ganduri

spor la munca

Lasa-i sa te sinucida!

de Patrick Andre de Hillerin

Fotografie - Rasarit in Vama Veche„Salut prietene. Ce faci? Ai putin timp liber? Aaa, esti ocupat…

Inteleg. Deci nu iesim la o vorba in parc, pe banca, cu berea in mana… Ei, iarta-ma. Stiu ca ai treaba si eu te retin cu maruntisurile mele. Stiu, nu mai trebuie sa-mi spui. A propos, ai vazut ce soare misto e azi afara? Ai vazut cat e de misto? Stiu, n-ai avut timp. E drept, tu ai mult de munca, ai responsabilitati. Iarta-ma, prietene, iarta-ma! Da’ ieri? Ieri ai vazut ce vreme naspa? Uitasem. Nici ieri…

Stiu, sunt aberant cu cicaleala asta.
Asa e, unii muncesc din greu, iar altii o freaca. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau si eu un job adevarat, bine platit, cu responsabilitati, cu termene limita foarte stranse etc, etc. Ai dreptate. Ar trebui sa-mi iau asa ceva. Iti promit ca, cu prima ocazie, o sa ma interesez.

Ce sa caut?
„Pachet salarial atragator”, „lucrul intr-o echipa tanara si dinamica”, „mediu creativ”, „posibilitatea unei cariere stralucitoare”? Zi-mi, te rog, ce sa caut. Si cum sa ma prezint la interviu? La costum? Ala de la BAC merge? Nu? Atunci ceva de la Zara? Poate…

Ce sa spun? Ca sunt deschis oricarui challenge, ca sunt o persoana competitiva, ca sunt creativ si ca ador lucrul in echipa? Cam asa, nu? Da’ platesc bine, nu? Aha, salarii bune, de multinationala…

Ce-i aia? O firma care are filiale peste tot in lume si lucreaza cu aceiasi clienti, drept pentru care si-a deschis filiala si aici? Deci asta e o multinationala…

Nu, ca nu stiam. Si programul cum e? Cum zice in ziar, „flexibil”? Aha, si ce inseamna flexibil? Ca vii cand vrei tu si pleci cand vrei tu, daca ti-ai terminat treaba? Nuuu? Pai ce, atunci?

Cum adica: vii la ora fixa si iti arati flexibilitatea de a sta peste program? Macar te platesc pentru ore suplimentare? Nu te platesc? Pai de ce? Ca nu e in politica companiei? Si atunci de ce faci ore suplimentare? Asta e in politica companiei? Asa, adica aici e…

Am inteles. Deci castigi bine. Ma rog, foarte bine. Daca asa numesti tu un salariu confidential… Hei, stai, ca nu te iau peste picior. Ziceam doar ca un salariu confidential inseamna, mai nou, un salariu bun. Si daca te mai ajuta si ai tăi cu ceva bani, chiar ai putea sa o scoti la capat in fiecare luna.

Nu, ma, nu, nu fac misto, da’ daca nu-mi zici cat castigi…
Stiu ca ai masina de la serviciu, ai laptop, ai telefon. Dar mai stii cand ai vazut ultima data alta lumina decat cea de neon? Cam inainte de angajare, nu? Misto, ce sa zic.

Si-acum hai sa vorbim serios. Stii, prietene, ca ai niste drepturi? Stii, nu? Cica, in conformitate cu legislatia tarii unde traiesti (! si lucrezi, programul tau de lucru e de maxim 8 ore pe zi? Stiai ca orele suplimentare se platesc dublu? Stiai ca ai week-endul liber (sambata si duminica)? Stiai?

Aha, si daca stiai, de ce accepti toate conditiile lor fara sa cracnesti?

Doar pentru ca vrei sa avansezi? Pentru ca vrei sa fii un tanar (parul alb, dintii slabi, vlaga lipsa la doar 30 de ani) de
succes? Doar pentru asta? Pentru ca vrei sa fii fruntas la oras? Beton.
Dar pot sa-ti spun ceva? Stii ca refuzul tau de a trai o viata normala (program inflexibil, ore suplimentare platite, week-enduri libere, iubita/sotie, copii, timp liber, dragoste, sentimente, viata, ce mai) inseamna ca refuzi si altuia sansa de a avea o viata?

Stii ca respiri aerul unuia care chiar vrea sa traiasca? Stii ca mananci mancarea unuia care chiar are nevoie de ea? Stii ca apa plata pe care o sugi din bidonul companiei ar prinde foarte bine unuia caruia i-ar folosi la supravietuire?

Stii ca fu**i (rar, ce-i drept) femeia care, daca nu te-ar fi cunoscut, ar fi avut parte si de placere, nu doar de pie-chart-uri? Stii ca esti un impostor, prietene?

