Foto caricatura Emil Cioran
ganduri

despre munca – continuare

Fiind cu dor de duca si primind pe mail respectivul citat, am pus zilele trecute pe blog cateva randuri scrise de catre Emil Cioran in care cam infiereaza, in stilul ce-l caracterizeaza, carierismul si tendinta actuala spre munca peste limita.
Randuri care au suparat o anume amica si mi-a raspuns destul de vehement aici. Aceasta fiind situatia, frumos este sa si raspund, nu? Ca asa se face 😀 Sa purcedem dara.
@Johnesy – Eu zic ca l-ai luat cam tare pe nenea Cioran si ai pus un mare egal intre lipsa de munca/munca redusa si lene sau inactivitate. Ori, tocmai ca nu e chiar asa. Ce vrea el sa spuna si sunt foarte de acord cu asta ( 😛 ) este ca in actualul model social, adoptat cam peste tot, munca a ajuns sa fie scop in sine. Pentru ca pana si cei care reusesc in cariera aleasa sau dobandita, pana ajung sa aiba o pozitie cu adevarat stabila si sigura oricum devin atat de prinsi in acest joc incat nu mai pot face altceva.
Stam si ne uitam cu jind la putinii oameni care spun stop joc si-si iau lumea in cap la propriu, alegand sa faca ce au chef, cand si cum au chef. Si cand spun ce au chef, ma refer tot la activitati productive, in masura sa-ti asigure un nivel decent de viata. Chestia cu decentul este discutabila si mai ales reglabila.
Dar sa revin la cele spuse de tine, cum ca majoritatea ar avea tendinta naturala catre un nivel foarte scazut de dezvoltare
daca ar fi sa iei an averange guy si sa il lasi de capul lui sa „tinda” catre o prezenta stralucitoare, nu solara si nici sclipitoare, ma tem ca maximum la care vor ajunge cei mai multi va fi o slaba imitatie a personajului Cheetah(no offence), nici macar a lui Tarzan
Probabil ca asa pare situatia, mai ales ca premisele de la care plecam nu-s deloc vesele. Nu ma mira sa crezi ca actuala populatie, innebunita dupa rezolvarea necesitatilor aparent primare (nisa de baza in piramida lui Maslow, cum s-ar crede) iti pare asa de lipsita de speranta. Dar tocmai ca realitatea nu sta chiar asa. In fapt, abia o relativ mica parte din populatie are cu adevarat probleme in a-si satisface aceste nevoi primare – insa aproape in toate esaloanele, lucrurile sunt percepute ca fiind mult mai drastice decat sunt in realitate.
Unei populatii care nu stie decat ca trebuie sa munceasca si sa-si creasca copii, nu poti cere evolutie spirituala pe parcursul unei singure generatii. Daca afirmatia ta ar fi adevarata si toti oamenii ar tinde catre un nivel atat de inferior de dezvoltare, cum iti explici ca nu suntem inca in epoca pietrei?
ma intreb cu ce isi vor ocupa mintea oamenii obisnuiti, daca munca nu ii va ma retine? vor citi Emmanuel Kant? Eliade? Biblia?
De ce iti pare asa de firesc acest salt? In primele randuri ii acuzi de primitivism si apoi te miri ca nu vor citi Kant. Este un pic fortata asteptarea ta, nu? In mod evident nu vor citi Kant, marea majoritate probabil ca nu vor citi deloc – pentru ca nu au acest reflex, modelul social nu te invata sa te educi ci sa muncesti – eventual, te invata sa te educi ca sa poti munci mai eficient. Dar daca am usura aceasta – falsa – presiune a muncii, nu crezi ca lucrurile vor tinde sa se schimbe? Si indraznesc sa cred ca, avand un sistem social si cultural bine asezat, schimbarile vor fi in bine. In mai toate culturile care au trecut de perioada dezvoltarii pompieristice (cele de tip corporate nu au trecut deloc), tendinta populatiei catre dezvoltare personala si deschidere culturala este semnificativ mai ridicata decat in alte zone. De ce oare?
Eu unul cred ca prin cele spuse Cioran nu se astepta la o populatie de genii si de spirite purificatoare, la o natie de Gandhi si da Vinci. Nu, el doar trage un semnal de alarma aratand ca, atata vreme cat urmarim cu disperare un tel fara nici cea mai mica legatura cu fiinta nostra spirituala, nu vom gasi nici alinare nici incununare. Pentru ca este pana la urma vanare de vant. Plecand de la spusele lui, daca ai sa cauti cu adevarat intre motivatiile actualului model social, ai sa gasesti mult prea putine motivatii cu adevarat native omului – si din pacate, nu datorita educatiei si a dezvoltarii culturale.
Anunțuri
Standard

30 de gânduri despre „despre munca – continuare

  1. aaa, pai zi frate asa, ca proasta de mine intelesese CU TOTUL SI CU TOTUL ALTFEL „fiinta solara, stralucitoare si…” de care zicea EC.

    deci asta era ideea, sa faci cum a facut Bradut Florescu, s-a carat in Tailanda (parca) si acuma face si meseria care il pasioneaza, pe bani destul de buni (cred), vede si lumea (sau macar o parte din ea), se si dixtreaza, pe scurt.
    adica sa faci ca munca sa fie PLACUTA.

    asta nu intelesesem eu; deci fiinta spirituala devii atunci cand reglezi paradigma locului de munca spre MAXIMIZAREA PLACERII… :))) LOL, this is the ultimate consumeristic goal

    e clar, sunt eu masochista pana in maduva oaselor, eu credeam ca performanta se obtine prin punerea pe primul loc a profesiei (desigur, vorbesc despre cazurile fericite cand chiar iti pasa de profesia ta, si este ce te pasioneaza) si facerea de enorme sacrificii…

    so, bottom line, ce zice Cioran este ca dorinta de performanta trebuie sa cedeze locul dorintei de a obtine (de a-ti oferi, in ultima instanta) mai multa placere (si nu placere datorata realizarii performantei, pe care tu si EC o considerati „irelevanta”)? asta e interpretarea ta?

    da, mah, performanta cere prea mari sacrificii, asta cam asa e, ia sa ne mai si relaxam…bineinteles, nu ma refer la romani :p noi suntem mult sub nivelul de la care am putea sa ne permitem luxul asta

    • In continuare le amesteci 😛 Scopul tau in viata, dorinta ta este sa devii cea mai buna in meseria ta? Si dupa asta ce mai e? Si pana ajungi acolo, ce faci?
      Aici e o gaura neagra pe care cei mai multi incercam s-o umplem cu … si mai multa munca. E oare chiar asa de bine?

  2. nu, bai, nu sa fiu cea mai buna in meseria mea, nu vorbeam de ambitie aici; e vorba acel „drive” de a aduce o contributie, MAKING A DIFFERENCE, making a BREAK-THROUGH.
    eu despre oamenii aia vorbesc. cei care au vazut o luminitia la capatul unui tunel si nu mai vor sa faca nimic altceva pana nu ajung la ea. o luminitia care va insemna ceva pentru multi oameni.
    si imi scot palaria pana in pamant in fata lor.

    despre cei pe care ii roade DOAR AMBITIA (sau dorinta de a-si mai lua o supermasina/vila intr-un colt insorit al lumii) nu discut, si nu am discutat nici in „comentariu”. nu merita atentie (ambitia e ceva destul de…ma rog, mie nu-mi place ambitia la oameni. dar nu despre mine e vb.)

    tu crezi ca Cioran se referea doar la ambitiosi?

    • Fara nici un dubiu Cioran se refera la ei (ambitiosi). Pentru ca pasiunea si entuziasmul sunt tocmai acele sentimente care te pot face sa devii o prezenta stralucitoare, o persoana solara – un OM.

  3. inca ceva.

    Se vehiculeaza aici niste notiuni cu care cred ca trebuie sa „handle with care”.

    La Cioran :
    “Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare,

    In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara “

    La tine :

    “Si indraznesc sa cred ca, avand un sistem social si cultural bine asezat, schimbarile vor fi in bine. In mai toate culturile care au trecut de perioada dezvoltarii pompieristice (cele de tip corporate nu au trecut deloc), tendinta populatiei catre dezvoltare personala si deschidere culturala este semnificativ mai ridicata decat in alte zone. De ce oare?

    atata vreme cat urmarim cu disperare un tel fara nici cea mai mica legatura cu fiinta nostra spirituala, nu vom gasi nici alinare nici incununare. Pentru ca este pana la urma vanare de vant”

    Personal, nu cred ca ce spui tu este ce vrea el sa zica.

    • Vezi si raspunsul de mai sus 😉 Ce vreau eu sa spun este ca nu doar prin munca ajungem la „o activitate de continua transfigurare” ci si prin alte cai. Dar nici ca munca pasionala, reala, cea pe care o faci pentru ca-ti trezeste fiinta, nu pentru bani sau cariera, nu ar duce tot acolo.
      Sunt mai multe cai catre un acelasi ideal – insa munca de 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana, pentru un concediu de 10 zile pe an si o casa la munte zau ca nu e una dintre ele.
      Parerea mea 😛

  4. Johnesy zice:

    Citez ce ai spus tu : „Daca afirmatia ta ar fi adevarata si toti oamenii ar tinde catre un nivel atat de inferior de dezvoltare, cum iti explici ca nu suntem inca in epoca pietrei?”

    Esti naiv daca crezi ca s-a ajuns aici pentru ca oamenii tind spre dezvoltare spirituala…itt has nothing to do with it…eu as paria pe nevoia tot mai mare de confort si siguranta.

    Si refuz sa cred ca Cioran se referea exclusiv la cei care au cate trei masini si isi mai doresc inca 4.
    De ce n-a spus, simplu, ca ambitia e stupida?

  5. Johnesy zice:

    singurul fel in care eu inteleg „prezenta stralucitoare” spre care ar trebui sa tinda oamenii, in viziunea lui EC, este sa devina PENTRU CEILALTI o sursa de energie pozitiva 🙂
    deci, cresterea interioara se daruieste apoi celorlalti…
    iradianta in sensul ca devine o inspiratie, contamineaza…

    insa toate astea se obtin de cu totul altundeva, si nu au nici o legatura cu cate ore ai petrecut la serviciu 😀

    • Vad ca usor usor incepi sa intelegi. Daca mai rontai putin cele scrise de Cioran si comentariile ulterioare ai sa ajungi, cu siguranta, la cam aceeasi concluzie. Doar ca in mai multe sau in mai alte cuvinte.
      Exprimarea lui Cioran nu este nici pe departe exhaustiva, el a pus in putine cuvinte multe ganduri. Ofera-i creditul ce-l merita si timpul pentru a medita la cele scrise, nu te lua doar dupa sensul literal si evident ca nu-i chiar asa de la indemana 😉
      Tu zici „toate astea se obtin de cu totul altundeva, nu au nici o legatura cu cate ore ai petrecut la serviciu” – eu raspund: da, asa este, au legatura cu cate NU ai petrecut la serviciu 😉

    • eu ma gandeam ca la performante din astea (transfigurare, stralucire, fiinta solara, iradianta) se ajunge prin IUBIRE DE OAMENI SI VIATA, CREDINTA, VOINTA si alte balarii din astea…
      oricat de multe ore NU ai petrecut la serviciu, fara astea iti garantez eu ca nu vei ajunge la o prea mare transfigurare (uite, ma intorc la Cioran, el nu a petrecut nici o ora la munca, din cate mi-am dat seama, si totusi a fost o fiinta pretty darkish…)

      daca se intalnea Micul Print cu Emil Cioran si al mic ii spunea „Trebuie sa ai grija de floarea ta”, ma intreb ce intelegea Cioran din asta

      Cred ca Cioran era, de fapt, intr-o mare ceata, desi vorbeste peste tot de stralucire si soare si etc. fara sa fi inteles vreodata care-i treaba cu „lumina”.

