Dintre multele feluri in care reusim sa ne facem viata amara as pune daca nu chiar pe primul loc, macar pe podium triada mentionata in titlu. Pentru ca, asa din fuga, nu stiu sursa mai mare de conflicte, nemultumiri si frustrari decat aceasta pacatoasa treime.

Cati nu ati ajuns in situatia de va enerva, mania chiar pe un partener (de afaceri, de viata, de pahar, etc) numai ca sa aflati, ulterior, ca de fapt nu ati avut nici un motiv s-o faceti? Asta numai in cazul fericit in care ati avut rabdarea, dorinta si deschiderea de a va acorda timpul sa va lamuriti sursa reala a conflictului.

Totul provenind nu neaparat din cauza unei proaste exprimari cat mai ales a unei defectuoase receptii, celalt capat al comunicarii. Poate ca partenerul s-a exprimat mai putin clar, poate ca nu a oferit o imagine clara si completa a mesajului – dar reactia puternica isi are ca sursa modul in care voi ati tradus acel mesaj. Modul in care v-ati adus in aceasta traducere, voluntar sau nu, constient sau mai degraba subconstient, experiente similare din trecut care semanau in oarece masura cu situatia prezenta. Modul in care v-ati proiectat bagajul emotional (caci de acolo pornesc de obicei conflictele, nu?) in situatia prezenta. Cu ce rezultat? Cu ce v-a ajutat?

Cati nu ati avut o imagine perfect formata asupra unei situatii, unei intamplari, unei scene de la care va asteptati la atat de multe impliniri numai ca sa ajungeti in situatia reala si un ceva marunt (de obicei) sa va distruga toata savoarea? Cate intamplari minunate nu au fost ratate din cauze fara importanta intr-un alt context? Sau invers povestit, cate dintre amintirile placute nu s-au nascut din situatii si povesti pe care nu le-ati prevazut deloc? Povesti pentru care nu ati avut pregatit un scenariu anume.

De cate ori vi s-a intamplat sa asteptati cu o puternica angoasa o intalnire sau o intamplare? De care ori nu v-ati infuriat de frustrare in asteptarea unui conflict prevazut dar care n-a mai aparut sau a fost de-o foarte mica intensitate? Situatii in care ati desfasurat mental, in anticipare, multe linii de dialog contradictoriu, ati gasit argumente peste argumente si nivelul frustarii v-a crescut considerabil numai ca sa descoperiti ca premisa conflictului nu exista in realitate. Va este cunoscut? De cate ori ati facut presupuneri despre o situatie sau persoana numai ca sa descoperiti, in urma unui consum interior deloc nesemnificativ, ca acestea nu au avut nici o baza reala, in ciuda nenumaratelor justificari aparente?

Departe de mine intentia de a contesta valoare psihologica a acestor trei mecanisme, foarte valoroase in sine ca si unelte de adaptare si dezvoltare sociala. Dar, la fel ca orice unealta, fundamental se doveste modul in care sunt folosite, pentru a obtine un tip sau altul de rezultate. In intrebarile de mai sus am incercat sa cuprind multe din situatiile de viata ce nu-mi sunt straine, atat de-o parte cat si de alta a lantului de comunicare. Si desi mecanismul imi este cunoscut, de multe ori imi este greu sa-l surprind in timp util pentru a-i putea contracara efectele negative.

Stiu insa ca toate cele trei tipuri de situatii pot aduce multa frustrare, tristete, dezamagire si un consum energetic foarte important in a le traversa. Si asta ma duce cu gandul la incercarea de a le evita pe cat posibil – usor de spus, greu de facut insa. Atat de-o parte cat si de alta, tentatia de a ne supune sau de a fi supusi proiectiilor, presupunerilor si scenariilor nu-i deloc de neglijat.

Exista insa o categorie umana care nu este aproape deloc afectata de aceste trei situatii – si anume copii, in special pana in perioada de pre-adolescenta. Oare (si) din aceasta cauza sa fie aceasta perioada cea mai senina din viata umana? Ma intreb si va intreb …