Foto Philippe Petit The Man on Wire
evenimente, filme, ganduri

vise pe sarma

Ùnul dintre subiectele mele de suflet este urmarirea cu pasiune si determinare a unui vis – sau a mai multora. Poate si pentru ca eu nu ma numar printre acei fericiti care sa-si cunoasca visele inca de la inceput.

Am fost aseara din nou in vizita la MTRMuzeul Taranului Roman. Asta pentru ca in perioada 4 Octombrie20 Decembrie se intampla festivalul British Documentary, o serie de 12 filme documentare britanice, organizat de catre British Council. Am plecat pe ultima suta, fara sa am macar habar ce film este programat pentru aseara – dupa ce am vazut acum doua saptamani The Yes Man, nu mai aveam nevoie de recomandari si recenzii care sa ma convinga sa merg 😛

Cum spuneam, aseara la MTR am avut in meniu Man on Wire. Tin minte ca mi-a mai fost recomandat filmul dar nu am apucat sa-l si vad asa ca a picat la fix. Foarte pe si din scurt, m-au lovit tare rau doua observatii facute pe masura ce urmaream filmul. Si cam amandoua sunt marcate (si marcante) inca de pe la inceput. Filmul are ca subiect nebunia unui om (Philippe Petit) care si-a pus in cap sa mearga pe sarma intre cele turnuri ale fostului World Trade Center, la nivelul cel mai de sus – etajul 100+

Foto Philippe Petit The Man on Wire

Prima dintre observatii este ca, la momentul in care acest om a realizat ca asta este ceea ce vrea sa faca, el nu stia sa mearga pe sarma (era totusi echilibrist) iar cele doua turnuri existau doar in planurile arhitectilor.

A doua observatie este ca atat traversarea principala, dintre cele doua turnuri, cat si celelalte (intre timp s-a mai plimbat si pe deasupra catedralei Notre Dame si a podului Sydney Harbour) au fost facute fara nici un fel de sistem de siguranta – el si sarma, atat – deasupra lor cerul, sub ei o cadere cu siguranta fatala.

Ma opresc aici cu amanuntele ca deja am cam povestit mare parte din film si zau ca merita sa va bucurati de el. Am sa continui totusi sa comentez pe marginea celor doua observatii care se impletesc de fapt intr-o singura poveste – aceea a pasiunii.

Intamplator, de-a lungul timpului, am mai vazut reprezentatii cu indrazneti ce-si depaseau curajul facand traversari incredibile, in zone spectaculoase. Demne de apreciat, jos palaria. Dar absolut toate au avut un factor comun – erau facute cu sistem de siguranta si mai ales, toate au constat intr-o traversare rapida, crispata si constipata, in cel mai scurt timp posibil. De parca linia ar fi fost fierbinte. De parca si-ar fi dorit sa se termine totul cat mai repede – si in fapt, asta era si realitatea.

Ei bine, tocmai aici se afla diferenta. Pentru marele Petit, cascadoria sa nu era nici pe departe un spectacol, cel putin nu un spectacol pentru altii. Pentru el era o sarbatoare, o implinire – si asa cum te-ai astepta in acest caz, el isi savura momentul, il consuma secunda cu secunda, incet, fara graba, fara sa vrea sa se vada cat mai repede in siguranta – oareexista un alt loc mai sigur pentru el, in acele momente? Este incredibila transformarea expresiei sale in momentul in care se afla sus, pe sarma, momentul in care toate grijile sunt in urma, momentul in care stie ca a reusit. Foto Philippe Petit The Man on Wire

Desi pare incredibil (si este) el a petrecut nu mai putin de 45 de minute suspendat pe sarma intre cele doua turnuri, fara nici un sistem de siguranta in afara de picioarele sale. S-a jucat cu politia care il astepta sa-l aresteze, a ras, a ingenuncheat, s-a intins pe spate (a facut acest gest in toate traversarile si este putin spus ca reprezinta imaginea poeziei si a visului implinit), a facut in total 8 traversari intre turnuri, a stat de vorba cu pescarusii ce zburau langa el, pe scurt – a trait.

A se vedea zambetul pe care nu si-l poate retine, in imagine. Spune multe despre starea lui de spirit de atunci. Este un OM care si-a implinit visul – nu l-a vazut implinit ci l-a implinit. Dupa ani in care a muncit si s-a pregatit numai pentru asta, sa te vezi acolo cred ca este nelumesc. Din pacate.

Pentru ca toti ar trebui sa ne cautam acest zambet. Toti ar trebui sa ne cautam acel vis, acea dorinta, acea nevoie care sa ne poarte dincolo de pamant, sa ne darame toate limitele si toate portile pana cand nu mai ramanem decat noi si provocarea. Pentru ca daca nu am ajuns in acel punct, am trait degeaba – indiferent de ce se intampla dupa acel punct, indiferent daca ne depasim sau nu provocarea – odata ce am ajuns s-o infruntam, restul devine irelevant.

Daca nu ai ajuns sa-ti simti viata mai usor de pierdut decat un fulg asezat in vant, nu ai trait. Daca-ti pretuiesti viata mai mult decat visele, nu vei trai niciodata.

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „vise pe sarma

  1. Pingback: vise pe sarma - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: exorcizarea fricii « notele lui Vulupe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s