      Si, pentru ca tot m-a facut Andreea cinica ( http://alexandruseres.com/scrieri/cronici-literare-si-eseuri/eseuri-despre-emil-cioran )

      „Nu înseamnă că Cioran a fost un depravat oarecare, un frecventator al bordelurilor pentru care femeia este doar un obiect al plăcerii senzuale. Respectul său pentru prostituate, pe care le consideră fiinţe situate în adevăr, se însoţeşte cu un dispreţ faţă de iubire – “o întâlnire între două salive”, un “spasm ancestral” al cărei absolut e derivat din “mizeria glandelor”; iubirea este sublimul, “dar un sublim inseparabil de căile urinare (…), cer al glandelor, sfinţenie subită a orificiilor…” (Tratat de descompunere). Tot ce spune Cioran despre iubire poate fi catalogat drept cel mai abject cinism (“Să-ţi îngropi fruntea între doi sâni, între două continente ale Morţii…”); în realitate, nu e vorba decât de un refuz al sentimentalismului, în favoarea unei trăiri vitaliste a sexualităţii. În Pe culmile disperării e denunţată minciuna care este dragostea, iluzia datorită căreia bărbatul vede în femeie o spiritualizare a voluptăţii: “Iubire spirituală între sexe nu există, ci numai o transfigurare organică, prin care persoana iubită se fixează în tine, evoluând în carnea ta până la a-ţi da iluzia spiritualităţii.”

      Odată depăşită această iluzie, Cioran deschide o nouă perspectivă asupra femeii. Căci deşi denunţă iubirea drept o iluzie, el nu renunţă la femeie, căreia îi conferă atribute care s-o facă demne, în viziunea sa, de atenţia bărbatului. “Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţă te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice”, aflăm din Pe culmile disperării. Pentru Cioran, rostul femeii este, alături de satisfacerea necesităţilor sexuale, cel de a asigura bărbatului un prilej pentru a scăpa de “presiunea chinuitoare a spiritului”; însă, întrucât în sistemul său de valori locul plăcerii este luat de suferinţă, femeia îi apare lui Cioran şi ca un instrument de acces la iraţional: “Îmi place femeia fiindcă alături de ea realizez pentru scurt timp experienţa iraţionalului. Alături de femeie uiţi că suferi din cauza spiritului (…). Graţia femeii temperează tragedia bărbatului” (Pe culmile disperării).

      Marian, cum trebuie interpretata asta, ca poate tu il „citesti” mai bine :p

    • Incep cu mai bine mai tarziu decat niciodata 😛
      Si apoi zic, desi s-a mai vehiculat ideea aici, ca in discutie era un text – nu o opera, nu o persoana. Ca intelegerea ambelor poate aduce o noua lumina asupra textului poate fi adevarat dar … nu cred ca este necesar.
      Eu as spune ca la cele mentionate si anume putere de spirit, stralucire umana si spirituala nu se ajunge DOAR prin iubire sau prin credinta, dupa cum nu se ajunge DOAR prin munca sau mai stiu eu ce. Fiecare ajunge la aceasta stare, daca-i va sta in putinta, prin propriul sau drum. Unii isi gasesc iluminarea in Tibet si-n Indii, altii in camera serverelor, in miez de noapte, altii in rata care-i duce zilnic la munca sau la ospiciu. Cum poti sti? Nu poti si punct.
      Poti insa intui ca acele activititati desarte si seci, sortite a ne umple mintea si mainile cu preocupari ce nu duc nicaieri, nu ne vor aduce, la final, o soarta mai buna decat i-au adus lui Sisif. Despre asta este vorba.

    • Johnesy zice:

      Comentariul meu era de pe 15…tu ai raspuns pe 22…inca nu ti-ai batut recordul ala de o luna intarziere la reply :p
      nu stiu exact ce emoticoane am pus acolo, dar nu am glumit cand am spus see u in 2013, cu discutia asta…:p

      1.nici o activitate nu este „desarta si seaca“ decat atunci cand CEL CARE O FACE NU SIMTE NIMIC PENTRU EA; NU CREDE IN, NU IUBESTE CEEA CE FACE, SAU CEEA CE ADUCE MUNCA SA – LUI, SAU CELORLALTI.
      2.nici o activitate nu „duce nicaieri“. de la gunoierul care goleste dimineata cosurile verzi de pe stalpii de la marginea strazii, pana la neurochirurgul care va opera astazi pe creierul unui om, sau scriitorul care va scrie o carte geniala prin care alti oameni vor ajunge sa isi umple/deschide mintea/sufletul, avocatul care aduce dreptate (sau inca o sansa).

