Am reascultat astazi aceasta superba piesa, intr-o minunata interpretare, impreuna cu altele din acelasi proiect.

 

 

Este un proiect aproape incredibil pana de curand, in care foarte, foarte multi artisti, din toate categoriile, plecand de la Grandpa Elliott, un muzician de strada din New Orleans si pana la cantareti de talia lui Bono, incearca sa transmita un mesaj, un mesaj de pace si de comuniune, totul plecand de la puterea muzicii de a darama bariere si de a deschide cai de comunicare acolo unde nu erau altfel posibile.

Totusi nu despre acest proiect vreau sa scriu, desi va invit cu multa caldura sa-l urmariti si sa ascultati piesele inregistrate de ei pe parcursul acestor, deja, 4 ani de cautari. Enjoy 😉

Citeam azi randurile lui Cabral, despre hiene si capacitatea lor de reproducere. Nu-i un mod deloc rau de a-ti incepe ziua, desi se cam duce orice chef de munca. Ma rog, are el job-ul grija sa te ajute sa-ti revii, la final.

Oare cine are dreptate insa? Frumosii nebuni de la Playing for Change, oare Cabral care crede ca lor (hienelor) le pasa daca sunt sau nu singure sau chiar hienele care latra din ce in ce mai des pe langa noi?

Lumea asta este frumoasa si cresc in ea multi oameni frumosi dar oare cati dintre ei mai au norocul sa intalneasca altii asemenea lor? Din ce in ce mai putini sunt cei care mai stau cu fruntea si inima sus, care mai au curajul si mai ales puterea sa viseze, sa aiba un ideal, sa incerce, macar, sa fie Oameni. Si ce tot visam noi sa schimbam? O lume care nu mai stie cum sa galopeze mai repede catre mai mult, mai mare, mai … O lume care nu mai are timp pentru zambet, pentru visare, pentru cel de langa.  O lume care parca vrea sa se consume pe sine, precum magicul Ouroboros. Dar nu vad nici o renastere din aceasta consumare, dimpotriva, nu vad decat o decadere, o pierdere permanenta a oricarui sens, a oricarui tel. Nu mai conteaza decat imediatul, decat ego-ul umflat de reclame (pentru ca meriti, nu-i asa?), conteaza doar contul din banca si imaginea proiectata in societate. Cum sa schimbi, oare, asa ceva? Este oare posibil? Este cu putinta asa ceva sau doar suntem noi o mana de pierduti care de fapt nu stim, nu putem sa ne gasim locul in lumea asta plina de animale?

Astia care pierdem noptile, care stam si ascultam aceeasi piesa sau acelasi ritm pana la epuizare, care ne indoim sufletul in fel si chip dar care, in ciuda durerilor, avem coloana dreapta. De ce oare? Ce ne tine oare pe linia asta? Pe barna asta care e din ce in ce mai subtire? Lasand la o parte toate conventiile morale, pe care oricum cei mai multi le respecta precum semaforul din trafic, unde este diferenta dintre unii si altii? De ce unii mai spera inca intr-o schimbare care pare din ce in ce mai departata in timp ce altii nu fac altceva decat sa profite de aceasta visare pentru a obtine ceea ce cred ca vor?

 

 

Chiar va veni vreodata aceasta schimbare? Sau este doar amagirea unor oameni care nu pot scutura niste idei adolescentine, capatate sau descoperite undeva intr-un trecut innegurat dintr-un motiv sau altul?

Ce vreau de fapt sa spun cu aceste randuri? Nu vreau sa spun nimic, nu vreau decat sa declansez o noua (sunt convins ca au fost altele) rememorare a motivelor, a nevoii pe care o avem de a fi asa cum suntem. Pentru a ne reaminti de ce am ales sa fim lunatici in cel mai frumos sens al cuvantului. Pentru ca un astfel de drum nu este strabatut decat prin alegere, nu poti sa fii constrans sa strabati aceasta poteca. Asa stramta si uneori intunecoasa cum este poteca asta, a fost si este alegerea noastra. Si nu strica, uneori, sa ne mai aducem aminte de ce am facut alegerea asta. La fel cum nu strica sa stim ca nu suntem singuri aici, ca mai sunt si altii, unii inaintea noastra, altii in spatele nostru, altii chiar langa noi dar isi vad in liniste de drumul lor.

Nu degeaba Vama, asa cum este ea, nu dispare – nu va disparea niciodata, vor exista mereu oameni care vor sti ce inseamna ea. Care vor avea nevoie de ea, vor simti nevoia sa se regaseasca dar in acelasi timp sa regaseasca. Alti oameni aflati pe acelasi drum, alte suflete care se bucura de un rasarit cum nu e altul pe lume.

Ne vedem acolo, suflete frumoase, de oameni frumosi. Acolo unde hienele tac …

 

Si pentru inchidere, ca tot se apropie sfarsitul de saptamana. Ascultati cu atentie: