IMÉNS, -Ă, imenși, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinări introduse prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus. – conform DEX online

Acesta este cuvantul ce m-a insotit pe tot parcursul acestui an. An care a inceput furtunos, cu premise dintre cele mai sumbre, mai ales in plan personal. An care insa a adus, precum un taifun, un bagaj de experiente si de lectii incat aproape orice asteptare a mea a disparut precum condurii lui Dorothy. As vrea sa pot pune pe hartia ecranului toate intamplarile intamplate, toate trairile traite si toate povestile (ne)povestite. Dar nu cred ca hartia avuta la dispozitie mi-ar fi de ajuns. Asa ca am sa ma rezum la idei, la trairi, la ganduri si la sentimente.

Si cel mai important gand, cel care a inceput si apoi a crescut in tot acest timp, este cel din titlu: Aut Caesar, aut nullus o veche zicala romana, pe care am descoperit-o in paginile unei confesiuni: Jurnalul fericirii al lui N. Steihardt. O zicala ce spune, cat se poate de simplu, cat de gresit ne raportam de cele mai multe ori la viata: Cezar sau nimeni, totul sau deloc, primul sau nicaieri. Am descoperit si nu doar o data, in acest an, ca nu trebuie sa ai totul de la bun inceput, ca desi cu o floare nu se face primavara, ea poate aduce foarte multa bucurie si caldura atunci cand este oferita la timp. Ca nu trebuie sa fii fotograf de clasa mondiala pentru a vedea si pastra o imagine care spune atat de multe.

Am mai aflat in anul acesta de gratie ca nu toata lumea depinde de mine, ca daca spun, simplu, nu vreau sa fac asta nu se va intampla nimic. Ca daca am sa continui maine sau saptamana viitoare un proiect care nu are un termen anume iarasi nu se intampla nimic. Ca daca spun ca la ora X am treaba cu si pentru mine si treaba asta consta in a ma plimba cu bicicleta pe coclauri timp de 1-2 ore sau a urma un curs de dans si apoi imi continui sarcinile, de acasa sau de aiurea, iarasi, nu se intampla nimic. N-a murit nimeni, nu s-au inchis institutii, nu au falimentat companii. Ba nu chiar, a murit ceva. A murit frustrarea din mine, au murit grijile fara fond, au murit visele neimplinite (macar parte din ele), a murit incruntarea si incrancenarea. Adica am aflat ca let go nu e deloc o vorba in vant. Dimpotriva, este o vorba de care merita sa te tii cu dintii 😛

La sfarsit de 2008 am fost pus intr-o situatie care in mod evident m-a depasit, a fost mai mare decat mine. A fost un moment determinant, am vazut, cu extrema claritate, ca orice as fi incercat sa fac, puterea si dorinta mea de a rezolva lucrurile nu erau de ajuns. Sub nici o forma. A fost un extrem de mare popas pentru mine si orgoliul meu, popas din care am iesit cu ochii larg deschisi si mirati. Se poate sa mergi inainte, se poate sa razbati si fara sa simti ca lumea sta pe umerii tai. Si mai ales, se poate sa treci prin perioade grele fara sa crezi ca tot universul conspira impotriva ta. Ba dimpotriva. Am vazut si simtit ce inseamna sa ai langa tine adevarati prieteni, adevarati Oameni care atunci cand ai nevoie de ajutorul tau stiu sa-ti fie alaturi. Am vazut cum prietenii sunt in stare sa riste planuri extrem de serioase pentru a pune o mana de ajutor si a ma scoate, pe mine, dintr-o situatie tare incalcita. Si am iesit si le multumesc ca mi-au fost alaturi exact atunci cand am avut nevoie de ei.

A urmat apoi un val de descoperiri si de cresteri din care la inceput nu am inteles mai nimic – pur si simplu m-am lasat purtat de apele trairilor avute. De am facut bine sau rau nu stiu, am insa convingerea ca de acolo a pornit hotararea de a merge pe un anumit drum – al meu. Poteca la inceput, drum forestier pe parcurs, vom vedea unde si cum duce. Insa stiu si simt ca este drumul meu si ma nu abat de la el – poate doar, cand si cand, poposesc in cate o poiana luminoasa. Dar nu pentru mult timp.

Am re/descoperit apoi, pe rand, placerea de a asculta si descoperi muzica, placere unei nopti lungi intr-un club fain, placerea de a dansa cu orele, placerea de a merge pe bicicleta, placerea de merge si a ma bucura de Vama Veche, placerea de a scrie, placerea de a merge pe munte, placerea de a cunoaste intr-un ritm ametitor oameni noi, placerea de a citi, de a visa. Am regasit prieteni vechi cu care am impartit in trecut momente magice si apoi viata ne-a indepartat. Am descoperit cat este de simplu sa zambesti si cat de mult conteaza pentru cei din jurul nostru. Am avut imensa placere si suprindere sa primesc multumiri pentru starea mea permanenta de bine care a devenit contagioasa si asta de la un om destul de pesimist si serios – ah cata bucurie mi-au adus acele vorbe. De fapt, aproape nimic din cele enumerate mai sus nu inseamna ceva nou in viata mea, diferenta o face entuziasmul si intensitatea cu care le percep acum.

M-am implicat sau cel putin am participat in proiecte mari si mici: Ciclopromenadele nocturne, Bikewalk, Bike In, am mers 160 Km singur pe bicicleta, am mers cu bicla in ploaie, am fost la Lecturi Urbane, am cunoscut oamenii faini de la Civika.ro, am organizat o mica actiune de ecologizare pe paraul Mangu, in Chitila, am descoperit frumusetea unor festivaluri atat de faine precum Iarmaroc sau Sirnaville, am fost si m-am jucat de-a creatorul la #arttweetmeet si abia astept sa continui, am adus bucurie copiilor prin #mosnicolaetweetmeet si ne-am inveslit apoi reciproc la #moscraciuntweetmeet am facut proiecte la munca de care sunt mandru, am fost la Festivalul George Enescu si am descoperit placerea muzicii pure, am vazut cat e de placut sa poti aduna in cateva ore o gasca de prieteni faini, i-am descoperit pe Alexandra & Alec si ma bucur sa ma numar printre sustinatorii si prietenii lor, am descoperit placerea comunicarii directe si rapide via twitter si dupa cum se vede a fost o sursa de proiecte faine si reusite. Pfiuuuu, a fost ceva de scris si nu e totul dar mai raman cate unele si pentru mine 😀

Ce vreau sa fac la anul? Am o gramada de proiecte in minte si in suflet dar cel mai mult dintre toate conteaza unul singur: sa merg mai departe pe drumul meu. Si pe parcurs, sa cunosc oameni faini.

De final de an, inainte sa o iau, iarasi, din loc catre Maramuresul drag, va las cu opera facuta de mine la #arttweetmeet. Cred ca are in ea ceva reprezentativ pentru ce a insemnat anul de gratie 2009 pentru mine – culoare si descoperire:

Foto de: Alex Veja