Cuvintele din titlu sunt intrebarea unei mame, dupa ce copilul ei s-a sinucis ca ultima solutie pentru a scapa de arestul securitatii. Se intampla in 1950 iar replica este preluata din filmul Portretul luptatorului la tinerete. Va rog sa-l vedeti, desi este un film greu si dureros pentru cei care inca mai au amintiri din acele vremuri. Pentru restul va fi doar un film bun. Dar nu despre film vreau sa vorbesc.
Vreau sa povestesc despre un neam care pe atunci, acum mai bine de 60 de ani, era perfect ilustrat de aceasta expresie. Un popor care nu stia ce-i ura profunda, care in mod aproape primitiv se intreaba de ce in fata unor crime atat de monstruoase precum cele facute de comunisti. Popor care, prin urmare, nu a avut in realitate nici o sansa sa reziste.
Singurele doua reactii ale neamului romanesc au fost ori mirarea aceasta de inceput de vremuri ori o reactie necoapta a unei intelectualitati incipiente care a incercat sa tina piept cu orice pret. Ne-am trezit inocenti si goi in fata valului istoriei si am fost luati pe sus – inca nu ne-am revenit.
Lupta a fost inegala – niste copii cu arma in mana, ascunsi in paduri, si niste tarani cu frica de Dumnezeu impotriva unui tavalug de rupti in coate si oameni fara de istorie care in fine si-au gasit salasul – PARTIDUL – ce i-a adunat pe toti si le-a dat putere fara nici un fel de control. Un neam de ciobani tinand piept unui tavalug de imbecilitate istorica – practic lupta nici nu a existat, a fost joaca unei pisici inraite cu un soarece betegit de vremuri.
Mai grav este ca odata pierduta lupta, ceea ce s-a intamplat atat de repede, noul regim s-a dovedit extrem de eficient si bine pregatit – partidul si-a invatat foarte bine adeptii ce trebuie facut. In cel mai scurt timp acest neam a fost modificat pana la ultima sa fibra – intreaga patura educata, acel segment care indeobste conduce un popor a fost executat in masa. Am fost trecuti printr-un purgatoriu dar intr-un sens pervertit. Insasi codul nostru genetic a fost modificat, prin indepartarea acelor care ar fi avut curajul si taria sa stea drept in fata comunismului – canalul si inchisorile de exterminare au avut grija de ei. Asa cum spune si Dan Puric in superba sa carte Despre omul frumos, Romania in acele vremuri a suferit o schimbare de rasa. Prin eliminarea elitei (intelectuali, preoti, boieri, miliari, tarani de frunte, etc.) acest neam a suferit o mutatie artificiala din care inca nu si-a revenit.
Inainte de a va mai declara dezamagiti de acest popor din care faceti parte, va invit sa luati aminte la cele de mai sus. Sa vedeti acest film si altele asemenea, sa cititi, mult, despre acea perioada. Poate asa veti intelege mai bine ce si mai ales de ce se intampla acum cu noi. Schimbarile istorice, din pacate, se simt doar in istorie – noi suntem prea grabiti pe aceasta lume pentru a ne bucura de ele. Abia generatiile ce ne vor succede vor prinde iarasi radacini cu adevarat in acest neam. Pana atunci insa mai trebuie sa curga mult Olt in Dunare.
PS – Ma intreb din ce in ce mai des de ce oare 1984 este considerata o carte de fictiune?
notele lui Vulupe 
Pingback: ce-ati facut mai copii, mai? - Ziarul toateBlogurile.ro
Pingback: Tweets that mention ce-ati facut mai copii, mai? « notele lui Vulupe -- Topsy.com
Iacă, îţi comentez iară 🙂
Tu faci aici o greşeală pe care au făcut-o, vai, atât de mulţi până acum: tu separi
„comuniştii” de „popor”. E fals. „Comuniştii” au făcut (şi încă fac, că nu muriră toţi) parte din popor. De acord, din punct de vedere moral unii nu fac parte nici din specia umană, dar nu vorbim despre latura morală, aceasta e evidentă; vorbim aici despre eroarea de a imagina lupta anticomunistă ca un fel de luptă a poporului român cu un duşman din afară, şi acest lucru nu este adevărat; ba chiar este periculos, fiindcă absolvă poporul român de vină.
Cei mai aprigi şi nemiloşi comunişti au făcut parte din poporul român. Au fost români 100%, au fost români care au chinuit şi omorât alţi români.
Lupta dintre clase a fost în principal o luptă intestină a românilor; faptul că partea „asupritoare” (comuniştii) au fost ajutaţi şi protejaţi de „ursul” rus e o circumstanţă agravantă a luptei, dar nu mai mult. Nu schimbă datele problemei.
Realitatea e că poporul român s-a împărţit voluntar în două. Comuniştii (oameni luaţi din popor) au ALES să lupte contra fraţilor lor, au îmbrăţişat regimul asupritor şi au făcut tot posibilul ca acesta să reuşească. Şi au învins, cale de 45 de ani.
Ce prezintă filmul este altceva. Filmul arată că un război civil poate să existe şi dacă nu e denumit aşa în cărţile de istorie, şi că uitarea sau ignorarea lui nu-l face mai puţin trist.
Filmul ne învaţă cum nu trebuie să fie lumea.
