de usor, nu e asa de simplu. Pasiunea nu se coace la cuptor, dupa o reteta ajustata conform gustului propriu. Pasiunea se simte sau nu, o intalnesti sau mai degraba o recunosti sau nu.

Am primit acum ceva timp imaginea de mai sus de la cineva drag. Fericirea celor doi este superba, poza surprinde „the morning after” 😉 Este poate cea mai buna ilustrare – in orice caz cea mai buna la care m-am putut gandi eu – a celor spuse mai sus. Cei doi sunt, aparent, din lumi complet diferite, complet paralele. Si totusi, dincolo de reguli si conditii, dincolo de expectante si validari, cei doi se regasesc in cel mai intim mod cu putinta si isi pot oferi unul altuia perfectiunea. Cred ca nici unul nu ar fi trecut prin setul de reguli ale celuilalt daca oricare dintre ei ar fi ales varianta comoda de a cauta o relatie. Si aceasta imagine nu ar fi existat niciodata.

Dar imagine este totusi perfecta, tocmai pentru ca nu a cautat perfectiunea ci pasiunea

Reclame
Standard

5 gânduri despre „Perfectiune

  1. Eu zice:

    Se spune ca pe acest pamant fiecare isi are jumatatea, fiecare isi are persoana pe care o considera cea mai frumoasa si cea mai perfecta, persoana insa care este asa… numai prin ochii celui care o priveste, pentru toti ceilalti fiind doar una dintre multele… Ca si dragostea suprema, si perfectiunea difera de la om la om, ce poate fi perfect pentru tine, poate nu e perfect pentru mine si vice-versa.
    Nu stiu daca in toate si in tot de fapt noi perfectiunea o cautam, stiu doar ca toti, constient sau nu, cautam acea liniste, acea impacare, acea armonie a sperantei… acel zambet creat de fluture!

  2. Foarte frumos spus… Pacat ca desi unii dintre noi suntem dispusi sa-i acceptam pe ceilalti pentru felul cum sunt, ceilalti nu sunt dispusi sa ne accepte asa cum suntem noi. Si de fapt la asta se reduce totul… la acceptare, atat a celuilalt cat si a propriei noastre persoane. Totul se reduce la lucruri simple pana la urma, pe care reusim sa le complicam intr-un mod mai mult sau mai putin… minunat.

    • Dar tocmai ne face sa fim unici, nu-i asa? Bine ai venit pe aici, sper sa-ti faca placere sederea.
      Acceptarea este poate cel mai frumos cadou pe care ni-l pot face altii dar mai mult de atat, pe care ni-l putem face noi insine. Caci in momentul in care te descoperi cu adevarat si te accepti asa cum esti, toate drumurile iti sunt deschise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s