evenimente, muzica

Cronica de ARTmania – ziua 2

Dupa o prima zi ARTmania la Sibiu, plina de heavy-metal si symphonic metal, reprezentati pe scena de Lacrimas Profundere, Helloween si Tarja Turunen, din pacate a venit si ora inchiderii festivalului. Cel putin a partii principale a acestuia, Piata Mare fiind deja cuprinsa de liniste si gol. Cum spuneam insa ieri dupa prima zi, Festivalul ARTmania este facut sa lase urme adanci in amintirile participantilor.

Asa ca aseara am mai luat o portie zdravana de rock, gothic, concert si Sibiu, ingredientele de baza ale ARTmania – o imensa Piata Mare din Sibiu plina de oameni veniti din cam toata Europa sa vada ultimele trei trupe din festival: Republica, Sonata Arctica si in inchidere energicii Lacuna Coil. Apropos, a mai observat cineva ca anul acesta toate trupele care au urcat pe scena principala sunt exclusiv din Europa? Ei bine, chiar asa este si asta-i o veste cat de buna se poate, industria muzicala de pe continent arata ca inca stie sa faca fata puternicilor din SUA. Numai de bine Winking smile

Revenind insa la concerte, dupa o prima zi atat de aproape de sufletul meu, a doua seara a fost plina de suprize dintre cele mai placute. Inceputul l-au facut cei de la Republica, cu piese nu neaparat din aceeasi zona muzicala ca si restul trupelor dar nu mai putin bine primite de public. Trupa putin cunoscuta mie, a suprins placut prin intensitate si deschiderea cu care, foarte rapid, au castigat oamenii din fata scenei. Concert scurt dar intens si foarte bine primit de fanii ce indragesc zona de alternative.

Dupa o scurta pauza si o reorganizare a plasarii in spatiu (evident, mai aproape de scena Open-mouthed smile) au urmat mult asteptatii Sonata Arctica. Si zau nu exagerez cand spun mult asteptati, cand au urcat pe scena, dupa cateva mici pacaleli, s-a auzit ca este vorba de-o trupa cunoscuta si dorita – in special de partea feminina a publicului. Reprezentanti de vaza ai legendelor nordului finlandezii Tony Kakko – voce si clape, Elias Viljanen – chitara, Marko Paasikoski – bas, Tommy Portimo – tobe, Henrik Klingenberg – clape au afisat cu multa mandrie lupul cenusiu pe fundalul scenei, componenta importanta atat in mitologia lor natala cat si in opera muzicala a trupei. Si ca sa fie tabloul complet, intreg concertul lor a fost insotit aproape magic de un rasarit prelungit de luna plina, care a inceput sa-si faca aparitia aproape simultan cu primele piese Sonata Artica. Sa mai spun ca piesa Full Moon nu-si putea gasi o scena si un loc mai potrivit?

Plin de carisma, vocalul si liderul trupei Tony Kakko a fost mereu atent la public si a prezentat, pe scurt ce-i drept, piesele si semnificatia unora dintre ele. Un vocalist cu mult talent actoricesc si multa, multa priza la fetele din public Winking smile. Un moment fain si parca un cliseu al acestui festival a fost inceputul unei piese cu acordurile de la Blaze of Glory, intampinate cu un ras savuros de surprinsul Tony Kakko. Dar preferatul personal a fost claparul Henrik Klingenberg care n-a avut aproape deloc liniste pe scena, oricat de suprinzator suna asta despre un clapar. Fiind dotat si cu o clapa la purtator – keytar – a profitat din plin de aceasta optiune si era mai ceva ca argintul viu pe scena, alergand de la un membru la altul al trupei si fiind un fel de magnet al scenei. Minunat sa vezi atata energie si chef de socializare Smile. Dupa un bis scurt si prezentarea de final a membrilor trupei, Sonata Arctica au incheiat cu mult mult succes si priza la public un prim concert romanesc.

Supriza serii au fost insa italienii Lacuna Coil – asteptati de cea mai mare a publicului, aflati pentru prima data in Romania, concertul lor a facut multi fani noi, pe langa cei cuceriti deja cu albumele de studio. Cu o formula mai putin tipica in acest gen de muzica si in pofida unor asemanari cu Linking Park, solutia cu doi vocalisti – anume Cristina Scabbia si Andrea Ferro – s-a dovedit foarte potrivita si a prins de minune. Suprinzator a fost jocul intre cei doi solisti, la inceput scena fiind clar dominata de catre Andrea Ferro care a spart gheata si a facut prezentarile, dar acest rol a fost destul de repede preluat de Cristina Scabbia, prezenta dominanta si dominatoare pe scena. Excelenta a fost comunicarea cu publicul a ambilor solisti cu o nota maxima catre Cristina Scabbia care a reusit sa transmita cat se poate de sincer surprinderea si placerea unui public cald, prezent, galagios si foarte activ. Asa cum s-a exprimat chiar ea, si-a dorit – si cred ca a obtinut – gandurile de bine ale tuturor locatarilor din zona, refrenele cantate impreuna cu publicul fiind clar dintre cele mai galagioase.

Impreuna cu Cristiano „Pizza” Migliore — chitara, Marco „Maus” Biazzi — chitara, Marco Coti Zelati — bas, clape si Cristiano „Criz” Mozzati — tobe, percutie Lacuna Coil au topit cu sangele lor latin distanta dintre scena si public. Un moment foarte fain a fost anuntul aniversarii lui Cristiano „Criz” Mozzati care a fost rasplatit cu un Happy Birthday de catre tot publicul prezent – si s-a vazut pe fata lui cat de placut s-a simtit in aceasta postura. La multi ani si din partea noastra :D.

Asa cum spuneam, cliseul prezent cam la toate trupele, Lacuna Coil interpretand si ei acorduri din Lady Ga-Ga la un solo vocal, care a vrut sa fie o pacaleala trimisa publicului invitat s-o urmeze in arie pe Cristina Scabbia. Cum insa cei prezenti au reactionat instant printr-o tacere brusca, au fost si recompensati printr-un I love you guys spus chiar din tot sufletul Open-mouthed smile. Piesa celor de la Depeche Mode – Enjoy the Silence – cred sincer ca a sunat chiar mai bine in interpretarea celor de la Lacuna Coil – bravo lor. Si inca un bravo pentru ca nu s-au simtit deloc obligati sa-si inchida prea devreme concertul, acestia stand pe scena pana dupa ora 12.00 – un mare plus fata de Tarja Turunen. Al treilea bravos este primit via Harley Davidson, motor cu care a fost adusa pe scena Cristina Scabbia pentru bis, fapt pentru care s-a si scuzat, in gluma, spunand ca este prea mare distanta pana la scena si ca a obosit. Sa mai spun ca Piata Mare era plina de aplauze si urlete la aceste momente?

Foarte pe scurt, cam asa au sunat si s-au simtit cele doua seri de Festival ARTmania, Sibiu 2011. Curiozitatea este mare pentru a sti ce surprize ne vor pregati pentru urmatorul an si am cateva trupe in minte pe care mi-as dori sa le vad pe scena din Sibiu.

Articol publicat pe RockStage.ro.

Anunțuri
Standard

2 gânduri despre „Cronica de ARTmania – ziua 2

    • Multam fain :). La cele din camping nu prea am mai apucat sa ajungem din motive de vizite prin Sibiu. Am prins doar finalul din Reckoning in prima seara si inceputul de la Truda a doua seara dar … nu-s chiar pe gustul meu. Asa ca am ramas doar cu trupele din Piata Mare dar nu pot spune ca regret ;).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s