      [a, da, de ce citatul referitor la femei si iubire; tu, in interpretarea pe care ai dat-o textului lui despre munca, ai pornit din start de la premiza ca „omul spiritual, luminos, etc“ , despre care vorbeste Cioran, este acelasi cu cel din viziunea ta; iti spun, de pe acum, ca te inseli, dar o sa-mi ia ceva sa iti demonstrez asta 😦 citatul asta pe care l-am adus suplimentar in discutie era doar o mica parte din demonstratia pe care ar trebui sa o produc, candva..
      eu cred ca nu este deloc acelasi, eu cred ca al lui este desart si sec, vorba ta…dar asta ramane sa demonstrez…:(( ]

      Imi pare foarte rau, dar il voi cita, din nou, pe EC :)))

      „A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil.“

      Culmea e ca acum, intrebandu-ma, din nou, la cine naiba se refera, cine naiba munceste DIN TOATE FORTELE NUMAI PENTRU MUNCA, cine naiba GASESTE BUCURIE in munca, mi se pare mai evident ca niciodata ca el da verdictul de orbire si imbecilitate EXCLUSIV celor care isi iubesc munca, celor care gasesc bucurie in ea…nu cum spuneai tu, ca ii acuza doar pe cei ambitiosi.

      iesind putin din frame-ul asta, al textului lui, o s-o iau foarte simplist, ca dupa mintea mea :p
      Ce variante are un OM, pe lumea asta?
      1.Sa aduca pe lume copii (sa isi duca mai departe familia, adica), sa isi ridice o casa, sa planteze un copac, sa adune o avere; asta ar fi o prima categorie, cea mai comuna, de optiuni.
      2.Sa nu se inhame la asemenea responsabilitati, agajamente pe termen lung, precum cele de la punctul 1, care ii vor restrange foarte mult libertatea de miscare, sa fie free as a bird, si sa se dedice descoperirii lui insusi, a lumii, a culturii, pentru pura sa placere si dezvoltare de sine, cum spui tu. Asta ar fi o a doua categorie.
      3.Sa se dedice unei activitatii care il pasioneaza, renuntand (total sau aproape) sa isi mai ofere alte placeri, precum cele de mai sus, alegand sa se realizeze aducand LUMII (in sens mai restrans, sau in sens mai larg) o contributie semnificativa, un REPER si/sau un punct de plecare catre si mai sus, pentru ceilalti, PRIN MUNCA LOR.

      (Da, bineinteles ca sunt si diferite variate mixte intre cele 3 categorii generaliste)

      Dar, revenind la Cioran, eu nu mai am nici o indoiala, acum, ca el se refera la cei din categoria 3.
      (bai, esti SIGUR ca e loc pe server pentru comentariile mele? :p)

  6. Ioana zice:

    ma bucur sa va gasesc iarasi dezbatand Cioran….ptr ca imi mai ramasese si mie ceva pe limba, sper sa-mi permiteti sa scap de aceasta mancarime :). si anume: e greu de considerat parerea lui Cioran legata de munca una impartiala sau obiectiva, tinand cont de faptul ca el a fost „un vesnic student”; nu-i nimic rau in asta, atata doar ca ai avantajul unui statut aparte si unui mod diferit de a folosi timpul si de a impaca statul la program cu viata particulara, datoria cu posibilitatea de dezvoltare la locul de munca; daca e sa te gandesti asa, normal, orice timp petrecut la slujba il irosesti, ptr ca ratezi lecturi fascinante, vizitare de galerii si alte expozitii, sau mai tarziu cafeaua in jardin de tuilleries cu prietenii intelectuali unde faci schimb de idei inteligente, s.a. intr-un cuvant: un permanent lucru in slujba dezvoltarii propriei persoane . cam asta vroiam sa adaug, cu precizarea ca sunt constienta de faptul ca Pe culmile disperarii este intre primele opere, scrise in perioada scurta de creatie din tara….insa faptul ca restul vietii Cioran si l-a petrecut la Paris, mancand „pe blat” la cantina studentilor pana la o varsta foarte inaintata, nu cred ca-i o optiune chiar intamplatoare; …. cat despre dezbaterile intre voi, nu ma mai bag, sunt mult mai savuroase fara interventia mea neinspirata; si, revin in incheiere cu reinnoirea rugamintilor sa nu va suparati ca am reluat un subiect deja vechi; vorba unui prieten dragut: se pare ca am un lag de 2 secunde :).

