ganduri

proiectii, presupuneri, scenarii

Dintre multele feluri in care reusim sa ne facem viata amara as pune daca nu chiar pe primul loc, macar pe podium triada mentionata in titlu. Pentru ca, asa din fuga, nu stiu sursa mai mare de conflicte, nemultumiri si frustrari decat aceasta pacatoasa treime.

Cati nu ati ajuns in situatia de va enerva, mania chiar pe un partener (de afaceri, de viata, de pahar, etc) numai ca sa aflati, ulterior, ca de fapt nu ati avut nici un motiv s-o faceti? Asta numai in cazul fericit in care ati avut rabdarea, dorinta si deschiderea de a va acorda timpul sa va lamuriti sursa reala a conflictului.

Totul provenind nu neaparat din cauza unei proaste exprimari cat mai ales a unei defectuoase receptii, celalt capat al comunicarii. Poate ca partenerul s-a exprimat mai putin clar, poate ca nu a oferit o imagine clara si completa a mesajului – dar reactia puternica isi are ca sursa modul in care voi ati tradus acel mesaj. Modul in care v-ati adus in aceasta traducere, voluntar sau nu, constient sau mai degraba subconstient, experiente similare din trecut care semanau in oarece masura cu situatia prezenta. Modul in care v-ati proiectat bagajul emotional (caci de acolo pornesc de obicei conflictele, nu?) in situatia prezenta. Cu ce rezultat? Cu ce v-a ajutat?

Cati nu ati avut o imagine perfect formata asupra unei situatii, unei intamplari, unei scene de la care va asteptati la atat de multe impliniri numai ca sa ajungeti in situatia reala si un ceva marunt (de obicei) sa va distruga toata savoarea? Cate intamplari minunate nu au fost ratate din cauze fara importanta intr-un alt context? Sau invers povestit, cate dintre amintirile placute nu s-au nascut din situatii si povesti pe care nu le-ati prevazut deloc? Povesti pentru care nu ati avut pregatit un scenariu anume.

De cate ori vi s-a intamplat sa asteptati cu o puternica angoasa o intalnire sau o intamplare? De care ori nu v-ati infuriat de frustrare in asteptarea unui conflict prevazut dar care n-a mai aparut sau a fost de-o foarte mica intensitate? Situatii in care ati desfasurat mental, in anticipare, multe linii de dialog contradictoriu, ati gasit argumente peste argumente si nivelul frustarii v-a crescut considerabil numai ca sa descoperiti ca premisa conflictului nu exista in realitate. Va este cunoscut? De cate ori ati facut presupuneri despre o situatie sau persoana numai ca sa descoperiti, in urma unui consum interior deloc nesemnificativ, ca acestea nu au avut nici o baza reala, in ciuda nenumaratelor justificari aparente?

Departe de mine intentia de a contesta valoare psihologica a acestor trei mecanisme, foarte valoroase in sine ca si unelte de adaptare si dezvoltare sociala. Dar, la fel ca orice unealta, fundamental se doveste modul in care sunt folosite, pentru a obtine un tip sau altul de rezultate. In intrebarile de mai sus am incercat sa cuprind multe din situatiile de viata ce nu-mi sunt straine, atat de-o parte cat si de alta a lantului de comunicare. Si desi mecanismul imi este cunoscut, de multe ori imi este greu sa-l surprind in timp util pentru a-i putea contracara efectele negative.

Stiu insa ca toate cele trei tipuri de situatii pot aduce multa frustrare, tristete, dezamagire si un consum energetic foarte important in a le traversa. Si asta ma duce cu gandul la incercarea de a le evita pe cat posibil – usor de spus, greu de facut insa. Atat de-o parte cat si de alta, tentatia de a ne supune sau de a fi supusi proiectiilor, presupunerilor si scenariilor nu-i deloc de neglijat.

Exista insa o categorie umana care nu este aproape deloc afectata de aceste trei situatii – si anume copii, in special pana in perioada de pre-adolescenta. Oare (si) din aceasta cauza sa fie aceasta perioada cea mai senina din viata umana? Ma intreb si va intreb …

Anunțuri
Standard

8 gânduri despre „proiectii, presupuneri, scenarii

  1. In copilărie, nu mă supăram pe nimeni. Cam de pe la 10-11 ani am început cu mofturile, evaluările, dezamăgirile fatale și îmbufnările. 🙂
    Era tare bine când înțelegeam și iubeam tot, ca toți copiii…

    Noapte bună

  2. Din seria întâmplări plăcute, fără scenarii:

    O duminică de noiembrie 2007. Mă întorc dintr-o tură pe Baiului. Ştiam că o amică dintr-un alt colţ de ţară este în Bucureşti pentru câteva zile. Deşi trenul ajungea destul de târziu iar eu nu mă simţeam prea confortabil să mă plimb prin oraş cu rucsacul în spate o sun din tren şi accept să ne vedem unde era mai comod pentru ea, în Agronomie. Nu mai fusesem pe acolo de vreo 10 ani.

    Reuşesc să ajung respectând indicaţiile ei, primul gest al întâlnirii este poate cea mai umană îmbrăţişare cu care m-am întâlnit, stăm de vorbă sorbind din apa minerală care-mi rămăsese întâmplător prin rucsac, ne aruncăm o privire pe pozele care nu se vizualizau prea comod pe micul display al aparatului foto. Gesturi nepretenţioase dar, poate tocmai din cauza asta, cu atât mai plăcute.

    Ne despărţim destul de târziu, eu este posibil să fi prins cam ultimele mijloace de transport spre casă, ajung obosit dar… cred că este cea mai frumoasă încheire a unei ture pe munte de care am avut parte.

    Şi dacă, în urmă cu câteva ore, cineva mi-ar fi spus că voi ajunge spre finalul zilei în Agronomie, aş fi afirmat extrem de categoric că este imposibil să se întâmple aşa.

    Cât despre proiecţii şi presupuneri, sunt atât de multe de spus despre ele încât nu mi-ar ajunge o viaţă pentru a spune tot ce aş avea de spus pe temele respective.

    • Daaaa, cat de faine sunt intamplarile astea care te iau complet pe nepregatite. Si ies atat de bine tocmai pentru ca … nu ai asteptari legate de ele. Imi aduce aminte de-o regula de prin liceu – cele mai bune petreceri sunt cele pe care nu le-ai pregatit deloc, pur si simplu se intampla ;).
      PS – si ca sa-mi intareasca spusele, nu mai departe decat acum cateva zile am avut parte de-o tura pe munte desi nu spectaculoasa absolut superba, plina de intamplari cat se poate de faine. Si la final ne-am ales si cu cativa prieteni noi de care suntem tare bucurosi. Si asta dupa ce ne-am hotarat sa mergem pe munte la ora 21.30 in seara dinaintea plecarii ;).

  3. Pingback: fara rost « notele lui Vulupe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s