Dupa cateva sincope de program si ceva burzuluiala (asa e cand ai prieteni indragostiti, mai uita ce au vorbit 😛 ) am reusit sa ajung in asta seara la Los abrazos rotos (Broken Embraces)- Pedro Almodóvar.

Inca o seara de bucurie pentru suflet, filmul este superb si se incadreaza perfect in stilul lui Almodovar. Imaginea m-a lasat cu gura cascata la multe scene, este o desfatare din acest punct de vedere. Cam tot ce tine de regie este la superlativ, scenariul insa nu e chiar cel mai fericit – se putea si mai bine. Una peste alta este destul de previzibil si linear din acest punct de vedere dar imaginea si regia il fac sa fie un film deosebit.

Si ma opresc aici cu comentariile, nu am de gand sa ma pretind un critic de film si sa ma arunc in aprecieri savante – sunt destui cei care o fac 😛 Mai spun doar ca Penélope Cruz face (din nou) un rol de exceptie – of Doamne ce ochi poate avea femeia asta … Ah si sa nu uit, este o scena in film, care apare si in trailer la 00.55 – daca stie cineva unde se afla cel loc, raman vesnic recunoscator daca imi da si mie un pont. Este absolut incredibil peisajul ala.

Acum insa sa revin putin la realitate si la partea a doua din titlu si anume celularul. Ei bine, oricat de greu imposibil de crezut ar fi, placerea vizionarii ne-a fost alterata in mod serios de un telefon care, avand o alarma programata pentru ora respectiva, ne-a omorat sunand timp de peste 30 de minute si spun asta fara nici o exagerare. Am trecut prin n-spe procese de gandire, initial presupund ca este vreun fix undeva langa sala care suna de nebun, apoi ne-am gandit ca este un efect de sunet al filmului (he he, teorii intregi emise in soapta si inca multe altele dupa film 😀 ), am analizat cred zeci de persoane incercand sa intelegem ce naiba se intampla si nimic. Sunetul, culmea, avea momente in care crestea in volum (justificare pentru teoria – e din film) si apoi revenea la intensitatea deja uzuala (adica, teoria e de undeva de langa sala). Plus de asta, existau minute bune in care filmul reusea sa imunizeze frecventa respectiva si am crezut sincer ca ingrozitor de enervantul buzzuit a avut perioade in care s-a oprit – n-a fost asa, dupa cum am fost lamurit la final.

Misterul s-a rezolvat spre sfarsitul filmului cand am descoperit ca tocmai o d-sra din randul din fata noastra era inculpata – dar nu stia sa-si inchida alarma de la telefon … Asta explica si cresterile de volum – scotea telefonul din geanta si se uita la el – si sunetul difuz si greu de localizat – telefonul guraliv era pus la loc in geanta si in husa.

Poti sa mai zici ceva?

Va spun sincer, a durat mai bine de 30 de minute … Acum, desi am mai fost acuzat de misoginism, asta e, am sa mai adaug doar atat – zau ca era blonda 😛

Update – AureTU imi spune ca locatia respectiva din film se afla pe insula Lanzarote, in ansablul insulelor Canare.