    • @ Ioana – ar fi doua observatii de facut: 1 – chiar conteaza cum a trait cel care a facut o afirmatie? Importanta este ideea, corectitudinea ei, influenta pe care o poate avea, nu modul in care s-a ajuns la acea idee (ma rog, in cea mai mare masura, evident) Si 2 – nu cumva acest mod de viata este chiar o consecinta a celor afirmate de el? Au americanii o vorba: „practice what you preach” – nu crezi ca se aplica? Ca nu-mi pare ca a dus cea mai confortabila sau cea mai hedonista dintre vieti, zau asa 😛

  7. O sa ma bag si eu fix ca musca in lapte – detaliu pentru care cel mai probabil am sa o cam incasez, dar mi-e greu sa ma abtin.

    Mie „analiza pe text” a lui Johnesy mi se pare ca nu are absolut nici o legatura cu mesajul transmis de Cioran si, mai mult, lipsete total adecvarea la context. Suntem, totusi, pe blogul lui Marian … dar cred ca a explicat el mai bine ce dorea sa transmita cu asta.

    Ce m-a facut sa scriu este … vehementa, cinismul si negativismul lui Johnesy. Pai cu o asemenea mentalitate clar nu avem nici o sansa sa evoluam spiritual. Poate in primul rand pentru ca evolutia spirituala are prea putine in comun cu lectura lui Kant.

    Declar de-acum ca nu ma simt in stare sa detaliez prea inteligent. Genul asta de lucruri se simt, se cresc intern si duc mai sus. Culmea, intr-o lume in care cuvintele si dezbaterile de genul asta nu au valoare.

    Si sincer, pe vremea in care ma trezeam la 7 si ajungeam la 21.00 acasa, tot ce puteam sa fac era sa ma prabusesc in pat si sa casc ochii in televizor pana adormeam ca sa o pot lua a doua zi de la capat. Fix despre asta e vorba, despre genul asta de situatie. Atat si nimic mai complicat. Nu despre lene, nu despre ambitie exagerata, nu despre primitivi sau „carne”, ci despre necesitatea de a iti permite ca pe langa ciclul „birou-pat” sa te mai opresti sa admiri si cum rasare soarele si sa spui ca lumea e frumoasa.

  8. @Andreea
    Imi pare foarte rau ca te-am necajit, si mai ales ca ti-am amintit de o perioada din viata ta, aceea cand nu aveai timp/starea sufleteasca necesara ca ITI FACI TIMP „sa te mai opresti sa admiri si cum rasare soarele si sa spui ca lumea e frumoasa”, perioada fata de care acum esti atat de revoltata, who wouldn’t be? 🙂

    Ma bucur sincer ca acum ai reusit sa „turn your life around” si faci ceva ce te face fericita 🙂

    Eu cred ca Cioran este vehement, cinic si negativist 🙂 si cred ca oamenii care se dedica profesiei pentru ca isi iubesc profesia si se simt impliniti prin ea, sunt niste fericiti.
    Si STIU ca exista astfel de oameni.

    Si crezi ca realizarile tale, in perioada cand lucrai de la 7 la 9 seara, erau „irelevante”, asa cum spune Cioran? Daca da, de ce…

    • Johnesy … nu m-ai necajit 🙂 E nevoie de ceva mai mult ca sa ma afecteze in directia asta.

      In comentariul de mai devreme vorbeam de context. Stii ce vroiam sa spun cu asta: ca nu conta cine a scris textul pus de Marian pe blog. Nu conteaza cine era Cioran, nu conteaza pe la ce cantine a mancat, nu conteaza un detaliu legat de un cuvant si nu cred ca s-a facut nici o referire la oamenii care muncesc pentru ca isi iubesc profesia.

      Daca il cunosc suficient de bine pe Marian (si cam am pretentia ca da), tot ce a vrut sa transmita prin textul respectiv este un fapt simplu care cred ca se regaseste intr-o vorba americaneasca: „you have to stop and smell the roses”.

