ca-n viata, cu bicla, evenimente, ganduri, muzica

Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap

Astazi am avut o zi uriasa – nu cred ca pot gasi un termen mai bun pentru a aduna tot ce mi s-a intamplat. Chiar a fost imensa si culmea, plina numai de evenimente placute si interesante. Dar s-o luam usurel ca avem cale lunga de vorbit si nu-i bine sa ne obosim de la bun inceput.

Cum deja a devenit un obicei, am luat frumusel bicla de coarne si am purces la dat pedale, usurel ca-i frumusel, catre birou. Drum lin, 18 Km facuti fara incidente, The Cat Empire au fost la datorie si chiar am descoperit un traseu nou si ceva mai direct decat cel obisnuit. Super. Si undeva pe la faza asta sa cam rupe ritmul – ajung la birou intr-un Zen superb, numai bun de trecut la munci. Primul lucru, ca de obicei (evident ca dupa cafea :P) este sa arunc ochii pe mail. Si nu trec prin prea multe din portia de dimineata cand imi sare in ochi un anume mail – Expeditor: Dragos Bucurenci (MaiMultVerde), Subiect:  invitatii Enescu. Hmmm, uite ca au aparut comentarii noi pe blogul lui Dragos Bucurenci, cel cu invitatiile pentru Festivalul George Enescu, imi zic in primul moment. Dupa care citesc si continutul mailului, asa sa fiu in tema 😀 Moment in care brusc in birou incep sa se auda urlete, tipete, batai in masa, ce sa mai, zici ca venea Gingis Han sa recupereze mileniile dormite. Bai nene, greu de crezut si cu atat mai greu de sperat dar cumva, din ce scria acolo, reiesea cum ca as fi castigat bunavointa lui Dragos si prin urmare una din invitatiile puse la dispozitie. Wow – moment de mare admiratie in oglinda – eu am facut asta? Da, eu, cu articolul de aici. Si da si tipa, da si urla, mergi la toti colegii (era unul singur in tot biroul) sa explici ce si cum ai facut tu de esti brusc asa de happy. Ziua era deja perfecta – dar stai asa.

Dupa ce in fine se aseaza la loc praful prin birouri, incep sa gandesc – era deja ora 12 (nu ma injurati, am un program flexibil, OK, de acord dar il platesc cu multa dobanda) – si oricum faceam programul, tot nu prea dadea bine. Participarea mea la concurs chiar n-a fost una careia sa-i acord sanse prea mari de succes si prin urmare am mentionat destul de la intamplare zilele in care pot merge, fara sa iau in calcul si ora de incepere. Pana una alta zic, stai sa dau niste telefoane, mail-uri, twitt-uri, aveam totusi un loc disponibil pe care era pacat sa nu-l ofer cuiva care sa-l merite. Si surpriza, toti/toate din cei sunati au declarat cu regret ca noi muncim, noi nu muzica. Na, acum ce naiba sa mai zic – bodogan, comentez in barba si trec mai departe sa ma apuc de treaba – imi zic ca vad eu cum o rezolv mai tarziu si daca nu si nu, gasesc pe cineva in Piata Festivalului care sa-si doreasca sa mearga si la Ateneu. Dar totusi, trebuie sa si muncesc pana atunci si asta in decurs de 2 ore si putin, daca vreau sa nu ajung cu casca in cap la Festival. Asa ca da-i si lupta cu toata lumea, ma rog, zi normala de razboi munca. Evident ca s-a facut ora 3 si eu eram inca pe baricade, in conditiile in care nu aveam inca invitatiile, eram cu bicla dupa mine iar eu pana acasa fac ~1 ora pe doua roti – si mai trebuia sa ma si schimb pentru a ajunge totusi cat de cat prezentabil la concertul de la Ateneu – LES MUSICIENS DU LOUVRE acompaniati de SALZBURGER BACHCHOR , Dirijor : MARC MINKOVSKI in program : Franz Joseph Haydn – Oratoriul „Creatiunea”. Si trecem la etapa a doua, drumul 😀

Dai si lupta stimabile, pana la Mai Mult Verde de unde trebuia sa iau invitatiile e mai mult departe pana una alta. Noroc ca am gasit relativ repede locatia dar ghinion ca in afara de un stalp de iluminat (de care erau deja legate o bicla de la Cicloteque si un motor) nu era nici un alt ceva de care sa-mi leg si eu bicla (poate n-ar strica un rastel in zona, ma gandesc eu 😉 ). Asa ca am reusit s-o strecor cumva pe langa cele mai sus mentionate si fuga sus. Unde iarasi am avut noroc sa iau repede de tot invitatia si am zbughit-o – imi cer scuze celor de la Mai Mult Verde ca nu am fost mai social dar chiar nu aveam cand sa fiu.

