Din pacate nu mereu avem posibilitatea sa vedem doar partea frumoasa din viata. Cateodata, imagini crunte ne sar in fata, ne zgarie ochii si ne lasa fara nici o urma de reactie. Nu putem decat sa fim martori muti ai unor scene care n-ar trebui sa existe.
Imaginea este luata in Piatra Neamt, chiar in zona din centrul orasului, pe cand noi ne pregateam cu entuziasm de prima editie locala de Lecturi Urbane. Cei doi erau, evident, la cersit. Initial nu le-am acordat atentie, pana cand nu am observat starea fetitei. Ochii ei nu sunt negri, sunt vineti, injectati cu sange din capilarele sparte. Iar cearcanele ei nu sunt, asa cum am sperat cateva momente, rezultatul nesomnului sau al vreunei inflamatii. Sunt urme ale unei vieti crude – mai bine spus, a unei ne-vieti.
Cateodata astfel de momente sunt complet dezarmante. Oricata energie si motivatie ai avea, iti este greu sa mai zambesti si sa-ti continui treaba, zambind si aratand ca lumea este frumoasa. Momentul este delicat si cere efort pentru echilibrare. A fost bine ca eram mai multi, din tacerile noastre combinate ne-am regasit dupa ceva vreme vocea si am mers mai departe, stiind ca aveam ceva de facut, ceva in care credem ca poate face o diferenta. In bine.
Intrebarea insa ramane, la nivel afectiv raspunsurile nu-s atat de clare. Are rost sa facem atatea proiecte, sa consumam atat de multa energie pentru educatie, cultura, viata sociala, ecologie si asa mai departe, in conditiile in care viata din strada arata asa? Interesant este ca acum un an, intr-o companie similiara (hmmm, oare nu cumva sunt legate?), povesteam o alta intamplare din acelasi registru.
Da, rational stiu, implicatiile actiunilor noastre, pe termen mediu si lung sunt valoroase – dar acum?
notele lui Vulupe 
Dupa un moment prelung de reculegere trag urmatoarele concluzii:
1. unii se chinuie cu tratamente si interventii medicale chinuitoare si costisitoare ca sa aibe un copil iar altora le pica plodul fara nici un efort.
2. acele fiinte care se numesc prin legea nescrisa a naturii PARINTI nu sunt nici macar la nivel de animal in lantul trofic.
3. pacat pentru aceste suflete ca au avut nesansa sa se nasca intr-o astfel de familie (?).
4. cum poate fi numita acea persoana mama sau tata care a manifestat atata bestialitate fata de proprii copii.
5. vazand aceste lucruri care te fac sa-ti urle sufletul nu stai si te intrebi „oare nu motaie cam de Dumnezeu?”
Ufff … as mai zice eu multe ca mi-e sufletul plin de manie cand vad astfel de lucruri, dar ma abtin.
sa fiu sincera, a pune poza asta ingrozitoare aici e cam cum au dat cei de la Realitatea/Antena 3 non stop in ziua aia filmul cu Basescu dand o palma copilului ala.
toate lucrurile ingrozitoare care se intampla in jur au o poveste in spate.
nu poti sa tragi NICI O CONCLUZIE DOAR PE BAZA POZEI.
nu poti sa acuzi pe NIMENI FARA SA STII EXACT CE S-A INTAMPLAT. s-a deranjat macat unul dintre voi sa intrebe copilul ala ce-a patit? inteleg ca nu. atunci ce dracu mai pui poza asta aici daca nu stii nimic despre ea…really…
despre tigani se spune ca face parte din cultura lor sa fie nimazi si liberi. sa isi creasca copiii ca pe niste salbaticiuni. copiii ajung in strada.
POTI SA II DUCI CU FORTA INTR-UN INTERNAT SI SA II INGRIJESTI ACOLO? poti sa ii decazi pe parinti din drepturile lor? e bine sa faci asta? dar oare au fost ei vinovati ca nu au fost in momentul X langa copil sa il apere?
E MAI BINE PENTRU COPIL LA INTERNAT?
ai vreun raspuns?
strada e o jungla, poti sa iti iei bataie oricand pentru mai nimic daca nu ai un protector. DAR NU STIM DACA IN CAZUL ASTA ASA S-A INTAMPLAT. NU STIM NIMIC.
DOAR NE UITAM LA POZE…
@Rares – da, cateodata imi pun aceeasi intrebare. Si tocmai din cauza asta nu (mai) astept nimic de la providenta – ceea ce vezi este ceea ce ai, ceea ce faci este ceea ce ramane.
