Povesteam saptamana trecuta cum este cu Romania mea. Acum, ca a trecut si ultima editie de Lecturi Urbane din acest an, pot sa-mi pun gandurile laolalta si sa spun – au mama, ce an a fost. Dar asta putin mai tarziu.

Din pacate, pe meleagurile noastre, din motive mai mult sau mai putin clare, o mana intinsa inseamna, de cele mai multe ori, unul din urmatoarele doua lucruri: ori acuzatie, ori pomana.

O mana intinsa de prea multe ori inseamna agresivitate. De prea multe ori inseamna o mana care te acuza, cu sau fara dreptate. Este o mana care arata, cu violenta, spre un vinovat, real sau inchipuit. Nu de putine ori, este chiar mana care loveste. Un om drag sau un necunoscut, mana intinsa spre a lovi nu este o amintire deloc placuta. Si oricat am dorieste aproape imposibil de reprimat.

Sau o mana intinsa ajunge sa fie denumita, in deradere internationala, salutul romanesc. Da, trist, dar de cate ori nu am asistat la prea binecunoscutul gest al mainii intinse spre a capata ceva. La mana care cerseste. La mana care, in loc sa faca, in loc sa-si asume o existenta, cere de altii un dram de bunavointa si se multumeste cu atat. Fara sa-i pese cat de injositoare si fara de iesire devine.

Ei bine, iata ca se intampla sa pot vedea cum gestul unei maini intinse capata un sens nou. Sa vad cum, prin nebunia unor tineri frumosi, o mana intinsa incepe sa capete o noua semnificatie, o noua definitie. Pentru mine, dincolo de alte sensuri, proiectul Lecturi Urbane a insemnat si inseamna o mana intinsa.

O mana care ofera. O mana care apropie. O mana care, cu un gest firesc, deschide priviri mirate si cateodata suflete. O mana intinsa care nu acuza si nu cere nimic, insa ofera atat de mult. O mana care ofera, prin intermediul unei carti – punte, comunicare. Care pe langa o istorie captivanta, ofera contactul uman direct, in locuri si timpuri in care nimeni nu-l asteapta. O mana intinsa care stie si poate sa aduca un moment, cel putin, de uman si de firesc. O mana care arata ca se poate si altfel, ca a face parte dintr-o comunitate inseamna, printre altele, sa te implici si sa te oferi.

Foto: Stelian Pavalache

Asta, pentru mine, a insemnat motivatia unui an de Lecturi Urbane. Cu bune si rele, cu bucurii si temeri, cu greutati si ingrijorari. Dar a fost un mare in care simt ca am crescut. MULT. Un an in care am inteles ca sa oferi nu-i usor – dar este atat de placut. Un an in care am vazut un proiect crescand dincolo de cele mai frumoase sperante. Si aratandu-ne tuturor ca nu-i nevoie decat sa incepi. Si sa visezi. Restul devine, firesc, realitate. Chiar daca, desi ai visat, nu ai fi crezut posibil.

Iar ca final, o imagine face cat o mie de cuvinte, nu? Iata Harta Lecturi Urbane 2010:

Cum sa nu fii mandru? Si inchei cu aceeasi expresie ca si acum doua zile, pentru ca exprima din plin sentimentul din spatele cuvintelor: multam mult tutulor 😀