 

Cu bicla la Mai Mult Verde, invitatia pentru Festivalul George Enescu

Cu bicla la Mai Mult Verde, invitatia pentru Festivalul George Enescu

 

In timp ce coboram, cu invitatiile in brate (pe langa casca, casti si manusi) mi-am adus aminte – eu ce fac, ma duc singur? Asa ca din senin mi-am amintit de o prietena (cu care, printre altii, am fost la film aseara) care era in concediu – deci sanse mari sa poate veni si stiam ca va aprecia acest eveniment. Sus in sa, da telefon, telefon inchis – ooops. Suna un prieten comun, eschiveaza 2-3 masini, treci pe rosu (nu mai era timp, sorry) si explica in timp ce gafai la pedale ce vrei de la el – inca in noroc, prietenul are un alt numar de telefon, suna el. Buuuun, da-i tare ca nu mai e timp – drept e ca nici suflu nu prea mai era dar ce mai conta asta? Ma apropii de casa si suna telefonul (a 5-a oara dar deh, e zi de lucru, nu?) – prietena respectiva poate veni – ufff, in fine se aseaza lucrurile – si prin rezonanta si bicla la drum intins ca mai aveam vreo 10 Km pana acasa. Dar ajung intr-un final, arunc toate cele, ma sui in masina si da-i inapoi – timp de ajuns: 15 minute. Deh, tehnologia ne mai si ajuta din cand in cand – asa ca am folosit-o la maxim – noroc ca nu-s radare pe traseu 😀 Rezultatul insa a fost ca am ajuns in fata Ateneului la 17.10

 

Invitatie la Festivalul George Enescu, semnatura Dragos Bucurenci

Invitatie la Festivalul George Enescu, semnatura Dragos Bucurenci

Multumiri Dragos Bucurenci si multumiri Unicredit Ţiriac Bank.

Si spre disperarea mea, cerberii de la usa chiar au tinut cont de program – desi sunt convins ca nu incepuse concertul. OK, nu avea sens sa-mi rup parul (nu de alta dar ar fi durat prea mult) asa ca ne-am retras frumusel in Piata Festivalului unde ne-am bucurat de un frumos concert de pian si vioara, asteptand cu o imensa nerabdare pauza de la Ateneu. Bun, trecem repede peste partea cea mai trista a zilei si intr-un final a venit si pauza asa ca am putut intra in Marele Templu. Moment in care cam orice altceva a pierdut brusc ultimul dram de semnificatie si am ramas absorbit de ceea ce vedeam si simteam. Pentru mine a fost un prim contact cu Ateneul si desi nu chiar de acum, regret enorm ca nu am fost mai ferm cu mine in timpuri mai vechi astfel incat sa nu las atat de usor alte si alte lucuri sa amane acest moment. Prin urmare, eram cam ca un copil de gradinita ajuns prima oara la Muzeul Antipa 😀

La intarea in sala de concert, am avut placerea sa trec fix pe langa Tudor Chirila care poarta si el ceva vina pentru acesta zi uriasa din viata mea. Am vrut sa-l opresc si sa-i spun de ce si cum am ajuns acolo dar am fost un prost si nu am facut-o – ca de multe alte ori, regret acum ca nu mi-am urmat impulsul. Tudor, te salut, sunt Vulupe de pe Twitter, multumesc ca ti-ai batut gura sa ne indemni sa venim la Festival. Hmmm, cat de greu era sa-i spun asta? Cred ca s-ar fi bucurat sa stie ca nu a fost in van incercarea lui. Ufffff, retineri sociale de oameni de grota – fac si din astea, din pacate. Revenim insa.

Nu am sa incep sa fac vreo analiza critica a ceea ce a insemnat MARC MINKOVSKI sau corul SALZBURGER BACHCHOR vazuti pe scena Ateneului. Au fost moment sublime, au fost momente in care am uitat de mine, au fost momente in care imi venea sa ma ridic din scaun si cel putin mental am facut-o de multe ori. Am inteles, cred, de ce Beethoven a putut compune fiind complet surd. Astfel de opere nu se  pot compune cu urechea, este nevoie de tot sufletul pentru a imbina fluviile de sunete in ceea ce oamenii numesc MUZICA. Am stat si am savurat fiecare moment, am studiat fiecare chip din orchestra si am vazut cum aproape fiecare din ei simtea muzica in felul sau propriu – concentrare, retinere, admiratie, incrancenare, relaxare – am regasit toate aceste stari pe chipurile membrilor orchestrei sau ai corului. Sunt oameni care isi dedica existenta pentru ca astfel de concerte sa aiba loc, pentru ca sufletele noastre sa poate vibra liber si cu adevarat armonios.

