Stiti vorba ceea cu vointa si mutat muntii? Se pare ca are ceva sambure de adevar, festivalul OST Mountain Fest, clasic organizat in zona Bucegilor si cu ceva istorie deja, a ajuns cum necum pe plaiurile Baraganului, in poarta Bucurestiului, la Romexpo. Iaca minune, mi-am zis, asa ceva nu trebuie ratat. Mai ales ca lista de nume a continut trupe grele, adunand pe aceeasi scena o buna parte din istoria rock-ului.

Prima zi de festival a inceput fara timididate cu: Exodus, Overkill, Dimmu Borgir si Mötley Crüe. O lista grea, adunand laolalta mai multe stiluri si mai diverse decat mi-am imaginat vreodata ca este posibil. Interesanta alaturarea acestor nume, ca sa nu spun chiar ciudata.

Festivalul si-a deschis portile pe 15 Iunie 2012, la ora 15:00 (in loc de ora 14 asa cum era anuntat) si ne-a intampinat cu o scena imensa si impresionanta. Foarte interesanta asezarea luminilor in prima zi, traversele pe care se gaseau montate luminile fiind in pozitie oblica si nu orizontale, asa cum sunt in mod obisnuit. In afara de asta, am dat si de primele doua mari probleme: caldura insuportabila si cozile la jetoane.

Ca sa ne ajute acomodarea am avut parte de trei trupe romanesti, avand rolul de a dezmorti atmosfera – ca sa nu spun sa ne incalzeasca deoarece acest cuvant trezeste amintiri dureroase. Armies Of Enlil, Psychogod si White Walls au avut o sarcina aproape imposibila, din pacate. Un public putin numeros, toropit de caldura si aflat inca la primul contact cu festivalul nu ajuta absolut deloc.

Armies Of Enlil si Psychogod au fost surpiza placuta, fiind foarte incantati sa se afle pe o astfel de scena si si-au dat toata silinta – fara efect insa. Sunt inca tineri si lipsa de experienta se simte, n-au reusit sa trezeasca decat o mica parte dintre cei prezenti. White Walls, trupa pe care o apreciez, au fost insa destul de lipsiti de forma. Cu siguranta si caldura a contribuit la aceasta stare dar ar fi trebuit sa se poate concentra mai bine. Au fost relativ apatici, lipsiti de energie si de constanta, nu au convins ca la alte concerte, din pacate. Piesele lor suna bine si au multe idei noi in muzica, poate insa ca doar au avut o zi proasta.

Cam aici insa s-a si incheiat partea de acomodare. Dupa cele trei trupe de deschidere, ostilitatile au fost preluate de catre cei de la Exodus. Nu stiu ce au auzit ei despre acest festival dar au venit extrem de motivati sa ne faca una cu pamantul – inceput cu extrem de multa forta, n-au slabit ritmul nici macar o secunda.

Desi, din pacate, au avut cateva probleme de sunet cu microfonul lui Rob Dukes, care a fost nevoit sa-si schimbe locul in mod neprogramat, s-au descurcat si au trecut peste fara prea multe consecinte. Cu un thrash-metal dur, greu, energic, au lovit din plin in publicul deja destul de numeros si activ. Au inceput cu „The Last Act of Defiance” si, dupa piese precum „Piranha„, „A lesson in violence” au incheiat cu tupeu cu „Strike of the Beast„. In ciuda caldurii inca destul de puternice s-au format un mosh-pit considerabil ca marime si care nu s-a oprit nici o secunda pe parcursul concertului. A fost dealtfel si sustinut inca de la bun inceput de catre Rob, acesta indemnand constant participarea in pit. Tot el a fost cel care a organizat si deja celebrul Wall of Death, spargand mosh-pit-ul in doua si asmutind cele doua laturi una impotriva celeilalte.

Ma bucur sa vad din ce in ce mai multe pit-uri de acest gen la noi in care agresivitatea este manifestata in mod coerent si controlat. Desi au fost si cateva accidente totusi participantii au fost atenti si s-au sustinut reciproc. Este un semn de civilizatie si de maturitate. Si pentru ca veni vorba de zonele mai aglomerate, organizarea pe trei zone distincte: Fire, Gold si Normal a dus la o repartizare multa mai eficienta a publicului. N-au fost imbulzeli la zona de delimitare dintre spatii si per total a fost unul dintre cele mai aerisite festivaluluri la care am participat.

Dupa aproape o ora de dezlantuire furioasa impotriva publicului Exodus s-au retras si au facut loc pentru un alt nume cu o lunga istorie atasata – Overkill. Cu mai bine de 30 de ani de prezenta pe scena de thrash metal, batranii de la Overkill au inceput, din pacate, sa-si arate varsta. Au venit cu un set de piese din intreaga lor istorie muzicala si desi au dat foarte mult pe scena, parca s-a simtit ca era loc de mai bine.

