ca-n viata, cu bicla, ganduri

160 Km singur pe bicla – partea a doua

Continuarea povestii celor 160 Km pe bicla, inceputa aici.

Odata iesit din Bucuresti, drumul a devenit mai interesant si mai captivant. Am inceput sa simt ca nu mai sunt pe traseul deja obisnuit catre birou si deja distanta parcursa depasea media stiuta. Dar spre surprinderea mea, oboseala era inca departe si starea de spirit cat se poate de buna. Asta in ciuda vremii care m-a facut deja sa rearanjez rucsacul si sa scot bluza de trening la utilizare. Cum incepuse usor sa ploua si era innorat si destul de rece, vremea nu era cel mai bun aliat pe care l-as fi putut dori. Dar deja simteam ca sunt pe drumul meu si vremea nu mai contat atat de mult. Ceea ce s-a dovedit a fi cat se poate de corect, nu dupa mult timp ploicica s-a oprit si in afara unui dus scurt undeva dupa Frumusani, nici ca a mai avut alte intentii agresive.

Popesti Leordeni a trecut atat de repede incat nici nu stiu cum. Eram destul de concentrat pe prima granita mentala si anume travesarea centurii Bucurestiului, undeva imediat dupa Popesti Leordeni. Unde am ajuns relativ repede si mai ales usor, fix inainte de centura este o coborare destul de lunga care m-a ajutat 😉 Partea mai putin placuta este ca imediat dupa centura, pana in localitatea Frumusani este o bucata de drum foarte lunga si dreapta, in mijlocul campului si unde stiam ca de obicei vantul este stapan. Ceea ce am reconfirmat si de data asta, vantul fiind mai mult decat prezent si acum aflandu-ma in afara localitatii – prin urmare lipsit de orice protectie – l-am primit din plin. Stabilisem ca primul telefon acasa sa-l dau dupa trecerea de centura dar evident ca am amanat, in ideea sa sun cand voi face prima pauza, mai exact undeva in Frumusani – aveam deja in cap sa nu ma opresc pana jumatatea drumului, adica la 40 Km de Oltenita. Plan care evident ca a fost dat peste cap de a mea mama care a sunat cat inca eram pe drum, sa verifice care mai este locatia – evident ca ai mei erau la curent cu escapada. Reactia ei la aflarea pozitiei ceva mai avansate decat cea estimata a fost de milioane – „aoleu, trebuie sa pun mancarea la cuptor”. Deh, o mama va ramane mama pentru totdeauna. Si trebuie iubite si pentru asta, pe langa atat de multe alte motive 😉

Revenind la drum, pedalarea devenise deja obositoare si am inceput sa simt din ce in ce mai tare apasarea drumului. Plus de asta, pe langa vantul care batea cam din fata, erau destul de multe camioane care veneau tot din contrasens – destul de neplacuta intalnirea, valul de aer venit in urma lor nu ma ajuta deloc. Asa ca am pus capul in piept, m-am aplecat peste ghidon si am continuat sa pedalez, pastrand un ritm cat mai constant – am ajuns la concluzia ca nimic nu ajuta mai mult la drum lung decat un ritm constant.

Partea cea mai frumoasa era insa ca deja eram cu adevarat singur – fara semafoare, fara ora de sosire, fara planuri mai lungi de urmatoarele 10-20 minute, fara nimic altceva decat drumul, pedalele si muzica din casti – cred ca eram in zona de Bob Marley, daca-mi aduc aminte corect. Singur fiind, puteam sa-mi las gandurile in voie si sa ma detasez de orice altceva – o stare pe care o cautam, sincer, de cand am hotarat sa plec la acest drum. Si am inceput sa realizez distanta de parcurs, sa inteleg ca daca vreau sa ajung la destinatie trebuie sa ma controlez si sa am grija la ritmul de pedalat, sa ma bucur de linistea din jurul meu si mai ales de libertatea aproape deplina pe care o aveam. Nu mai depindeam de absolut nimic in afara de mintea si picioarele mele si de bicla, atat si nimic mai mult.

