Un loc cu multa si veche istorie in peisajul acestui batran oras, loc cantat de unii si hulit de multi, loc ce pare ca nu inceteaza sa-mi aduca trairi si amintiri dintre cele mai frumoase. Vorbesc acum de un bine-cunoscut loc al Bucurestilor, renumita strada Matasari, strada ce multa vreme a fost cunoscuta si recunoscuta a principalul loc al caselor de toleranta (mai neaos bordeluri). A fost o destinatie cautata mult timp in lumea de noapte a vechilor bucuresteni, acum desi doar ca amintire, este inca o prezenta in multe din istoriile vechi.

Intamplarea face ca aceasta sa fie strada unde mi-am petrecut primii trei ani de studentie si de viata de Bucuresti. Fara legatura cu faima sus mentionata, s-a dovedit a fi un loc frumos si darnic pentru un student boboc, loc al multor amintiri ce le voi pastra aproape pentru foarte mult timp.

A trecut ceva vreme dar iata ca acest nume revine in viata mea, de data asta cu o alta dar nu mai putin promitatoare semnificatie. Ati auzit de proiectul Matasari 17? Daca inca nu, va promit ca veti auzi curand 😉 Nu vreau sa va spun eu acum prea multe, il las pe secretosul Iulian sa va povesteasca ce si cum, toate insa la timpul lor.

Seara de tango. Foto: Matasari17

Pot insa sa spun ca o seara petrecuta aici inseamna o mina de aur pentru suflet. Inseamna sa fii alaturi de oameni care isi aleg pasiunea si drumul lor liber zi de zi si seara de seara. Pentru care arta, creativitatea, libertatea, frumosul inseamna totul. In seara asta aici s-a cantat cum de mult nu am mai avut ocazia sa ascult – cu drag, cu chemare, cu entuziasm. In seara asta s-a cantat nu pentru public ci pentru cantareti, pentru cei care devin din ce in ce mai fericiti in timp ce ridica notele in aer. In seara asta am simtit cum clapele si corzile si tamburinele si arcusurile stiu sa se joace, sa zburde, sa pluteasca si sa ne ia cu ele sus, sus de tot, in plutirea lor. Sa nu uit (ca tot se intampla asta in timp ce scriu) ca am servit si o masa regala, ce-i drept imaginara, alaturi de trubadurii nostrii din asta seara, ce mi-au devenit tare dragi.

Cumva, iarasi, viata ne arata ca are felul ei sublim de a echilibra balanta si de a ne invata ca nimic nu e permanent, ca este nevoie de doar putin efort si ceva pasiune ca totul in jur sa se transforme. Pe strada in care acum nu mult timp se pierdeau suflete si tinereti acum alte suflete invata sa zboare, alte tinereti cresc si bucura cu caldura si joaca lor alte si alte suflete.

Va las acum, ma intorc sa-mi bucur auzul, mintea si sufletul pe muzica si veselia de aici. Va astept si pe voi caci se pare ca voi fi din ce in ce mai des prezent pe aici 😉

Catelul Seven, rezident. Foto: Matasari17

PS – Randurile de mai sus sunt scrise chiar la fata locului, undeva intre doua discutii si o cana cu vin fiert, dupa ce am preluat carnetul pe care Andreea tocmai desenase fara oprire doua teme noi. Intre timp, Ioana era lansata in discutii aprinse despre cartea la care tocmai lucreaza. Cum sa poti sta linistit in asa companie? Pur si simplu nu ai stare acolo, simti nevoia sa faci ceva, sa contribui cumva la ceea ce se intampla acolo. Chiar si cu niste randuri scrise pe o foaie de carnetel. Si le-am pomenit pe cele doua prietene pentru ca tocmai le pasez aceasta leapsa, mi-ar placea sa le citesc parerea despre o seara petrecuta acolo, in Matasari 17. Si nu numai pe a lor, leapsa este adresata oricui vrea sa povesteasca despre acel loc minunat.