Scurta istorie din traficul clujean.
Pe una din muuuuultele urcari ale acestui oras, pe un pasaj de unde se desprinde o bretea catre dreapta pedalam de zor, gafaind, sa ajung la birou (dupa un detur). Luni dimineata, nici iarba nu creste, chef nevoie mare. De undeva din spatele meu o Dacie 1300 (editie princeps, cred, dupa cum arata) incerca sa ma depaseasca. Spun incerca pentru ca desi eu aveam undeva in jur de 18-20 Km/h, depasirea se producea in reluare. Am recunoscut usor masina, dupa pacaniturile iesite pe teava de esapament – imi taiase usor fata cu aproximativ 1 Km mai devreme, iesind fara sa lase prioritate de pe o strada laterala – o Dacie visine, cu numar de Cluj.
Partea interesanta abia acum vine – in timp ce ma depasea pe partea dreapta, cu mirobolanta viteza de ~22Km/h (da, eram in urcare, dar totusi…) soferul a deschis geamul si m-a interpelat cu „Du-te ba pe dealuri”. Soferul, o persoana de varsta a treia, cu parul grizonat puternic, undeva in jur de 70 de ani. Initial m-am enervat si am vrut sa ma duc dupa el sa-l iau la rost. Intorcand insa capul, am vazut in spatele lui o coloana de alte 4-5 masini care mergeau cu viteza melcului ametit – deja din cauza lui, in nici un caz din cauza mea, caci traseele ne erau despartite. Numai ca Dacia si-a continuat drumul, si pe coborare, cu aceeasi impresionanta viteza. Am renuntat, m-a apucat un ras copios.
Si apoi, daca ma duceam dupa el, ce sa-i spun? Ca, de fapt, mai degraba pe dealuri era locul sau, cu tot cu masina, in nici un caz in trafic? Sincer, nu cred ca ar fi inteles. Am ramas cu-n zambet.
Daca tot m-a provocat, i-am urmat „indemnul” si am fost si pe dealuri. Cam asa arata cerul cand m-am intors:
notele lui Vulupe 
Aia a fost o injuratura ecologica, sportiva, utila, constructiva…de fapt, a fost un fel de ”te pup, ma!” 😆
Mi s-a facut dor de Cluj.
Hmmm, poate – nu m-am gandit la asta. Totusi, expresia fetei si tonalitatea nu prea m-au dus cu gandul in directia asta, sa stii.
Deja ai si uitat cum se injura in Bucuresti!
Crezi? Situatia in sine chiar nu oferea nici un motiv de „injuratura”. Reactia omului a venit complet din neant – la o adica, in Bucuresti, intr-o situatie similara, nu l-as fi putut auzi de zgomotul claxoanelor de la masinile din spate – adresate lui, in nici un caz mie ;).
Eh, astfel de îndemnuri auzi și în București. Mârlanul reușește cumva să domine vocal zgomotul de fond al traficului rutier. Și eu când am primit îndemnul „Ia-ți, bă, mașină!” am găsit oportun să-l menționez pe blog:
http://ciclist.wordpress.com/2010/08/17/ia-ti-ba-masina/
@Marian: scrie mai des articole din categoria „CU BICLA” 🙂
He he, as cam vrea. Numai ca timpul nu prea-mi mai lasa ragaz in ultima vreme, cum se vede si dupa „praful” asezat pe aici. Dar vine ea si vremea buna ;).