Cel mai greu, pe parcursul intregului drum, a fost sa ma temperez pe portiunile in care puteam merge rapid si sa mentin acelasi ritm pe o perioada cat mai lunga. Mi-a fost destul de clar ca sprint-urile nu ma vor ajuta pe termen lung si prin urmare am hotarat sa nu ma las in voia picioarelor si sa nu exagerez atunci cand aveam ocazia. O lectie care cu siguranta ma va ajuta in multe alte situatii 😉

Totusi, in ciuda starii bune de spirit, prima etapa incepuse sa se simta ai aveam din ce in ce mai mult senzatia ca drumul este numai in rampa si era din ce in ce mai greu sa pedalez. Aveam insa deja stabilit ca nu ma voi opri decat la Km 40 asa ca am continuat sa merg, in ciuda oboselii. Cum vremea nu ma ajuta mai deloc, mi-am fixat mintea pe punctul de oprire si asta a picat foarte bine. Imi doream sa ma detasez de drumul in sine, sa pot sa ma las sa bantui hai hui dar mai ales pe ultima portiune, eram mai mult atent la urmatorii 50 de metrii de parcurs si mai nimic altceva. Muschii ma doreau usor dar nu voiam sa ma opresc inainte de limita stabilita. Care a venit mai repede decat ma asteptam 😀

Oltenita-40 km, jumatate de drum e gata. Pauza la margine de sosea, e f interesant 🙂3:33 PM Sep 19th from txt

160 Km singur pe bicicleta

160 Km singur pe bicicleta

Pauza a fost absolut binevenita. Desi nu realizasem, imi era foarte foame si biscuitii cu cereale si fructe s-au dovedit a fi cea mai buna optiune. Dupa cateva poze facute rapid si o masa scurta formata din biscuiti cu cereale, un Lion si jumatate de sticla de Coca Cola, am reumplut bidonul cu apa si rearanjat rucsacul. Apoi nu am facut altceva decat sa ma bucur de o pauza la marginea drumului. Intentionat nu am cautat un loc uzual ci efectiv m-am oprit langa borna kilometrica, pe iarba. Lumea de prin jur s-a uitat la inceput cam ciudat la mine, nepricepand ce caut acolo dar dupa cateva minute am reusit sa ma pierd in peisaj si nu mi-au mai acordat atentie. Din pacate, pe tot parcursul drumului am simtit aceleasi gen de priviri ciudat catre mine, era clar ca nu fac parte din catalogul obisnuit de personaje rutiere – cu siguranta casca are ceva de-a face dar sincer mi-as fi dorit ca lumea sa nu ma priveasca in mod evident ca pe o ciudatenie. Din pacate, pentru asta mai trebuie sa treaca ceva timp 😦 Dupa ce m-am bucurat de pauza si mi-am relaxat picioarele, dupa ce m-am uitat la fetele oamenilor care-si vedeau de drumurile lor obisnuite, dupa ce am mai raspuns la cateva SMS-uri, am facut la loc bagajele si am plecat mai departe. Deja cu un zambet larg pe buze 😉

Urmatoarea etapa a fost deja mai lejera, drum intins fara alte situatii speciale. Pe alocuri plictisitor, pe alocuri mai greu, fasia de asfalt dintre dunga continua si marginea drumului s-a dovedit a fi un bun traseu. Un moment placut a fost intre Frumusani si Negoiesti, unde o portiune de drum era in lucru si se circula pe o singura banda. Am avut placerea sa vad ca, desi eram ultimul din seria de pe banda mea care se indrepta catre zona ingustata, politaiul care dirija traficul a asteptat rabdator sa trec si abia apoi a dat drumul circulatiei pentru cealalta banda. Desi firesc, gestul a fost placut vazut din saua mea.

Dea lungul drumului, dupa cum am mai spus am urmat un traseu cat mai aproape de margine asfaltului – fapt ce m-a facut sa gasesc noi si noi semnificatii pentru conceptul de road kill. Sincer, nu a fost cea mai placuta latura a drumului si desi nu sunt foarte emotiv, sa vad atat de aproape tot felul de cadavre de diverse animale, aflate in cam toate stadiile de putrefactie, n-a fost mereu tocmai confortabil. Este mai mult decat necesar ca o institutie sa se ocupe si de acest aspect, nu e normal ca marginea drumului sa fie efectiv plina de cadavre de animale. Din cate stiu, acum nu este in responsabilitatea nimanui si nu este normal acest lucru.

160 Km singur pe bicicleta

160 Km singur pe bicicleta

Si tot asa, pedala dupa pedala, dupa inca o pauza scurta de 2-3 minute pentru dezmortire, am ajuns la Budesti. Localitate cunoscuta pentru doua motive – Dambotiva trece fix pe langa oras, ceea aduce prezenta unui miros constant si specific, miros care nu e creat de YSL :P, iar orasul este locuit in majoritate de populatie rroma. Prin urmare, sincer nu asteptam cu nerabdare aceasta travesare dar cum nu aveam alternativa, am continuat drumul.

