No, ca tot m-am dat porcusorul fericit acum cateva vorbe, uite ca am ajuns, mai repede decat mi-as fi dorit, in ipostaza de a-mi dovedi spusele.
Mai concret, tocmai ce am incheiat o discutie in contradictoriu, destul de aprinsa si mai ales foarte personala cu un partener din firma. Chestie care, pana acum ceva vreme, era un fel de obicei bi-anual. Un obicei deloc vesel si care se termina prost si de cele mai multe ori cu o perioada destul de lunga de incarcare emotionala puternica. Doi orgoliosi care evident ca au dreptate 😛 Si nici unul nu ar fi cedat sa-l pici cu ceara. A trecut ceva vreme de cand n-am mai avut acest exercitiu si chiar nu-mi era dor de el. Dar uite ca a venit iarasi momentul. De data asta insa, ceva s-a schimbat.
De data asta, chit ca sunt orgolios si nu cedez deloc usor, am simtit ca nu mai am nevoie sa demostrez ceva cu orice pret. De data asta, fara sa cedez la ceea ce imi parea mie drept, am gasit cumva calea de a-mi pastra calmul si echilibrul interior. Si a contat. In contextul discutiei, cred eu, a contat enorm faptul ca una din parti nu a luat foc 😀 Desi tendinta asta a fost, sa ma inflamez rapid si puternic, ca doar, deh, aveam dreptate. Si la urma urmei, nici macar nu stiu daca asta conta cu adevarat. Dar mi-am adus aminte de atatea si atatea alte stari de acest gen, de atatea si atatea inflamari inutile, care, iata, nu au facut nici o diferenta. Din moment ce am ajuns in fix acelasi punct, in fix aceeasi situatie, cu fix acelasi context. Si in plus, de data asta am avut, in trecutul apropiat, o gramada de momente frumoase care sa-mi aminteasca de ce nu e bine sa explodezi. Momente de liniste, de incredere, de entuziasm fara limite. Energia acelor momente se simte inca in mine si iata ca o pot folosi in situatii de o cu totul alta natura decat cele care au generat-o. Mi-am spus, mental, de cateva ori pe parcusul discutiei ca se poate si altfel. Ca drumul de pana acum isi are fundatia nu in orgoliu si inflamarea egoului ci in liniste, incredere si siguranta. Iar astea nu se sustin niciodata cu tonul ridicat – ci doar ferm. Finalul a fost ca eu am ramas aproape calm 😛 linistit si fara o pierdere imensa de energie. Si e bine. Se simte foarte placut starea asta si la randul ei genereaza un plus de bine. Mai mult, faptul ca eu n-am reactionat la fel de virulent a avut ca ecou o reactie de mult mai mica intensitate care, din cate am putut vedea, s-a si stins foarte repede. Sper 😀 Deci, castig pe toate planurile.
Atunci cand detii ceva cu adevarat valoros, cu cat ai mai mult, cu atat simti mai putin nevoia sa dovedesti ca ai. Stii ca ai si asta iti este suficient. Iar intamplarea de mai sus asa imi da un plus de energie si de incredere de numa. Si imi intareste convingerea ca toate intamplarile vesele, creative si entuziaste aduc un echilibru imens in fiecare dintre noi. Nu avem altceva de facut decat sa le dam sansa sa se intample. Sa cautam acei oameni si acele evenimente care ne pot provoca astfel de stari. De acolo, totul devine doar o joaca.
Haideti sa ne jucam de-a bucuria 😉
notele lui Vulupe 
E pacat sa ne pierdem in momente de furie si suparare, cand putem directiona sentimentele spre alte activitati sau ganduri pozitive si creative, acei nervi consumati in acel moment te consuma si ceva timp dupa ce a trecut acel moment, si te seaca de idei de liniste.
Viata are multe chestii frumoase in ea, si ar fi o idee ca atunci cand simtim ca ne pierdem echilibrul, sa ne gandim la acele lucruri frumoase, sa zambim, si vom trece mai usor peste toate 😉
Da, de (cele mai) multe ori ne lasam purtati de valul orgoliului sau al frustrarii si nu realizam ca de fapt, in primul rand, noi suntem cei care pierdem. Mi-a fost dat sa asist de multe ori la evenimente din care unul din protagonisti iesea extrem de uzat si obosit, pe cand celalalt era senin – nu neaparat si castigatorul disputei.
De multe ne luam prea in serios. In astfel de momente, nu ar strica deloc sa ne imaginam intr-o ipostaza hilara – cred ca ne-ar aduce un tonus numai bun si am putea realiza ca incrancenarea nu rezolva nimic.
Vulupel, fa-te bine!
La multi ani… de Martisor! 😀
Cand am impresia ca am dreptate , nu te intelegi cu mine chiar daca gresesc . In ultimul timp incerc sa evit totusi discutii in contradictoriu ca sa evit astfel conflictele. Buna decizie ai luat chiar daca a fost o decizie greu de luat.
@Andi – multam, m-am facut foarte bine 😀 Sunt plin de energie, pacat de vremea de afara ca asa am un chef de duca de numa 😛 Si tie o primavara luminoasa si calda, in pofida fulgilor de nea de afara 😉
@Cezar – cunosc starea prea bine. Dar de ceva vreme, am invatat sa recunosc acest gen de reactie si sa fac o pauza in mijlocul discutiei, sa fac un pas in spate si sa-mi pun intrebarea: chiar am dreptate? Si daca raspunsul e tot da, chiar trebuie s-o si dovedesc? De cele mai multe ori, situatia nu cere o cruciada. Asa ca se intampla sa am zambetul pe buze timp mult mai indelungat 😉
Pingback: acuzari si acuzati | notele lui Vulupe