ca-n viata, de pe drum, ganduri

Romania mea

De cativa ani, cam de pe cand am inceput sa am parte de concedii, am avut – si inca am – un fix. Anume ca nu vreau sa-mi petrec vacantele afara din tara pana cand nu am batut toate zonele principale din Romania. Fix pe care l-am dus uneori destul de departe, refuzand multe variante de plecari si prieteni care m-au tot imbiat. Dar am fost ferm si am zis nu. Mai am putin din Ardeal de strabatut si apoi pot spune, linistit, ca am vazut Romania – cat am inteles din ea, ramane pentru alta poveste.

Fotografie Romania mea - Maramures port popularTotusi, in vremurile astea in care toti alearga dupa super-ofertele de concedii te miri pe unde, cum de mi-a venit mie o asa idee? In ce ma priveste, e simplu – cum as putea aprecia alte culturi si civilizatii, alte geografii daca eu nu am un termen de comparatie? Ar fi prea simplu sa ma duc pe vreun tarm de mare si sa declam ca acolo e cel mai frumos loc de pe pamant – dar ar fi in fapt doar un altul printre altele. Cum as putea sa inteleg daca este sau nu minunat un munte fara sa fi trecut prin Carpatii nostrii? Sau o mare fara sa-mi fi plimbat gandurile prin Delta noastra? Cum?

Atat cat am putut, atunci cand am putut, am vazut cate o bucatica din tara asta mare. Ca-i mare tare, zau ca e. Pornind cu rasaritul din Vama Veche si curgand in sus pana la apusul de la Bazias, am petrecut Dunarea pe toata lungimea ei – si nu-i petec din ea sa nu-mi fi spus o poveste frumoasa. Din Muntii Rodnei si pana in creasta Fagarasilor, muntii si stancile lor tacute mi-au aratat de ce avem o istorie asa de lunga. Cetatile, bisericile, casele si drumurile din Moldova, Maramures sau Ardeal imi spun mereu ca noi aici suntem demult – si am stiut trai frumos, nu doar indelung. Si cate altele nu-ti poate spune un iezer cand iti tremura buzele de la apa lui rece sau o cascada pierduta intr-o padure de poveste.

Apoi mai am un motiv – de data asta poate egoist. Stiu ca ce avem noi inca, nu va mai tine mult. Ca obiceiurile si porturile noastre de acum sunt in pas de plecare. Daca acum te duci Duminca dimineata pe-un drum din Maramures, ai sa ramai inmarmurit vazand sate intregi pornite la drum catre biserica in cel mai frumos port popular al lor – nu pentru a impresiona pe cineva ci doar pentru ca asa-i datina si asta-i sfant la ei. Sau nuntile lor care inca mai tin trei zile, ca asa se cade. Inca mai ai sansa, rar e drept, sa auzi pe inserat, sus in Fagaras, sunetul de bucium, sunat nu la vreun spectacol de televiziune ci asa cum ii cere datina, sus la stane. Te poti intalni cu ciobanii si turmele lor sus, la peste 2000 de metri si dupa ce-si cheama cainii sa stai cu ei la povesti si-o branza proaspata si buna – asa cum stau ei seara de seara, de mii de ani. Sau poti sa ramai blocat, cu ochii bulbucati, vazand o batranica de peste 80 de ani vaslind incet pe Dunare, intr-o lotca de 5 metri, atat de mare incat ea abia se zarea – in susul apei. Daca stii cum, poti ajunge la stanile de peste (nu stiu cum le este lor denumirea dar asta le este rolul) pierdute la gurile de canale in Delta, unde Dunarea se pierde in mare iar pescarii stau acolo cu lunile peste vara, pana sa revina in sat – asa cum fac ciobanii sus la munte.

Astea si multe altele mai frumoase decat ele se vor pierde, mai devreme sau mai tarziu – si cred ca mai degraba mai devreme. Acum se intampla pentru ca asa se cade, pentru ca asa este ordinea firii. Peste nu multa vreme, nu s-or mai intampla decat cel mult pentru a-i impresiona pe turisti – chiar daca-s de-ai casei si ei. Pentru ca transformarea asta este prezenta peste tot si schimba tot. Ne schimba pe toti. Dar inca nu-i atat de puternic prezenta aici.

Transformarea asta – nu spun nici ca-i buna, nici ca-i rea – s-a petrecut insa deja in cea mai mare parte in alte zone. Si atunci, de ce sa ma grabesc sa ajung pe alte meleaguri? Vor fi la fel si peste un an si peste zece. Aici insa totul se schimba de la o luna la alta – si vreau sa fiu aici, sa vad si sa simt cum se intampla transformarea asta. Sa stiu si cum a fost si de ce acum este altfel. Atat cat pot. De asta nu am plecat, de asta am ales sa raman aici. Pentru ca asta este Romania mea.

 

Aceste randuri au fost scrise cu ocazia campaniei “Ziua 1095”, campanie aniversară aLumeBuna.ro (știri cu impact pozitiv din și despre România) inițiată de Mihail Mușat, fondatorul proiectului, cu ocazia a trei ani de activitate

Si uite asa m-am achitat si de leapsa de la GabiGMC, chiar daca pe ultima suta de metri. Desi e tarziu si termenul se cam finalizeaza azi, am sa dau totusi mai departe aceasta leapsa catre Andi Bob. Sa vedem de ce alege ea Romania 😉

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Romania mea

  1. Pingback: România mea « Andi Bob

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s