ganduri

confesiunea unui pacatos

Mi-a trebuit multa vreme pana sa ajung sa inteleg. Pana sa ajung sa realizez cat de departe sunt de adevar. Cat de mult m-am indepartat si, mai grav, cat de adanc m-am afundat.

Aceasta este confesiunea unui pacatos. Destainuirea, recunoasterea pacatului de care m-am facut vinovat atat de mult timp. Spovedania cea mai sincera, curata si completa – pentru ca, da, acum stiu, acum o pot spune: sunt un pacatos.

Fotografie - confesiunea unui pacatosPacatul de care ma fac vinovat este dintre cele mai grele. Mai mult decat atat, m-am afundat in pacat, m-am insotit de el si l-am luat drept pavaza atuni cand altii au incercat sa-mi deschida sufletul, sa-mi arate ca gresesc. Nu, n-am avut urechi sa-i ascult, am luat drept adevarata greseala in care am crezut cu atata patos. Si am gresit. Aceasta epifanie am primit-o de curand, cand nici prin gand nu-mi trecea indoiala in pacatul meu, cu atat mai putin prin suflet. Primiti dar va rog martusirea mea, spovedania unui amarnic pacatos.

Pacatul de care ma fac vinovat este posibilul. Caci alt termen mai potrivit nu pot sa gasesc. Amar de vreme m-am indoit de mine si de tot ce-i in jurul meu, convins fiind ca totul poate fi mai bun. Ca lumea si tot ce-i in ea poate fi mai buna, mai frumoasa, mai calda, mai … altfel. Ca avem datoria sa ducem toate mai departe. Ca nu putem, nu trebuie sa avem liniste pana cand nu vom trai in cea mai buna dintre lumile posibile. Ca este posibil, ca este in puterea noastra sa aducem acest posibil in realitate. Frumoase ganduri, frumoase indemnuri. Numai ca acest posibil este tare inselator. Se strecoara in cele mai mici amanunte, in cele mai mici ganduri si, mai grav, trairi. Astfel, totul este posibil mai bun. Totul este posibil mai frumos, mai inaltator sau pur si simplu mai placut. Posibil. Totul este posibil. Si niciodata, fara odihna, posibilul nu se termina. Nu se opreste si odata cazut in patima lui, nu te vei mai opri nici tu. Pentru ca totul este posibil, mai putin ceea ce este deja. Pe nesimtite posibil il inlocuieste pe acum. Il indeparteaza, il inchide, il face din ce in ce mai marunt si mai firav. Asa isi dovedeste el nimicnicia, prin falsa comparatie. Ascuzand, naruind acum-ul, posibil devine din ce in ce mai tentant. Si cu atat mai gaunos si daunator.

Dar gata – pana aici. Acum am inteles, mi s-au deschis ochii si sufletul si am vazut adevarul. L-am vazut pe posibil drept ceea ce este el cu adevarat – DOAR posibil. Pacatul meu este ca l-am lasat pe posibil sa-mi inece mintea si sufletul si sa ma faca sa nu mai vad ceea ce, acum, imi este atat de clar. Ca, dintre toate posibilitatile, TRAIM deja in cea mai buna dintre lumi. In cea mai buna dintre lumile existente si asta este ceea ce, eu, am uitat.

Cu cainta vin acum si zic voua – iertati-ma. Nu am stiut, desi de atatea ori mi s-a aratat adevarul. Am avut ochii acoperiti de graba si de valul posibilului. Dar am fost mantuit. Mi-au fost curatate pleoapele, au fost usurate si ridicate si acum vad, cu claritate, unde sunt, unde suntem. N-am idee unde voi fi maine, nici de tine nu stiu ce vei face, cu atat mai putin de voi. Stiu insa ca, dintre toate cele ce se puteau intampla, acum si aici suntem in cel mai frumos loc. Acum si aici traim, iubim, zambim, gandim, oftam, ne daruim si suntem daruiti, SUNTEM. Dintre toate lumile ce au existat in infinitatea de clipe ce au trecut pana acum, dintre toate posibilele de pana acum o milisecunda, traim in cea mai frumoasa dintre lumi.