Derek „The Skull” Tailer a fost cat se poate de activ, a ras si a glumit cu publicul, s-a jucat cu penele de chitara mai tot timpul dar prestatia lui Bobby Blitz n-a fost chiar la fel de puternica. Cu siguranta si caldura a fost un factor determinant dar vocea sa nu a mai avut acelasi efect ca pe albumele vechi. Suna bine dar parca nu-i de ajuns, nu a avut destula putere. Iar incursiunile foarte dese in spatele scenei n-au fost nici ele de ajutor. Chiar si asa, piese mai vechi precum „Hello From the Gutter„, „In Union We Stand” si mai ales „Rotten to the Core” au sunat chiar foarte bine. De apreciat efortul depus si veselia cu care au venit pe scena de la OST Fest. Iar piesa „Fuck You„, la final de concert, a sunat al dracului de bine :). Iar publicul i-a primit in consecinta, avand inca destul de multi fani prezenti.

Surpriza de cele mai mari proportii au fost, in prima seara, norvegienii de la Dimmu Borgir. Veniti pentru prima oara in Romania au vrut in mod clar sa-si masoare fortele si au facut asta in stil grandios. Pe langa costumele specifice trupei, cu masti, bocanci, tinte, piele, machiar si tot restul, atitudinea adusa de ei a fost cu adevarat spectaculoasa.

Fara incercari inutile de lingusire au intrat extrem de agresiv pe scena cu „Mourning Palace” si au cucerit instant publicul prezent. Cu un black metal dur, curat, foarte agresiv si brutal au masacrat fanii de la OST Fest piesa dupa piesa. La „Puritania” era deja clar ca vizita lor este demult asteptata si ca multi dintre cei de acolo erau prezenti in special pentru Dimmu Borgir. Au reusit sa pastreze acelasi ritm infernala pana la sfarsitul concertului, dupa ce au trecut prin „Kings of the Carnival Creation„, „Ritualist” sau „Spellbound” iar pentru final s-au delectat cu „In Death’s Embrace„.

Fara sa gresesc prea mult pot spune ca Dimmu Borgir au fost trupa cu cel mai mare success in prima zi de OST Fest, desi cel mai mare nume de pe afis abia urma. La final au promis ca vor reveni curand si sunt convins ca asa vor face, s-au simtit foarte bine pe scena festivalului.

Si am ajuns si la evenimentul principal al primei seri de OST Fest 2012 – Mötley Crüe, la fel pentru prima oara in Romania. Vizita pe care au si udat-o din belsug cu sampanie (si nu numai), sarbatorind astfel primul lor concert romanesc. Cu o scena special amenajata ei au fost dealtfel si singurii care si-au adus propriile decoruri, in afara de clasicele back-drop-uri ale celorlalte trupe. Scena a fost dominata de un imens carusel, la baza caruia se afla setul de tobe al lui Tommy Lee. Cu un spectacol plin de lumini, scenografie, cu doua dansatoare prezente la aproape toate piesele si un o imensa surpriza spre finalul concertului, Mötley Crüe au avut clar cel mai bun numar de entertainment. Din pacate, cam aici s-a si oprit calitatea prestatiei lor – dar s-o luam pe rand.

Sunetul a fost, in cel mai fericit caz, mediocru – tare, exagerat de tare fata de trupele anterioare, dar foarte amestecat si fara nici un pic de finete in reglaje. Iar asta spun dupa ce am ascultat chiar de pe mijlocul zonei gold, acolo unde sunetul ar fi trebuit sa fie perfect. Vocea lui Vince Neil a fost sublima dar a lipsit cu desavarsire. Pur si simplu a sunt prost: prea slaba, prea falsata, cu multe rateuri, n-a oferit nimic care sa placa. Piesele, adunate de prin toata istoria trupei, au continut: „Wild Side„, „Too Fast for Love„, „Shout at the Devil„, „Same Ol’ Situation„, „Dr. Feelgood” si evident „Girls, Girls, Girls„.

Poate pentru fanii vechi ai trupei – dar si pentru cei mai tineri, am vazut cativa foarte bobocei care arborau imaginea si stilul glam – a fost un concert bun. Pentru mine insa a fost o destul de mare dezamagire. Au compensat numai prin solo-ul de tobe al lui Tommy Lee care a facut la propriu un roller-coster din imensul carusel de care am pomenit, folosind ca si vehicul chiar setul de tobe. Foarte faina scamatoria, cu Tommy atarnat in mijlocul tobelor si batand nebuneste in ele. Nu am inteles totusi de ce au ales un ritm de drum’n’base, in loc de ceva clasic rock. Ma rog, chestie de gusturi.

Cam asta a fost prima zi de festival la OST Fest 2012 – Bucuresti. Urmeaza a doua zi, cu HolyHell, Trooper, Europe si Manowar.