ca-n viata

poveste despre RCA

Anul trecut, incepand oarecum de pe la inceputul verii, am avut masina indisponibila timp de vreo 3 luni. Prietenii stiu de ce. Dar nu asta-i povestea, insa. Dupa ce, intr-un final grandios, am ajuns sa-mi recuperez masina in stare functionala, fericit nevoie mare am tulit-o spre casa.

Numai ca, la nici 2 Km dupa ce am iesit pe poarta garajului, am dat nas in nas cu politia. Care politie fiind rutiera, mi-a cerut actele la control. Eu, intr-un zen maxim, ii intind actele, linistit ca Marea Moarta. In varful de moment, politaiul imi intinde polita RCA si-mi spune: „Pai asta-i expirata„.  Soc si groaza, ma uit, validez constatarea – RCA-ul meu era expirat de vreo 2 saptamani. Hmmm, imi zic ca trebuie s-o fi incurcat cu cea de anul trecut si trec la fapte – scotocesc tot continutul torpedoului, dar fara succes. Moment in care si inteleg situatia – cum masina n-a fost disponibila, dracul a mai stat sa verifice termenul de expirare al politei de asigurare RCA, mai ales ca nici nu aveam talonul si nici polita veche cu mine. Cum o dreg acu’?

Comunic rezultatul negativ dat de torpedou si apelez la varianta „suna un prieten„. Mai exact, o colega, cea care are grija de hartogareala firmei. Stiam raspunsul, dar trebuia cumva sa-l conving pe politist ca acea polita exista. Dialogul a fost ceva de genul, purtat la nici doi metri distanta de politist:

– Neata, stii, polita mea de RCA a ramas cumva la birou?

– Care polita? Tu n-ai masina in service?

– Ba da, dar am reusit s-o scot astazi, este functionala. Ai facut polita RCA pentru anul asta, nu?

– Aoleou, pai pentru tine n-am facut, ca stiam ca nu-i masina gata. Si nu am mai prelungit-o.

– (eu, facand pe prostul) Da da, am inteles ca-i facuta, dar la mine n-a ajuns originalul. Poti cumva sa-mi trimiti pe mail o copie?

– Mai, nu e facuta, nu stiam cand trebuie si nu avea sens s-o facem prea devreme. Tu nu ai polita RCA.

– OK, OK, bine. Totusi, n-ai cum s-o trimiti? Macar la un fax? (ma intorc catre politist si-l intreb daca are cum sa primeasca o copie pe fax – noi fiind pe marginea strazii, undeva prin Militari, aproape de iesirea pe A1).

– Nu am cum sa-ti trimit pentru ca nu am CE sa-ti trimit. Pot sa sun, sa-ti fac asigurarea astazi (era undeva in jur de ora 19.30) dar nu are cum sa ajunga originalul pana maine la tine.

– Bine, zic, nu-i bai, las-o asa. Dar ai si tu grija, te rog, sa-mi dai originalul sau o copie tiparita data viitoare.

Ma rog, ne-am inteles ca mutu’ cu tasu’ pe gaura cheii. Cu ochii mari, plini de regrete, am comunicat si acest rezultat, la fel de negativ. Sincer, cred ca s-a prins politistul dar l-a distrat atat de tare disperarea mea incat m-a iertat. Mi-a dat actele si incepand cu a doua zi, aveam totusi si polita de asigurare RCA valida. Dar povestea a ramas. Si concluzia ca am nevoie de un furnizor pentru RCA capabil sa tina minte in locul meu data de expirare. Asa a ramas si o atentie sporita la termenele de validitate pentru actele masinii. Atentie mare la datele de expirare, mai ales in cazul politelor RCA si examinarii ITP.

Standard
ca-n viata, evenimente

dupa Berbeciuctweetmeet 2012

Gasca la BerbeciuctweetmeetSpuse si facute, editia de Berbeciuctweetmeet anuntata acum o saptamana a venit, s-a intamplat si a trecut :D. A fost cat se poate de plina, chiar daca in mare am pastrat traditia si obiceiurile anului trecut.

