evenimente, muzica

OST Fest 2012 – cronica de festival ziua 2

Continuam epopeea OST Fest 2012 – la cat de multe trupe au fost, chiar ca-si merita acest calificativ. Dupa ce i-am vazut ieri pe Exodus, Overkill, Dimmu Borgir si Mötley Crüe, a venit timpul sa schimbam putin registrul de stil. A doua zi i-a avut pe lista pe  HolyHell, Trooper, Europe si Manowar.

Parca in mod programat de catre organizatori, a doua zi de festival a venit si cu o crestere a temperaturii. Putinii dar trecatorii nori existenti erau o binefacere pentru cei care au incercat sa reziste in fata scenei. Din pacate, caldura era deja insuportabila, ajutata si de asfaltul negru aflat in fata scenei, asphalt care efectiv frigea talpile. Din fericire s-a rezolvat problema cozile de la casele de jetoane din prima zi, deci te puteai hidrata cat de cat rezonabil.

Ca si trupe de deschidere am avut parte de timisorenii de la Desant si australienii de la Mystery. Daca primii s-au descurcat onorabil, in ciuda caldurii si a publicului practic inexistent, se pare ca a fost ziua cea mai slaba pentru trupele straine mai putin cunoscute.

Mystery sunt o formatie extreme de tanara care, din pacate, inca nu are deloc o orientare cat de cat clara. In afara faptului ca le place pe scena si ca se simt cool fluturandu-si pletele, mie unul nu mi-au spus asolut nimic. Este drept, sunt foarte tineri – 14-16 ani, au avut grija sa specifice asta chiar ei, dar pe o scena atat de mare, este nevoie de mult mai mult. Au reusit ce-i drept sa obtina cateva aplauze, meritorii avand in vedere temperatura, dar cam atat. Mai au de crescut mult, din multe puncte de vedere.

HolyHell sunt trupa de suflet a lui Joey deMaio si cea care insoteste Manowar la mai toate turneele lor. Prin urmare era musai sa apara si pe scena OST Fest 2012. Din pacate, mult mai mult decat sa apara nu prea au facut, caldura dovedindu-se prea mare pentru solista Maria Breon care a lesinat dupa o iesire impetuoasa de pe scena. Am avut parte de „Holy Water„, „Revelations” si un impresionant solo de chitara si … cam atat. Putin rautacios am sa spun ca mare lucru n-am pierdut, solista nefiind deloc in forma si chiar daca trupa a sunat bine, nu a fost de ajuns. Ne-am ales cu un mic discurs a lui Joey deMaio care a scuzat trupa pentru concertul prea scurt, motivand ca au trebuit sa se grabeasca la aeroport.

Surpriza listei pentru a doua zi de festival au fost cei de la Trooper, trecuti in program dupa o trupa straina, caz rar intalnit pe la noi. Avand in vedere cele descrise mai sus, s-a dovedit ca n-a fost chiar o gresela. Ca la mai toate concertele lor au venit plini de energie si de chef de vorba, au cantat mult, cam cate o piesa de pe fiecare album lansat si cam atat. Personal nu reusesc sa inteleg cum face trupa asta de are asa de mult succes, sunt foarte comerciali si lingusitori cu publicul dar se pare ca asta le tine. Au obtinut destul de multe reactii din public, destula sustinere, la o ora la care inca nu prea era nivel la un nivel rezonabil de energie. Fac ei ceva si intra sub pielea celor prezenti – mno, bravo lor pentru asta. In ce priveste muzica, nu le-ar strica mai multa originalitate si mai putina lingusire.

Ajungem acum si la adevarata surpriza, poate a intreg festivalului: Europe. Trupa pe care mai toata lumea o stie ca fiind „cei care canta The Final Countdown” si nimic mai mult, au aratat ca varsta nu-i deloc o problema pentru ei si ca sunt mult, mult, mult mai mult decat atat.

Au cantat nu mai putin de 17 piese, cu tot cu bis-ul, printre care: „Not Supposed to Sing the Blues„, „Superstitious„, „Love Is Not the Enemy„, „Girl From Lebanon„, „Rock the Night” si evident „The Final Countdown„. Va spun sincer, concertul lor a fost atat de bun, atat de plin, cu atat de mult stil incat mi-am dorit sa nu cante si „The Final Countdown” – nu aveau nevoie, publicul era demult cucerit, nu mai aveau ce altceva sa dovedeasca. Si totusi, la primele acorduri toata lumea a sarit in aer, deci nu cred ca au gresit prea mult oferind publicului ceea ce-si dorea.