Mergeti, va rog, cei care cititi, mergeti la Festivalul George Enescu. Cele cateva ore pe care le veti petrece acolo pot insemna trairi cat nu au altii in ani daca puteti sa va deschideti sufletul si sa primiti acea emotie. Am vazut scaune goale in sala si m-am intristat. E pacat, este un foarte mare pacat. Mergeti, nu costa o avere sau macar mergeti in Piata Festivalului – se intampla lucruri minunate si acolo.

Ah si sa nu uit, la plecare am primit cadou si doua carti:  Pobby si Dingan de Ben Rice si Dormi! de Annelies Verbeke. Am sa le citesc cu mare placere si trebuie sa recunosc ca au reprezentat un frumos final pentru un eveniment cu adevarat special.

Si acum sa trecem si la ultima parte a serii, caci se pare ca nu era suficient pentru o singura zi 😀 Cum spuneam acum nu multa vreme, am un bun prieten care s-a mutat de curand cu iubita lui. Cum dupa un astfel de eveniment, cu o asa de mare influenta asupra mea, nu pot sub nici o forma sa ma intorc cuminte acasa, i-am sunat in ideea de a le face o vizita. Gand la gand cu bucurie, iubaretii nostri tocmai isi trec cuibul printr-un proces de reintregire – deh, oameni casnici, nu ca altii care inca scriu pe blog la ora 04.45 😛 Si nu stiu zau cum naiba am facut de ne-am sincronizat de minune in asa fel incat am avut superbul final de seara in glorie, carand si ulterior montand un dulap al naibii de greu, achizitionat cu dragoste (si bani putini) de la Kika. Procesul de montaj a fost floare la ureche, n-a durat decat doua ore si inca ii admir pe vecinii care au dat dovada de o rabdare incredibila. Dar la final ne-a iesit o minune de dulap, cu usi care se inchid si sunt aproape drepte 😀

No si cam asa se incheie, tarziu in noapte spre zori de zi, una din cele mai pline zile din ultima vreme. Sper ca v-am facut sa intelegeti de ce am inceput cu Astazi am avut o zi uriasa. Legatura dintre Dragos Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap cred ca este deja mai mult decat evidenta 😉

Concluzia zilei? Vulupe, citeste-ti mailul de dimineata, INAINTE de a pleca de acasa – poti avea sansa de a-ti scurta unele trasee si de a evita situatii de criza.

Concluzia care conteaza? Daca faci ceva, daca participi, daca incerci, daca actionezi, poti avea sansa sa te trezesti ca ai si castigat 😉 Altfel, nici o sansa.

La final: mergeti la Festivalul George Enescu – va datorati voua asta, nimanui altcuiva ci doar voua. Va rog.

Reclame
Standard

6 gânduri despre „Bucurenci, bicla, Mai Mult Verde, Ateneu si dulap

  1. di zice:

    Si despre tanti de la radio n-avem nimic? Modestie, modestie…dar acum daca te cauta lumea sa-ti ia interviuri pe la Ateneu e drept s-o spui si p-asta ;p
    Subscriu parerii tale despre festival…ce dovada mai buna pentru calitatea interpretarii decat aceea ca experienta de aseara a facut pana si timpul sa-si uite cursul? Notiunea de ora si-a pierdut sensul, cred ca cineva a furat ora si a inlocuit-o cu minute. Si as putea sa jur ca nu e doar o chestie de perceptie.

    • Heeey, neata – de tanti de la radio n-am zis ca nu era ceva atat de relevant;
      multumesc insa pentru completarea asupra perceptiei timpului – chiar asa a fost, habar n-am avut cand concertul a ajuns la final si ne intrebam ce naiba se intampla; apoi ne-am uitat la ceas si … am ramas putin masca
      multumesc pentru companie 😉

  2. Pingback: 160 Km singur pe bicla – partea a treia « Vulupe's notes

  3. Pingback: Aut Caesar, aut nullus – MMIX « notele lui Vulupe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s