Oltenita-20 km 🙂 Sa treci prin Budesti pe bicla e o experienta interesanta, mai ales cu Vama Veche in ureche5:19 PM Sep 19th from txt

Exact asa am traversat pana la urma Budesti-ul, cu Vama Veche in ureche si desi foarte atent la drum, cu multa buna dispozitie. Nu am putut sa nu remarc exprimarile de genul „Uite ba biciclistul”, privirile lungi, contrariate si altele asemenea dar astfel de reactii mi le-am asumat inca de cand m-am hotarat sa merg pe bicla mai mult decat pe coclaurii de acasa.

Continuarea cu picnic la marginea drumului, pana si pompat la roata din Km in Km plus altele, cat de curand.

Update – continuare aici

Anunțuri
Standard

26 de gânduri despre „160 Km singur pe bicla – partea a doua

  1. Pingback: 160 Km singur pe bicla « Vulupe's notes

  2. Sa inteleg ca drumul era destul de liber?
    Cadavre in putrefactie sau proaspat strivite nu vezi numai pe acolo ci si in Bucuresti. Cred ca 2-3 ori m-am intalnit cu asemenea specimene. Chiar nu vreau sa-mi imaginez cum e sa lovesti si sa calci cu masina o pisica 😦

    Cand ai zis de Budesti, dupa ce am citit „Bud” ma gandeam la Budapesta si am ramas putin blocat.

    Cam cu ce viteza ai mers?

    • Da, drumul a fost destul de liber – dar in nici un caz pustiu. Am avut trafic din ambele directii insa am observat cu mare placere ca nu am deranjat pe nimeni ci am fost vazut ca un alt participant la trafic – doar cateva claxoane am auzit si acelea au fost in mod evident de atentionare – inutile de altfel dar unii soferi au acest reflex.
      In ce priveste road kill, una e sa vezi unul doua cadavre, alta e sa vezi unul doua la fiecare 4-5 Km, daca nu chiar mai mult.
      Viteza medie a fost mica, undeva intre 15-20 Km / ora. Nu am avut ciclocomputer sa pot da o cifra exacta, din pacate.

    • Pai ar iesi un articol prea lung si te-ai plictisi sa tot citesti la el odata. Asa e mai ok, si pentru noi cititorii si pentru el.
      Plus ca suspasul face povestea mai interesanta. Mai ales ca ne-a lasat si trailer pentru episodul urmator 🙂

      • :)) buna asta cu trailerul 😀
        Cezar, e destul de mult de scris si intentionez totusi sa am si viata sociala 😉 Asa ca, in masura in care am timp, incerc sa scriu cat mai mult. Si pe de alta parte, asa cum a zis si Andrei (astamicu), daca as face un singur articol ar trebui ori sa iasa unul enorm ori sa fac un rezumat – nu prea agreez nici una din variante 😛

  3. Legat de cadavre n-am cum să nu-mi amintesc de scandalul cu cei de la Protan. Nu ştiu în ce condiţii (presa poate manipula deci nu mă bazez deloc pe fotografiile publicate de unii ziarişti) dar firma respectivă ţinea cât de cât sub control cadavrele de animale.

    Legat de satele de romi, îmi aduc aminte că am trecut printr-un astfel de sat în drum spre Târgovişte. Rămăsesem mai la coada grupului (imens, format din fix 3 persoane :D) iar ceilalţi au simţit nevoia să se-ntoarcă după mine de teamă să nu accept invitaţia la masă făcută de un rom care ieşise în mijlocul şoselei ca să-mi vorbească. 😀 Deci nu e chiar aşa de tragic să treci prin astfel de sate… Ai văzut şi tu asta.

    O viteză medie de 15- 20 km/h o consider bună, dat fiind că aveai toată ziua la dispoziţie pentru cei 80 km. În general mă situez un pic sub media asta, să zicem că merg cu o medie ghinionistă de 13 km/k. 😛

    Legat de Comana, eu mă gândeam să mergem duminică 4 octombrie pentru că sâmbătă am nişte treburi de rezolvat. O discuţie importantă dimineaţa şi, dacă ţin bine minte, un concert Ţapinarii seara. Între aş putea trage un pui de somn pentru a fi odihnit în plimbare.

