Iarasi am plecat mult prea tarziu de la birou, la o ora la care nu mai are rost sa ma gandesc la vreun eveniment sau vizita. Asa ca pedalam catre casa, luptandu-ma cu un vant prea cald si ciudat pentru mijlocul lunii asteia, altadata inzapezita. Pe drum, la un moment dat, am simtit cateva picaturi de ploaie pe fata si m-am bucurat ca nu mai eram chiar asa departe de casa – nu-mi suradea ideea unui dus mobil. Pe masura ce m-am apropiat insa s-au oprit si picaturile si cum nu prea imi ardea de somn, m-am oprit sa fac unele cumparaturi (mai exact, niste doze de bere 😉 )
Cum am iesit din magazin insa si am continuat drumul, ploaia m-a prins din urma, de data asta hotarata. Primul reflex a fost sa incep sa pedalez mai tare, sa scap de ploaie – numai ca n-am facut altceva decat sa simt si mai bine picaturile. Si sa-mi aduc aminte de plimbarea de anul trecut, pe care n-am avut inca ocazia s-o repet. Ca sa fie scena completa, domnii de la RockFM au gasit de cuviinta sa puna in playlist, fix la acel moment, Whitesnake – Here I Go Again. Ei bine, cam tot atunci mintea mea a facut clic si bine a facut.
Insotit si de-un caine ce ma latra si care a sfarsit cu o tranta in bot in urma unei alunecari (n-am inteles de ce voia sa mai faca si slalom cat timp alerga pe langa mine) si deci mi-a oferit o buna portie de ras, tot ce-a mai trebuit sa fac a fost sa-mi ridic fata catre cer si sa ma bucur de apa calda ce m-a invaluit.
Ploua perfect – picaturile erau calde, mari si nu foarte dese. A durat mai putin de-o fractiune de secunda deliberarea intre a face stanga catre casa (mai aveam 100m) si a merge mai departe – nu cred ca-i greu de inteles varianta aleasa. Am mai pedalat asa kilometri buni, cu inca un loc de intoarcere anulat pe parcurs, intr-un timp la fel de scurt 😀 Cu fata la stele, ridicat in sa, m-am bucurat de ploaie fix ca atunci cand eram copil. Am scos limba sa simt gustul picaturilor si am aflat ca erau la fel de gustoase ca si atunci. M-am ridicat in sa si am facut slalom pe mijlocul unei sosele pustii, pregatita parca pentru un spectacol numai si numai pentru mine.
Am simtit cat se poate de clar cum ploaia ma spala si ma purifica. Cu fiecare picatura lua cu ea ganduri, incrancenari si ingrijorari si lasa in loc un zambet din ce in ce mai larg si foarte multa energie. Intr-un tarziu cand am intors si am ajuns acasa, m-am trezit ca am urcat cu un etaj mai sus 😀 Eram atat de plin de energie incat parca atunci ziua era la inceput, in nici un caz la final. Si pot spune fara grija de exagerare ca starea pe care inca o am se cheama fericire. Simpla si curata insa plina de cald si frumos.
Si nu dintr-o simpla coincidenta, cred ca cea mai buna melodie de ascultat dupa cele de mai sus nu este alta decat:
Pasarea Colibri – Ploaia care va veni
Voi ce faceti pentru a iesi din rutina? Care este ultima traznaie comisa?
notele lui Vulupe 
Pingback: ploaie de noiembrie - Ziarul toateBlogurile.ro
Pingback: Twitted by vulupe
Nu mi-e clar când zici că a plouat 😛 .
Ultima trăsnaie făcută şi singura de genul ăsta în viaţa mea, a fost undeva prin mai, anul ăsta, când mă aflam în Hunedoara într-un hipermarket. Era ziua de naştere a unui prieten apropiat. Îi cumpărasem o minitartă care arăta ca un tortuleţ, însă îmi lipseau nişte lumânărele pentru a le pune pe tartă să sufle omul în ele atunci când işi pune dorinţa. Ce-am făcut?
Păi, am vandalizat un pacheţel de lumânărele de tort de pe raftul cu produse, şi am strecurat 3 lumânărele (asta pentru că nu puteam lua un pacheţel întreg să-l plătesc pentru că aş fi stricat supriza la casa de marcat când trebuia să le plătesc – pentru că le vedea el) pentru cele 3 dorinţe pe care aveam de gând să-l rog să şi le pună atunci când va sufla în ele.
Hmmm, pai asa se face? Bine, hai, in cazul tau, te putem trece la delicventa juvenila si scapi usor 😛
Ar mai fi fost si varianta asta: https://vulupe.com/2009/09/21/cel-mai-frumos-cadou/ daca tot mi-ai adus aminte de tort si lumanari ad-hoc 😀
Cand ne-am facut noi suficient de mari incat statul cu fata in sus in ploaie sa fie o intamplare?
In adolescenta ieseam intentionat afara cand ploua si stateam cu zecile de minute cu fata in sus bucurandu-ma de tot.
Am patit cumva la fel acum cateva saptamani cand a trebuit sa duc o comanda pe o ploaie la inceput timida, apoi tot mai agresiva. N-am vrut sa ma urc in 66 pentru ca traficul devenise o nebunie si am mers pe jos. Intai repede si zgribulita, apoi m-am prins ca imi destinsesem umerii, ca incetinisem ritmul si ca nu ma mai chinuiam sa imi sterg apa de pe fata, ci o lasam sa curga, sa-mi intre in ochi si in gura, sa imi ude parul si sa ma spele. Terapeutic efect, intr-adevar 🙂
Bine descrise etapele desfatarii 😉 Trebuie sa fim atenti la semnalele corpului, cateodata stie mai bine decat noi ce are de facut.
N-am crescut mari, cateodata insa uitam ca suntem mici 😉
Ah, am uitat sa adaug la coloana sonora Guano Apes – Rain 🙂
Da, mulţam de idee pentru lumânare. Cu mult mai bună ideea asta.
Azi mi-am luat şi eu bicicleta la birou, şi dimineaţă era aerul atât rece încât aveam faţa plină de şiroaie de lacrimi . Lumea se uita oarecum ciudat la mine neînţelegând mai nimic. Eu înţelesesem de ce nu mă deranjau :).
Asta cu lacrimile pe fata e clasica, pe vreme rece mai ales 😛 Si pe mine ma mai apuca duiosia, cu cat e drumul mai lung cu atat plang mai tare 😛
Saptamana asta am simtit si eu ploaia, dupa multa vreme in care am fugit de ea. Si culmea, era o ploaie rece, marunta, care parea sa-ti intre in oase. Simteam cum mi se lipesc pantalonii de picioare si cum tremuram de frig. Si cu toate astea simteam ca sunt alive pentru prima data dupa mult timp. Ciudat efect mai are ploaia zilele astea… Ca si cum ne-ar spala de lumea de plastic in care traim.
🙂 Acum nu mai mult de-o ora m-am plimbat iarasi cu fata catre cer (fara bicla de data asta), lasand ploaia sa-mi spele oboseala si gandurile. E taaaaare bine – si cum spui, temperatura exterioara este complet irelevanta 😉