      In ceea ce ii priveste pe japonezi si nemtii … din anumite puncte de vedere, dezlegand putin de greutate cuvintele alese de autor, as spune ca da, pot spune despre ei asa ceva.

      Japonezii au o cultura fascinanta. Si o arta asemenea. Daca o privesti din afara. N-as putea niciodata sa traiesc intr-o cultura care ingradeste atat de mult libertatea individuala si care impune atat de multe reguli. As prefera sa fiu mai inapoiata, mai inculta, mai putin artistica, dar complet libera.

      De nemti as fugi mancand pamantul. Astea sunt realizarile demne de luat inseamna? Cele legate de strictete, eficienta si tehnica? Ai, muica, nu-mi trebuie! Mai bine fug in desert si meditez mancand radacini.

  9. mai spune Cioran : „Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.” Iti asumi afirmatia asta in raport cu civilizatia japoneza si cea germana? Sunt japonezii si germanii niste fiinte tampite, triviale si impersonale?

  10. Iata primele doua propozitii din textul original al lui Cioran:

    „Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem.”

    Nu face nici o distinctie, nu exclude, nu delimiteaza, nu circumscrie. Nici macar nu spune „munca A DEVENIT un blestem”, ci „ESTE” un blestem. Vorbeste la cel mai abstract si general mod.

    In fine, mi se pare irelevant fata de comentariul pe care l-am facut eu, pe textul lui Cioran, atat ce vrut Marian sa transmita, cat si faptul ca tu il cunosti pe Marian si stii ce a vrut Marian sa transmita, precum si faptul ca Cioran a mancat gratis pana la nu-stiu-cati-ani.

    [Dar, daca tot ai adus vorba despre experienta ta de workoholic, insist sa imi raspunzi la intrebarea aia…crezi ca realizarile tale, in perioada cand lucrai de la 7 la 9 seara, erau “irelevante”, asa cum spune Cioran? Daca da, de ce…]

    Eu o sa ma opresc aici din comentat, cu un ultim comentariu la fragmentul despre care vorbeam mai sus :
    „”Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem.””
    nu este asta exact ce ar vrea oamenii sa auda?

    • Nu prea vad ce legatura este intre ce am comentat si experienta mea de workaholica. Presupun ca vrei sa demonstrezi ca a fost necesara.

      Hai sa incerc sa iti explic si cu asta inchei si eu comentariile: tot ce am trait/facut/lucrat/simtit de cand m-o facut mama si pana acum a contribuit la cine sunt eu. Tot. Asta implica si acel job pe care (sau poate asta asteptai) nu il regret, dar intrebarea pe care as pune-o eu este: era asta singura cale?

      Daca as fi trait intr-o societate mai buna, mai matura, mai echilibrata din care aceasta experienta 7-21 ar fi lipsit, n-ar fi fost mai bine? Si cum acest „daca” este, intr-adevar, irelevant pentru ca nu traim in societati ipotetice, consider raspunsul meu la intrebarea ta irelevant.

      Adica nu, realizarile mele nu erau irelevante, dar acest aspect este complet lipsit de relevanta pentru subiect.

      „nu este asta exact ce ar vrea oamenii sa auda?”

      De unde stii ce vor oamenii sau auda? Iata ca li s-a spus deja acum mult timp ca munca e un blestem si nu ne-am transformat toti in greieri cu burta la soare.

  11. Ioana zice:

    buna, din nou. parerea mea despe acest blog, prin care Marian este atat de amabil sa ne gazduiasca’ intalnirile’ si sa faca schimb cu noi de ganduri si experiente necenzurate, era si este, in continuare, ca incurajeaza libertatea de opinie si schimburile de pareri si info in ambele sensuri – lucru pentru care ii sunt recunoscatoare. fragmentul din Cioran a dat frau liber unor polemici; poate chiar a atins puncte sensibile, de unde e posibil sa reiasa si tonul vehement al unor comentarii. insa chiar nu vad nimic rau in asta, deoarece se discuta despre mesaj si nu despre mesager, eventualele critici sunt adresate autorului si nu celui care a pus la dispozitie opiniile lui…eu nu-l cunosc pe Marian dincolo de aceste pagini virtuale, insa: nu cred ca ar trebui sa se simta cumva atacat si nici nu cred ca s-a simtit astfel…sau cel putin asa sper. una peste alta, eu sunt de acord sa nu mai fiu nevoita sa merg la munca ptr a ma putea intretine si a-mi satisface si nevoi…superioare (ca sa revin la piramida lui Maslow 😉 ); din pacate, la momentul actual nu-mi permit asta, asa ca muncesc pe rupte, ca foarte multi dintre noi, si-ncerc sa nu uit sa fiu om la serviciu, in momentele grele, si sa recuperez tot ce se poate dupa. si-abia astept momentul in care nu voi mai fi nevoita sa muncesc asa mult ca sa am independenta financiara si sa las hedonistul din mine sa iasa la suprafata :).

