Padurea se joaca, asta stiam demult, prin florile si ramurile si fluturii si toate cele pe care ni le scoate in cale, cand avem timp sa-i dam linistea ca ea sa ne poata bucura. Dar nu stiam ca printre jucariile sale se afla si lumina si surata ei umbra. Intr-o dupa-amiaza tarzie, cautand cumva apusul care se lasa asteptat, misunam printre frunze si copaci, cautandu-le privirea. Si nu mica mi-a fost supriza sa descopar un mic luminis, chiar langa poteca, unde joaca era deja in toi. Iarba, copacii, coaja lor, ramurile si frunzele s-au apucat de-o partida de-a fata-ascunselea cu lumina si umbra de au uitat de toti si toate. Asa ca, nevazut si nestiut, m-am bagat si eu in joaca lor 😀

Asta este ce-am prins eu – la fata locului, multe alte minunatii se mai intamplau 😉