Stiu ca suna ciudat dar vedeti voi de ce 😛

Astazi – ma rog, tehnic este deja ieri – a fost, iarasi, o zi speciala. Bunicul – sau pot sa-i spun chiar stramos, ca nu sunt departe – al rockului asa cum il stim noi, vechi membru al trupei Black Sabbath iar apoi mai mult decat consacrat ca si nume propriu, chiar el, eroul reality show-ului de la MTV, Ozzy Osbourne, ne-a calcat ograda – la propriu si la figurat 😉 Despre istoria lui Ozzy nu are rost sa insist, cine nu cunoaste mai multe detalii, nici ca merita efortul 😛

Dar hai sa incep de la inceput. Dupa ce am alergat pe drum, evident fiind in intarziere, am ajuns intr-un final la Matasari 17 sa-l ridic pe Iulian, caruia i-am promis servicii de valet astazi, stie el de ce 😛 Dar nu chiar gratuite, ci contra o cafea mare si buna cum stie el face. Parolist cum e cand vrea, s-a pus la facut cafeaua si m-am trezit cu un imens castron in brate – nu pot sa-i spun altfel, oricum as vrea – evident plin cu cafea 😀 Daca mai punea si un cartof si putina sare era deja un pranz in toata regula, totul intr-un singur pachet. Din acelasi castron am mai mancat cu alte ocazii si cate-o ciorba si s-a potrivit la fix – si uite asa v-am povestit despre prima ciorba a serii 😛

Trecem rapid peste drum si ajungem la locul concertului, vestita si disputata Zone Arena (de ce dracu nu stim noi sa folosim nume romanesti? ma depaseste). Am ajuns fix in timp ce pe scena erau cei de la Coma – care, sincer, nu mi-au spus mare lucru dar nici rau nu au sunat.

Luna Amara au urmat imediat dupa, dupa o pauza de 10 minute maxim. Sincer, ma asteptam la o pauza mai lunga, m-a cam suprins graba dar nici nu am regretat 😀 Pentru ca baietii de la Luna Amara au cantat bine, au cantat cu chef, au cantat cu forta, concentrat, frumos. Mihnea cel putin a alergat pe toata scena fara pauza, era intr-o forma de zile mari. Si cum vad ca deja devine un obicei, la final am prins si un bat aruncat de Razvan, numai bun de adaugat la colectie 😛 Pacat ca au cantat doar 20 de minute. Pacat.

N-a mai durat mult si la 8 fara un pic i-am auzit vocea lui Ozzy Osbourne. Scurt si fara prezentari, a inceput sa ne vorbeasca, intai din umbra, apoi Printul Intunericului s-a aratat in toata gloria sa 😛

Foto: MetalHead.ro

Si WOW ce aparitie. Tot ce a urmat nu a incetat sa ma lase cu gura cascata, cat se poate de la propriu exprimat – bine, asta si pentru ca am strigat si urlat cam tot concertul 😛 Prezenta lui Ozzy, in ciuda varstei sale, este cu adevarat impunatoare. Nu prin postura, nu prin vreo atitudine pretioasa ci prin firescul sau. Omul asta este de o naturalete incredibila. Desi la primele doua piese s-a simtit ca nu este in cea mai buna forma – cine oare ar fi in locul sau? – si vocea i-a mai falsat pe alocuri, imediat s-a incalzit si acele inflexiuni vocale atat de specifice ne-au cuprins pe toti.

Pe parcursul intregului concert, Ozzy Osbourne a dominat efectiv publicul prin atat de putin. Da, este in varsta si se misca greu – dar a topait in fata microfonului, a cantat, a dat din plete, s-a plimbat pe toata scena, ne-am indemnat sa-i fim alaturi si prin tot ceea ce a facut a transmis un mesaj foarte clar – asta sunt, asta pot face dar o fac pentru voi. Desi la inceput am simtit publicul destul de reticent, dupa cateva piese absolut toti si-au aruncat pe jos temerile si s-au bucurat de un spectacol cum rar am avut ocazia sa vad – si nu stiu cat de des voi mai putea. Nu mi-am format asteptari prea mari de la acest concert, stiam care este starea lui Ozzy de multisor si am mers chiar si numai ca sa-l vad pe scena – dar nici o clipa nu m-am gandit ca prezenta sa poate fi atat de puternica.