Nefiind la prima vizita in Romania stiau la ce sa se astepte dar chiar si asa cred ca pana la final au fost si ei placut surprinsi de reactia puternica a publicului si de cat de bine au fost apreciati. In ciuda caldurii inca destul de puternice, n-au lasat deloc in nici un fel sa se vada ca asta i-ar afecta vreun pic – si asta in ciuda originii lor nordice. Joey Tempest este un lider incredibil de carismatic, plin de el dar intr-un sens foarte pozitiv si cu o prezenta care n-a lasat nimic deoparte. Foarte atent la public, atat el cat si colegii, au trecut de la o piesa la alta cu eleganta si foarte multa pofta de cantat. Jos palaria, sunt cu siguranta cea mai buna trupa din a doua zi de festival, daca nu-i luam in calcul pe cei de la Manowar. A fost clar unul dintre cele mai echilibrate, constante concerte de la OST Fest. Inclusiv stilul lor muzical suna al dracului de bine, de adus la zi, mai nervos, mai agresiv dar foarte bine finisat. Inca tin minte aplauzele de final care i-au insotit mult timp dupa ce au iesit de pe scena. Ah, si baietii de la Europe au inteles rapid ca daca romanii folosesc termenul „merci” apai asta nu inseamna musai ca si „merci beaucoup” isi pastreaza utilitatea ca si-n limba franceza – poate se prind si domnii de la Motley Crue cum sta treaba.

Am ajuns si la evenimentul principal – Manowar. A treia oara in Romania si chiar a treia oara pe aceeasi scena de la Romexpo, pot spune ca deja ne sunt familiari. Si poate ca asta a fost si cel mai mare pacat al celor de la Manowar, familiaritatea. Au venit cu fix acelasi show de acum trei ani, repetat cu minutiozitate. Doar piesele parca au fost ceva mai bine alese atunci, au adunat mai multe din piesele „grele” de-a lungul indelungatei lor istorii. In rest, cum spuneam identic.

Ma bucur ca si-au schimbat putin stilul vestimentar, costumele de piele mulate parca nu li se mai potrivesc la fel de bine ca acum 20-30 de ani. Insa costumatia abordata acum imi pare ca merge mult mai bine, fara a le stirbi din masculinitatea razboinica.

In rest, acelasi Manowar, tavalug de energie, de forta, de masculinitate. Un concert al lor poate fi asimilat unei transfuzii intense de testosteron. Stiu prea bine acest jos, sunt rodati excelent in acest mecanism de a-si purta fanii dupa dorinta. Iar publicul de la OST Fest a reactionat asa cum era de asteptat. Manowar au fost, cred, trupa cu cea mai buna reactie de public, au scos cel mai mult de la cei prezenti la scena festivalului. Au adus un fan pe scena, au cantat o piesa impreuna cu el si i-au adus alaturi doua tipe din public sa-l „incurajeze”, Joey deMaio a tinut discursul in limba romana (cu o mica scapare de sunet la inceput) iar la final au incheiat cu un glorios joc de artificii. Nu prea sunt multe de spus de rau despre concertul lor – a fost aproape perfect.

Kill With Power”, „Fighting the World”, „Sign of the Hammer”, „Brothers Of Metal”, „Thunder in the Sky” sunt doar cateva din cele peste 20 de piese interpretate, fiecare dintre ele cu un maxim de energie. De volum nu mai are rost sa pomenesc, Manowar sunt recunoscuti pentru intensitatea concertelor lor. Bis-ul a venit cu un mult cerut – si bine primit – „Hail and Kill” si interpretarea de catre Eric Adams a piesei de opera „Nessun Dorna„. Manowar au revenit si pentru un al doilea bis si au incheiat cu „The Crown and the Ring” o seara ce parea de nesfarsit.

Urmeaza ziua a treia, cu Lake of Tears, W.A.S.P., Megadeth si Motorhead.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s