@Johnesy – sunt de acord ca imaginea este dura. Ca nu se potriveste aici insa nu sunt la fel de inclinat sa accept, e bine sa ne mai si trezim cand si cand. Care-i este rostul? Sa ne mai aducem aminte – sau cel putin eu, daca altii nu au nevoie, desi m-as mira – ca lumea asta e facut din de toate. Nu stiu povestea din spatele imaginii insa stiu povestea pe care a trezit-o in mine.
Nu sunt deloc strain de ce se intampla cu adevarat in viata acestor copii, am avut multute experiente in trecut, destul de in detaliu. Si nu mi-a placut ce am vazut si ce am aflat. Solutie nu am, poate doar la nivel teoretic, in realitate orice solutie trebuie pusa in aplicare tot de oameni – si acolo apar cu adevarat problemele.
Cu aceasta imagine nu am cautat o solutie, am cautat o reactie – si din cate vad, am obtinut-o. Cu totii trecem zi de zi pe langa astfel de povesti si nu le vedem sau le uitam imediat dupa. In orice caz, cei care fac ceva, care se implica, sunt foarte putini – eu unul nu ma (mai) numar printre ei – conteaza prea putin motivele. Dar cand si cand e bine, cred, sa constientizam imaginile astea – chiar si numai pentru contrastul oferit.
Stiu, sunt cinic acum – dar cum spuneam, face bine.
Pingback: portret de familie - Ziarul toateBlogurile.ro
La prima citire, tindeam sa fiu de-acord cu Johnsey in privinta dialogului cu fetita…n-am inteles dc pur si simplu a trecut pe-acolo si nimeni n-a facut nimic, v-ati marginit doar la priviri „cu inteles”; insa, mi-am dat seama ca nici nu era mare lucru de facut: viata nu i-o puteati schimba c-o vorba buna (ar fi bine sa fie asa, dar chiar nu cred), nici cu un ban, nici c-o bucata de paine sau o hainuta; si s-o intrebi pe fetita ce-a patit sau cine i-a facut asta…iarasi, nu prea conteaza pt ea….iar pt noi conteaza doar in masura in care ne satisfacem curiozitatea (cam ca reporterul care vine dupa tragedie si te-ntreaba cum te simti). Cred ca sunt probleme mai complexe si necesita mai multa implicare….de data asta insa profesionista, organizata, speciala. Si din cate stiu exista astfel de organizatii. SI inteleg cum v-ati simtit cand incercati sa organizati ceva frumos, idilic, intr-o lume departe de perfectiune….si tocmai aceasta lume razbate brutal prin ochii mari si vineti ai fetitei :(. Ramane asadar poza, si gandul care ne-aminteste ca totusi sunt multe lucruri si urate in jurul nostru….dc n-am avut parte de ele am fost norocosi, insa nu trebuie sa le ignoram; iar cand avem ocazia, sa ne amintim ca mai e ceva de facut…
Multam Ioana, ai simtit foarte bine ce am vrut sa transmit cu imaginea asta. Sunt evident solutii, cel putin teoretice, pentru orice problema – dar nu trebuie ca fiecare din noi sa ne asumam toate problemele din lume.
A le constientiza insa pe cele care ne ies in cale este un minim de implicare. Macar atat, sa vedem si sa intelegem.
mi se pare atat de neobisnuit ca cineva sa TREBUIASCA sa se mai si „trezeasca din cand in cand”, sa „isi aminteasca ca lumea e facuta din de toate”…oricum, e de apreciat ca iti propui in mod constient si asumat sa intorci luna si pe partea cealalta 🙂
io’s poate in extrema cealalta, prea conectata la/constienta de realitatile crunte, de aici si reactia
Da, este normal ca din pozitii diferite sa avem … pozitii diferite. Ca doar nu degeaba a fost spusa povata vacii baltate, nu?
Nu stiu daca este chiar nevoie la modul strict dar dusurile de genul asta sunt recomandate de medic. Serios.
stiti, toti traim in micul nostru univers – conectat mai mult sau mai putin la astfel de realitati; e important insa sa nu credem ca acesta e singurul loc in care se poate trai…si singurul mod in care se traieste. evident, e si mai important sa iei masuri ca astfel de lucruri sa nu se mai intample. iar strict dpdv al fotografiei, cred ca sunt cel putin 2 categorii de oameni: cei care vad si intorc capul si cei care vad si tin minte. de-asta am apreciat acest „material” 🙂