Participantii se pare ca s-au simtit tare bine, avand in vedere dovezile fotografice ramase :D. Lume multa, ma bucur tare mult sa vad ca ideea acestei petreceri a prins si ca berbecii sunt atat de indragiti. Stim noi ca suntem simpatici dar ne place si sa ni se spuna ;).

Inceputa putin dupa ora 20, petrecerea a tinut pana dupa ora 3 si ceva, dupa spusele martorilor. Nu cunosc detalii dupa ora 02 pentru ca parte din noi am purces, traditional, catre Vama Veche ;). Si dupa numarul de participanti, peste 100 de berbeci cu tot cu parteneri sau partenere, as spune ca a fost bine. Aviz celor care n-au reusit sa ajunga, sa stie ca au ce regreta. Ca sa-mi si argumentez afirmatiile, iata mai jos cam ce s-a intamplat.

Am socializat, atat pe terasa acoperita, unde era spatiul oficial de desfasurare, cat si pe cea deschisa, care a fost invadata rapid.

Socializare pe terasa la Berbeciuctweetmeet

Ne-am jucat incercand sa plantam mingea la cosul de baschet. Fara casti, s-a dovedit un exercitiu prea dificil 😛 – nu va luati dupa aparente, atat cosul cat si mingea au fost de dimensiuni reduse. Si foarte elastice :D. Anul trecut incepem direct cu cosul, sa nu mai avem perturbari.

Jocuri la Berbeciuctweetmeet cos de baschet

Ne-am pictat, pe maini, frunti, fete – culori au fost destule iar talentul artistic prezent s-a manifestat fara ingradire :D.

Jocuri la Berbeciuctweetmeet face paiting

Si, in mod evident, ne-am dat cap in cap. La propriu. Si nu prea a fost nevoie de multe invitatii, duelurile s-au incins rapid, mai ales ca exista si un premiu la bar pentru castigatori ;).

Jocuri la Berbeciuctweetmeet cap in cap

La final, asa cum am mentionat, am dus Berbeciucul pana pe plaja, fix la rasarit, in Vama Veche. L-am lasat sa se bucure de soare si de valuri, pana la anul cand reluam obiceiul ;).

Berbeciuctweetmeet la rasarit in Vama Veche

Multam Ciuc, Open Pubmahmur.infoPandutzu, Andrei Bicky, Cipricutz si Adina pentru ajutorul in organizare :D. Si pentru distractia asociata. Multam Rares pentru fotografii. Mai multe poze gasiti aici si aici.

Ne vedem la anul ;).

Standard
ca-n viata, evenimente

Berbeciuctweetmeet Editia 2012 – pentru ca suntem caposi

Una dintre caracteristicile majore ale berbecilor este ca sunt caposi. Cum suntem berbeci si mandri de asta, nu am putut sa nu ne manifestam tocmai aceasta particularitate. Prin urmare, dupa petrecerea de anul trecut, suntem perseverenti si recidivam.

Berbeciuctweetmeet Editia 2012

Daca nu aveti, faceti rapid rost de un berbec sau de-o berbeaca – asa ceva nu se rateaza. Este inca singura petrecere dedicata unui zodii. Evident, nici nu am fi acceptat sa o organizam daca nu am fi fost primii ;).

Vineri seara, pe 20 Aprilie 2012, orele 20.00, dam drumul fara surle si trambite unei noi petreceri cu adevarat exclusiviste. ATENTIE: Intrarea va fi strict pe baza de buletin care sa ateste statutul de berbec sau insotitor/insotitoare. Asta ca sa fie clar. Pentru a va premia pentru cautarile berbecesti incununate de succes avem muuuuulta bere din partea casei Ciuc, joace si jocuri d’ale casei: incapatanarea, adica lupte cap-in-cap, baschet cu capul si face painting. Avem si loc de dat cu capul pentru a se pastra traditia :D.

