In fine, cu greu, am reusit sa-mi revin dupa nebunia de azi noapte. Dupa primele impresii, scrise aici la cald si cat inca eram high dupa cele intamplate, incerc sa revin putin la realitate si sa scriu cam ce s-a intamplat acolo. Acolo insemnand la Ciclopromenada nocturna 3, a 3-a editie a acestei frumoase nebunii. N-am sa scriu nimic despre traseu, reguli de cirulatie (desi as cam avea cate ceva de comentat), organizare, piste sau alte detalii de acest gen. Le puteti gasi pe multe alte surse, detaliate mai bine si mai exact decat as putea s-o fac eu: George, Adevarul, ProTV si altii.

Eroul serii a fost, fara doar si poate, acest ghindoc nazdravan care a pedalat cu noi pe tot traseul si care a insumat toata seara in cel mai frumos si inocent mod.

Citez mai jos vorbele lui, preluate de aici:

copilul: ”tati, plecam acasa?”

tati: “Nu tati, nu plecam mai avem.”

copilul: “Suuuuuper atunci. E cea mai frumoasa zi din viata mea!”

Nu cred ca multi dintre noi ar fi putut s-o spuna mai frumos. Jos palaria.

Si totusi, de unde vine acest sentiment? Pai simplu, de la faptul ca azi noapte am depasit orice fel de asteptari la numarul de participanti. Am fost peste 300 de biciclisti, estimarile mergand chiar mai sus dar incerc sa fiu retinut. Peste 300 de oameni care au participat la un eveniment pentru pura placere de a pedala impreuna in acest oras frumos. Peste 300 de particpianti care nu au cerut nimic, care nu au vrut nimic, care nu au cautat nimic altceva decat propria placere si poate nevoie de socializare. Peste 300 de oameni care au devenit un grup pur si simplu pentru ca asa a fost optiunea lor. Iar acest fapt iti da un sentiment incredibil. Este greu spre imposibil descrierea prin cuvinte a starilor si sentimentelor pe care le-am avut azi-noapte pornind de la faptul ca oriunde m-as fi uitat, vedeam biciclisti alaturi de mine. O mare de biciclisti in fata, o mare de biciclisti in spate, bicle in stanga si bicle in dreapta, peste tot numai bicle. Soferii au ramas inmarmuriti, au fost situatii in care efectiv nu ne-am putut incadra pe o singura banda si am ocupat 2 din 3 benzi. Sper imensa mea surprindere, nici un sofer nu a comentat – ne-au ocolit cuminti, ne-au privit suprinsi, au intrebat ce se intampla si de facem asta, ne-au facut poze si unii ne-au aplaudat sau au claxonat in semn de incurajare.

Bucuresti, se poate sa fim deschisi fata de cei de langa noi, se poate sa-i acceptam si pe cei care nu sunt ca noi – am dovedit asta la fiecare editie de Ciclopromenada nocturna dar aseara a fost cu adevarat evident acest fapt. De fiecare data cand imi amintesc, gandul ma duce la aceasta piesa a celor de la Vama Veche:

De data asta insa, ma gandesc in alt sens – azi noapte, orasul chiar s-a oprit in loc si eu cel putin, desi sunt convins ca nu sunt nici pe departe singurul, m-am simtit ca pe o strada desenata de un copil. Sublim. Superb. Peste cuvinte.

Azi noapte am demonstrat si ne-am demonstrat ca se poate. Ca orasul asta, ca tara asta, ca oamenii astia au inca o sansa. Ca se poate sa fim oameni si sa zambim in pofida crizei, in pofida alegerilor, in pofida grevelor si a disponibilizarilor, in pofida a orice altceva care zi de zi nu ne lasa sa fim Oameni. Dar noi ne-am prins ca, pana sa putem fi Oameni zi de zi, o putem face macar noaptea. Macar din cand in cand, noaptea orasul asta isi da jos hainele de Cenusareasa si devine un print, un cavaler pe cal alb – ma rog, sunt mai multi cavaleri si mai multi cai si nu chiar albi 😉

De ce spun asta? Pentru ca azi noapte ceva care parea imposibil a devenit foarte real. Doar prin niste pregatiri minime, absolut minime, un grup atat de mare s-a putut desfasura in voie si mai ales in ordine prin mai tot orasul. Ca soferii ne-au inteles si ne-au facut loc. Ca oamenii de pe strada ne-au acceptat, salutat si nu putini admirat. Ca Politia – si pe drept cuvant scriu cu majuscula – a aratat ca poate mai mult decat credeam noi. Trecand peste regulament si reguli anchilozate si stupide, cei cativa reprezentati de azi-noapte ne-au inteles, ne-au acceptat si mai mult decat, fara sa aiba nici cea mai mica obligatie, ne-au ajutat. Am ramas interzis vazand ca in loc sa incerce sa sparga nebunia noastra ei ne-au oferit escorta si protectia lor – nu prea stiu cum ar fi putut sa ne imprastie oricum, chiar si daca am fi hotarat brusc sa plecam toti acasa tot am fi blocat centrul 😀

Cam asa arata coloana dupa plecarea din Parcul Tineretului. Dar sa va explic ceva, ca nu prea se poate intelege din poza – imaginea este facuta de undeva de la jumatatea coloanei 😉 E de inteles acum de ce Politia ne-a bagat in seama – puteam usor deveni o problema considerabila. Si asa de la o nebunie frumoasa inceputa acum 2 luni, cand 25 de oameni ne-am luat inima in dinti si bicla la spinare si ne-am intalnit la ora 3 dimineata la Universitate, am ajuns sa fim peste 300 si sa incepem sa schimbam ceva in orasul asta. E putin lucru?

Am sa inchei repetand indemnul Ionut de la Mai Mult Verde:

Hai sa ne salutam pe strada cand ne intilnim

Si am sa adaug eu, hai sa ne zambim pe strada. Cand ne intalnim cu alti biciclisti, cand ne intalnim cu persoane cunoscute, cand pur si simplu privim pe cineva – haideti sa zambim. Orasul asta, oamenii astia au nevoie de zambet ca de aer.

Update – si pentru ca tot am vorbit despre asta mai sus, o mica poveste generatoare de zambet, intamplata tot la Ciclopromenada nocturna 3, gasiti aici, spusa frumos de Alin Pandaru. Multumesc frumos pentru zambet 😉

Bucuresti, suntem pe strada, te salutam si iti zambim – noi biciclistii 😀

Update – 2 clipuri de azi-noapte, primul de la plecarea de pe Strada Franceza si cel de-al doilea pe chei, in fata Tribunalului.