evenimente

povestea Romaniei mele

Logo Lecturi Urbane Romania mea este o tara minunata. O tara in care oamenii isi zambesc. In care, atunci cand se intalnesc, oamenii se saluta si-si vorbesc ca vechi prieteni, ca vechi cunostinte. Dupa ce schimba cateva vorbe, unii dintre ei se privesc in ochi, intind mainile unii catre ceilalti si isi ofera unii altora mici cadouri. Nimic valoros in aparenta dar dupa cum se vede, ei le pretuiesc nespus.

Romania mea este plina de priviri luminoase. De ocheade entuziaste si interesate de lumea din jur. Sau daca nu, poti suprinde priviri lasate in jos, cu genele insa larg deschise – privesc undeva, atent, alert, captivat. Unde oare?

Romania mea este vesela. Si de cele mai multe ori nerabdatoare. Dar nu-i grabita. Chiar daca timpul trece uneori prea repede, nimeni nu se supara – ba stii ceva, cei mai multi chiar se bucura. I-am intrebat de ce si mi-au spus ca acel timp le-a fost prieten. Ca-l tin la suflet si le este tare drag de el. Si ca, asa fiind lucrurile, nu vor regreta niciodata ca a trecut. Pentru ca in fapt ramane cu ei pentru multa vreme. Cine stie, poate pentru totdeauna.

Romania mea are oameni mari. Sunt mari pentru ca ei fac sa se intample lucruri marete. Pentru ca ei fac povesti si apoi le dau viata. Dar in realitate, oamenii astia mari sunt toti niste copii. Stiu asta cu siguranta, i-am urmarit de atatea ori – desi li se mai intampla si lor, uneori, sa fie ocupati si poate ingandurati, pana la urma, negresit, se dau de gol – da, sunt niste copii. Frumosi. Toti.

In Romania mea se intampla minuni. Da da, apar zane si domnite nespus de frumoase, cavaleri si dragoni ce se lupta pe viata si pe moarte. Castelele si oceanele sunt la tot pasul, la fel muntii inalti pana dincolo de cer. Iar calatoriile – ah, mult iubitele calatorii – se intampla cat ai clipi. Aici te gandesti ca ai vrea sa pleci stiu eu unde si peste o clipire, ai si ajuns. Sau cel putin, esti pe drumul cel bun – ai pornit. Si cate si mai cate – sunt multe momentele in care nu-mi vine a crede – m-am ciupit de atatea ori de-s plin de vanatai dar de fiecare data, minunile erau inca acolo, sub privirile mele neincrezatoare. Asa ca am renuntat la a ma mai ciupi, nu are sens.

Vrei sa vii si tu in Romania mea? Nici macar nu-i departe – trebuie doar s-o cauti putin. Nu toti ajung pana la ea dar toti, absolut toti cei care au gasit-o au revenit de acolo cu sclipiri de bucurie in ochi. Sau nu s-au mai intors deloc, au spus ca le place asa de mult incat nu vor vechea lor Romanie inapoi. Daca vrei cu adevarat, am sa te ajut. Am sa-ti dau o harta – este foarte important sa o citesti cu atentie:

Afis Lecturi Urbane 14 Decembrie Bucuresti

Eu am sa fiu acolo. Daca ai sa citesti harta cu atentie, ai sa fii si tu. Sunt convins. Pentru ca vreau sa-ti fac cadou Romania mea. Sa fie si a ta.

Anunțuri
Standard

4 gânduri despre „povestea Romaniei mele

    • Multumesc tare frumos pentru asa vorbe. Dar felinarul asta nu de mine-i aprins, poate ca eu il mai agit cand si cand dar lumina e a voastra. Voi toti ati aprins felinarul asta si tot voi l-ati dus in toata tara. Si parca incepe sa se transforme din felinar in geana de lumina, cam ca inceputul de rasarit din Vama 😉 Sper sa fie asa.

  1. Dragos zice:

    Daca din cand in cand se aude un suierat de tren care suna fals – ala sunt io cand fac bancuri nu neaparat bune
    😀
    La si mai multa lumina !

  2. Pingback: o mana intinsa – de ce Lecturi Urbane « notele lui Vulupe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s