La fel ca si anul trecut, petrecerea va avea loc in Open Pub, iar alaturi de noi vor fi cei de la Ciuc care ne vor face cinste cu Ciuc Premium si cu nou-lansatul Ciuc Natur Radler.

Berbeciuctweetmeet nu este o petrecere exclusiva pentru oamenii din online, nu va faceti griji cu privire la denumire ;). Sunt bineveniti toti berbecii, dimpreuna cu insotitorii lor.

Inscrieri se pot face pe facebook. Eveniment recomandat de mahmur.info | afis realizat de Andrei Bicky. Marele absent la fata locului este @Pandutzu care pleaca prin tari mai calde, asa ca va fi musai sa-l facem gelos si invidios pentru o asa pierdere. Musai am zis ;).

PS – anul trecut pentru unii dintre noi petrecerea s-a incheiat pe plaja din Vama Veche – am ajuns putin dupa rasarit. Oare anul asta cand vom ajunge ;)?

Standard
ca-n viata, cu bicla

biking in the rain II

Saptamana trecuta am avut, in cea mai mare parte, timp de biciclit. Chef este mereu, cu bugetul de timp stau mai prost in ultima vreme. Dar cum era Vineri si nu era strict necesar sa stau la birou pana tarziu, m-am echipat si hop in sa. Inainte sa plec am aruncat un ochi pe strada si am vazut ca deja nu mai era atat de ud pe jos si incepea sa se insenineze – perfect imi spun, numai bine ajung acasa pe la apus, am de ce sa ma bucur ;).

Imediat ce am iesit pe sosea, m-a apucat pofta de umblat. Asa ca mi-am refacut usor traseul si am ales s-o iau pe la Pasajul Basarab, sa mai am parte si de ceva urcare. Zis si facut, numai ca dupa ce am trecut de Cismigiu vremea nu parea deloc sa se imbuneze ci dimpotriva a inceput sa picure. Din ce in ce mai serios. Prima tendinta a fost sa revin rapid la traseul cel mai scurt si s-o tai catre casa. Mi-am spus insa apoi ca totusi cateva picaturi n-or sa ma topeasca, mai ales ca am experienta la pedalatul prin ploaie, asa ca am continuat capos catre directia initiala. Asta pana cand am ajuns sus la Leu, cand am vazut ca traficul era blocat catre pasaj, pe directia catre Titulescu, cum voiam eu sa merg si un echipaj de politie redirecta pe toata lumea inspre Cotroceni sau Lujerului. Mi-am cam muscat eu barba dar nu prea aveam ce face. Daaaar, dupa ce am putut sa inaintez, in treacat am intrebat pe un politist ce se intampla si daca totusi nu pot trece cu bicla.

Zona de confortRaspunsul a fost fix pe placul meu: erau niste lucrari in carosabil dar puteam trece linistit pe langa, pe trotuar, de zona in lucru. He he, va imaginati zambetul meu? Sa va mai spun ca, avand in vedere cele de mai sus, am avut parte de cea mai mare parte din Pasajul Basarab, pe sensul meu, numai si numai pentru mine? Nici o masina, nici un motor, NIMIC :D. Ranjeam la traficul de pe sensul opus, evident foarte blocat. Toata traversarea pasajului am facut-o scaldat in lumina apusului care trecea printre norii de ploaie, facand slalom larg printre segmentele liniei de demarcatie dintre benzi si razand cu toata fata. Brusc, imaginea de alaturi mi-a revenit in minte cat faceam slalom pe mijlocul drumului pustiu. Si scena cu Times Square pustiu din Vanilla Sky, daca ati vazut filmul. Daca as fi ales varianta de confort, sub nici o forma nu m-as fi bucurat de un asa cadou.

