Mno, ca tot am avut parte de vesti numai una si una in ultima vreme, hai sa mai adaug una. Ca ce mai conteaza?
De fo doua zile il am pe al meu tata internat pentru niste analize. Si am reinceput sa ma bucur de ajutorul sistemului medical din Romania. Boala in sine nu face subiectul acestor randuri, important este ca singurul tratament disponibil este cel de implantare a unui stent. Pentru cei curiosi, aici sunt descrise toate detaliile, inclusiv procedura in sine. Operatia nu-i nici periculoasa (desi in cazul tatalui meu sunt ceva complicatii, ramane de vazut) si nici nu dureaza. Doar costa – si aici voiam sa ajung.
Pentru tratamentul unui pacient care sufera de o boala care-i afecteaza calitatea vietii si-i poate ameninta viata in sine, singurul tratament disponibil se face contra cost. Si nu-i deloc ieftin. Un stent costa in jur de 2000 Euro (tatal meu are nevoie de minim doua), plus sau minus in functie de dimensiunile necesare si, atentie, de calitate. Exista doua tipuri din cate am inteles, unul de provenienta romaneasca si unul turceasca. Nu stiu care-i mai bun sau mai scump. Partea frumoasa este ca aceste costuri sunt suportate, integral, de catre pacient. Cu alte cuvinte, lucram cu materialul clientului. Recapitulez – un om a carui viata ii este potential amenintata, care este asigurat medical si a contribuit la bugetul de stat intreaga perioada activa a vietii, cu sume cat se poate de legale (a lucrat la stat intreaga viata, ca alta optiune nu avea pe vremea „apusa”), este nevoit sa-si achite din buzunar tratamentul.
Exista si o exceptie, o varianta legala prin care poate beneficia de acest tratament in mod gratuit: daca ajunge de urgenta, in urma unui pre sau infarct miocardic, in termen de maxim x ore (unde x era parca maxim 6, nu mai stiu sigur). Deci, ura, avem si optiuni. Putem astepta pana face un infarct, apoi putem sa-l transportam de urgenta pana la Bucuresti (parintii mei locuiesc la aproximativ o ora de Bucuresti, deci suntem norocosi), sperand ca avem salvare la dispozitie, ca drumul nu este inzapezit si ca … poate rezista pana ajungem sa facem radiografia care ne va fi utila la decontare. Caci fara ea, fara aceasta radiografie, suntem buni de plata. Pentru tratament sau pentru … mai bine lasa.
Sau putem sa tacem, sa punem capul in pamant si planurile in cui si sa platim. Ca el se pare ca n-a platit destul, cat a muncit. Acum platim si noi. Si nu cumva imi vine si mie sa ies in piata publica? Numa asa, sa ma descarc, daca altceva oricum nu pot rezolva. Inca, din fericire, nu suntem disperati – avem cum plati. Nu mai conteaza de unde, dar acum avem cum plati.
Stau insa si ma intreb cum o fi sa te afli in situatia asta si chiar sa nu ai de unde sa platesti banii? Sa achiti, cum sa-i zic, taxa de viata? Caci sunt, cu siguranta, destui aflati in fata acestei decizii. Cum o fi? Sa-ti iei tatal acasa si sa te rogi sa-l mai tina bateriile din dotare – ca tu nu ai ce face pentru el. Pana s-or termina si se va stinge lumina. CUM?
Dupa o cautare rapida, am observat ca in multe tari, inclusiv in Europa de Vest, exista tendinta asta de a taxa implantul de stent/angioplastia. La fel cum exista tendinta de a face dinstinctia intre pacienti in pericol si pacienti dupa 1-2 infarcturi.
Pe de alta parte, chiar daca inca nu am gasit inca date precise, exista tari in UE in care operatia este acoperita integral de asigurarea de sanatate (nu stiu daca doar dupa infarct sau si inainte, la un diagnostic din care rezulta necesitatea interventiei). Merita vizitata optiunea pentru ca exista o intelegere europeana, la care Romania a aderat, si o hotarire a nu stiu carei curti de justitie prin care oricarui cetatean al UE i se permite accesul la ingrijire medicala in orice tara din UE si statul de care apartine este obligat sa acopere cheltuielile. Evident, este valabil doar pentru interventiile acoperite de asigurarile medicale normale din tara in care te duci.
Inca un amanunt, se pare ca Cehia si Olanda sint cam in virful de lance la capitolul cercetare in domeniu, destul de posibil ca acolo sa fie acoperita operatia de asigurare.
In plus, vezi ca pe chestiile astea medicale mai costisitoare exista in general diverse asociatii ale pacientilor, asociatii la care gasesti multe informatii deja adunate si structurate, posibil si ajutor destul de consistent. Stiu asta de la maica-mea care are hepatita C si asociatia din care face parte este foarte activa, are si ceva impact politic, nu e doar un forum in care lumea isi povesteste experientele.
Partea cu „oricind, daca ai nevoie si putem” este, evident, subinteleasa.
Ah, inca o chestie de care imi spune maica-mea, se pare ca exista o echipa de cardiologi la Tirgu Mures, dintre ei stie numai despre doctorul Deac (din cite povesteste ea, este suficient de celebru incit sa-i gasesti datele de contact pe net. Daca nu, poate sa faca ea rost de un numar de telefon). Respectiva echipa a operat o serie de cunostinte de-ale noastre (de care eu habar n-aveam ca-s operate :D) si, din cite stie ea, nu i-a costat nimic. E drept ca operatiile nu erau de implant de stent ci alte interventii pe si in jurul inimii. Dar poate merita o intrebare.
Multam mult Marius. Din pacate situatia este se pare destul de urgenta. Mai exact, Luni este programat pentru operatie la prima dintre cele 3 artere (ca toate necesita interventie) si nu-l pot externa pana atunci, il tin sub observatie. Luni va fi operata prima dintre ele, care este si cea mai complicata si urgenta.
Intre timp am mai aflat ca din cele doua tipuri de stent, unul este totusi gratuit, celalalt contra-cost. Tatal meu are nevoie de doua din cele contra-cost si inca vreo 2-3 din celelalte. Deja s-a achitat suma necesara, asa ca acum nu avem decat sa asteptam sa treaca si operatia. Este la un doctor bun, cu referinte, dar am sa ma interesez si de ce mi-ai spus tu, eventual pentru urmatoarele operatii – ca va mai are inca una sau doua :|.
Multam, stiu si ma bazez pe „oricind, daca ai nevoie si putem”. Multam mult.
Am auzit povestea asta in ultimul an de m-am saturat de ea, nu inteleg de ce nu se inzdraveneste cineva ca sa isi faca o afacere romaneasca mai de succes si sa fie cumva mai bune sau mai ieftine.
Ii doresc tatalui tau multa sanatate si sa auzim numai de bine!
Pai, unele sunt de provenienta romaneasca. Cele mai ieftine, care sunt si decontate de asigurari. Doar ca acelea nu sunt ceea ce trebuie in cazul lui – au un risc major de a permite noi depuneri pe artere, intr-un viitor nu foarte indepartat.
Multumesc pentru urare.
ce face tata?
E bine acum, multam de intrebare. A fost operat, are doua stent-uri „montate” si este in forma buna, acasa la Oltenita. Din pacate au fost operabile numai doua din cele trei artere cu probleme, a treia fiind complet si iremediabil blocata. Din fericire se poate trai si cu doar doua artere functionale, dupa concluzia medicului care l-a si operat.
Bravo, ma bucur pentru tine, dar mai ales pt dansul! Ii doresc sa-si vada stranepotii la scoala, ca bunica-miu pe fi-meu! 🙂 Bafta multa!