Cine se scoala de dimineata – e chior de somn toata ziua. Dar cateodata zau ca merita.

Oricat de mult urasc diminetile, Duminica in 10 – 10 – 2010, la o ora cu mult mai potrivita pentru a te strecura in pat dupa o noapte de zbenguiala decat sa parasesti zgribulit patura, mi-am luat inima in dinti si am purces la drum. Am strabatut un Cluj ce parea pustiu, in orice caz mult prea adormit si am admirat din leaganul troleului un rasarit de soare ce se intindea peste jumatate de oras. Totul numai ca sa ajungem sa prindem primul tren catre targul de vechituri de la Negreni.

Catre ce? Atata chin pentru un targ de toale vechi? Ei bine, nu a fost deloc asa. Pentru ca targul de pe malul Crisului nu-i joaca de copil si nici adunatura de netrebnici (adica, nu in totalitate :P). Atestat documentar inca de la 1815, Targul de la Negreni sau Targul de la „Fechetau” dupa o denumire mai veche, este cu siguranta mult mai vechi de atat. Si dupa mai bine de suta de ani, inca se tine tare. Erodat si el de trecerea si schimbarea vremurilor, reuseste inca sa adune zeci de mii de curiosi (peste zece mii de vizitatori pe zi sunt estimati), pasionati, nevoiasi, plimbareti si cam orice alta categorie de oameni ti-ar mai putea trece prin cap – acolo ai sa-i gasesti.

Dupa ce am admirat viteza inimaginabila a unui tren personal al CFR (75 de Km in 2 ore si 20 de minute este aproape un record :P) am avut placuta supriza sa primim tratament preferential – trenul oprind fix in mijlocul targului,  ca sa vina in ajutor vizitatorilor. Intentie frumoasa, numai ca acolo nu-i peron, nu-i statie, nu-i nimic 😀 Asa ca dupa ce am sarit hopa-sus din tren, ne-am trezit ca intram in targ d’a dreptul prin standul unui vanzator, printre ceaunele de aluminiu expuse cu mandrie. Cum s-ar zice, ne-am facut o intrare de pomina 😀

Dupa asta, Dumnezeu cu mila. In mai bine de 7 ore cat am bantuit pe acolo, nu am reusit sa acoperim tot targul si am regretat ca trebuia sa plecam. Desi ne cam dureau toate incheieturile posibile – zau mai rau ca pe munte – tot am fi vrut sa mai stam. Un amalgam incredibil de orice este cea mai buna descriere pe care o pot face acelui loc. Romani, unguri, tigani, asiatici, sud-americani, francezi, italieni, englezi, negrii si cate si mai cate figuri si personaje am vazut. Toate tipurile si tipologiile de oameni erau prezenti acolo, curiosi si amatori de chilipiruri sau de placerea de a descoperi un obiect nepretuit printre miile de exponate. Discutii care mai de care mai savuroase, negocieri purtate doar de dragul negocierii in sine, preturi incredibile cerute si propuse fie si numai din pura curiozitate. Vanzatori care-ti spuneau povesti de viata si bancuri porcoase, altii care-ti propuneau insistent sa le probezi marfa, altii care stateau retrasi in lumea lor, preocupati doar de cate-o piesa pe care-o aranjau in tacere, toate adunate la un loc si intr-un spatiu ca din poveste, intins pe malul Crisului care parca voia sa ude o lume proprie, s-o faca sa rodeasca.

Ca din pamant erau rasarite sirurile de mese lungi, incarcate cu varf de haine si incaltari, care noi, care scalcite. Iar printre ele, supraveghetori care-si strigau preturile si invitatia la cumparare. Nu-mi ies din minte strigatele Te vad, te vad / Vezi ca te vad – repetate in mod obsesiv, in combinatie cu Poftiti, poftiti / Poftiti dar nu ciorditi fara a fi adresate insa cuiva anume, doar pentru a speria potentialii profitori. Si pentru a da un plus de savoare unui loc caruia in nici un caz nu-i lipsea exotismul.

Exponatele acopereau si ele, ca si targul, mai bine de-o suta de ani de istorie si cateva culturi diferite. De la vechituri fara sens pana la gramofoane elegante si desavarsitele masini de scris Remington sau aparate foto cu burduf si aer de bunic cu monoclu. Mi-as dori sa-mi pot aminti si sa va povestesc de toate micile intamplari prinse mai mult sau mai putin cu coada ochiului sau de zambetele mai mici sau mari provocate de fel si fel de obiecte care ciudate, care cu amintiri dragi. Dar este tare greu pentru ca in minte si-n suflet a ramas un colaj de imagini, mirosuri, senzatii si franturi de vorbe care-s greu de aranjat – si nici ca trebuie, ele s-au pastrat asa cum au fost receptate 😀 Nu am mai prins din pacate cantatorii la vioara cu trompeta si regret tare mult, mi-as fi dorit sa-i pot asculta, pe viu, pe acesti artisti populari.

Nu stiu cum arata vestitul Bazar din Istambul dar dupa experienta de Duminica, imi doresc tare mult sa-l vad. Pana acolo insa, va invit la cateva imagini pastrate din Targul de la Negresti.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai multe si mai mari poze gasiti aici.