Zi: stii? Stii ca ai tai nu te-au nascut sa fii un robotel? Stii ca-si doreau un copil care sa-i sune de ziua lor, de Craciun, de Pasti? Stii ca, de fapt, pe nimeni nu intereseaza ca tu lucrezi pentru compania x, cu profituri de z miliarde? Chiar stii?
Nu, prietene, habar n-ai. Da’ habar n-ai. Altfel, nu-i lasai pe aia pentru care lucrezi sa te sinucida lent, dar sigur. Sa-ti fie tarana usoara, prietene, si, daca tii mortis, sa-ti fie de la Decoflora, ca doar n-ai muncit de pomana pana la 32 de ani!

Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.
Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi. Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: „Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul”.

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul. Atat de valoros in aceasta lume globalizata.”

Primita pe mail. Si foarte, foarte adevarata.

Anunțuri
Standard

10 gânduri despre „spor la munca

  1. vampire953 zice:

    Luati-va dupa ce scrie aici.. o sa ajungeti departe tare in viata, mai exact pana la tomberonul din colt unde dormiti si mancati pentru ca sunteti niste spirite libere care nu pot fi ingradite de munca asta extenuanta… o viata frumoasa, de vagabond. Adevarul e ca nu poti sa obtii nimic daca nu muncesti. daca decizi sa iti sustii principiile si sa determini cum ai sa muncesti si daca ai taria sa pleci atunci cand iti sunt incalcate drepturile, atunci ce zice nea Patrick e corect. Dar nu mi se pare ca ataca problema din ambele directii. E adevarat ca manipularea, ca Dumnezeu (probabil o alta forma de manipulare), opereaza in multe forme si nu stii intotdeauna cum sa te aperi. Dar daca nu joci, n-ai dreptul sa te plangi. Munca nu e niciodata placerea, dar spune-mi chestiile astea dupa ce copiii mei vor putea sa mearga la scoala si nu fortati sa mulga vaca, si o sa fiu de acord cu tine. (nu ca nu ar fi destul loc pentru toata lumea sa mulga vaca, are 4 tate…)

    • Salutare Vampirule. Principial sunt de acord cu ce ai spus tu – mai putin prima afirmatie :P. Pentru ca nicaieri in textul citat mai sus nu este negata munca in sine, nu este denigrata in nici un fel. In alta parte tinteste acest text, nu in munca pentru auto-sustinere si dezvoltare. Ce zici, suntem de acord?

    • Eu unul as mai avea un mic comentariu la comentariul Vampirului. Si anume ca e o idee destul de proasta sa faci copii inainte de a te asigura ca ai si unde si cu ce sa’i trimiti la scoala. De principiu, si am eu o vaga banuiala ca si in practica e la fel, e mai usor sa hranesti o gura decit doua-trei.

      In rest, dupa cum elegant incerca sa sugereze vulpoiul, articolul lui Patrick este despre cu totul altceva.

    • Mai voiam sa spun ceva dar mi-a scapat – ce e asa de rau la muls vaca? De ce oare fugim atat de tare de munca de jos? Ca zau nu prea inteleg. Chiar trebuie toti sa fim directori de multinationale?
      Numa’ intreb …

  2. Eu cred că se exagerează un pic cu „sinuciderea” asta. Deşi nu mai înţeleg cum dracu de am ajuns printre ei, am cunoscut în ultimii 10 ani câţiva oameni de multinaţională, care lucrau mult, pe bani mulţi, văzând lumina naturală doar de două ori pe zi, când se îndreptau spre birou şi când plecau spre casă (dacă nu cumva se făcea beznă între timp) şi în finalul săptămânii+ perioada concediului. Totuşi, acesta mi se pare elementul cheie, oamenii au concediu iar în week-end pot, din punct de vedere financiar, să facă câte ceva. Măcar atunci îşi permit nu chiar orice dar mult mai mult decât unul ca mine care, fără ca asta să fi fost integral alegerea mea, mă „mulţumesc” să „mulg vaca” 8 ore pe zi şi-mi fac concediul citind în parc.

    Cârcotaşii vor spune probabil că nu îţi permiţi să-ţi cumperi cărţi dacă mulgi vaca… 😀

    Părerea mea este că e în regulă să munceşti ceva mai mult de 8 ore pe zi, să înveţi şi să te blindezi cu diplome, atâta vreme cât procedând aşa reuşeşti să-ţi cumperi casă (chiar şi pe credit), maşină, un concediu pe an (petrecut în Mexic eventual, sau în alt loc aflat la capătul lumii unde un mulgător de vaci nu o să ajungă niciodată), reuşeşti să hrăneşti, îmbraci şi educi un copil, reuşeşti să-ţi menţii o stare de sănătate fizică şi psihică cât de cât bună. Nu în ultimul rând, e OK să munceşti mult atâta timp cât între tine şi directori (pardon, manageri) diferenţa de venit nu este strigător la cer de mare (cum apreciez că se întâmplă, în parte şi din vina mea, cu venitul meu care este de vreo 7 ori mai mic comparativ cu al directorului Dănuţ).

