Cum am mai mentuionat si prin alte parti, am avut o problema cu felul in care s-au intamplat lucrurile in jurul meu in anul ce-a trecut. Bine, nu numai in acest an dar parca acum prea s-au adunat multe. Unele chiar grele. Si totusi.

Totusi, in ciuda greutatilor – reale sau nu, previzbile sau evitabile – de care am avut parte, au fost si multe impliniri. Si mai multe au fost insa posibilitatile. Oricat m-as plange am avut oportunitatea de a face multe – de unele am avut parte, pe altele le-am lasat sa treaca. Dar un an in care am avut sansa de a ajunge pe plaja mult iubita din Vama Veche de patru ori, din care doua in conditii putin obisnuite dar foarte mult ravnite, am fost peste granita de doua ori si de fiecare data am avut parte de amintiri spectaculoase, am fost pe munte de trei ori si pentru prima oara impreuna cu persoana iubita, pentru prima oara am participat la o tura prin zapada pana la genunchi – si am razbit, am petrecut atatea si atatea nopti alaturi de prieteni care stiu sa-mi fie aproape, am avut timp sa-mi scriu gandurile (chiar daca nu prea des) pe-un blog de suflet, am avut multumirea sa vad Marsul Tacerii capatand fiinta si in Romania si am avut parte de multe rasarituri si apusuri care sa ne incalzeasca – A FOST UN AN BUN. Cu siguranta a fost un an plin. Mai mult decat atat, a fost un an care este doar un inceput.

Si pentru toate cele de mai sus, pe langa cele multe altele care nu ajung sa fie cuprinse in aceste randuri, cred ca cel mai potrivit cuvant este recunostinta.