  12. @Andreea – „Ai, muica, nu-mi trebuie! Mai bine fug in desert si meditez mancand radacini” – cu expresia asta m-ai facut sa-mi musc pumnii sa nu rad azi, in timp ce sotiorul tau se chinuia muncind iar eu am dat cu ochii de comentariile voastre 😛 Pune si tu NSFW inainte de comentarii asa periculoase 😛

    @Johnesy – vaz ca din cam tot ce ai scris, cel mai mult te-a deranjat ca tu-i vezi pe cei care fac o pasiune din ceea ce muncesc ca sunt atacati. Dar iti scapa un amanunt – e drept, subtil. Munca = activitatea depusa pentru a-ti aigura mijloacele necesare traiului. Ei bine, pe asta o infiereaza Cioran atat de vehement. Ceea ce tu aduci in discutie este un aspect foarte particular al muncii, care de fapt se defineste altfel = PASIUNE.
    In cazul acestor fericiti, obtinerea celor necesare traiului ca urmare a muncii depuse este doar un bonus lipsit de importanta, ei isi capata satisfactia in alt mod. Ei bine, si ei sunt tot dintre cei care devin luminosi la randul lor si impart mai departe entuziasm si pasiune. Citeste, te rog, mai cu atentie atat cele spuse de Cioran cat si comentariile, ai sa vezi ca aceste idei au mai fost emise – nu inteleg de ce nu intelegi 😛

    @Ioana – „ncerc sa nu uit sa fiu om la serviciu, in momentele grele, si sa recuperez tot ce se poate dupa. si-abia astept momentul in care nu voi mai fi nevoita sa muncesc asa mult ca sa am independenta financiara” – cat timp esti si ramai constienta de cele spuse mai sus chiar de tine, esti pe drum bun 😉 Lumea in care traim nu este una ideala, ca cea pe care o declama Cioran si evident ca trebuie sa facem compromisuri – este firesc. Dar sa fim constienti de ele, sa nu fim doar turma si atat.

    Si oricat de obositi am fi si presati de griji si probleme, ochii sus ca luna e frumoasa in fiecare seara iar orasul este plin de evenimente minunate – doar sa le cauti. Sa traiesti frumos si senin nu cere bani – doar bunavointa si multa toleranta – depinde de noi sa le crestem si sa le pastram.

  13. Hă-hă, vulpitză, nu cred ca te asteptai sa trebuiasca sa ma tii minte cu 2013-le, right? (vezi comment-ul tau de mai sus) (si, respectiv, un comment al meu de inca un pic mai sus, datat 23.10.2010)

    deci, pana acum, pe 2011 am semnat condica :p

    doar ce am asternut coperta spate peste utima fila din Harta si teritoriul, a lui Michel Houellebecq. O mare experienta, din toate punctele de vedere (bine, eu sunt fana declarata MH) Practic, am citit-o in 2 zile.
    99% din aceasta carte este, daca ma intrebi pe mine, un comentariu mai sofisticat al lui la discutia noastra de aici (chiar, cred ca el o scria in timp ce noi comentam aici 😀 …daca ne citea pe noi Mihnea Blidariu, poate ne citea si Houellebecq, cu google translate in bară :)))) kidding, kidding…)

    Nu mai dactiografiez aici pasajele cheie, cum faceam pe vremuri, cand ma dadea entuziasmul afara din casa, ti-as strica placerea citirii la prima vedere… so, cand ai timp…lectura placuta, vulpitză 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s