Bucurie care insa a fost destul de scurta. Cand am inceput sa cobor la iesirea de pe pasaj catre Titulescu, practic s-au rupt norii. A inceput o ploaie cu adevarat torentiala (mai putin temperatura ei) si dupa nu multa vreme amestecata cu grindina. Din fericire, nu prea mare, asa ca am putut-o suporta. Practic in cateva minute eram ud fleasca si tot ce mai era uscat pe mine, adica adidasii, s-au inmuiat cu spor imediat ce am intrat pe Grivitei, unde apa era deja de cativa zeci de centimetri inaltime pe alocuri – sau mai bine spus, pe alocuri mai putin, in rest cam asa. Mno, ce sa fac? Ud eram deja, daca ma ascudeam undeva mare branza nu obtineam, apa fiind si foarte rece pe mine. Asa ca am zis taci si da-i mai departe – ceea ce am si facut.

Am avut parte de soferi in cea mai mare parte intelegatori, avand in vedere ca nu mergeam chiar langa bodura, unde picioarele imi atingeau apa de pe sosea, ci undeva spre mijlocul benzii I sau chiar mai la stanga. Doar doi soferi au fost mai grabiti si cand m-au depasit m-au salutat cu cate un val de apa. Am considerat ca au dorit sa-mi arate respectul lor, spalandu-mi picioarele, asa cum se facea pe vremuri ;).

Cel mai rau dintre toate a fost ca practic mai aveam 10% din puterea de franare, din cauza apei ce-mi spala sabotii de frana. Iar pe locul doi, la foarte mica distanta, apa rece din adidasii mei care efectiv balteau – si mi-au cam inghetat picioarele. Termometrul de pe ciclocomputer arata 3 grade C si la cat de frig imi era, tind sa-l cred.

Simpatic a fost ca, evident, odata ce m-am apropiat de casa s-a oprit si ploaia :D. Asa ca dupa ce am parcat, am luat-o fleosc, fleosc catre casa unde m-am aruncat direct in cada, la o baie fierbinte, sa fiu in stare a doua ziua sa particip la Marsul Biciclistilor, asa cum am promis. Si m-am tinut de cuvant, revin cu detalii ;).

De ce toata povestea asta? Simplu – pentru cel mai bun argument este propria piele. In cazul de fata, ea fiind cea murata la cel mai propriu sens al expresiei. Si totusi nu regret asta. Nu regret pentru ca am avut parte atat de-o experienta fantastica, servita de intamplarea momentului, cat si de-o noua lectie despre mine si limitele mele. Inainte de aceasta experienta as fi refuzat categoric o pedalare printr-o ploaie torentiala in luna Martie, temator atat de riscurile implicate cat si de disconfortul asociat. Ei bine nu-i deloc asa. Odata iesit din zona de confort, descoperirile curg garla.

Nu vreau sa afirm ca o viata implinita trebuie desfasurata numai in afara zonei de confort personal, ar fi o absurdidate. Dar cu cat mai dese incursiunile in afara acestui spatiu, cu atat mai multe descoperirile si dezvoltarile personale. Cand mi-e teama de ceva, atunci nici nu pot sa fac sau sa simt acel ceva. Dupa ce insa il infrunt, stiu ca-mi va fi, cel mult, greu de realizat sau obtinut – dar in nici un caz imposibil.

Credit foto: Ffffound.com

Standard

 Toata lumea se plange in ultima vreme de iarna care, saraca, isi face treburile ei fara sa-i pese de noi. Asa ca am hotarat sa nu fim chiar “ca toata lumea” si-am iesit s-o intrebam de binete. E drept ca si lacul inghetat s-a dovedit a fi o tentatie greu de refuzat Winking smile. Am purces prin urmare la a ne imbraca corespunzator si hop la o plimbare … pe lac. Caci este transformat intr-un nu foarte mic patinoar inca de acum o saptamana, datorita temperaturilor extrem de favorabile. Cum buna dispozitie nu scapa neinsotita, am primit imediat langa noi si doi companioni care ne-au insotit pe tot parcursul plimbarii.

Ce-a iesit vedeti mai jos Winking smile.

ca-n viata, poz(n)e

intre ger si caldura

Galerie