De parca m-as supara de comentarii 😛
Greseala mentionata de tine este una reala. Dar, desi comunistii au facut (si fac) parte din popor, pana la comunismul ca atare ei nu au existat. Pentru ca erau acele non-valori in societatea de pe atunci, marginea acestei societati – lipsititi de educatie, de bun-simt, de dorinta de munca si progres real. Tot ce-i interesa era sa se descurce intr-un fel sau altul. Iti pot da exemple reale de grupuri sociale care au functionat perfect, poate sute de ani, integrand in mod functional acesti oameni, aceste scursuri, fara a le oferi vreodata posibilitatea sa aiba un impact real. Asta pana la venirea primilor ani de comunism. Cand tocmai acestia au capatat putere (desi evident de suprafata) si au aplicat-o asa cum s-au priceput, dupa chipul si asemanarea lor (ai vazut Nunta muta? – cam despre asta vorbesc).
Prin urmare da, ei sunt parte din popor dar poporul, lasat sa se ingrijesca de mediul sau, a stiut sa-i tina deoparte, sa-i neutralizeze. Pana cand nu au mai fost lasati s-o faca.
PS – da, filmul vorbeste despre altceva, asa este. Din acest motiv nici nu am adus prea mult in discutie filmul sau actiunea sa, doar ca acea scena m-a impresionat. Mult.
Nu cred că poporul a ţinut deoparte acele categorii de oameni. Ăsta e un punct de vedere romanţat 🙂
Eu cred că acele categorii de oameni au existat dintotdeauna, dar unele dintre ele nu au avut la îndemână oportunitatea. Nu a existat acea aripă protectoare care să-i apere de acea… tendinţă de autocurăţare pe care o societate sănătoasă o are.
Când nişte oameni se apucă şi fac mizerie (fizică, morală, spirituală), societatea îi marginalizează (mai cu vorba bună, mai cu forţa); dar când mizeria lor este apărată şi protejată de o forţă superioară (guvernare politică, tiranie, dictatură, etc), atunci totul se dă peste cap.
Comuniştii au existat şi înainte, dar purtau alte nume: pierde-vară, golani, tâlhari, buni-de-nimic, etc. Tot ce le trebuia era o „mână protectoare” – şi comunismul a fost acea umbrelă sub care s-au adunat.
Ce e interesant e că vedem acum, în contemporan, în democraţie, acelaşi lucru; aceeaşi tendinţă. Guvernarea apără nişte categorii, le discriminează pozitiv, şi poporul suferă din cauza asta. Ce s-a schimbat e în mare parte ambalajul; conţinutul e la fel de putred, dar rebranded 😦
Pai tu spui aceeasi poveste dar cu alte cuvinte 😉 Asta am zis si eu in comentariu, scursurile de mai sus sunt perfect egalul alor tai pierde-vara – deh, ai fost mai elegant 😛
Este grav cand cineva le sufla in panza, dupa bine simtim chiar pe proprie piele.
Mr Fox :D, apropo de discutia ta cu Semidoctul, as adauga si eu ceva, daca se poate. Recent am avut o revelatie: noi, romanii, nu suntem latini. Tot circul asta cu poporul latin este o minciuna in care credem cu disperare ca sa nu recunoastem ca, de fapt, suntem un fel de turci. Turcaleti, arabeti, albanezi, oricum, un neam partial oriental, nicidecum european. D-aia o rupem pe manele si purtam papuci peste tot (vezi vanzatoarele in magazin si zugravii pe santier), d-aia suntem lenesi, barfitori si lasi. Poate ca pur si simplu Occidentul (regele neamt, frantuzismul etc) ne-au facut bine si o vreme au dominat trasaturile bune de care ziceai tu, iar cand ne-a izbit comunismul, a scos la iveala toate mizeriile din caracterul nostru. Si cum Iliescu nu e mort, iar securistii de ieri sunt azi mari capitalisti, comunismul nu a trecut inca de tot, asa ca inca suntem lasi si papucari.
Zic si io.
Culmea, ce citeam pe net exact dupa ce scrisesem mai sus:
„Întors din exil după zeci de ani, Neagu Djuvara constata uluit că românii nu mai semănau, nici măcat din punct de vedere al trăsăturilor fizice, cu oamenii pe care îi lăsase în urmă la plecarea sa. Ingineriile sociale aplicate de comuniști schimbaseră peisajul în mod cumplit”…
Prin urmare, Dan Puric nu-i chiar asa departe de adevar, nu? 😛
Cum spuneam, tind sa cred ca noi acuzam si suntem dezamagiti de acest popor asa cum este el acum, cum a devenit in urma anilor de comunism. Drept este ca asta-i realitatea, de asta ne lovim pe strada. Dar cand vorbesti despre un neam, despre un popor, nu faci referire numai la ultimii 50 de ani din istoria sa – te duci mult mai mult in urma si tragi linie. Nu asa ar trebui?
Pingback: Îmi place să cred că sunt prietenii mei « Andi Bob
Te-am nominalizat la BLOG DE BLOG 2010. Succes.
Țin și pumnii… 🙂
Multam fain pentru asa onoare, ma simt tare bine sa fiu nominalizat pe o asa lista – imbratisari multe si cu drag.