Cand eram ceva mai mic la ani (ca la minte nu s-au schimbat prea multe) una din bucuriile primaverii si ale inceputului de vara era spartul si evident mancatul de samburi de caise 😀 Am avut norocul sa-mi petrec copilaria si adolescenta intr-o casa la curte, in care bunicul a avut mereu grija sa existe cate putin din toate: zmeura, capsuni, cirese, dude, nuci si alte bunatati de prin gradina.
Astazi mi-am adus aminte de placerea cu care adunam samburii caiselor din curte.
Foto: Bucataria Ta
Caise care erau tare bune, mai ales cele care erau cu adevarat coapte – caci deh, nu mereu aveam rabdare sa le lasam pana sa dea in parg 😛 Dupa care, cu multa grija, puneam deoparte sambure cu sambure, pentru placerea poate chiar si mai mare de a-i sparge mai tarziu, dupa ce adunam o cantitate suficient de mare.
Procesul de spargere era unul foarte laborios, un mic ritual. Cum incalzirea casei si gatitul in bucataria de vara sa facea cu sobe cu lemne, aveam mereu cate un butuc pregatit. Butuc care, ca orice lemn cinstit, avea mereu unele mici iregularitati pe fata superioara. Niste mici gropite, care erau numai bune pentru plasat samburii in ele, caci altfel, cand ii loveam cu ciocanul ar fi sarit care-ncotro – cum multi au si facut-o, de-a lungul timpului. Asa ca vanam cu multe consideratie aceste mici lacasuri, care cu timpul se si largeau si deveneau un instrument perfect pentru niste copii pofticiosi 😀 Nu se compara cu nimic placerea pe care ne-o dadea un sambure spart cu succes si recuperarea lui dintre cojile imprastiate. Mmmm, placuta amintire.
Foto: Bucataras.ro
Cam asa ne petreceam noi, cand si cand, zilele de joaca prin curtea bunicilor. Nu stiam de Eco si de E-uri dar savuram cu multa placere bunatatile oferite de curtea ingrijit a de bunicul si praduita cu sarg de noi 😀
Sa mai spun oare de dulceata de caise, provenite din acelasi pom din curte, pe care o facea bunica? Cu caisele fara coaja, intregi si cu samburi dulci in interior. Mmmmm, imi lasa gura apa si acum la amintirea gustului 🙂
Acum cumparam samburi de migdale de la mini-market, sigilate frumos la cutie si numaram cu grija numarul de calorii. Parca ceva lipseste, sincer …
Voi ce amintiri aveti din curtea bunicilor?
notele lui Vulupe 
Pingback: Tweets that mention amintire cu ... caise :D #peblog -- Topsy.com
Si mie imi placeau mult samburii de caise! Dar stii ca erau unii amarui si se intampla sa pice numai din astia in anumite serii de caise, mai ales daca erau caise din alea mai mici… Mai erau si caisele cu samburi cu miezuri gemene, nu stiu daca ai nimerit.:) Chiar sunt curioasa… de ce nu or fi si samburi de caise la supermarket? Adica exista practic orice, de ce nu ar exista si asta… Plus, ce se intampla cu samburii caiselor confiate? Hmmm…
Da, mai aveai si norocul de a nimeri unele amare. Noroc ca trecea gustul cu ajutorul celor normale 😀 Nimerit si gemene – desi pe atunci nu ma interesa ce-i cu ele si de ce sunt asa. Cele mai nasoale erau cele seci – munca inutila 😛
Samburi de caise – suna prea simplu, de ce sa aduci asa ceva in supermarket? Cand ai fistic, alune stiu eu de care, migdale, etc
Noi aveam la bunici afara, un cuptor pentru paine…pe plita acestui cuptor in varsta puneam vara, cu grija sa se coaca samburii de caise- mici chititbusari care sareau ca apucatii cand se rumeneau pe-o parte…
Daaa, mai erau si alea seci… cele mai afurisite! Dar acum ca mi-am amintit, si alunele verzi, culese cu vreo cateva saptamani pana sa se coaca, sunt foarte gustoase… Adica atunci cand samburele e zemos si are o cojita alunecoasa (alba sau, daca sunt mai coapte, maro inchis) pe care o dai la o parte si ramane miezul ala absolut delicios…
Parca atunci cand eram copii, ne luptam mai mult pt lucrurile delicioase! Acum le gasim direct curatate la supermarket, asamblate in laborator, fara gust, fara miros, fara forma, fara sens… No fun! :))
@cri-cri – ei, uite asta cu prajitul ne-a scapat 😛 acum m-ar duce minte sa le pun la fript pe plita, atunci nu; oricum, nu cred ca am fi avut rabdare 😛
@freedomaddict – da, exact de la ideea asta am si plecat – acum luam totul de-a gata, e mai usor dar si ma lipsit de orice: gust, savoare, naturalete, multumire, entuziasm, bucurie, etc. Pe langa alune, tot bune erau si nucile crude, imediat ce le scuturam din pom. La fel, curatat pielita de pe ele si erau un deliciu 😀 Cel mai tare era cainele de curte, care avea cusca fix sub nuc si facea prapad printre nucile cazute – avea o tehnica impecabila sa le sparga si sa manance doar miezul, fara coaja. Si era al naibii de productiv 😀