    De obicei plec în astfel de plimbări dimineaţă devreme, pe la 7 sau chiar mai devreme uneori.

    Legat de fraţii mei deja am un raspuns 99,99 % negativ din partea unuia. Fuge în munţi… Dat fiind că nu ştiu dacă va fi pozitiv răspunsul celuilalt (care de obicei are programul aglomerat) îndrăznesc să întreb: este cineva, printre cei care ar merge în plimbarea asta (vulupe sau andlclb) care să rezolve o eventuală pană sau o altă problemă minoră care ar putea apărea pe parcurs? Că eu sunt antitalent când vine vorba de reparaţii… 😦

    Ţinem legătura şi, pentru discuţii mai directe între amatorii de Comana, las datele de contact:

    Adrian Negoiţă
    adrian_negoita_2005 la yahoo punct com (inclusiv pt messenger)
    0721/397830

    • Am inceput sa miros si eu programul pentru weekend si cred ca ar merge o iesire la Comana (http://www.comanaparc.ro) Se pare ca cea mai buna versiune este pt Duminica, Sambata e posibil sa avem ceva dusuri. Inca nu as promite 100% ca merg dar cel mai probabil ca da. Totusi, e mult prea devreme la ora 7 😛 – totusi e Duminica. Distanta e scurta si chiar cu pauze, mai mult de 3 ore nu facem pana acolo – deci 6 ore pe drum si 2-3 pe acolo, daca plecam pe la 11 suntem OK.
      Din pacate, nici eu nu ma pricep la surubarit dar ne-om descurca noi cumva. Camere de rezerva, pompa si chei sa dam roata jos ca altceva e mai putin probabil sa patim.
      Mai vorbim si pe messenger dar eu as zice sa ne facem loc in program sa mergem. Daca o fi sa nu iasa, avem o zi libera, bonus 😀

      • Salut!

        Tocmai am discutat aseară cu ai mei. Cel puţin unul este aproape sigur cu chef de Comana. Deci avem „şurubăritorul” cu noi. În concluzie, în familie sau împreună cu alţi amatori, facem o plimbare până acolo.

        S-ar putea să ai dreptate cu plecarea, dat fiind că am început să pedalez şi eu mai cu spor ne putem permite să plecăm la drum şi ceva mai târziu. Cu ocazia asta dorm mai mult după concertul de sâmbătă. 😀 Oricum, trebuie să ţinem cont şi de drumul suplimentar pe care-l ai tu de făcut până-n Bucureşti când stabilim ora plecării.

        Vorbim şi sper să ne iasă plimbarea. Merităm! 😛

      • He he, ce bine suna – meritam 🙂 Si da, asa e, meritam. Maine finalizam detaliile – sper sa tina vremea cu noi, maine va fi nasol dar Duminica avem sanse de soare 😉
        Alamicu s-a anuntat si el. In ce ma priveste, daca e cazul pot sa arunc bicla in masina cat sa ajung mai repede la locul de start dar cel mai probabil ne vom intalni undeva pe traseu – eu o sa plec ceva mai devreme. Vorbim maine.

      • O să-ncerc să stau online ceva vreme mâine, între discuţia de dimineaţă şi concertul de seară. Oricum, dacă vor mai fi chestii urgente de discutat cât voi fi eu plecat de-acasă pot fi sunat sau beep-uit.

        Ca posibil loc de întâlnire am putea folosi Şoseaua Berceni (Metrou Apărătorii Patriei) iar pentru Andrei intersecţia Vitan Bârzeşti cu Splaiul Unirii sau altceva situat cumva între traseul nostru (noi venim dinspre Şoseaua Pantelimon) şi al lui.

        În caz că stă fratele meu mai mult online, dat fiind că, în contextul acestei plimbări, a discuta cu mine sau cu el e tot aia, vă las şi id-ul lui: daniel_negoitza

    • E doar o vorba – diabolic pentru ca l-am clocit singur, nu am spus nimanui decat atunci cand imi era clar ca voi pleca, desi inca nu stiam sigur in care din zile. Multumesc frumos dar ingeresc este totusi prea mult spus. Dar a fost o experienta care te ridica, asta imi este foarte clar acum 😉

  4. Pingback: 160 Km singur pe bicla – partea a treia « Vulupe's notes

  5. Pingback: 160 Km singur pe bicla – partea a patra « Vulupe's notes

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s