Asa cum anuntam cu nerabdare acum o saptamana, urma sa se intample primul concert din seria Casa cu Cantec, la Matasari 17. Roata a inceput sa-si vada de cercurile ei si timpul s-a dus, intamplarea s-a intamplat. Acum ca s-a asezat praful la loc, dupa ce m-am mai adunat si eu, incep sa reiau amintirile si sa ma bucur de ele.

Foto: E-Folk

Inca de Vineri seara, dupa clasicul „Daca v-au placut bufonii / Mai poftiti si-n alta seara”, nu pot sa-mi scot din minte cuvintele lui Iulian de la prima noastra intalnire conspirativa, cand am pus la cale serile Casa cu cantec – pe atunci evident ca nu avea numele asta 😛 Impreuna cu cei de E-Folk am stat si am tot scornit idei si planuri si zambete si vise. Cum ne imaginam noi acolo ce si cum sa facem casa sa arate „a folk”, Iulian a spus cu seninatate ca aceasta casa stie, poate si mai ales vrea sa se transforme in asa fel incat sa-si primeasca oaspetii cum e mai bine. Acolo au fost tot felul de evenimente pana acum, de la proiectii de film la teatru de papusi pana la concerte si ateliere de arta. Si de fiecare data casa „s-a dat peste cap” si a devenit ceea ce trebuia sa devina. Nici nu stiam atunci cat de curand voi avea ocazia sa-i dau dreptate.

Foto: E-Folk

Pentru ca la cateva saptamani mai tarziu, in seara magica, la ora sapte, casa arata ca in oricare alta zi – cu nimic pregatita pentru a-si primi acordurile de folk si de suflete. A fost o saptamana plina pentru toata lumea implicata si practic nimeni nu a pregatit absolut nimic pana in seara concertului. Mai mult, Iulian, pastorul din Matasari 17, nu era deloc prezent, fiind plecat la un eveniment prin tara. Ajuns fiind primul acasa, am descalecat din saua ciclo-calului din dotare si plin de zambet am intrat – momentul primului soc. Ca sa fie totul si mai placut, n-am apucat sa ma dezmeticesc prea bine si hop apar si Micky cu Edi de la E-Folk care se blocheaza instant cand vad situatia – casa numai buna pentru un consiliu sau un cinema, in nici un caz pentru un concert iar sonorizare ioc. Acum, trebuie sa va spun ca am proasta tendinta de incerca sa ma asigur ferm ca totul este bine pus la punct si organizat, asa ca este usor de inteles impulsul momentului – de panica 🙂 Dar cum era absolut evident ca asta nu va ajuta la nimic, am tras adaaaaanc aer in piept si mi-am pus cel mai optimist zambet pe fata – nu va faceti griji ca o aranjam noi cat n-ai zice peste. Zis si facut, hai la treaba. Dupa nici jumatate de ora, uitasem de fapt ce faceam acolo – pur si simplu ne bucuram si ne zambeam, mutam mobile dintr-o camera in alta, parca ne pregateam casa noastra pentru vizita unor prieteni – ceea ce de fapt si faceam. Cand l-am vazut pe Edi jucandu-se cu o chitara si interpretand cateva acorduri, intre doua boxe aduse sau duse inapoi la subsol, am inteles ca aceea va fi o seara faina – starea de bine si de relaxare era deja prezenta si seara n-ar fi putut decat sa o implineasca.

Foto: E-Folk

Dupa putina vreme, apare primul invitat, de fapt o invitata – Claudia (care oricum este de-a casei). Incearca sa se scuze ca a venit prea devreme dar nu apuca sa spuna prea multe caci imediat devine parte din echipa – si sa nu-mi spuneti ca nu v-a placut ceaiul facut de ea caci n-am sa va cred, a fost savuros. Cum lucurile incep sa prinda forma si casa sa devina din ce in ce mai mult un locsor cald si primitor, ne dam seama ca ne lipseste un accesoriu vital – lumanarile. Apel la linia de urgenta – Andreea – care primeste ad-hoc sarcina de a lumina casa, aprovizionandu-ne cu lumanari, cu muuuulte lumanari.

Foto: E-Folk

Si iata asa, casa din Matasari 17 s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat, iarasi, intr-un loc cald si primitor, numai bun de cantat si incantat suflete. Caci corzile chitarilor sau vocile artistilor au fost numai calea prin care una din cele mai frumoasa stari de bine si de cald ne-au facut sa ne simtit purtati in alta lume.

Va las acum sa-l cunoasteti pe domnul Eugen Avram, un foarte modest om mare al folk-ului romanesc. Ne-a facut sa ne simtim prietenii lui inca inainte de a-si acorda chitara si chiar nu vad cum un artist ar putea fi mai aproape de publicul sau.

Eugen Avram – Mersul trenurilor

Revin cat de curand sa va povestesc si cum a fost concertul, desi deja au mai scris: Adrian, Andreea, Claudia, Kerucov si Ovidiu. Le multumesc pentru vorbele frumoase si, sincer, mult mai mult pentru privirile luminoase din fotografii si de la fata locului 🙂 Dar ma opresc aici, continui cat de curand si va anunt ca am si o supriza frumoasa.