O lume in care, da, totul este posibil. Dar nimic nu se va intampla daca aici si acum uitam sa traim. Aici si acum, in cea mai frumoasa dintre lumi – acum stiu, acum vad. Acum m-am mantuit si vin sa va zic voua – iertati-ma. Ma caiesc si ma bucur in acelasi timp.

Aici si acum.

Anunțuri
Standard

8 gânduri despre „confesiunea unui pacatos

  1. 🙂 Acu’ sa nu picam in extrema ailalta.

    Si daca tot ai adus aminte de Leibniz si a lui „cea mai buna dintre lumile posibile”, recomand lectura cinica si reconfortanta 😀 a lui „Candide”, ce in care Voltaire isi expune propriile impresii despre teoria leibniziana. (pe bune, chiar o recomand. In caz de lipsa din biblioteca, cred ca o pot furniza eu)

    • Mai nene, tu chiar interpretezi literal tot ce scriu eu pe aici? Sunt sincere ideile, nu bat campii – dar totusi, nu e cazul sa absolutizezi :P.
      Dar sa stii ca oferta ta este foarte tentanta si cat de curand am sa profit de ea. Cat de curand ;).

    • De unde si indemnul, vulpoiule, de unde si indemnul!

      Ai folosit niste cuvinte destul de tari in postare, de aici reactia mea.

      As mai avea o obiectie, nu foarte mare, la parte cu „posibilul”. Cred ca exista cazuri in care confundam „posibilul” cu „probabilul”. Faptul ca ceva nu este imposibil (de exemplu, in 5 ani sa ajung pe Luna), nu face lucrul respectiv si probabil. Unele lucruri au conditii atit de greu de indeplinit atasate lor incit simpla posibilitate este insuficienta pentru a fi luate in calcul pe post de chestii dezirabile. Mai rau, unele lucruri par posibile doar pentru ca nu am analizat niciodata in mod serios toate implicatiile lor si eventualele contradictii (daca, spre exemplu, calatoria spre Luna cere ca inaltimea minima a cosmononautului sa fie 1.75 m, dar eu nu stiu despre asta, eu o sa visez, o sa muncesc si o sa ma frustrez aiurea).

      Si daca tot sint la recomandari de carti pe subiectul asta, inca una ar fi Flaubert, Madame Bovary (bine, cel mai probabil ai citit-o deja). Merita citita si analizata prin prisma paragrafului de mai sus. Eu unul sint de parere ca suferim in masa de bovarism, ca e boala Europei si Americii de dupa WWII.

      • Madame Bovary am citit si da, in mod clar avem sindromul asta. Cautam un nivel de viata mult peste „probabililatile” noastre (da, si eu fac diferentierea intre acesti termeni ;)) dar care aparent este destul de „posibil”. Dar am fost si destul de impinsi in directia asta, dupa cum bine stii. Mai mult, nivelul de aspiratii nu este chiar la fel de fluctuant ca si cel socio-economic. Odata ce ai inceput intr-o directie si ritm, dureaza pana cand te prinzi tu, ca societate, ca posibilitatile s-au schimbat de ceva vreme (a se vedea criza, de exemplu). Pana la re-ajustare, ai o perioada plina de frustrari.
        O solutie ar fi orientarea catre aspiratii interioare, mai putin dependente de fluctualtiile exterioare dar … asta mai greu pe la noi, prin cultura occidentala.

  2. mihai zice:

    Acum daca iti raspund ai sa gandesti :” Asta are timp 🙂 liber :)”. Vizune este tot ce ai scris, pana la urma viziunea contine si vine dintro simtire? :p

    Dragoane e cumva wishfull thinking?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s