Foto Bikewalk Seara pe strada
cu bicla, evenimente, ganduri

orasul imi zambeste

Am povestit aseara cat de fain este sa te plimbi cu o mana de prieteni, noaptea, pe strazile orasului. Bikewalk aduna oameni si aduna zambete – despre asta vreau sa va povestesc acum.

Am inceput plimbarea un pic strans in umeri pentru ca era prima editie de Bikewalk nocturn la care eram si insarcinat – ca organizator, sa nu existe dubii 😛 Dar dupa doua trei semafoare, am simtit ca mai toata lumea era relaxata si nimeni nu avea chef de incurcaturi asa ca am preluat si eu starea si m-am linistit. Total. Drept pentru care am avut timp si ochi sa ma uit in jur. Desi ma asteptam ca participantii sa se simta bine si sa fie veseli, nu la acelasi lucru ma asteptam de la colegii de trafic, in speta soferii grabiti sa ajunga mai repede la destinatie, mai ales avand in vedere ora lejer mica 😛

Nu mica mi-a fost supriza sa vad ca, in afara unui BMW M5 care a tinut mortis sa ne arate ce bine suna evacuarea lui, undeva la inceput de Stirbei Voda (mila mi-e de suspensia acelei masini caci la mica distanta erau niste gropi cam urate :P) nu am avut nici un alt incident. Ba dimpotriva. Pe Stirbei Voda masinile claxonau ritmic, facandu-ne galerie si aveau avariile puse, in semn de salut. Si nu doar o masina ci multe. Am ramas masca sa vad un SUV ce voia sa iasa din parcarea de la Ateneu cum asteapta cuminte sa ne regrupam si sa-i facem loc – asta timp de cateva minute. Si aceeasi masina a asteptat apoi toata coloana sa faca stanga pe Magheru – fara nici un claxon.

Foto Bikewalk Seara pe stradaFoto: Ionut

Ma uitam si nu-mi venea sa cred cum, la Piata Romana, o coloana de vreo 4-5 masini ce voiau sa vireze dreapta catre Dorobanti au asteptat sa trecem, toti, la fel fara un claxon sau vreun semn de nerabdare. Pur si simplu. La fel, dupa ce ne-am balbait noi putin in Piata Victoriei si am pierdut momentul initial de traversare catre Kiseleff, cateva masini ajunse la semafor, desi aveau verde, au asteptat sa treaca grupul cu biciclete fara sa ne grabeasca in vreun fel.

Este minunat desi, sunt nevoit s-o spun, putin ciudat. Sunt invatat cu soferi agresivi si care nu rateaza nici un spatiu liber daca le permite sa mai castige cativa metri la un semafor, sunt obisnuit cu claxoanele declansate cu viteza lumii cand se schimba culoarea in verde – nu ma asteptam deloc la o asa reactie calma si permisiva, culmea chiar generalizata.

In plus, nu putini au fost cei care ne-au salutat si ne-au zambit in mod evident, pe strada, incurajandu-ne. Asta imi spune ca, usor usor dar din ce in ce mai vizibil, orasul asta incepe sa se deschida. Incepe sa se relaxeze si sa capete curajul de a zambi. Aseara, la Bikewalk – Seara pe strada, am desenat zambete – si asta ma face foarte fericit. Am glumit spunand ca Bucurestiul se civilizeaza, e cazul sa emigrez 😛 Dar sincer, am simtit orasul altfel.

Asta inseamna ca ceea ce visam, ceea ce ne dorim, ceea ce incercam sa facem noi e bine, e bun pentru oras. Orasul incepe sa ne primeasca in mod firesc. Odata cu naturaletea mersului pe bicicleta sunt multe alte detalii care se intampla. Trebuie doar sa ai ochi sa le vezi si, cateodata, curaj sa le ajuti, sa le dai putere. Orasul nu are nevoie de revolutie, are nevoie de evolutie – si nu e prima oara cand spun asta, stiu, dar chiar o cred foarte valabila. Fiecare poate evolua, se poate dezvolta atat pe sine cat si spatiul din jurul sau. Atat e suficient, restul va veni de la sine.

Foto Bikewalk seara pe stradaFoto: Ionut

Haideti sa evoluam impreuna si, mai mult, haideti sa ne bucuram impreuna de acesti pasi. Uneori, un picnic si o plimbare cu biciclete seara pe strada pot muta muntii – pentru cateva ore si pentru cativa oameni, chiar au facut-o 😉

Reclame
Standard

4 gânduri despre „orasul imi zambeste

  1. Crisst zice:

    Fain, dom’le, în weekendul ăsta am avut şi eu tentativa (eşuată) de a învăţa odată să merg cu bicla, dar m-am ales cu (cred) entorsă la mâna dreaptă şi o imensă julitură pe genunchiul…drept. E clar, oricât mi-aş dori, nu-s făcută să merg cu bicicleta. …sau ar trebui să mai încerc?! 😀
    Ba nu, nu entorsă, o lovitură puternică de abia am mai putut scrie toată ziua de luni.

  2. Pingback: Tweets that mention orasul imi zambeste « notele lui Vulupe -- Topsy.com

  3. Când crezi că orașul nu o să-ți mai zâbească așa cum ți-a zâmbit la bikewalk-ul nocturn, încearcă să-ți regăsești zâmbetul (în) pe chipul altcuiva.
    Mie mi-a ieșit 🙂

  4. @Crisst – pare rau de cazatura 😐 Din pacate, se mai intampla – mai toti avem amintiri despre contacte mai mult sau mai putin serioase cu asfaltul de pe vremea cand invatam ce-i cu biciclitul. Eu am raschetat odata peretele exterior al casei bunicilor cu bratul drept, peretele fiind evident zugravit in stil calcio vecchio – adica un fel de glasspapier mai aspru 😐 Dar a trecut 😀

    @Ana – Multam de vizita. Am mai vazut si sper ca voi mai vedea orasul zambind, daca nu o face, il determinam noi atunci 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s