Este un om care stie atat de bine sa comunice cu publicul, care isi asuma slabiciunile atat de cinstit incat ii devin atuuri. Nu am incetat sa ma minunez de energia lui, de entuziasmul cu care se misca pe scena si dincolo de tot, de placerea si de firescul cu care s-a purtat. Jos palaria. Sa nu mai spun ca este de un umor fantastic. Momentele in care stropea publicul din primele randuri cu spuma (sau poate bere?) aruncata dintr-un furtun sub presiune si dupa asta isi turna si lui in cap acelasi tratament si topaia cu pletele albe de la spuma respectiva au fost absolut delicioase. Nu stiu cum s-au simtit cei care au plecat acasa uzi pana la piele, pe o temperatura de 12 grade (dupa spuma au urmat si niste galeti de apa :D) dar sincer nu cred ca au regretat. De la noi, la cateva randuri mai in spate, tot jocul asta s-a vazut fantastic de haios.

Un alt gest pe care l-am remarcat la Ozzy a fost ca tot la doua trei piese dadea fuga catre spatele scenei sa bea ceva dintr-un recipient la care m-a busit rasul cand l-am vazut – fix castronul de ciorba din care mi-am baut cafeaua la inceputul serii 😀 Cum sa va zic, de la distanta respectiva nu parea similar ci absolut identic 😀 Cum sa nu cazi pe spate de ras? Si uite asa am ajuns si la a doua ciorba a serii 😛

Pe langa faptul ca este un personaj de o prezenta incredibila, un muzician minunat, mai are si un talent extraordinar in a-si alege oamenii de langa el. Trupa lui Ozzy Osbourne este formata din profesionisti de nota zece si mai mult, este foarte bine inchegata.

Foto: MetalHead.ro

Toti au fost foarte prezenti in toata seara, fiecare dintre ei avand momentul de glorie. Ozzy stie sa nu acapareze toata scena si se foloseste din plin de ajutorul lor. Si-au facut treaba bine si chiar daca personalitatea si prezenta lui Ozzy sunt atat de impunatoare, membrii trupei – Kostas Karamitroudis (Gus G) chitara, Blasko chitara bas, Tommy Clufetos baterie si Adam Wakeman clape – au stiut sa fie, la randul lor, memorabili. Bravos.

Si pentru ca totul sa fie complet, publicul din seara asta a fost cel putin special. Am mai fost la concertele unor trupe vechi in meserie dar un public ca in seara asta parca nu am vazut niciodata. Vechea garda, acei batrani care pe multi dintre noi ne-au invatat ce este rockul, au iesit astazi la o mare sarbatoare. Extremele de varsta vazute de mine au fost intre 14-15 ani si peste 70 de ani si cred sincer ca nu ma apropii de maxim 😛 A fost o imensa placere pentru mine sa am ca vecini de concert oameni cu parul alb. Sa-i vad sorbind scena din ochi si topaind impreuna cu toti ceilalti, in ritmul cel putin infernal impus de Ozzy (cum dracu poate sa tina ritmul ala???) Pentru ei a fost o sarbatoare nesperata, nu cred ca acum 20 de ani macar vreunul dintre ei sa-si fi imaginat ca-l vor vedea pe Ozzy Osbourne – Printul Intunericului – concertand pe o scena in Bucuresti.

Apropos de aceasta denumire, zau ca nu i se potriveste. Omul asta are o inocenta incredibila, transmite atata de multa caldura si energie pozitiva incat efectiv te simti plutind sub mana lui, este un om minunat de onest si de direct. Si tocmai de asta poate sa comande atat de usor publicul. Superb.

Si ca sa inchei in nota inceputa, noi romanii avem o vorba faina, aia cu gaina batrana face cioarba buna. Ei bine, zau ca dupa seara, pot spune ca se aplica la fel de bine si in cazul cocosilor 😛 Si gata cu ciorbele ca v-am zapacit destul 😀

Pentru final, va invita sa ascultati o piesa care mi-e tare mult draga, inca din anii de liceu si chiar spre final de generala. Prietenii stiu de ce 😀

Ozzy Osbourne – Mama I`m Coming Home – live, ca sa stiti ce ati pierdut daca nu ati fost la concert 😛