Acum cativa ani, pe un forum auto – din pacate nu mai stiu care, sa pot lasa un link – am citit o povestioara de trafic.
Autorul povestea cum, intr-o noapte foarte intunecata, undeva pe un drum national, mergea cu o Dacie clasica, veche dar functionala. Nu conteaza motivele insa mergea tare, cu viteza. Din fata sa, fiind inca departe, pe contrasens, vede la un moment dat un camion care facea flash-uri puternice. S-a gandit ce naiba are, ca el nu avea faza lunga si oricum era departe tare. In urmatorul moment insa, cu o motivatie ce-i scapa – nu respecta un lant logic al rationamentului – se infige cu piciorul in frana masinii proprii si nu-l ia de acolo pana cand masina nu se opreste total. La o frana asa de brusca, masinile au tendinta de a-si apleca botul, in cazul de fata efectul fiind destul de puternic. In momentul in care, inertia fiind consumata, botul masinii se ridica si implicit si farurile, vede in fata lui, la cativa metri, o caruta, care mergea pe acelasi sens si cu nici o urma de lumina de semnalizare. Daca ar fi continuat sa mearga cu aceeasi viteza ca la inceput, ar fi spulberat acea caruta si nici el nu ar fi avut vreo sansa de supravietuire.
Acum vreo 7-8 ani mergeam catre Oltenita, sa-i vizitez pe ai mei parinti. Aveam o problema cu masina de pe atunci, mai exact farul stang batea foarte slab pe faza scurta. Asa ca eram cu faza lunga, o viteza nu foarte mare dar nici chiar legala, fiind undeva intre localitati. La un moment dat, vad pe contrasens, departe, o masina venind catre mine. Pun faza scurta si continui sa merg, cam chioras ca nu vedeam prea bine. Ma gandesc insa ca cel de pe contrasens este inca foarte departe, asa ca trec iarasi pe faza lunga, pentru putin timp. Numai bine sa vad in fata mea, la o suta de metri, o caruta, la fel ca mai sus, fara nici o semnalizare luminoasa. Am avut suficient timp sa franez si s-o ocolesc dar daca as fi ramas cu faza scurta, situatia ar fi fost cu mult mai dramatica.
Acum patru ani, tot la un drum de Oltenita, de data asta la revenire, intr-o localitate foarte prost luminata, la fel trec pe faza scurta pentru ca de pe contrasens veneau masini. Masina era noua, eram la primul drum cu ea si nu ma simteam prea confortabil. Am avut senzatia ca nu vad nimic si – in ciuda injuraturilor potentiale – am trecut scurt pe faza lunga. Doar cat sa vad un grup de patru pietoni care mergeau pe carosabil – am testat cu ocazia asta, pentru prima oara, cum functioneaza ESP-ul la o masina. A functionat si am iesit fluturas dintr-o potentiala drama.
Foto: Bike Snob NYC
Astazi, numai bine ce am intrat pe centura, cu bicicleta, pedalam de zor. In zona respetiva, soseaua este cam ingusta, doua TIR-uri incap dar nu ramane prea mult loc. Eu merg cat mai aproape de bordura dar chiar si asa sunt destul de aproape de trafic. De pe contrasens, destul de departe, vad un TIR care claxona puternic si repetat. Nu am inteles de ce, avand in vedere ca in fata lui nu era nimeni, initial am crezut ca vrea sa salute vreun prieten/coleg de pe contrasens, la noi se mai practica 😛 Am inteles ce voia in momentul in care a trecut pe langa mine un alt TIR, venind din spate, cu o viteza asa de mare incat mi-a zburat tot parul in fata, statea drept intins spre inainte ca un indicator. Foarte haios, de altfel, daca ignor situatia in sine. Am avut noroc de faptul ca am bunul obicei sa ma tin bine de coarnele bicicletei si nici nu-mi pierd usor echilibrul, altfel as fi zburat cat colo in bara de protectie de pe marginea drumului si-s convins ca nu-i moale 😐
Ce vreau sa spun? Ca astazi am primit o sansa – in ciuda avertizarii, eu nu am reactionat si totusi am trecut ca prin urechile acului, fara nici un incident. Dar nu este, deloc, mereu asa. Sunt momente, ca cele din primele intamplari, in care trebuie sa ne lasam intuitia sa preia controlul. Nu exista nici o motivatie rationala evidenta pentru reactiile din primele trei intamplari – dar au fost facute exact actiunile corecte pentru a iesi dintr-o situatie periculoasa.
Data viitoare cand ceva pare ciudat, mergeti pe instinct – are mari sanse sa rezolve situatia 😉
Pingback: am primit o sansa - Ziarul toateBlogurile.ro
nici sa ma platesti, n-am sa merg pe centura, prefer sa o iau pe jos, prin camp. Am mers o data de la Hornbach catre Domnesti si am crezut ca o iau razna. Noroc ca pe langa fosta unitate militara era ambuteiaj si am putut sa merg mai lejer.
M-am invatat, avand in vedere ca doar zburand as putea s-o ocolesc 😛 Nu-i asa de grav, odata ce te inveti cu magaoaiele pe langa tine 😀 Daca vreau cu bicla spre oras, oricum ar fi tot am parte de o bucata de centura – norocul meu e ca nu-i lunga 😀
din punctul asta de vedere, eu unul ma consider norocos. Nici Prelungirea Ghencea, nici soseaua Alexandriei nu se compara cu centura.
Depinde si de ora 😉 Eu asa ma scot, ca nu plec chiar la ora de varf si asa traficul e destul de lejer, incapem cu totii 😀
A trebuit sa merg cu bicla pe Sos de Centura de la mine de pe Th Pallady pana la circuitul de karting de la Tunari. Wow, ce nasoala e senzatia pe poduri, unde soseaua pare si mai ingusta, iar camioanele trec si mai aproape de tine, ca sa nu mai spun de norul de particule diesel in care te ineaca. Prima data cand am facut Tunari si retur am zis ca nu mai merg niciodata acolo pe bicla. M-am tinut de promisiune vreo 2 ani, apoi amintirile neplacute mi s-au mai estompat si am facut din nou drumul. Parca si mai nasol mi s-a parut (iar eu merg zilnic in Bucuresti pe bicla in trafic)!!! Mi-a intarit convingerea ca trebuie sa-mi iau masina pentru mersul pe centura (si pentru inlesnirea altor calatorii interurbane pe care le fac). Sunt eu bike-fanatic, dar prefer sa raman alive. Btw, super-poveste! bafta!
Da, pe centru e poate cel mai dificil traseu. Din fericire, nu am de mers decat o scurta bucata de drum, asa ca scap repede 😀
Multam de vizita si de apreciere 🙂