    • Salut Adi. Din pacate, am cunoscut si cunosc si eu destui din aceasta zona. Castiga o carca de bani, corect, dar stii ce inseamna pentru ei weekend sau concediu? Simplu si foarte constant – somn. Atat. Pentru ca nu mai au energie de altceva. Si degeba sa duc in Mexic sau in Azore sau mai stiu pe unde, si acolo vor face acelasi lucru – vor pica de somn si de oboseala si de extenuare. Nu-i deloc asa de roz cum ai crede.
      In plus, cu cat castigi mai mult, cu atat tinzi sa vrei mai mult. Si sa te compari cu cei din jurul tau care … la naiba, castiga si mai mult 😛
      Foarte putini din aceasta patura sociala sunt cu adevarat fericiti de conditia lor. Foarte putini. Ai sa ramani suprins dar gradul de confort cu propriul statut sau conditie sociala poate fi mai mare exact la mulgatorii de vaci. Numa’ zic 😀

      • Ei bine, exemplele cunoscute de mine sunt un pic diferite de modelul întâlnit de tine:

        -o săptămână în Făgăraş, cu rucsacul în spate, cu urcare pe Moldoveanu
        -două veri la rând cu tururi prin Europa în care transferul între oraşe (ceva gen plecare din Roma şi sosire în Anvers, continuare prin Praga, eventual cu o oprire şi prin Paris cumva) presupun eu că este obositor
        -tură la munte iarna, făcută în stilul meu (la cort) cu echipamentul cumpărat rapid şi de calitate dintr-un salariu
        -plimbări prin munţii Europei cu urcarea unor vârfuri de peste 3000 m

        Deci modelul angajatului plin de bani dar mort de oboseală nu pare reprodus şi printre cunoştinţele mele.

        Culmea este că, zilele trecute, citeam un fragment care sugerează că acei oameni sunt în egală măsură de nefericiţi ca alţii. Eu nu sunt de acord cu teoria asta dar, de dragul modelului de gândire, scriu şi despre el:

        „-Oare chiar toţi trec prin aceste sentimente de dezamăgire? În ziua de azi se face propagandă activă imaginii carieristei egoiste, care calcă pe capetele altora ca să parvină cu orice preţ, care nu dă doi bani pe nimeni şi pe nimic. Oare şi aceasta cade în depresie?

        -Bogăţia, succesul şi cariera nu salvează de la depresii şi nevroze. (…) Apropo, femeile de succes şi bogate suferă la fel ca oricare altă femeie atunci când sunt trădate de omul cel mai apropiat.”

        Din Depresia ca patimă şi ca boală de Dmitri Avdeev

      • Adi, stii vorba ceea: „Am intalnit si romani fericiti” – dar sunt putini cei ca amicul tau, din pacate.
        Uite, vezi aici: http://www.youtube.com/watch?v=XgRlrBl-7Yg – cam de la minutul 16.55, o explicatie foarte interesanta asupra evolutiei perceptiei asupra propriei fericiri versus nivelul de venit. Poti corija cu nivelul venitului mediu la noi fata de SUA si vezi cam pe unde si cum stau lucrurile. E doar o teorie dar cred ca are ceva substanta 😉

  3. Radu zice:

    Foarte adevarat articolul. Felicitari celui care l-a scris.
    Tocmai m-am intors ieri dintr-un loc in care oamenii lucreaza putin si cu cap. Cel care matura trotuarul este respectat la fel de tare ca un director de banca. Cel care are 100 de diplome e tratat la fel ca ala care n-are niciuna, insa munceste in loc sa dea in cap, sa fure sau sa faca „combinatii” cu impozitul sau TVA-ul. Cam toata lumea merge cu acelasi mijloc de transport (ceva degradant care se numeste bicicleta, aia pe care te ploua, ninge, ti se strica coafura, racesti, etc… si ceva mai ieftina decat Q7). Fitosii si turistii iau tramvaiul, ala in care se urca betivi si mai miroase a transpiratie (nu, nu sunt ironic). Cam toata lumea mananca la pranz aceleasi chestii. Si toti au timp si de casa, si de familie, si de nevasta, si de o bere cu prietenii. Plus cateva vacante pe an, in locuri in care merg corporatistii descrisi mai sus.
    Si totusi, cum se poate? Raspunsul e cat se poate de simplu: acolo nu exista etichete, fitze, nici rusinea de a munci (inclusiv mulgator de vaci), nici rusinea de a fugi la familie si copii dupa 5 dupa-masa, cand se termina programul de lucru. E o chestie de prioritati. Simplu. Iar oamenii aia nu vor sa aiba totul, repede. Pentru ei, ;linistea, familia si viata persoanala sunt mult mai importante decat succesul firmei lor.
    Da, ei dau jumate din venit pe chirie. Dau si 5 euro pe juma de ora de parcare, in centru. Si 30 de euro/persoana pe o cina in oras. Si 4 euro pe o bere.
    Diferenta intre ei si noi e ca oamenii aia au trecut demult de perioada consumerista prin care noi inca ratacim.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s